STP Timișoara Forum: Timisoara 2023 - STP Timișoara Forum

Salt la continut

Imagine postata
  • (40 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 28
  • 29
  • 30
  • 31
  • 32
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Timisoara 2023 Evaluare topic: ***** 2 Voturi

#581 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 09 mai 2023 - 19:22

Muzeul Național al Banatului participă la Noaptea Muzeelor

Citeaza

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, se alătură și în acest an evenimentului național „Noaptea Muzeelor 2023”. Astfel, sâmbătă, 13 mai 2023, instituția de cultură așteaptă vizitatorii să-i treceți pragul și între orele 17.00 – 02.00

În anul Capitalei Culturale Europene, spectacolele de istorie vie („living museum”), oferite în Bastionul Theresia în cadrul Nopții Muzeelor se vor îmbina cu momentele artistice și cu atelierele interactive într-un mare show comun al grupurilor de reconstituire istorică și artistice coordonate de MNaB.

Participă la eveniment, sub denumirea de Uniunea Artiștilor – Cronicari: Eyaletul de Timișoara, Asociația Losonczy Istvan, Hrafnabroethr – Frații Corbi, Proiectul Răscoala, Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara, Deep6 Project, Peregrinii.

Iată care va fi programul din curtea Bastionului Theresia:

17:00 – Curtea Bastionului – Deschiderea taberelor de reconstituire istorică –Timișoara otomană, Timișoara Evului Mediu târziu, Banatul medieval.

18:00 – Spațiul expozițional „Istoria Militară a Banatului“, intrare din curtea Bastionului – Asociația de Reconstituiri Istorice Timișoara – Prezentare interactivă a unor file din istoria Cetății Timișoara începând cu secolul Baroc și până în anii orașului românesc interbelic. Salve de tun de secol XVIII și de început de secol XX în Curtea Bastionului Theresia.

19:00 – Curtea Bastionului Theresia – Trecutul prezentat ca istorie vie de către Uniunea Artiștilor – Cronicari. Armele și ținutele Evului Mediu. Obiceiurile trecutului. Antrenamentele vitejilor (performance comun al grupurilor participante cu participarea activă a publicului, în condiții de absolută siguranță). Raiduri și bătălii în Ținuturile de Margine – o poveste adevărată, narată în stilul „living museum” și însoțită de muzică istorică.

21:00 – Prezentare interactivă a pieselor din expoziția de spade și săbii istorice Fiare din beci, urmată de momente inedite. Dans cu săbiile în stilul oștenilor stepelor. Duel real cu arme istorice din colecția privată a Uniunii, între spadasini experimentați. Muzică istorică live (Peregrinii)

22:00 – Drum printre secole – Uniunea Artiștilor – Cronicari. Muzica vechilor menestreli și arta jonglerilor cu focul vor însoți o poveste magică din trecut, narată cu sprijinul tuturor grupurilor participante, în cadrul unui spectacol prezentat în premieră la Noaptea Muzeelor 2023 la MNaB.
Vor putea fi vizitate expozițiile:

„Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele” – care propune o incursiune în istoria cartierelor printr-o cheie barocă: alegoria simțurilor, prezentând secvențe din viața cotidiană din Iosefin (văzul), Elisabetin (tactilul), Fabric (auzul), Cetate (olfactivul) și Giroc (gustativul) – mansarda B2

„Prinț și Sultan. Decenii de Război și Fronturi Fluctuante la Hotarele Sublimei Porți” – care prezintă obiecte din diferite episoade ale marilor confruntări militare internaționale de pe scena europeană în urma cărora este constituit Banatul Timișoarei – mansarda B1

b]„Istoria militară a Banatului”[/b] – care aduce împreună uniforme, arme și piese de echipament militar de la începutul sec. al XVIII-lea (armatele habsburgică și otomană) și din anii Primului Război Mondial (armata română) (parter)

Muzeul Popa’s – expoziție de caricatură Ștefan Popa Popa’s, o colecție reprezentativă de caricaturi, medalii, premii și prezentări de evenimente din viața celui mai apreciat caricaturist din lume (parter)

Expoziția „Ciprian Porumbescu – 170. O viață, o epocă, un ideal” – ce conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu ( parter)

0

#582 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 09 mai 2023 - 19:27

Expoziția „Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele”, la Muzeul Național al Banatului

Citeaza

Muzeul Național al Banatului în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de ID/IFR și e-Learning și Centrul Multimedia, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, aduce în fața vizitatorilor începând din 12 mai 2023, ora 18:00, o expoziție inovativă și interactivă

Expoziția propune publicului o incursiune în istoria cartierelor printr-o cheie barocă: alegoria simțurilor, prezentând secvențe din viața cotidiană din Iosefin (2019), Elisabetin (2020), Fabric (2021), Cetate (2022) și Giroc (2023), un cartier-dormitor din perioada comunistă.

În mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia vor fi expuse bunuri culturale de patrimoniu din colecțiile Muzeului Național al Banatului, care ilustrează viața economică, socială și culturală a celor 5 cartiere din Timișoara, alături de diverse surse de memorie: fragmente de interviuri și texte literare (roman, jurnal, memorii). Expoziția cuprinde o selecție importantă de cărți poștale, fotografii, sigilii, diplome de breaslă, care depun mărturie despre secvențe din istoria celor 5 cartiere ale Timișoarei și diversele comunități cultural-lingvistice.

Vizitatorii vor rămâne cu bucuria de a fi explorat spații urbane prin prisma unor personalități marcante ale orașului. Voi avea ocazia de a explora istoria acestor cartiere prin simțuri:

văzul și lumea Valeriei Pintea din cartierul Iosefin, prin romanul Lianei Maria Gomboșiu;

tactilul și lumea ascunsă într-un cufăr a lui Netti Diel din cartierul Elisabetin, prin intermediul jurnalului de familie al Piei Brînzeu;

auzul și lumile în destine din cartierul Fabric, aflate în arhiva Grupului de Istorie Orală și Antropologie Culturală, înființat și coordonat de doamna Smaranda Vultur;

olfactivul și lumea din oglinda cartierului Cetate, din perspectiva poeziilor scrise de Robert Șerban și a textelor selectate de Smaranda Vultur și Roxana Rogobete;

gustativul și lumile paralele din cartierul Giroc, suprinse în jurnalul Sorinei Jecza, impresii vizuale și informații din Revoluția din ‘89.
Vizitatorii vor putea participa imersiv prin diverse instalații care utilizează tehnologii de realitate augmentată, virtuală, mobilă la descoperirea poveștilor din spatele exponatelor sau a diverselor locații din Timișoara, vor putea interacționa cu instalațiile imersive vizuale și auditive.

Fragmentele de interviuri și texte literare (roman, jurnal, memorii) sunt folosite de cadrele didactice și studenții Universității Politehnica Timișoara pentru dezvoltarea unei aplicații web și a 2 aplicații mobile (Android și iOS), pe baza unei structuri ierarhice, dar și de mapare geografică, și punerea lor la dispoziție prin intermediul unor mese interactive multimedia, a ochelarilor de realitate virtuală, a telefoanelor și tabletelor mobile și a display-urilor acre vor permite explorarea picturilor în realitate augmentată. Aplicațiile digitale vor permite utilizatorilor să lase comentarii și să adauge propriile povești personale. Fragmentele de interviuri și texte literare (roman, jurnal, memorii) vor fi folosite și în aplicațiile de realitate augmentată și virtuală. Toate materialele create sunt sub licență liberă, reutilizabilă, parțial unele vor fi integrate în Biblioteca digitală Europeana, cel mai mare portal de arhivare a memoriei culturale din Europa.

Expoziția muzeală poate fi urmărită atât în format fizic, dar informațiile sunt și în format digital, evenimentele vor fi transmise online, se vor organiza tururi virtuale.

Vernisajul din 12 mai 2023 va fi transmis online.

Spotlight Heritage Timișoara/Patrimoniul sub reflectoare este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Proiect cultural co-finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș, Ministerul Culturii, EEA and Norway Grants.

Componentele digitale ale proiectului sunt accesibile online la adresa https://spotlight-timisoara.eu/ și prin aplicațiile mobile care pot fi descărcate din magazinele Android și Apple sau căutând „Spotlight Heritage Timișoara”.

0

#583 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 09 mai 2023 - 19:46

Timișoara Capitală Culturală Europeană va fi promovată în cadrul turneului Romanian Chamber Orchestra

Citeaza

Romanian Chamber Orchestra lansează în această primăvară RCO 4 Seasons, o nouă componentă a proiectului RCO, reprezentând un concept ce promovează excelența în muzica de cameră. Astfel, în formule mai restrânse, unii dintre cei mai valoroși muzicieni români din țară și din Diaspora vor reprezenta România și vor promova cultura română pe toate continentele, prin intermediul mai multor parteneriate realizate cu Ambasadele României și cu Institutele Culturale Române

Primul turneu RCO 4 Seasons – Spring va avea loc în perioada 13 – 23 mai 2023 și desenează un traseu al muzicienilor români, membri ai Romanian Chamber Orchestra, printr-un itinerariu care pleacă din Capitala Europeană a Culturii 2023 – Timișoara și ajunge în capitale occidentale precum Roma, Madrid sau Lisabona.

Conceptul turneului gravitează în jurul a două idei principale: migrația (spre locuri străine devenite în timp ”acasă”) și ”capitala” ca punct geografic și simbolic central. Conform celor mai recente date cu privire la numărul românilor plecați în străinătate, la finalul anului 2019, circa 4 milioane de români erau stabiliți în străinătate (Studiul Departamentului Românilor de pretutindeni realizat în 2020). În ultimii 10 ani, tot mai accentuat a devenit fenomenul numit „migrația creierelor” (”brain drain”), fenomen ce îi include și pe unii dintre cei mai valoroși muzicieni români. Datorită faptului că muzica are un limbaj universal, ea unește și reprezintă un foarte bun promotor al culturii unei țări, lucru pe care dorim să-l utilizăm pentru a putea crea un brand de țară în jurul acestui concept.

Timișoara – Capitală Culturală a Europei 2023 va fi, de asemenea, promovată în cadrul turneului, prin fotografii și video-uri care vor fi prezentate înainte și după concerte. La concertele realizate la Porto și Lisabona va fi prezentă o delegație a Primăriei Timișoara, condusă de Primarul Dominic Fritz.

În cadrul turneului RCO 4 Seasons, artiștii români vor concerta atât în formulă de cvartet de coarde, cât și în formulă de sextet de coarde. Muzicienii care vor lua parte la acest prim turneu sunt: ● violoniștii Liviu Morna (ajutor de concertmaistru al „Orquestra Simfònica del Gran Teatre del Liceu” din Barcelona), Cristina Alecu („Orquesta Sinfónica de Castilla y León”), Maria Marica (câștigătoarea Premiului I al Concursului Internațional George Enescu 2022), Andreea Octaviano Kogima (șefă de partidă la vioara a II-a a “Zürcher Kammerphilharmonie”); ● violiștii Cristian Andriș (solo violă la „Swiss Orchestra” și director artistic al Romanian Chamber Orchestra) și Mihai Cocea (solo violă la „Brussel Philharmonic Orchestra”); ● violonceliștii Dragoș Bălan (solo violoncelist la „Orquesta Sinfónica de Madrid/Teatro Real”), Gabriel Faur (solo violoncelist al „Berner Sinfonieorchester”) și Radu Sinaci (șeful partidei de violoncel al Orchestrei de Cameră Radio). Programul turneului cuprinde lucrări scrise de compozitorii George Enescu, Béla Bartók, Giuseppe Verdi, E. Korngold, J. Turina, A. Dvořák și W. A. Mozart.

Traseul turneului: ● Roma – Sala della Protomoteca nel Palazzo Palazzo di Campidoglio (13 mai – ora 20:15); ● Madrid – Real Casino de Madrid/Sala Principe (16 mai – ora 19:00); ● Porto – Fundação AEP (22 mai – ora 12:00); ● Lisabona – Primăria din Lisabona (23 mai – ora 10:30). Accesul fizic la concertele din Spania și Portugalia se realizează exclusiv în baza unei invitații oficiale. La Roma, accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile. Concertul din Madrid, din data de 16 mai 2023, ora locală 19:00 (20:00 ora României), poate fi urmărit live pe platforma YouTube, la următorul link: bit.ly/42bep0l.

1

#584 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 10 mai 2023 - 17:22

Strada Fără Nume caută tineri poeți și muzicieni. Cum vă puteți înscrie

Citeaza

Strada Fără Nume este un proiect inovator care promovează cercetarea artistică, dezvoltarea abilităților și comunitatea artistică. Prin activități de coproducție, cooperare și schimb de experiențe în domeniul muzical și literar, proiectul aduce o nouă viziune asupra artei și a spațiilor urbane. Concentrându-se pe medierea și incluziunea culturală, Strada Fără Nume dorește să aducă arta în viețile tuturor, construind un oraș mai vibrant și divers

Conform organizatorilor acestui eveniment Strada Fără Nume 2023 înseamnă:

Ateliere „Spoken Word”: dezvoltarea abilităților de lectură publică ale tinerilor poeți români prin organizarea de ateliere educaționale interdisciplinare, spectacole și jam sessions cu poeți români, poeți și mentori din Europa.

În cadrul atelierelor educaționale, 15 poeți tineri din diferite orașe din România vor fi selectați prin acest apel deschis la nivel național și trei poeți străini cu experiență, patru muzicieni/instrumentiști locali, vor petrece o săptămână în Timișoara, unde împreună vor crea și dezvolta spectacole de tipul „spoken word” în regim de co-producție.

Școală de Vară de Jazz: oferă lecții, experiențe și oportunități de spectacole, fiind o invitație deschisă la co-creare și co-participare, dar și o ocazie pentru muzicieni de toate vârstele să învețe jazz și muzică improvizată de la unii dintre cei mai buni muzicieni și educatori din Marea Britanie.

*Proiectul Strada Fără Nume „Școala de Vară de Jazz” se adresează muzicienilor cu un nivel mediu spre avansat, cu 30 de locuri, dintre care 10 sunt rezervate pentru studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru. Masterclass-uri vor avea loc în perioada 30 iunie și 2 iulie, și vor fi conduse de artiști prezenți pe scena JAZZx.

Strada Fără Nume face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

0

#585 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 10 mai 2023 - 17:25

Weekend de muzică electronică alături de producătorul și DJ-ul belgian Pooldore, la Codru Urban Garden din Timișoara

Citeaza

Amatorii de muzică electronică au parte de un eveniment special care îl va aduce în Timișoara pe producătorul belgian Pooldore, artist care a dezvoltat de-a lungul anilor un sunet unic care leagă perfect diverse stiluri și epoci muzicale și atrage publicul printr-un peisaj sonor cât se poate de misterios

Cu un total de peste 65 de milioane de ascultări pe platforma Spotify, belgianul a debutat în 2012 cu albumul „Street Bangerz Vol. 6: Playhouse”, care a fost editat de casa de discuri Downtempo Cold Busted din Los Angeles și a generat single-ul de succes „But I Do”. La doar câteva săptămâni de la lansare, discul a ajuns pe prima poziție a topului Beatport, iar doi ani mai târziu a fost urmat de „The Day Off”, albumul fiind promovat cu apariții live la festivaluri majore din Europa, cum ar fi Dour Festival, Tomorrowland și Gilles Peterson’s Worldwide Festival.

Mai târziu în acel an, munca sa a fost recompensată cu mai multe nominalizări la premiile Red Bull Elektropedia. Interpretarea sa jazz a piesei clasice a Fugees, „Fu-Gee-La”, a câștigat în cele din urmă locul 2 în secțiunea Remix of The Year și la scurt timp după aceea a fost votată pe locul 8 cel mai bun remix belgian vreodată. A urmat mai apoi „The Day After” în 2016, și câteva remixuri pentru Emancipator, Wax Tailor, Talib Kweli, Selah Sue și Hermitude, și coloana sonoră a unei reclame pentru Sony Xperia. Anul 2019 a dat naștere albumului Mosaic, iar cel mai recent disc al său poartă numele de Soft Focus, o înregistrare tematică care îi consolidează locul ca un reprezentant de seamă al muzicii electronice care acordă o atenție sporită sintetizatoarelor analogice și o atenție obsesivă la detalii.

Producătorul/DJ belgian Thomas Schillebeeckx, alias Poldoore, a mai fost prezent o singură dată în Timișoara în trecut, cu opt ani în urmă în cadrul festivalului Joi DE Vivre care s-a desfășurat La Căpițe. Pooldore va mixa de această dată vineri 12 mai de la ora 20 la Codru Urban Garden din Cazarma U, iar biletele costă 20 lei.

0

#586 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 12 mai 2023 - 17:08

O clădire istorică din Timișoara ajunsă ruină prinde din nou viață în Capitala Europeană a Culturii

Citeaza

O clădire impunătoare din Timișoara, ajunsă în ruină, a prins din nou viață în Capitala Europeană a Culturii

70 de artiști contemporani își expun lucrările într-un loc în care arta modernă se împletește cu istoria. De altfel, în ultimele zile, expoziții precum cea a lui Victor Brauner ori a lui Adrian Ghenie s-au bucurat de succes în inima Banatului.

Fosta cazarmă a Vienei se afla chiar în centrul Timișoarei. Razele reflectoarelor și sculpturile, proiectate pe vechile ziduri, îi dau un farmec aparte.

Andrei Jecza, administrator Jecza Gallery: ”Dacă ne amintim de Veneția și cea mai frumoasă clădire este Arsenale, iar Arsenale arată exact ca și cazarma, cred că șarmul clădirii și locația, pentru că ne aflăm în Piața Unirii, aduce o importanță dublă".

Aici, vizitatorii pot admira acum operele a 70 de artiști.

Sorina Jecza, președinte Fundația Triade: ”Pot vedea diverse perspective caleidoscopice asupra dezvoltării sculpturii, a dezvoltării artelor contremporane".

Pe tot parcursul anului, au loc numeroase evenimente și expoziții. Una dintre cele mai sonore este cea a lui Adrian Ghenie, cel mai bine cotat pictor român, care a reușit să vândă lucrări de milioane de euro. În nici trei săptămâni, expoziția a avut aproape 3.000 de vizitatori.

Diana Marincu, curator expoziție: ”Zilnic vine lumea și e extraordinar să vedem că sunt copii, maturi, sunt oameni de toate vârstele și toate categoriile".

Turistă: ”Mi se pare că această expoziție e în acord cu orașul cultural Timișoara, care întotdeauna și-a dezvăluit o adevărată deschidere către cultură".

De altfel, numeroși artiști au aici rezidență și li se oferă toate condițiile pentru a veni să creeze. Karina este din Ucraina, iar arta ei vorbeste despre ororile războiului.

Karina Synistsya, pictoriță din Ucraina: "Folosesc tapete ca acesta, care erau foarte populare la începutul anilor 2000 în țările post-sovietice, camerele aveau imagini ca acestea, ce reprezentau paradisul. Iar eu pictez peste ele, ca și cum aș distruge acest paradis".

Un alt punct de atracție este spectacolul "Cargo Berlin Timișoara". Remorca unui camion a fost transformată în sală de spectacol, iar șoferul povestește publicului despre această meserie, în timp ce merge prin oraș.

Ana Maria Ursu, manager Teatrul Basca: ”Șoferii sunt și actorii acestui spectacol. În timp ce conduc, ne spun diverse lucruri despre viețile lor, și personale și profesionale, și sunt filmați în timpul acesta".

În total, la Timișoara vor avea loc anul acesta peste 1.000 de evenimente.

1

#587 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 14 mai 2023 - 07:41

Curtea Bastionului, neincapatoare la show-ul de foc. Mii de oameni si la spectacolele si expozitiile pregatite pentru Noaptea Muzeelor la Timisoara. Foto si video

Citeaza

TIMISOARA. Timisorenii si turistii s-au adunat cu mic cu mare si au asteptat la cozi pentru a vizita expozitiile marilor muzee din Timisoara, dar si pentru a vedea spectacolele puse in scena

Curtea Bastionului Theresia a fost unul dintre punctele de atractie, unde oamenii au putut vedea taberele de reconstituire istorica, tinute din Evul Mediu, uniforme ale armatei romane sau otomane, dar si sabii si spade folosite in aceeasi perioada istorica.

De asemenea, au fost trase si salve de tun, cu replici ale unor arme din secolele al XVIII-lea si al XX-lea.

Cei care au urcat in mansarda Bastionului au putut vedea si exponatul lunii mai, o pusca ce a fost creata in secolul al XIX-lea si este cunoscuta sub denumirea de dzeferdar, fiind specifica arealului muntenegrean. Denumirea provine din termenul turcesc cevherdar, cuvant de provenienta persana si care tradus mot-à-mot inseamna „decorat cu pietre pretioase”.

Vizitatorii au ramas in curtea Muzeului National al Banatului in asteptarea spectacolului cu jonglerii de foc, realizat pe muzica menestreilor.

Intre timp, cei prezenti au vizitate si expozitiile pregatite:

„Patrimoniul sub reflectoare Timisoara – Lumi paralele” – care propune o incursiune in istoria cartierelor printr-o cheie baroca: alegoria simturilor, prezentand secvente din viata cotidiana din Iosefin (vazul), Elisabetin (tactilul), Fabric (auzul), Cetate (olfactivul) si Giroc (gustativul) – mansarda B2
„Print si Sultan. Decenii de Razboi si Fronturi Fluctuante la Hotarele Sublimei Porti” – care prezinta obiecte din diferite episoade ale marilor confruntari militare internationale de pe scena europeana in urma carora este constituit Banatul Timisoarei – mansarda B1
„Istoria militara a Banatului” – care aduce impreuna uniforme, arme si piese de echipament militar de la inceputul sec. al XVIII-lea (armatele habsburgica si otomana) si din anii Primului Razboi Mondial (armata romana) (parter)
Muzeul Popa’s – expozitie de caricatura stefan Popa Popa’s, o colectie reprezentativa de caricaturi, medalii, premii si prezentari de evenimente din viata celui mai apreciat caricaturist din lume (parter)
Expozitia „Ciprian Porumbescu – 170. O viata, o epoca, un ideal” – ce contine panouri cu informatii, marturii si evocari despre diverse aspecte din viata lui Ciprian Porumbescu ( parter)

Aglomeratie si la Muzeul de Arta

La cozi s-a stat si la Palatul Baroc, acolo unde vizitatorii au fost primiti pe ritmuri de pian sau vioara de elevii Liceului Ion Vidu.

Iata si expozitiile ce au putut putut vedea timisorenii:

Expozitii temporare:

• Expozitia „Victor Brauner- Inventii si magie”– cea mai importanta expozitie retrospectiva dedicata artistului suprarealist de origine româna organizata la Timisoara. Reprezentant de seama al avangardei istorice, artistul Victor Brauner s-a manifestat în mod preponderent la nivel international, definind alaturi de alti mari artisti, cum ar fi Constantin Brâncusi, stilurile artistice specifice începutului de secol XX. Aducerea lui Brauner în tara sa de origine constituie o ocazie unica pentru vizitatori de a descoperi aceste „premonitii” pentru prima data. Circa 100 de lucrari (picturi, desene, sculpturi, gravuri si documente) compun expozitia dedicata artistului român originar din Piatra Neamt, iar dintre acestea 40 de lucrari sunt oferite cu titlu de împrumut special din partea Centre Pompidou din Paris, alaturi de lucrari din colectiile muzeelor Saint-Étienne Métropole (MAMC+), Musée Cantini Marseilles si ale altor muzee din România sau din colectii private si din strainatate.

„MNArT Open View”, un proiect inedit prin care „Galeria Mercy” fereastra muzeului de pe strada cu acelasi nume, gazduieste pe parcursul anului unele dintre cele mai frumoase opere ale marilor artisti ai lumii. Spatiul galeriei prezinta publicului un scurtmetraj experimental, 1979, „Anamorfoze”, din colectia artistului Dorel Tulcan.

• Expozitia „Timisoara – portretul unui oras”, parte a proiectului „Timisoara through the lens of artists” a prins forma din dorinta Muzeului National de Arta Timisoara de a celebra mostenirea culturala a urbei de pe Bega printr-un elogiu adus orasului, precum si artistilor care, de-a lungul timpului, au surprins cu ajutorul penelului, penitei, carbunelui, aparatului de fotografiat si instalatiei lumea care îi înconjura. Expozitia prezinta lucrari ale artistilor locali contemporani (Suzana Fântânariu, Elena Minodora Tulcan, Dana Constantin, Sorin Scurtulescu, Dacian Andoni, Peter Jecza), cât si din opere de arta aflate în patrimoniul muzeului (József Ferenczy, Stefan Jäger, Oskar Szuhanek, Ilona Litteczy-Krausz, Catul Bogdan, Franz Ferch, Emil Lenhardt, Albert Kristoff Krausz, Ioan Isac, Marion Jilcu, Ernestin Braunecker, Ciprian Radovan, Constantin Flondor).

Expozitii permanente: Arta Banateana si Arta Moderna Româneasca– Dialoguri multiculturale, sec. XVII-XX; Arta Europeana– Fondul Ormos Zsigmond, sec. XV-XVIII; Colectia Corneliu Baba, 1906-1997 si Laboratorul vizitabil de restaurare-conservare.

Lansare de carte si spectacole in aer liber la Muzeul Satului Banatean

Aglomeratie a fost si la Muzeul Satului Banatean, unde oaspetii au fost asteptati cu lansare de carte, conferinte si concerte.

Pe scena acoperita au urcat Ionut Dorobantu & Alina Giurgiu, dar si trupa NIGHTLOSERS.

1

#588 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 14 mai 2023 - 07:56

Realități îndepărtate – o nouă expoziție personală a artistei Tincuța Marin, la Timișoara

Citeaza

Galeria Jecza și Fundația Triade deschid porțile spre o nouă expoziție personală a artistei Tincuța Marin și oferă sculpturii – pentru a doua oară în acest an – ocazia de a modela spațiul situat în Calea Martirilor 1989 51/52 din Timișoara

Timișorenii sunt invitați miercuri, 17 mai 2023, ora 19:00, la vernisajul expoziției “Distant realities” / “Realități îndepărtate”, o expoziție a artistei Tincuța Marin, curatoriată de curatorul britanic Mark Gisbourne. Acesta alege un concept împrumutat din suprarealism, considerând că acesta stă la baza creației artistei Tincuța Marin.

Andrei Jecza, fondator al Galeriei Jecza, a explicat că, dacă în pictura ei, dincolo de culori, Tincuța Marin ne călăuzeşte într-o lume care sălăşluieşte în fiecare dintre noi, unde binele luptă împotriva răului, ca într-un basm contemporan despre lumea actuală, în sculptură artista caută o exprimare spațială. Expoziția se concentrează în principal pe sculpturile în bronz și picturile recente ale artistei și face referire la modul în care se creează în arta contemporană extensia spațialității.

“Imaginația este cu siguranță un instrument de certitudine precară, căci ceea ce pare fantastic este uneori real, iar ceea ce este real pare uneori fantastic. În arta lui Tincuța Marin, prin desen și colaj, pictură și sculptură, imaginația își asumă rolul de principiu principal. Căci opera artistei este constituită dintr-o fuziune unică, personală și idei reimaginate, care ar putea părea inițial realități îndepărtate.

Deși termenul de “realități îndepărtate” este, în anumite privințe, atribuit suprarealismului, acesta a fost extins și în domenii mai largi de creație artistică în ultimii șaizeci de ani. Acestea fiind spuse, o serie de artiști români au jucat un rol semnificativ în internaționalizarea suprarealismului începând cu anii 1930, în special artiștii Victor Brauner (1903-1966) expus încă la Muzeul de Artă din Timișoara și Jacques Hérold (1910-1987), printre alții.

Cel din urmă, Hérold, s-a născut la Piatra Neamț, în vestul Moldovei, din copilărie a locuit la Galați ca fiu al unui producător de dulciuri, același oraș, întâmplător, ca orașul natal al Tincuței Marin. În mod similar picturile expresive ale Tincuței Marin se nasc mai degrabă din imaginația subiectivă decât din vreo conceptualizare compozițională sistematică. Picturile sale expresive sunt un compendiu poetic care evocă nu numai realități îndepărtate, ci și fantezii, basme și mituri de origine românească”
, detaliază Mark Gisbourne, curatorul expoziției.

În Timișoara 2023 – Anul European al Culturii, vă așteptăm să descoperiți această lume fantastică a Tincuței Marin găzduită de Galeria Jecza în perioada 18 mai – 7 iulie 2023, între zilele de marți – sâmbătă, între orele 11:00 – 19:00. Între 19 și 21 mai – weekend-ul de deschidere Art Encounters – programul de vizitare va fi prelungit până la ora 22:00 – îndeamnă Andrei Jecza.

Organizată de Galeria Jecza și Fundația Interart Triade în cadrul Programului Timișoara 2023 expoziția este finanțată de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte. Evenimentul o aduce pe Tincuța Marin pentru a doua oară în galeria timișoreană, după expoziția Dianthus Caryophullus curatoriată de Domenico de Chirico, în 2021.

1

#589 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 14 mai 2023 - 08:00

Bienala Art Encounters 2023 aduce la Timișoara 61 de artiști din 21 de țări

Citeaza

Cea de-a cincea ediție a Bienalei Art Encounters – My Rhino Is Not a Myth. art science fictions – va avea loc între 19 mai și 16 iulie 2023 la Timișoara și este dedicată intersecției dintre artă, știință și ficțiuni

Bienala propune 61 de artiști din 21 de țări, dintre care 13 cu lucrări nou comisionate.

15 spații expoziționale devin puncte de întâlnire pentru oameni, idei, culturi și comunități. Cu prilejul Bienalei Art Encounters 2023, arta contemporană va pătrunde în spații ale orașului inedite, de la Castelul Huniade sau STPT Multiplexity la ISHO Offices.

Un total de 23 de spații din Timișoara, însumând spațiile expoziționale, spațiile platformei complementare, precum și spațiile dedicate evenimentelor vor fi activate pe parcursul a 8 săptămâni prin intermediul tururilor ghidate, a programului de mediere, a laboratoarelor de artă și a conferințelor pe care Fundația Art Encounters le-a pregătit alături de parteneri.

Bienala Art Encounters este organizată de către Fundația Art Encounters, fiind finanțată de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara și cofinanțată de Ministerul Culturii și AFCN, având ca partener principal Raiffeisen Bank și ca sponsori ISHO, Tazz, MEWI și DACOart.

1

#590 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 14 mai 2023 - 08:02

NARAȚIUNI SONORE / SONIC NARRATIVES 2023

Citeaza

26 mai – 10 iunie, Timișoara, malul canalului Bega – zona Iosefin

Asociația Simultan prezintă la Timișoara o nouă ediție a proiectului NARAȚIUNI SONORE / SONIC NARRATIVES. În perioada 26 mai – 10 iunie, artiști din Franța, Belgia, Italia, Germania, Austria, Luxembourg, Estonia, Bulgaria, Ucraina, Norvegia și România ne propun prin creațiile lor tipuri de lectură a realităților contemporane și ne invită să reflectăm asupra diversității lumii, dar mai ales a fragilității ei.
Deschiderea oficială a programului are loc sâmbătă 27 mai, ora 15:00, la fosta clădire Constructorul de pe malul Begăi (lângă terasa River's Tale).

A 3-a ediție a NARAȚIUNILOR SONORE se așază de-a lungul unui râu, Bega, pentru a vorbi de toate râurile și privilegiază un simț, auzul, pentru a ne deschide capacitatea perceptivă în mod complex și, pentru cei mai mulți dintre noi, în mod surprinzător și entuziasmant. Invităm publicul să-și pregătească uneltele de lectură și interpretare ale realului, ale mediului înconjurător în contexte de percepție augmentată sau dirijată, prin sunete, cuvinte, pași, povești, prin instanțe de ascultare colectivă, adevărate călătorii pe parcursuri cunoscute, descrise de altcineva sau imaginate. Odată perceput cadrul „rotund și viu” al mediului sonor care ne acompaniază în permanență, dialogul dintre sunetele naturale și cele umane, și posibilitățile oferite de ascultarea interpretativă, creativă sau critică, devenim conștienți de locul nostru în lume și printre celelalte viețuitoare.
Fiecare artist și eveniment din cadrul NARAȚIUNILOR SONORE vorbește despre râuri și ape, despre calitatea mediului sonor, despre feluri de a construi orașul într-o armonie sonoră, despre acustică și peisaje sonore, despre potențialul de viață al mediului natural din orașele noastre. Apa, râurile și sunetele naturii sunt în centru creațiilor prezentate în program și demonstrează necesitatea unei poziționări ferme față de degradarea mediului natural a căror martori silențioși suntem: ne complăcem în vehicularea de slogane ecologice, dar nu găsim timp și resurse pentru acțiune concretă la nivel personal, social și politic.

Programul NARAȚIUNILOR SONORE este împărțit în patru teme ce se întâlnesc și se întrepătrund ca afluenții unui râu, creând ocazii de dialog cu artiștii invitați prin idei curgătoare și fluide ca apa, plutitoare ca ostroavele sau statornice ca pietrele – Râuri și alte ape, Orașe, Depărtări, Rezonanțe și obiecte.
De la plimbări sonore și evenimente ce pun în valoare proprietățile acustice ale diferitelor spații de-a lungul râului, până la concerte, proiecții și dispozitive de ascultare în piscinele și în clădirile abandonate de pe malul Canalului Bega, proiectul NARAȚIUNI SONORE trage un semnal de alarmă, demonstrează un potențial și invită la creativitate cu privire la felul în care gestionăm azi relația cu Bega și mai ales modalitățile în care putem să-i afirmăm prezența în spațiul urban din viitor.
– Anamaria Pravicencu, co-curator
Artiștii participanți: Abby Lee Tee (AT), Maria Balabaș (RO), Elena Biserna (IT), Felix Blume (FR), Ivo Bystřičan (CZ), Caroline Claus (BE), Bogdan Demetrescu (RO), Alex Higyed (RO), Ionu & Tovarășu D. (RO), Raul Keller (EE), Jacob Kirkegaard (DK), Mirian Kolev (BG), Anna Kravets (UA), Ana Kun (RO), Makunouchi Bento (RO), Stephan Marin (FR), Antoine Richard (FR), Andreea Săsăran (RO), Nika Schmitt (NL), Ilinca Stihi (RO), Ioana Vreme Moser (RO/DE)
Sonic Future Residencies 2022: Jasmina Al-Qaisi (RO), Jeanne Debarsy (BE), Lloyd Dunn (US/CZ), pablo sanz (ES), Veronika Svobodová (CZ), Sillyconductor (RO)

Programul complet va fi anunțat pe parcurs de organizatori.
Website / Facebook / Instagram

NARAȚIUNI SONORE / SONIC NARRATIVES este un proiect dezvoltat de SIMULTAN.org, parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Parteneri: Semi Silent, Singuhr projects, Ecluze pe Bega, FAUT – Facultatea de arhitectură și urbanism Timișoara, STPT, Under the Bridge, Pelican
Susținut de: Institutul Francez, Centrul Ceh București, Goethe Institut, Centrul Cultural German din Timișoara

0

#591 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 15 mai 2023 - 17:05

Evenimentul teatral al anului în România are loc în iulie la Timișoara. Celebrul John Malkovich va performa pe scena TNT

Citeaza

Teatrul Național din Timișoara continuă Anotimpurile FEST-FDR cu un eveniment unic, o premieră absolută pentru Timișoara și un moment de vârf al Capitalei Europene a Culturii. Joi, 20 iulie și vineri, 21 iulie 2023, de la ora 19, Teatrul Național prezintă spectacolul THE INFERNAL COMEDY / COMEDIE INFERNALĂ, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american John Malkovich

Dublu nominalizat la Oscar, la Globul de Aur și pentru premiile BAFTA, actorul vedetă a jucat în numeroase filme cu impact la nivel mondial. Amintim celebrul Dangerous Liaisons / Legături primejdioase sau Being John Malkovich, unde își interpretează propriul personaj. Actorul american își construiește cariera și prin alte filme celebre: The Iron Mask / Omul cu masca de fier, Empire of the Sun / Imperiul soarelui, The Sheltering Sky / Ceai în Sahara, Death of a Salesman / Moartea unui comis voiajor sau Of Mice and Men / Despre oameni și șoareci. Personajul său din Con Air / Avionul condamnaților, Cyrus „The Virus”, este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai impresionante personaje negative ale cinematografiei celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea.

The Infernal Comedy este un spectacol pe care autorul său, Michael Sturminger, care semnează și regia artistică, l-a scris special pentru celebrul actor, construind un dialog între limbajul vorbit și cel cântat, universul sonor – punctat de muzica lui Vivialdi, Mozart, Beethoven, Haydn, Weber, Gluck și Boccherini – fiind susținut de sopranele Susanne Langbein și Chen Reiss și de renumita orchestră Wiener Akademie Orchester, dirijată de Martin Haselbock, creator al conceptului muzical al spectacolului. Într-un solilocviu de pe linia invizibilă dintre cei vii și cei plecați, John Malkovich construiește autobiografia fictivă a criminalului în serie, acela care, în anii ’90, a provocat o dezbatere aprinsă privind carisma și psihopatia. The Infernal Comedy s-a jucat în peste 150 de săli de spectacol din întreaga lume, în țări de pe trei continente.

Spectacolul este prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile orașului / Atelierul Identitate din cadrul Programului Cultural „Timișoara– Capitală Europeană a Culturii 2023” și este finanțat din fonduri private.

0

#592 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 15 mai 2023 - 17:07

După doi ani de la premieră, spectacolul de teatru „Tinerețe Fără Bătrânețe și Viață Fără de Moarte” revine în Piața Libertății

Citeaza

„Tinerețe Fără Bătrânețe și Viață Fără de Moarte”, un spectacol de teatru cu marionete gigantice, muzică live și o distribuție formată din peste 50 de actori și figuranți, revine în Piața Libertății din Timișoara, în perioada 25 – 30 iulie 2023. De marți până duminică, începând cu ora 21:00, piața se va transforma într-o lume a fantasticului, în care fiecare element prezent are o conotație specială

Având ca inspirație povestea omonimă culeasă de Petre Ispirescu în anul 1862, spectacolul redă o poveste a supranaturalului folcloric românesc despre filosofia mitologică, nemurire, fericire, viață și moarte. De la personajele mitologice specifice basmelor românești, până la aranjamentul publicului, spectacolul reușește să pună în valoare cunoscutul basm românesc cu toate subînțelesurile sale, dar și să aducă în prim-plan importanța interpretării lui în contemporaneitate. Spectacolul „Tinerețe Fără Bătrânețe și Viață Fără de Moarte”, regizat de Ovidiu Mihăiță, este unul dintre momentele principale ale Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Accesul la spectacol se realizează pe bază de bilete, care pot fi achiziționate din rețeaua www.iabilet.ro. În total, pentru cele 6 reprezentații sunt disponibile 1500 de locuri (250 de locuri per reprezentație). Vârsta minimă recomandată este de 4 ani+. Copiii cu vârsta cuprinsă între 4-12 ani beneficiază de un preț redus și vor fi însoțiți obligatoriu de un părinte sau un tutore legal, cu bilet de acces la preț întreg și valabil. Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora au acces gratuit.

0

#593 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 15 mai 2023 - 17:23

Timișoara 2023 – Muzeul Naţional de Artă găzduiește o expoziție româno-coreeană cu lucrări contemporane şi tradiţionale de grafică şi pictură

Citeaza

Muzeul Naţional de Artă din Timişoara (MNArT) vernisează, miercuri, expoziţia temporară româno-coreeană ”Connection: Romania – Korea Exchange Exhibition”, care oferă publicului, până duminică, şansa de a vedea o selecţie de lucrări contemporane şi tradiţionale de grafică şi pictură

În anul 2023, în care Timişoara este desemnată Capitală Europeană a Culturii, expoziţia este un prilej deosebit pentru ca MNArT să-şi prezinte moştenirea culturală şi să promoveze dialogul intercultural.

Schimburile culturale între artişti au intermediat relaţiile diplomatice dintre naţiuni, iar evenimentul devine o punte între două culturi care, la bază, împărtăşesc valori comune, transmite MNArT, într-un comunicat de presă.

Alături de peste 150 de artişti coreeni, între care se regăsesc Kwon Song Nyeo, Kim Mi Jin, Kim Sun, Kim Tae Eun, Park Jeong Hui, Back Young Seon, Lee Wi Suk, Jang Jung Sim şi Choi Gill Soon, vor expune artiştii români Maria Bana, Virginia Baz Baroiu, Dorel-Cristian Deliu, Victor Gingiu, Diana Harja, Adriana Ilin Tomici, Hedy M-Kiss, Dana Miclăuş-Mercea, Lia Popescu, Doina Reghiş Ionescu şi Adrian Marius Sabău.

În esenţa sa, această expoziţie propune un spaţiu în care numeroşi artişti coreeni şi români participă la un schimb de experienţă şi idei, accentuând astfel dialogul prin artă, dincolo de graniţele naţionale.

MNArT consideră că alăturarea celor două ţări şi culturi diferite – coreeană şi românească – facilitează crearea unui spaţiu artistic incluziv şi colaborativ.

Expoziţia este organizată de Korea Modern Emotional Forum în colaborare cu MNArT şi oferă şansa unui schimb cultural bogat şi divers, aducând în prim plan lucrări ale unor artişti din România şi Coreea de Sud.

Expoziţia poate fi vizitată în „Galeria L” a Muzeului Naţional de Artă Timişoara, în perioada 17 – 21 mai, între orele 13,00 şi 21,00.

0

#594 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 15 mai 2023 - 17:27

Laureat Nobel pentru Chimie, invitat la Universitatea de Vest din Timișoara

Citeaza

Profesorul Jean-Pierre Sauvage, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2016, vine în calitate de invitat la Universitatea de Vest din Timişoara, pentru a împărtăși publicului cunoştinţe şi perspective în domeniul său de expertiză

În data de 18 mai, de la ora 10,00, va primi titlul de de Doctor Honoris Causa al UVT și va susține o prelegere în Aula Magna. Intrarea este liberă, dar locurile sunt limitate, astfel că persoanele care doresc să asiste la eveniment trebuie să completeze un formular de rezervare pe site-ul Universității de Vest.

Jean-Pierre Sauvage a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Chimie pentru contribuția sa remarcabilă în dezvoltarea maşinilor moleculare şi deschiderea unor noi orizonturi în nanotehnologie.

0

#595 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 16 mai 2023 - 13:03

Vom avea lozul Timisoara 2023 European Capital of Culture. Ce premii sunt puse in joc prin Loteria Romana

Citeaza

TIMISOARA. Pe langa lozurile cu premii in bani puse in vanzare la punctele din toata tara, pasionatii de jocuri de noroc vor putea cumpara in curand din sediile Loteriei Nationale si lozul „Timisoara 2023 European Capital of Culture”

Consiliul Judetean Timis a semnat un parteneriat cu Loteria Romana, iar aceasta urmeaza sa emita o serie de 300.000 de lozuri dedicate capitalei culturale. Pretul unui loz va fi de 5 lei, iar premiile puse la bataie consta in invitatii VIP la diferite eveniment culturale organizate in acest an la Timisoara.

a) 300 buc. Invitatie Expozitia ”Brancusi: surse romanesti si perspective universale” (29 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024)
B) 100 buc. Invitatie Festivalul Codru (25-27 august sau editia din 2024) – Acces festival
c) 50 buc. Invitatie VIP – Festivalul Luminilor (31 decembrie 2023 – 1 ianuarie 2024) –
Acces festival zona VIP
d) 50 buc. Invitatie VIP – Festivalul JazzX (28 iunie – 2 iulie 2023 sau editia din 2024) – Acces festival rezervat, Meet&Greet – Backstage, Tricou personalizat
, transmit reprezentantii Consiliului Judetean Timis.

0

#596 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 16 mai 2023 - 13:16

Expoziția „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni” la Muzeul Național de Artă Timișoara

Citeaza

În perioada 18 mai – 1 octombrie, ca urmare a colaborării muzeului cu Complexul Muzeal Național Neamț, Academia Română – Filiala Timișoara și Universitatea Politehnică Timișoara, Muzeul Național de Artă Timișoara va găzdui expoziția temporară „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni”

Timișoara – Capitală Europeană a Culturii reprezintă evenimentul cultural al anului 2023 în România și totodată un prilej deosebit pentru Muzeul Național de Artă Timișoara de a prezenta publicului cea mai prestigioasă colecție de artă preistorică din răsăritul Europei.

Publicul vizitator va avea ocazia să admire capodoperele artei decorative și figurative aparținând Culturii Cucuteni, obiecte de podoabă și cult, cu o vechime de 5.500-7.000 de ani.

Cea mai cunoscută cultură eneolitică de pe actualul teritoriu al României și totodată cea mai spectaculoasă din întreaga Europă, parte a complexului cultural Precucuteni-Cucuteni- Tripolye, a cunoscut o perioadă de înflorire de aproximativ un mileniu și jumătate, între 5000-3500 î.H. și a cuprins Moldova, nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei, fiind identificată, în perioada de maximă expansiune, pe o suprafață de peste 150.000 de kilometri pătrați. Primele vestigii au fost descoperite încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de atunci au fost cercetate mai multe așezări aparținând acestei culturi, altele fiind în curs de cercetare.

Cultura Cucuteni impresionează printr-o admirabilă ceramică pictată în două sau trei culori – alb, roșu și negru – principalul motiv decorativ fiind spirala, reprezentată în diverse combinații și dispusă în registre de o remarcabilă simetrie și ritmicitate.

Vizitatorii vor putea admira, printre cele peste 200 de exponate, celebrele „Hora de la Frumușica”, „Soborul Zeițelor” și „Sfânta Familie” de la Poduri, complexele de cult de la Ghelăiești.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și face parte din seria de expoziții cu artefacte de prestigiu aparținând celei mai vechi civilizații preistorice europene, organizate de Complexul Muzeal Național Neamț, tradiție începută la Salonic în 1997 și continuată la Sibiu în 2007.

0

#597 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 20 mai 2023 - 07:28

Zilele Culturale Maghiare din Timișoara. Program bogat în anul Capitalei Culturale Europene

Citeaza

În această toamnă, Timișoara va găzdui cea de-a opta ediție a Zilelor Culturale Maghiare, un eveniment care îmbină gastronomia, muzica și tradițiile maghiare într-o sărbătoare vibrantă. Festivalul le propune vizitatorilor concerte, spectacole de dans, bunătăți cu specific unguresc, ateliere de yoga, târg meșteșugăresc și multe altele

În această toamnă, în perioada 21-24 septembrie 2023, Timișoara va găzdui cea de-a opta ediție a Zilelor Culturale Maghiare, un eveniment care aduce în prim-plan cultura, muzica, gastronomia și tradițiile maghiare.

În contextul în care Timișoara a fost desemnată Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2023, Zilele Maghiare înseamnă un moment special în calendarul cultural al orașului. Organizat de Asociația Bastion-Varbatya, evenimentul va oferi publicului un program divers și captivant. După cum explică și Kasa Zsolt, vicepreședintele Asociației Bastion, ideea este ca vizitatorii de toate vârstele să se bucure de activități pe întreg parcursul zilei.

Zilele Culturale Maghiare din Timișoara vor fi organizate în Piața Victoriei și Piața Libertății, unde vor fi concerte, muzică și dansuri populare ungurești, preparate cu specific maghiar, târg meșteșugăresc, ateliere pentru copii, dezbateri, lansări de carte, filme, spectacole de re-enactment istoric cu trupe din Ungaria și România etc.

„Vom avea un program foarte bogat anul acesta. Vom avea două scene. Scena mare va fi în Piața Victoriei – unde vor avea loc concertele mari; au fost alese trupele mari care vor concerta în fiecare seară, de la ora 20. Vineri este Deak Bill Gyula – care are o carieră de peste 50 de ani în rockul maghiar, sâmbătă este Republik – o trupă foarte iubită în Ungaria, iar duminică va fi un concert foarte interesant, susținut de Budapesta Gypsy Symphony Orchestra – cea mai mare orchestră de acest gen din lume. Se mai numește Orchestra celor 100 de țigani. Aceste concerte sunt finanțate în cadrul proiectului Timișoara 2023.

Cealaltă scenă este în Piața Libertății, unde vom prezenta cultura norvegiană și cultura maghiară. Vom avea 15 concerte și spectacole. Aceste evenimente sunt finanțate prin Granturile SEE și norvegiene. De asemenea, Târgul Artizanal este finanțat prin fonduri norvegiene. Anul acesta vom avea un buget de peste 1 milion de lei”
, a anunțat Kasa Zsolt, director de programe Zilele Culturale și vicepreședinte al Asociației Bastion-Varbastya.

Organizatorii au în vedere și impactul asupra mediului, de aceea festivalul își propune să fie unul cât mai „verde”. La Zilele Maghiare nu vor exista pahare din plastic, ci pahare refolosibile, care vor putea fi cumpărate cu 10 lei, și care la final vor putea fi returnate sau luate acasă drept suvenir.

„În zona gastronomiei se strâng cele mai multe deșeuri. Și anul acesta ne vom strădui să afectăm cât mai puțin împrejurimile și mediul în care trăim, începând cu colectarea uleiului ars și terminând cu colectarea selectivă a deșeurilor. Vom utiliza exclusive ambalaje și tacâmuri de unică folosință din material reciclabile. Nu vom avea ambalaje din plastic. Avem și o zi dedicată Sănătății, unde vor fi organizate dezbateri despre prevenție, sănătatea mintală, fizică, vor fi ateliere de yoga pentru copii și seniori. Ne vom concentra mai mult pe importanța mișcării”, a spus Magdalena Suto-Udvari.

Evenimentul este susținut de autoritățile locale, prin Programul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, dar se bucură și de susținerea unor fonduri private și externe, din Ungaria și Norvegia.

0

#598 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 20 mai 2023 - 07:44

Timișoara găzduiește în premieră Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital

Citeaza

La Timișoara are loc pentru prima dată, în organizarea Universității Politehnica, Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital / International Digital Culture & Spotlight Heritage Festival. Evenimentul început pe 4 mai e deschis publicului până pe 30 iulie 2023, ca parte a proiectului Patrimoniul sub reflectoare, realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii și finanțat parțial de EEA and Norway Grants

Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital reunește curatori, artiști digitali, profesori și studenți din România, Norvegia, SUA, Austria, Italia, Danemarca, Lituania și alte țări într-o manifestare de incursiune în dimensiunile culturale ale tehnologiilor digitale imersive.

Acțiunea cuprinde demonstrații de realitate extinsă din domenii culturale, istorice, de știință, educație și instalații create pentru clădirile de patrimoniu. Toate evenimentele sunt publice, destinate tuturor, copiilor și familiilor, în diverse locații: ExperimentariumTM și Muzeul tehnic al UPT – Science and Tech Playground, în Cazarma U – Digital Culture Space, holul clădirii Electro – Culture Fun Space și a Universității Politehnica din Timișoara, în spațiile Muzeului Național al Banatului – Digital Heritage Dome.

n aceeași perioadă se va organiza Conferința Internațională NETTIES, Networking Entities, organizată împreună cu asociația internațională IAFES și un workshop dedicat specialiștilor din industriile creative între 25-26 mai 2023.

Cazarma U – Digital Culture Space este prima locație deschisă publicului în 4 mai 2023 ca un Spațiu cultural imersiv, deschis tuturor celor care doresc să experimenteze poveștile Timișoarei, ghidați de tehnologiile de realitate augmentată și virtuală.

Pornind de la imaginea de ansamblu a orașului, văzută de sus, vizitatorii sunt purtați prin istoria celor 5 cartiere istorice, dezvăluită prin video-uri 3D și imagini scanate 3D ale patrimoniului muzeal, pot vizita în 360 clădirile emblematice cu ajutorul ochelarilor VR și să mapeze parcursul proiectului Patrimoniul sub Reflectoare. Se va prezenta în premiera lucrarea Tipare ale poeziei a artistului Marius Jurca, o adaptare a poeziilor originale ale lui Robert Șerban, într-o instalație interactivă multimedia. O premieră este și prezentarea, în prezența autoarei Ingrid Kristensen Bjørnaali din Norvegia, a instalației video 3D Land Bodies, Decomposing Mass (Corpuri de pământ, descompunerea materiei) despre ecosistemul turbăriilor și a peisajelor nordice.

De asemenea, vizitatorii pot afla povestea proiectului Spotlight Heritage Timișoara și pot descoperi povestea cartierelor orașului prin tehnologiile digitale de realitate augumentată și virtuală: Iosefin (2019), Elisabetin (2020), Fabric (2021), Cetate (2022) și Giroc (2023). Program de vizitare 4 mai – 30 iulie 2023, în fiecare miercuri – duminică orele 16 – 20.

Hol Electro – Culture Fun Space se deschide publicului în 22 mai 2023, unde cultura se îmbină cu tehnologia și distracția prin intermediul aplicațiilor VR și AR spectaculoase, a jocurilor video folosind cele mai recente tehnologii, a tradiției tehnice a orașului îmbinate cu cele mai noi realizări tehnologice din lumea întreagă, în special aplicațiile: Roman Villa in VR ( Tunisia), Suakin Island in VR (Sudan) realizate de VR Compan. Muzeul Abandonului realizat de Augmented Space Agency este unul dintre standurile pe care studenții îl pot vizita. Fiind un proiect digital participativ în cadrul căruia se poate intra în atmosfera Căminului Spital de la Sighet abandonat acum 20 de ani, acesta folosește aspectul de realitate virtuală pentru a crea o experiență imersivă pentru participanți.

Un alt stand interactiv care aduce în atenția publicului un subiect care, în ultimii ani și care a fost pe buzelele tuturor este standul organizat Mark Frydenberg (Bentley University USA) care abordează Metaverse-ul dintr-o perspectivă multidisciplinară, concentrându-se asupra oportunităților de afaceri, a preocupărilor sociale și a inovației tehnologice. Programul de vizitare și interacțiune este între 22 mai – 31 mai 2023, de luni până sâmbătă orele 11 – 16.

În Experimentarium și Muzeu UPT din 20 mai se instaurează Science and Tech Playground dedicat copiilor și tinerilor pentru cele mai interesante experimente de fizică, ghidați fiind de tutori cu experiență și pot parcurge alegoria simțurilor pe baza poveștilor suprinse în proiectul Patrimoniul sub reflectoare. Aici se vor regăsi și multe aplicații de la curatori și artiști internaționali dedicate științelor, cu tehnologii purtabile și senzoriale, alături de inovațiile tehnice din Banat, prezentate cu ajutorul tehnologiilor digitale, cu AR/VR și holograme, dar și calculatoarele anilor 80 vor face deliciul vizitatorilor de toate vârstele.

Vizitatorii pot experimenta inclusiv aplicația IndexAR, o aplicație care poate facilita procesul de învățare și Himere Valahe, cu interacțiune a utilizatorilor cu elemente de realitate augumentată accesibile direct pe telefoanele mobile. Program de vizitare și interacțiune 22 mai -2 iunie 2023, în fiecare marți – duminică orele 11 – 15.

În Muzeu MNaB – Digital Heritage Dome din 19 mai diverse experiențe immersive atât în sălile muzeului, cât și în pasajele istorice și publice ale Bastionului Theresia, unde istoria și poveștile Timișoarei vor putea fi trăite prin tururi ghidate și proiecții video interactive. Vizitatorii vor descoperi cartierul Giroc, împreună cu celelalte cartiere fanion, într-o expoziție clasică dublată de tehnologii în mansarda clădirii. Vor descoperi amplitudinea proiectului Patrimoniul sub reflectoare dezvoltat în ultimii ani, vor fi imersați în poveștile culese prin intermediul dome-ului VR și vor putea păși prin istorie de-a lungul tunelurilor animate digital în spațiul stradal al Bastionului Theresia. Program de vizitare Muzeu 12 mai – 23 august 2023, în fiecare marți – duminică orele 10 – 18, vizionare instalație video tuneluri publice 19 mai – 4 iunie 2023, în fiecare seară orele 20 – 23.

Informații, programul de vizitare, tururile ghidate și medierea culturală pot fi găsite pe internet la https://spotlight-ti.../international/ și Facebook: https://www.facebook...itageTimisoara/

0

#599 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 20 mai 2023 - 07:55

Dans Nomad 2023 aduce dansul contemporan în cartierele din Timișoara

Citeaza

Proiectul Dans Nomad se află în 2023 la cea de-a patra ediție, și aduce pentru prima dată, dansul contemporan în cartierele din Timișoara

Între 22 și 25 mai 2023, compania de dans Unfold Motion invită locuitorii din zonele Dacia, Traian, Soarelui și Fabric la momente coregrafice acompaniate de muzică live, după următorul program:

22 mai în Parcul Dacia: orele 17.30-18.00
23 mai în Parcul Lidia: orele 17.30-18.00
24 mai în Piața Traian: orele 17.30-18.00
25 mai în Parcul Uzinei: orele 17.30-18.00


În 26 mai de la ora 19.00, marcăm finalul celei de-a patra ediții Dans Nomad cu un spectacol de dans contemporan și muzică live la Bastionul Maria Theresia. Spectacolul Dans Nomad INTROSPECTIV însumează experiența performativă dobândită de dansatori și muzicieni din cele 5 localități vizitate anul acesta: Lugoj, Jimbolia, Cărpiniș, Dumbrăvița și Timișoara.

În 26 mai de la ora 20.00, după spectacolul de dans, va avea loc vernisajul expoziției Dans Nomad RETROSPECTIV care va fi deschisă între 27 mai și 3 iunie, la etajul 1 în holul Muzeului Național al Banatului din Bastionul Maria Theresia, în intervalul orar 10.00-18.00.

O expoziție cu imagini foto-video de la Dans Nomad 2023, poze realizate de fotografa Lorena Dumitrașcu, impresii ale spectatorilor și participanților la atelierele organizate și filmele de dans realizate de regizoarea Corina Andrian, toate acompaniate de acordurile muzicienilor Cristina Pădurariu, Nicolae Dobrovicescu și George Allen.

În fiecare ediție, compozițiile de dans din proiectul Dans Nomad sunt inspirate din realitatea socială și cotidiană din fiecare localitate vizitată, și sunt restituite în comunitate sub forma unor reprezentații de dans contemporan de tip real time composition în parcuri, școli sau licee, și alte spații publice, acompaniate de muzică live.

Anul acesta artiștii din Dans Nomad au călătorit în Lugoj, Jimbolia, Cărpiniș și Dumbrăvița unde au adus dansul în atenția locuitorilor, au susținut ateliere de teatru-dans, mixaj sunet și film pentru tineri, iar acum între 22-25 mai revin la Timișoara pentru a aduce dansul în patru cartiere din oraș.

„Proiectul Dans Nomad de anul acesta se dovedește a fi o experiență intensă atât pentru noi ca și echipă, cât și pentru comunitățile pe care le-am vizitat. Dintre toți participanții, copiii sunt cei mai entuziasmați de reprezentațiile de dans din școli, întrucât acest tip de eveniment artistic din păcate nu este accesibil în comunitățile pe care le-am vizitat.”, Lavinia Urcan, președinte al Asociației Unfold Motion, manager al proiectului Dans Nomad

Proiectul Dans Nomad dorește să contribuie la creșterea vizibilității dansului contemporan și formarea de public nou în rândul comunităților din România.

„Ediția aceasta de Dans Nomad a format o echipă de artiști puternică prin diversitate, doritoare să ofere spectacole de dans și muzică live care să rămână în amintirea publicului, de la mic la mare. Reacțiile au fost variate, de la interes, la entuziasm dar și uimire și îndrăzneală. În același timp, localitățile vizitate au fost explorate prin lentila camerei de filmat și a aparatului foto de către cele două artiste: Corina Andrian și Lorena Dumitrașcu reflectând trecerea artiștilor nomazi prin acele locuri.” Maria Beatrice

Tudor, inițiatoarea proiectului ”Dans Nomad”.

Proiectul „Dans Nomad” face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

1

#600 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 20 mai 2023 - 07:58

PROGRAM. Timișoara 2023 – Harababura Vintage Fair, tururi ghidate, dans nomad, concert simfonic, picnic la Uzina de Apă, concert de jazz
1

Arata acest topic


  • (40 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 28
  • 29
  • 30
  • 31
  • 32
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi