E iarnă, e frig şi zăpadă, iar şantierele patriei – implicit cele bănăţene – sunt închise. Nu-i vorbă, şi dac-ar fi vreme bună de lucru, ele n-ar zbârnâi de activitate. C-aşa-i tradiţia: când sunt proiecte, nu sunt surse de finanţare, când există banii, nu-s constructorii de cuvânt, iar când se întrunesc toate condiţiile, se schimbă priorităţile. Pe algoritmul acesta s-au derulat, până acum, cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din regiunea de vest a ţării, de la autostrada Nădlac–Deva la centura Timişoarei, încât faptul că tot aici s-a petrecut “minunea de la Lugoj” (darea în folosinţă a “ocolitoarei” municipale înainte de termen şi în parametrii bugetari proiectaţi, caz unic în epopeea rutieră naţională) pare de domeniul SF.
Legendele autostrăzii
Pe acest fundal, de domeniul SF par a ţine şi noile proiecte (de fapt, noile episoade ale serialului de prognoze şi premoniţii “ce vom mai construi la anul”), pe care le anunţă – pentru regiunea noastră şi pentru acest an – Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNAD
NR), ministerul de resort şi principalele voci guvernamentale. Cu nici trei săptămâni în urmă, în plină “lună a cadourilor”, CNAD
NR făcea cunoscut, în reprize, că: au demarat procedurile de licitare a proiectării şi execuţiei tronsoanelor de autostradă Nădlac–Arad şi Lugoj–Deva; a demarat şi licitaţia pentru proiectarea şi executarea trosonului Timişoara–Lugoj (împărţit, probabil pentru a nu-i surmena pe proiectanţi, în două loturi de 9,5 şi, respectiv, 25,6 km); nu în ultimul rând, că fondurile necesare pentru finalizarea tronsonului Timişoara–Arad (dar şi a “ocolitoarei” Aradului) au fost asigurate prin semnarea contractului de finanţare cu Fondul de Coeziune al Comisiei Europene şi Banca Europeană de Investiţii. În acest ultim caz, suntem informaţi că pentru cei 44,5 km de legătură dintre Timişoara şi Arad (din care numai 32,2 km pe autostrada propriu-zisă) s-a atras o finanţare nerambursabilă de 531,8 milioane de lei, dar şi că “durata estimativă de execuţie a lucrărilor de construcţie pentru Autostrada Arad–Timişoara este de 22 de luni”. Ceea ce nu se precizează, din păcate, este dacă cele 22 de luni includ sau nu răstimpul scurs de la demararea investiţiei (estimată la un deviz total de 270 milioane de euro şi încredinţată consorţiului FCC-Porr-Astaldi) – ştiut fiind că lucrarea a început în primăvara anului 2009 şi trebuia să se finalizeze în această lună. Or, până acum abia s-a realizat 30 la sută din proiect, partea cea mai dificilă (cele mai multe dintre cele 11 poduri şi pasaje ale autostrăzii, respectiv, cele 14 pasaje peste autostradă şi centrul de întreţinere şi coordonare) fiind încă în stadiul de deziderat.
Ghicitoarea termenelor de execuţie
În ceea ce priveşte demararea procedurilor de licitare a următoarelor tronsoane, dincolo de nedumerirea că atât de mult evocatele tronsoane Nădlac–Arad şi Timişoara–Lugoj–Deva nu există încă proiectele necesare (ele ar fi putut fi pregătite din timp, nefiind dependente nici de finanţările externe, nici de capriciile constructorilor sau ale climei), trebuie să precizăm că ele au doar semnificaţia buzduganului aruncat înainte de un zmeu care nu-i chiar atât de hotărât să ajungă la castel. Deşi CNAD
NR precizează ferm că durata de execuţie şi proiectare a tronsoanelor de autostradă Nădlac–Arad şi Lugoj–Deva este de “numai” 30 de luni, nimeni nu poate spune cu precizie de când începe numărătoarea acestora. Certă este numai data limită de primire a ofertelor: 14 februarie 2011, ora 15. Adăugaţi organizarea licitaţiei propriu-zise, eventualele contestaţii şi amânări din diverse alte cauze, plus cele şase luni rezervate proiectării efective, şi veţi deduce cu uşurinţă că, practic, anul acesta nu mai este timp pentru a deschide noile şantiere. Cu toate acestea, ministrul transporturilor, doamna Anca Boagiu, era sigură, acum două luni, că “în februarie-martie 2011 vom avea şi contractele semnate, astfel încât să începem o construcţie masivă de autostrăzi”.
Lucrurile nu stau diferit nici în ceea ce priveşte tronsonul Timişoara – Lugoj, pentru care a fost fixat ca termen-limită de primire a ofertelor data de 16 februarie. Şi aici, ca şi în cazul tronsoanelor mai sus amintite, printre elementele care pot tergiversa demararea construcţiei efective se numără şi procedura de preluare a unor terenuri de la diverse autorităţi ale statului la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – în cazul tronsonului Timişoara–Lugoj fiind vorba despre opt loturi cu o suprafaţă cumulată de peste 135 de mii de metri pătraţi, aflaţi în prezent în gestiunea Romsilva, pe teritoriile administrative ale oraşului Recaş, comunei Remetea Mare şi Hergheliei Izvin.
Avem proiecte, avem valoare...
Asemenea “detalii” nu sunt însă de natură să stăvilească elanul de promisiuni al propriilor guvernanţi – cărora, să nu râdeţi, li s-a adăugat însuşi premierul rus Vladimir Putin, înfocat promotor a tot felul de proiecte concurente celor europene, în cazul de faţă al unei aşa-zise “autostrăzi a Mării Negre”, dar de pe al cărei traseu nu prea se vede marea. Ca să nu se spună că Pontul Euxin a rămas lac rusesc, “ai noştri” au adăugat la vraful de proiecte futuriste şi acest tronson – în acelaşi timp, anunţând (că tot suntem stat membru al Uniunii Europene) că singurele tronsoane de autostradă legate de coridoarele paneuropene care vor avea finanţare anul acesta vor fi cele ale Autostrăzii Vestului, în vreme ce toate celelalte (inclusiv panglica rutieră transclujeană de pe Autostrada Transilvania, atât de dragă premierului nostru Emil Boc) urmând să primească doar bani de întreţinere. Suntem, aşadar, noi, bănăţenii, nişte privilegiaţi: jumătate din cei 150 de kilometri care se scot la licitaţie anul acesta, respectiv, jumătate din bugetul de 1,6 miliarde de lei alocat lor sunt în ograda noastră. Rămâne, desigur, să ne convingem câte parale face acest privilegiu. Până atunci, ne putem delecta cu următoarea observaţie: dacă, de-a lungul celor două decenii de economie de piaţă, s-ar fi lucrat coordonat pe un singur fir, diferitele tronsoane de autostradă deja executate (şi care nu folosesc la nimic, fiind prea scurte ca să-ţi poţi ambala motorul fie şi la viteza intravilană de 50 de kilometri pe oră), azi am fi putut călători pe o autostradă aproape cât cea proiectată pe traseul Nădlac–Timişoara–Sibiu-Piteşti-Bucureşti-Constanţa.