Sa razi sau sa plangi? o reziliere de contract nu e neaparat o bucurie...din contra. Vor fi multe luni, poate chiar un an pana vom vedea o alta firma la treaba, asta daca totul decurge normal. Daca sunt surprize pe parcurs sau se doreste o modificare de proiect, timpul va fi si mai lung. Ex bucata lipsa de autostrada de la Margina reziliata si blocata multa vreme. La cat de profesioniști sunt cei din CNAIR si dl Grindă...ne asteptam la orice.
Cel mai optimist scenariu ar fi,licitatie-desemnare castigator 2023, finalizare proiect sfarsit 2024, inceput 2025. Varianta neagra nu o amintim..
" Povestea Centurii Timișoara Sud este un eșec 100% Grindeanu/PSD. Un proiect început strâmb, derulat prost și reziliat mult prea târziu. Monumentul prostiei PSD la Transporturi.
În 2017, Grindeanu premier PSD de la Timișoara, oprea actualizarea documentației pentru Varianta de Ocolire Timișoara Sud la standard de 4 benzi cu intersecții denivelate. Era musai după noile directive de la partid să se liciteze pe vechea documentație de centură în standardul de anii ‘60, cu o bandă pe sens și intersecții la nivel. Pretextul invocat: se va termina mai repede așa.
Am avertizat atunci în 2017 că e o idee mai mult decât proastă. Că drumul va fi gata mai târziu și cu mai multe poticneli decât dacă actualizarea proiectului tehnic era dusă la capăt. Că nu se mai potrivește realitatea din teren cu cea din proiectul vechi. Că un drum cu o bandă pe sens în anii 2020 va fi insuficient (și ucigaș) ca centură a unui mare oraș ca Timișoara.
Au lansat licitația așa, apoi cu chin au semnat un contract și imediat realitatea a lovit. Toată zona periurbană a Timișoarei se schimbase între timp, au apărut cartiere, proiecte de drumuri de legătură noi (ex. Drumul Boilor, apt numit astfel în context).
De 1 an de zile contractul e mai mult mort, 8% progres fizic în 12 luni, dar Grindeanu ministru la Transporturi n-a vrut să rupă pisica. A așteptat un moment înainte de Sărbători când lumea e cu gândul în altă parte și anunță acum rezilierea contractelor cu constructorul italian sufocat.
Între timp raportează recorduri la hectar care sunt mai ales inflație de prețuri în construcții. Și proiectele merg din ce în ce mai prost.
Mai scriu aici ceva poate totuși bagă la cap: NU relicitați centura exact ca prima dată. Includeți noduri denivelate civilizate acolo unde lipsesc, măcar la recontractare să nu mai fie aceleași probleme, deși faptul că rămâne un drum primitiv 1+1 la un oraș mare european e tot o rușine care nu se mai șterge…
La București pe Centură sectorul DN2-A2 e mort complet de un an de zile, de ce să aștepți până în decembrie să-l reziliezi? Dar pe DN7-A1 celălalt sector e ok să circulăm tot pe binder? Să nu reușești de mai bine de 1 an să contractezi un constructor?
Cât o să îi ia lui Grindeanu cu ”dream team-ul” de divizia C să recontracteze aceste proiecte (Centura Timișoara, Craiova-Pitești lot 1, Centura București)? Din păcate, cel mai probabil și peste 1 an le vom avea “în procedură de relicitare”. Dar tot probabil, asta va fi problema altuia.
Cât de puțin să-ți pese de infrastructură, totuși? Nu pot decât să mă bucur că există PNRR, că există acești bani condiționați și că măcar ce-am pus acolo sunt obligați cumva de Comisie să facă. Mare lucru pentru România acest program!"
Aceasta postare a fost editata de Dorin55: 21 decembrie 2022 - 23:37