STP Timișoara Forum: Hoteluri in Timisoara - STP Timișoara Forum

Salt la continut

  • (12 Pagini)
  • +
  • 1
  • 2
  • 3
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Hoteluri in Timisoara Proiecte noi, existente sau extinderi Evaluare topic: -----

#1 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10290
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 23 februarie 2009 - 22:17

Accor ridica un hotel la Timisoara

Lantul francez Accor intentioneaza sa-si extinda prezenta pe piata din Romania, avand in plan deschiderea unui hotel Novotel la Timisoara, probabil in 2011, dar si afilierea unor unitati in Brasov si Cluj-Napoca, sub una din marcile grupului.

''Accor are in vedere un nou proiect hotelier in centrul orasului Timisoara. Este vorba de o unitate Novotel, care cel mai probabil va fi deschisa in 2011. Deocamdata, terenul exista, insa nu s-a decis daca este vorba de un contract de management sau va fi chiar investitia lantului Accor", a declarat, luni, Bruno Vinette, directorul general al hotelului Pullman, fost Sofitel, din Bucuresti.

De asemenea, Accor vrea sa se extinda si in Brasov si Cluj-Napoca, unde pot fi afiliate hoteluri sub brandul Etap, Ibis sau Novotel.

"Pe piata romaneasca, in orase ca Brasov, pot avea succes unitatile de unu-doua stele Etap. in Bucuresti, pretul mare al terenurilor nu ar face profitabila afacerea unui astfel de hotel. in ceea ce priveste Cluj-Napoca, este posibil sa fie luata in calcul constructia unui hotel Novotel, insa momentan nu este nimic finalizat", a mai spus Vinette.

in ceea ce priveste piata hoteliera din Bucuresti, directorul Pullman a spus ca in prezent nu mai este loc pentru alte hoteluri de cinci stele, iar unitatile clasificate la trei stele vor avea cea mai buna activitate in timpul crizei economice.

Fostul hotel Sofitel din Bucuresti functioneaza de la inceputul acestui an sub marca Pullman. Unitatea a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de noua milioane euro, in usoara coborare fata de 2007, cand a avut venituri de 9,6 milioane euro, iar pentru 2009 directorul general al hotelului se asteapta din nou la o scadere.

"Am incheiat 2008 cu afaceri de noua milioane euro, iar pentru acest an ne asteptam la o scadere a veniturilor, avand in vedere ca in primele doua luni ale acestui an situatia a fost foarte dificila pe piata, in contextul crizei economice. in martie ne asteptam la o revenire a pietei, insa cu siguranta nu vom inregistra cresteri", a precizat Vinette.

El a adaugat ca in luna ianuarie veniturile hotelului Pullman au scazut cu 30%, comparativ cu luna similara din 2008, pe fondul crizei. Totodata, gradul de ocupare s-a redus la 44%. Anul trecut, gradul de ocupare al hotelului a fost de 70%, iar pentru acest an conducerea companiei se asteapta la o diminuare pana la 60%.

Hotelul Pullman Bucharest World Trade Center a fost inclus, din 2006, intr-un program de renovare, care a vizat modernizarea celor 203 camere si construirea unui restaurant, care va fi deschis in luna septembrie. Totodata, anul acesta urmeaza sa fie renovat centrul de conferinte al hotelului. Investitia in acest proiect este de 500.000 euro.

La nivel de grup, Accor a realizat o repozitionare a marcilor din portofoliu, o parte din hotelurile Sofitel fiind reclasificate la cinci stele, iar celelalte unitati isi vor schimba denumirea in Pullman si vor ramane la patru stele.

Sursa: http://www.agenda.ro/news/news/16259/accor...-timisoara.html

Thumbnail atasat

  • Imagine atasata: 001.jpg

0

#2 Useril este offline   lorand 

  • Membru VIP*
  • Grup: VIP
  • Postari: 926
  • Inregistrat: 12 ianuarie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara

Postat 23 februarie 2009 - 22:18

Mai avem pana in 2011.......
0

#3 Useril este offline   mile 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10862
  • Inregistrat: 08 octombrie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Regiunea Banat
  • Interese:Navigatia pe Bega, tramvaie si firobuze

Postat 24 februarie 2009 - 09:45

De fapt, 10 % (maxim) din continutul articolului se refera la Timisoara, restul se refera la Bucuresti, Brasov, Cluj, iar pe langa faptul ca titlul este cam pompos fata de continut, lipseste exact informatia cea mai importanta si anume locul unde va fi ridicat (mai ales ca terenul este asigurat dupa cum scrie) cat si numarul de etaje, pentru ca daca va avea 4 - 5 etaje, nu ma impresioneaza chiar deloc ... de fapt sursa este MEDIAFAX, adica o agentie de stiri nationale...
Daca ar veni un lant hotelier international ca construiasca in Timisoara un hotel macar cu 15 etaje, adica cat de cat mai mare decat Continentalul nostru, care peste doi ani va avea 40 de ani, atunci m-as mai bucura, altfel ramane Continentalul emblema orasului (din punct de vedere al hotelurilor)...

Aceasta postare a fost editata de mile: 24 februarie 2009 - 22:02

0

#4 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10290
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 13 aprilie 2009 - 21:24

Se „reîncălzeşte” controversatul proiect al hotelurilor „Etap” şi „Novotel”

Deşi fusese lăsat “în adormire”, proiectul celor două hoteluri, “Novotel” şi “Etape”, pe care, cu tot dinadinsul, primăria se încăpăţânează să le “implementeze” în plin cartier istoric Iosefin, în spaţiul dintre străzile General Dragalina şi Tudor Vladimirescu, este reactualizat în aceste zile. Aceasta, ca urmare a faptului că preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Ostaficiuc, promisese să sprijine avizarea în comisia de specialitate. Cu o singură condiţie însă: acceptul tuturor locatarilor din casele vecine ce vor fi posibil afectate. Până acum însă există un tabel cu 120 de locatari din respectivele imobile (practic, toţi cei care au putut fi contactaţi) care au semnat împotriva planurilor primăriei! Acest fapt nu i-a împiedicat nici pe arhitectul-şef Sorin Ciurariu, nici pe primarul Gheorghe Ciuhandu, să apară în mass-media lăudând avantajele proiectului în cauză. Cel mai solid argument al celor doi este că astfel s-ar creea 150 de noi locuri de muncă.
De pagubele iremediabile care s-ar produce edificiilor din zona protejată de arhitectură nu se scoate nici un cuvânt. Profesorul Şerban Neamţu, fostul antrenor al echipei naţionale de şah şi proprietar al unui apartament într-una din clădirile istorice din zona vizatã, i-a cerut arhitectului Ciurariu să-i dea în scris, la notar, că în cazul în care vor apărea stricăciuni (crăpături, surpări) la clãdirile în discuţie, le va plăti din propriul salariu. Evident că refuzul celui în cauză nu s-a lăsat aşteptat.
Scandalul a început încă din anul 1994, când terenul ce aparţinea la acel moment firmei Electrometal SA a fost vândut firmei “Dasler SRL”, firmă desfiinţată mai apoi. Întâmplător (sau nu) lider de sindicat la Electrometal, în acea perioadă, era ţărănistul Valentin Moldovan, acum consilier local din partea aceluiaşi partid.
Achiziţia a apărut mai apoi, în momentul revînzării ei unei firme franceze, cu titlul de “moştenire”, pe declaraţia de avere a unei funcţionare din primărie, Dragana Radovancovici, angajată chiar la Direcţia de Urbanism. Vânzarea a fost făcută cam în acelaşi timp în care, proprietarul de drept, Iuliu Hermann, fiul fostului patron al Fabricii de Cântare „Hermann şi fiul” făcea cereri peste cereri la AVAS ca să-şi redobândească averea tatălui, ajunsă după naţionalizare la „Electrometal”, mai apoi, „moştenirea” funcţionarei din primărie.
Firma franceză care a cumpărat terenul are în plan construirea pe acel loc a două hoteluri. Aceasta ar presupune şi înfiinţarea câtorva zeci de locuri de parcare care ar ocupa practic tot spaţiul rămas liber în zona imobilelor deja existente.
În plus, săpăturile mai adânci de 11 metri ar produce grave deteriorări imobilelor din vecinătate, construite pe piloni de lemn care la modificarea nivelului pânzei freatice practic s-ar deteriora.
Este o situaţie similară cu cea de la construcţia pasajului din Piaţa Operei, care a afectat structurile de rezistenţă ale Teatrului Naţional şi Muzeului Banatului. În locul avizului de la Comisia Zonală de Monumente şi Situri Istorice, şi-a “asumat” responsabilitatea (din nou) Violeta Zonte, director la Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Timiş, care de fiecare dată când a fost vorba de avize controversate (a se vedea Fabrica de Ciorapi şi Ştrandul Usoda) şi-a pus semnătura în locul arhitectei Doina Antoniuc.
Că în materie de monumente de arhitectură asumarea responsabilităţii respectivei doamne are cam aceeaşi valoare cu cea a portarului sau şoferului respectivei instituţii, este altã poveste...
Astăzi, la ora 16, în sala de consiliu din primărie, va avea loc o dezbatere pubilcă în care, printre altele, va fi adus în discuţie şi proiectul celor două hoteluri.

CULIţă CHIŞ, director la Direcţia Edilitară din Primărie:
„Noi am trecut acest proiect prin Comisia de Circulaţie şi am dat avizul pentru 65 de locuri de parcare în suprateran, dar acum proiectul a suferit câteva modificări şi va trebui să mărim numărul locurilor de parcare, eventual şi cu o parcare subterană.”

Prof. VICTOR NEUMAN, proprietarul unui apartament pe Bd. General Dragalina (Casa cu Ancoră):
„Realitatea este că acolo, în spaţiul în discuţie, este o mizerie de nedescris, mie mi-a explicat domnul primar ce vor să facă acolo şi sunt de acord, vor fi două clădri noi, moderne şi zona va căpăta o altă dimensiune. Cum mi s-a explicat, este vorba de hoteluri de patru stele (hotelurile “Etape” şi “Novotel” sunt de cel mult două stele în toată Europa şi sunt amplasate pe şoselele de centură ale marilor oraşe – n.r.), dar dacă, prin construirea lor, mi s-ar strica mie casa, sigur că nu voi fi de acord cu proiectul.”

NICOLAE ANTONIE, inspector adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii:
„Până nu vor veni la noi să obţină aviz de construcţie nu putem face nimic. Vă asigur că acolo unde vor ei să construiască nu le vom da aprobare. Nu este posibil să construieşti pe un teren unde pânza de apă freatică este aproape de suprafaţă. Să sapi 11 metri în adâncime pentru o fundaţie de beton înseamnă să distrugi celelalte clădiri construite la începutul secolului trecut, pe piloni de lemn.”

Sursa: http://www.opiniatimisoarei.ro/articles/78..._Novotel__.html
0

#5 Useril este offline   Florin.B RATT 

  • STPT Forum Admin
  • Grup: Admin
  • Postari: 29939
  • Inregistrat: 06 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:RATT

Postat 14 aprilie 2009 - 18:06

Vezi postareaChagall, la 13 Apr 2009, 22:24, a spus:

(hotelurile “Etape” şi “Novotel” sunt de cel mult două stele în toată Europa şi sunt amplasate pe şoselele de centură ale marilor oraşe – n.r.)


Ca de obicei ziaristii sunt complet pe dinafara. Novotel are hoteluri de 4 stele prin toata Europa (Doar Etap are hoteluri ieftine)

Exemple:

"With its central location, the spacious 4-star hotel Novotel Berlin Am Tiergarten is ideal for business travelers and tourists alike. It has 274 contemporary rooms, spread across six floors, eleven comfortable and well-equipped meeting rooms for up to 400 people as well as a sun terrace offering a fantastic view of the city. Why not visit the fitness area and terrace high above Berlin's rooftops? It is open around the clock and offers beauty treatments and relaxing massages."

"The 4-star hotel Novotel München City, which opened in 2004, is located in the heart of the Bavarian state capital, just minutes from the Deutsches Museum, the Gasteig cultural center and Marienplatz. The hotel is also close to Rosenheimer Platz station so can be easily reached by public transport and is therefore an ideal destination for those travelling by rail or air. When it is time to relax, why not visit the free wellness area with its pool, sauna, steam bath and fitness center."

"The Novotel München Freising Airport is a popular hotel choice for both business and leisure travelers. Located in the center of the Cathedral city of Freising, it is close to the train station with a connection to the airport. The design of the four star hotel is reflected in its modern furnishings, clear lines and open layout. It has 140 comfortable and spacious rooms with high-speed Internet. You can relax in your room and make your own coffee or you can use our wellness area with sauna and whirlpool."

"The Novotel Amsterdam City is a 4 star hotel near the Amsterdam RAI events centre and the WTC. RAI station,within walking distance of the hotel, offers frequent connections to the city centre and Schiphol Airport. This 100% non smoking hotel is an idealbase for a business trip or weekend away.The modern rooms feature an extra long bed, mobile desk, sofa and airconditioning. The hotel offers a restaurant serving breakfast, lunch and dinner, seven meeting rooms, a business centre, pub and coffee corner"

Lipsa totala de informare (ii lua ziaristului 5 minute de cautare pe internet) :P
0

#6 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10290
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 14 aprilie 2009 - 19:40

Vezi postareaFlorin.B RATT, la 14 Apr 2009, 19:06, a spus:

Ca de obicei ziaristii sunt complet pe dinafara. [...] Lipsa totala de informare (ii lua ziaristului 5 minute de cautare pe internet) :P

Chiar si in titlul articolului, ziaristul a scris Etape in loc de Etap. Am modificat eu titlul postat pe forum.
0

#7 Useril este offline   Wegmann 

  • Membru Gold
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 2280
  • Inregistrat: 09 decembrie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Erlangen/Nürnberg

Postat 15 aprilie 2009 - 14:31

Nici vorba de Novotel! Ala-i tipul de hotel la care noi (muritorii de rand) nici de portar nu am trece! Insa amplasarea e cam ciudata. "Etap" de regula is la intrarea in oras, la punctul terminus al transportului public. Ideea este sa-ti poti lasa masina la ei in parcare si sa te poti deplasa totusi lejer in oras. Plus ca in Iozefin chiar ca nu s-ar potrivi deloc dpdv. al arhitecturii.
0

#8 Useril este offline   caius 

  • Membru senior**
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 825
  • Inregistrat: 23 mai 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timişoara

Postat 22 aprilie 2009 - 21:31

Ia auziti aici..... :respekt:

Locuitorii din vechiul Iosefin nu vor hotel în zonă

Mult aşteptata investiţie a grupului Accor la Timişoara, primită cu mare susţinere de primarul Gheorghe Ciuhandu, naşte nemulţumiri în rândul oamenilor care locuiesc în cartierul istoric Iosefin, unde urmează să fie construite hotelurile Novotel şi Etap. Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construcţii pentru servicii - Hotel Novotel şi Etap”, pe bulevardul General Dragalina nr. 20, în apropierea Gării de Nord, va fi supus la vot în şedinţa de consiliu de la finele acestei luni. Este vorba de un Hotel Novotel de patru stele şi un Hotel Etap de două stele în interiorul unui cvartal de clădiri. Problema este că mulţi cetăţeni din zonă sunt nemulţumiţi că un astfel de ansamblu hotelier ar afecta celelalte clădiri, că se doreşte ridicarea unei construcţii care să cuprindă parter şi şapte etaje, deşi regimul de înălţime în zonă este mult mai mic, şi că aceste hoteluri moderniste nu ar da bine în arhitectura cartierului istoric Iosefin. Au fost organizate două dezbateri publice pe marginea proiectului, una anul trecut şi una la începutul acestei luni, când cetăţenii au venit cu mai multe obiecţiuni. Între timp, investitorii au obţinut toate avizele şi acordurile necesare. Pe adresa primăriei au ajuns numeroase reclamaţii de la locuitorii din zonă, aproximativ 100 de persoane, de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, strada Ion Ghica şi bulevardul General Dragalina, privind modul de integrare a noilor construcţii şi înălţimea în raport cu vecinătăţile.

Revitalizarea zonei

Şeful Direcţiei de Urbanism a primăriei, Sorin Ciurariu, spune însă că, în cazul în care Consiliul Local va aproba proiectul de hotărâre, lucrările vor fi realizate cu respectarea tuturor avizelor necesare. În ceea ce priveşte regimul de înălţime, în referatul proiectului, întocmit de reprezentanţii municipalităţii, se spune că trebuie respectate prevederile din Avizul CJT nr. 48 din 2009, avizul Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism, şi anume „clădirea propusă în completarea frontului stradal trebuie să preia înălţimea la cornişă a construcţiei de referinţă”. Ciurariu consideră că o astfel de investiţie ar revitaliza zona: „Este normal să faci un hotel într-o zonă istorică, ca funcţiune sunt de acord, dar toate lucrurile trebuie făcute cu grijă şi respectând nişte avize, fără să se aducă prejudicii vecinătăţilor. Proiectul trebuie să respecte condiţiile din avize şi legislaţia. Li s-a cerut să se alinieze la elementele construcţiei de pe colţ. Dacă investitorii se ţin de ceea ce au promis legat de salubrizarea curţilor interioare şi crearea unor noi spaţii publice în interior cvartalului ar fi un mare câştig”, consideră arhitectul-şef.

Încă un acvariu?

Rămâne de văzut cum vor vota aleşii, pentru că totul rămâne la latitudinea lor. Dacă primarul Gheorghe Ciuhandu declara, recent, că susţine investiţia Accor, iar municipalitatea va face toate demersurile legale pentru obţinerea autorizaţiilor necesare demarării proiectului cât mai repede, mai ales că traversăm o perioadă de criză, viceprimarul Sorin Grindeanu este mai rezervat. „Sigur că sunt de acord cu investiţia, este un lucru bun faptul că se construieşte în Timişoara şi se creează locuri de muncă, dar trebuie să fim foarte atenţi să nu ne trezim cu încă un acvariu cum este cel din centru…
Specialiştii trebuie să-şi spună părerea cu privire la problemele ridicate legat de rezistenţa clădirilor din jur. Nu mi se pare că o construcţie clasică de tip Etap şi Novotel, din sticlă şi oţel, cadrează într-o zonă istorică pe care vrem să o reabilităm”, a declarat Grindeanu. Legat de cum va arăta noul ansamblu hotelier, Sorin Ciurariu spune că îşi vor spune părerea mai multe comisii, dar acolo va fi... viziunea creatorului: „Acum se votează oportunitatea investiţiei şi parametrii urbanistici. Aceste tipuri de hoteluri se găsesc şi în interiorul şi în afara oraşelor. Legat de expresia arhitecturală, de încadrarea în astectul arhitectural al zonei, un cuvânt greu de spus va avea Comisia de monumente, îmi voi spune şi eu părerea, vom impune anumite condiţii, dar arhitectura este o meserie subiectivă, în care decide creatorul, nu autorităţile”, a adăugat arhitectul-şef.
Investiţia Accor este estimată la 28 de milioane de euro potrivit oficialilor Primăriei Timişoara.

sursa: tion.ro

Bineinteles ca trebuia cineva sa comenteze.... :blink:
0

#9 Useril este offline   dAImon 

  • Membru activ
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 3886
  • Inregistrat: 25 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara

Postat 22 aprilie 2009 - 22:59

O intrebare pentru cei cu experienta juridica:

Unui constructor nu i se poate impune cum sa arate fatada? Inauntru poate sa faca lux de 7* daca doreste, dar pentru a pastra unitara zona, sa renunte la idei futuriste si sa se adapteze :rolleyes:

Sincer, in zona garii este nevoie de un hotel bun, cel actual e jenibil. Dar, bineinteles, oamenii din zona stiu mai bine - nici eu n-as fi de acord cu ditamai animalu' de 7 etaje.
0

#10 Useril este offline   Bogdan DS 

  • Membru Senior ***
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 555
  • Inregistrat: 23 aprilie 09
  • Sexul:nespecificat
  • Locatia:Timisoara

Postat 29 aprilie 2009 - 00:29

Nu se poate impune.

In momentul in care vrei sa construiesti ceva, ceri de la primarie certificatul de urbanism in care se prezinta actele necesare pentru faza PAC (proiect autorizatie constr) si cativa coeficienti ce trebuie respectati printre care si CUT (coeficient de utilizare al terenului) POT (procentul de ocupare al terenului), regimul de aliniere ...

In cazul de fata proiectul trebuie sa treaca si de cei de la monumente care pot spune ca nu se incadreaza in zona, dar nu pot impune o anumita fatada.

PS O idee futurista nu inseamna neaparat o cladire ce nu se incadreaza <_<

Aceasta postare a fost editata de Bogdan BMB: 29 aprilie 2009 - 00:31

0

#11 Useril este offline   Bogdan DS 

  • Membru Senior ***
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 555
  • Inregistrat: 23 aprilie 09
  • Sexul:nespecificat
  • Locatia:Timisoara

Postat 29 aprilie 2009 - 11:17

Au primit undă verde! Hotelurile Etap şi Novotel vor fi în cartierul Iosefin

Consiliul Local Timişoara a aprobat Planul Urbanistic Zonal privind construirea hotelurilor Etap şi Novotel în cartierul istoric Iosefin, pe bulevardul General Dragalina. Cum mulţi oameni din zonă s-au opus proiectului, aleşii au impus beneficiarului anumite limite de înălţime.

Proiectul de hotărâre privind investiţia Accor, construirea hotelurilor Etap şi Novotel în cartierul Iosefin, în interiorul unui cvartal, a adunat la şedinţa de consiliu local de marţi mai mulţi cetăţeni din zonă speriaţi de faptul că lângă clădirile în care locuiesc va „creşte” o construcţie de P+7, că rezistenţa acestora va fi pusă în pericol, că nu vor mai avea soare şi că nivelul zgomotului în zonă va creşte considerabil.

În ceea ce priveşte înălţimea, Comisia de urbanism a CLT a venit cu două amendamente în plen, care au şi fost aprobate de aleşi: înălţimea maximă a clădirii de la stradă, care vine în completarea frontului stradal, să fie egală cu înălţimea la cornişă a Casei cu ancoră de pe colţ, de la intersecţia bd. General Dragalina cu Splaiul Tudor Vladimirescu, iar înălţimea maximă a clădirii din interior să nu depăşească înălţimea la coamă a aceleiaşi clădiri.

Investiţie de 28 milioane euro

Un alt amendament care a primit vot favorabil a vizat modul în care va arăta acest ansamblu hotelier, multe temeri fiind legate de apariţia unor construcţii din sticlă şi oţel în peisaj: „De ce să nu o recunoaştem, HotelurileEtap sunt hoteluri de autostradă. Proiectul arhitectural trebuie să fie unul adaptat zonei istorice. Dacă în alte părţi s-a putut face acest lucru, să se facă şi la noi”, a cerut consilierul Ciprian Jichici, şeful Comisiei de urbanism

Loredana Brihac, care face parte din echipa de proiectanţi pentru această investiţie, a spus că în acest caz Etapul este însoţit de Novotel, care este un hotel de patru stele. Proiectanţii s-au declarat mulţumiţi de modul în care a fost adoptat proiectul de hotărâre: „Accorul este un grup internaţional care nu-şi permite să-şi bată joc de o investiţie de 28 de milioane de euro la Timişoara. Aceast reţea are hoteluri în toată lumea, este un lucru bun faptul că investeşte aici (...) Înălţimea clădirii din faţă trebuie să fie de 13,90 metri, iar înălţimea clădirii din spate s-a redus de la 25,50 la aproximativ 20 de metri. Casa cu ancoră este P+2, are 13,90 metri la cornişă şi cam 20 la coamă. Proiectul va fi adaptat zonei istorice, va fi modificat ca şi faţade, acest lucru se va discuta la faza de autorizaţie de construire”, a declarat Brihac. Primarul şi-a declarat toată susţinerea pentru noua investiţie, aprobată de toţi aleşii.

http://www.tion.ro/stiri/timis/articol/au-...090429-09561433
0

#12 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10290
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 29 aprilie 2009 - 13:41

As fi curios sa vad proiectul sau un model 3D.
0

#13 Useril este offline   Bogdan DS 

  • Membru Senior ***
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 555
  • Inregistrat: 23 aprilie 09
  • Sexul:nespecificat
  • Locatia:Timisoara

Postat 29 aprilie 2009 - 15:25

Nu exista deocamdata asa ceva. Acum au votat doar acele caracteristici in care trebuie sa se incadreze viitoarea cladire/ansamblu (POT,CUT, H la cornisa/coama ....)

Daca vrei, am facut eu 2 sectiuni prin strada sa vad cat de inalte ar fi acele cladiri noi in raport cu cele existente. Le-am postat in Historical pe SSC.

PS Inaltimile sunt cele vechi, nu acestea care s-au votat astazi

Aceasta postare a fost editata de Bogdan BMB: 29 aprilie 2009 - 15:28

0

#14 Useril este offline   MHN 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 6044
  • Inregistrat: 29 noiembrie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:Infrastructura & Investitii

Postat 03 decembrie 2009 - 12:06

au inceput cumva lucrarile?
stie cineva?

apropos de Novotel, priviti doar la cel din Szeged ce bine arata
Imagine atasata: Novotel_Szeged_building.jpg

dar tre' sa recunoastem ca situatia arhitecturii cladirilor din jurul sau e diferita fata de cea de la noi.
0

#15 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10290
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 03 decembrie 2009 - 17:58

Vezi postareaMHN, la 3 Dec 2009, 12:06, a spus:

au inceput cumva lucrarile?
stie cineva?

apropos de Novotel, priviti doar la cel din Szeged ce bine arata
Atasament Novotel_...building.jpg

dar tre' sa recunoastem ca situatia arhitecturii cladirilor din jurul sau e diferita fata de cea de la noi.

Si terenul pe care se afla Hotelul Novotel din Szeged este mult mai mare.
0

#16 Useril este offline   MHN 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 6044
  • Inregistrat: 29 noiembrie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:Infrastructura & Investitii

Postat 03 decembrie 2009 - 20:05

Vezi postareaChagall, la 3 Dec 2009, 17:58, a spus:

Si terenul pe care se afla Hotelul Novotel din Szeged este mult mai mare.


dar oare i-o fi obligat cineva sa achizitioneze terenul acesta asa de mic de linga GdN?
puteau alege alta locatie unde sa faca un P+18, sa zicem :lol:
0

#17 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10290
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 03 decembrie 2009 - 22:12

Este aproape de gara si are un potential mare pentru un hotel low cost.
0

#18 Useril este offline   MHN 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 6044
  • Inregistrat: 29 noiembrie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:Infrastructura & Investitii

Postat 04 decembrie 2009 - 08:56

Vezi postareaChagall, la 3 Dec 2009, 22:12, a spus:

Este aproape de gara si are un potential mare pentru un hotel low cost.


corect. deci pentru hotelul ETAP s-ar justifica locatia linga Gara.
dar pentru Novotel, deloc!

s-au poate ca vor construi mai multe unitati in TM :lol:
0

#19 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10290
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 09 ianuarie 2010 - 21:39

Scandalul Dragalina continuă: Trei asociaţii de proprietari au chemat primăria în instanţă

Intenţia de a construi două hoteluri în zona Dragalina (în plină zonă istorică) de către firma franceză „Accor” - cea fără reprezentanţă în România rămâne, în continuare, un scandal. Atât doar că, „războiul de uzură” dintre asociaţiile de proprietari din perimetrul în cauză pe de-o parte şi autorităţile locale şi firma sus amintită, pe de altă parte, a intrat într-o nouă fază.

Reamintim că la sfârşitul toamnei, Garda de Mediu a identificat şi amendat cu 20.000 lei firma în proprietatea căreia se află terenul, pentru depozitatea ilegală de gunoaie. Între timp, trei asociaţii de proprietari din zonă care susţin că viitoarele construcţii pot pune în pericol integritatea clădirilor în care locuiesc, au acţionat în instanţă primăria şi alte câteva instituţii ale statului. Se presupune că, fără o documentaţie clară şi completă, acestea ar fi favorizat firma franceză. Între timp, locatarii ne-au semnalat că în procesul de salubrizare s-a scăpat dintr-un utilaj un planşeu de cinci tone care a produs un adevărat seism local, zguduind zdravăn clădirile învecinate, speriind locatarii ce se aflau la acea oră acasă şi copiii care se jucau în curte.

Este doar un simplu incident, care pune la îndoială asigurările ferme date de arhitecţii angajaţi de firma ACCOR, cum că prin demararea lucrărilor în zonă, clădirile învecinate n-ar avea de suferit. Devine astfel clar că analiza făcută de expertul în rezistenţă acreditat şi solicitat de proprietarul terenului ar trebui, cel puţin completată, dacă nu refăcută. De fapt, aceasta se află în totală opoziţie cu studiul de rezistenţă făcut de prof. dr. Avram Jurcă, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură şi cercetător Gradul I la INCERC Timişoara, la solicitarea asociaţiilor de proprietari din zonă. Deocamdată, proprietarul terenului a blocat printr-o poartă închisă cu lacăt accesul celor care ar fi putut depune gunoi pe spaţiul în cauză. Tot poarta ţine la depărtare oamenii străzii care îşi găsiseră adăpost în clădirile dezafectate din incintă.

Ioan Marian Eperieş, comisar la Garda de Mediu: „După o foarte bună colaborare cu Agenţia de Mediu s-a reuşit demararea unei proceduri legale mai complicate şi de durată care a dus, deocamdată, la sistarea obţinerii autorizaţiei de construcţie. Trebuie făcută clar diferenţa între autorizaţia de demolare şi cea de construcţie. Prima se referă la salubrizarea spaţiului, şi a fost acordată. Pentru cea de-a doua sunt necesare mai multe documente. S-a cerut un nou studiu de rezistenţă. În afara clădirilor din incită care trebuie demolate mai este vorba şi de cele două rezervoare cu reziduuri de hidrocarburi care se pare că sunt fisurate din care cauză s-au solicitat şi analize de sol.”

Prof. Univ. Dr. Vasile Dogaru, proprietarul unui apartament într-unul din imobilele de pe b-dul General Dragalina: „Avocaţii noştri au identificat 10-15 capete de acuzare împotriva primăriei şi a cleorlalte instituţii chemate în instanţă care oricum va temporiza o bună perioadă, dacă nu va interzice definitiv construirea celor două hoteluri în zonă. Din păcate, cele două audienţe ale noastre la prefectul Băcală nu au fost urmate de nici un răspuns oficial. La fel şi audienţa la europarlamentarul Monica Macovei care, la fel, nu a considerat de cuviinţă să dea măcar un răspuns sesizării noastre. Presupun că domniile lor au un alt tip de abordare, dintr-o perspectivă filosofică a lucrurilor şi se apleacă doar asupra conceptelor generale, sterile, în opinia mea, reminişcenţă a unui mod de gândire comunist. Oricum documentaţia depusă de noi în instanţă se încadrează într-o logică a faptelor şi considerăm că este şi perfect argumentată.”

Mircea Băcală, prefectul judeţului Timiş: „Este adevărat că reprezentanţi ai locatarilor au fost de două ori în audienţă la mine, o dată prin luna mai şi cam cu două luni în urmă. Eu nu am cum să vă dau numerele de înregistrare de răspuns, dar le puteţi afla de la purtătorul nostru de cuvânt, dacă îi daţi şi numerele cu care au fost înregistrate cele două sesizări. În anul trecut am eliberat în jur de 15.000 de acte şi practic, fără acestea, este imposibil să le găsim.”

Daniela Fetescu, purtător de cuvânt, Prefectura Judeţului Timiş: „La numărul dat apare doar o solicitare de anulare a Hotărârii Consiliului Local şi până nu contactez seviciul juridic nu văd ce răspuns s-ar fi putut primi. În aceste cazuri se verifică dacă hotărârea în cauză este legală sau nu şi dacă este cazul să fie atacată în contencios. Deocamdată, nu cred că s-ar fi impus un răspuns din partea noastră.”

Opinia Timisoarei
0

#20 Useril este offline   Bogdan DS 

  • Membru Senior ***
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 555
  • Inregistrat: 23 aprilie 09
  • Sexul:nespecificat
  • Locatia:Timisoara

Postat 28 iunie 2010 - 22:57

Au facut ceva ordine pe terenul vizat, dar nu cred ca se vor apuca anul acesta de constructii

Imagine postata
0

Arata acest topic


  • (12 Pagini)
  • +
  • 1
  • 2
  • 3
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi