Am mai scris într-un post. Vina principală o văd în
calitatea slabă a aparatului administrativ (local și județean). Este suficient să ne uităm la ultimii 10-15 ani și să vedem ce persoane au fost/sunt în funcții de execuție-decizie-conducere pe partea tehnică-edilitară. Prea multe concursuri aranjate, prea mulți numiți pe bază de afinități politice (diferite
culori), prea mulți cu arborele genealogic întrepătruns și prea puțini pregătiți și implicați pentru postul ocupat.
Apoi…oricât de bună ar fi o idee/temă de proiectare, dacă un caiet de sarcini este întocmit prost atunci sunt 100% șanse să avem o lucrare îndoielnică. Din păcate nici un caiet de sarcini bun nu mai reprezintă o garanție a unei lucrări de calitate. Și asta pentru că desi pe piață sunt firme de proiectare și de construcții decente, ele nu se mai prezintă la licitațiile organizate de autoritățile locale și județene. De ce? 1. Pentru că ani la rând criteriul principal de atribuire a fost prețul cel mai mic (în pondere de 70-80%) în loc să se pună preț pe criteriul calitate și să țină cont de experiența în domeniu, portofoliul de lucrări, bune-practici, respectare obligații și termene, comportare în timp a lucrărilor executate, etc. 2. Pentru că au fost prea multe licitații la care se știa din start cine sunt câștigătorii.
Să nu ne mirăm de proiecte inestetice, cu detalii tehnice de amatori, materiale îndoielnice și lucrări execrabile.
Din păcate beneficiarul (PMT/CJT) nu prea își folosește nici ultima pârghie de control de pe teren...dirigintele de șantier. Fiecare contract de lucrări are alocat un diriginte de șantier cu patalama de la Inspectoratul de Stat în Construcții. Fie este vorba de un angajat al instituției fie este vorba de angajați ai unei firme cu care are contract beneficiarul.
Merită citit art. 3 Atribuții și responsabilități, mai ales pct. B ...
https://isc.gov.ro/c..._diriginti.html
Aceasta postare a fost editata de Gioco: 20 octombrie 2022 - 08:54