Citeaza
Timișoara este pe Locul I și la Categoria ,,Orașe care inspiră", zdrobind Cluj-Napoca (Locul II) și Sighișoara (Locul III)
“A fost o mare onoare pentru mine să fiu președintele juriului în ediția din acest an. Știam că Destinația Anului e cea mai importantă competiție din turismul românesc, dar experiența trăită din interior, trecând prin procesul complex de jurizare, m-a convins de acest lucru încă o dată. Turismul românesc are nevoie de astfel de competiții care să ajute destinațiile turistice să crească și să capete promovare suplimentară. Felicit Timișoara pentru câștigarea Marelui Premiu. Îl merită din plin!” – Alex Filip, Manager OMD Tulcea și Președintele Juriului Destinația Anului 2026.
Destinația Anului® 2027 va începe în această toamnă, odată cu etapa de nominalizări. Până atunci, destinațiile premiate în această ediție îi invită pe turiști să le descopere, să le redescopere și să spună, la rândul lor: Aleg România!
”Performanța turismului românesc este direct legată de capacitatea noastră de a ne promova valorile autentice și de a investi în experiențe de calitate. Ediția din acest an a proiectului Destinația Anului® confirmă, prin cele aproape 450.000 de voturi exprimate, că românii își iubesc țara și sunt dornici să o descopere. Ministerul susține acest demers de interes național, deoarece oferă vizibilitate comunităților care investesc în propria identitate și transformă România într-o destinație competitivă, capabilă să atragă turiști prin diversitate – de la orașe vibrante precum Timișoara, până la satele noastre pline de tradiție. Felicit toți câștigătorii pentru efortul de a pune România pe harta excelenței în ospitalitate.” –Irineu Darău, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, prezent la Gala de la Constanța.

Ajutor