Apropo de vatmani: am gasit un articol mai vechi dar super in ziarul Gandul.
Pe vatmanul din articol il cunosc personal si pot sa confirm ca tot ce scrie in articol e adevarat.
"Un înger pe şine
de
Daniel BEFU
„Eu am un obicei dimineaţa, să-i salut cu respect pe primii călători. Când ies din depou, la 5 fără câteva minute, la prima staţie, după ce-au urcat primii oameni, puţini, 3, 4, 5 câţi sunt la ora aia, cobor din cabină, urc în cupeu şi le spun: «Bună dimineaţa. Vă doresc o zi foarte bună». Şi oamenii discută. Li se pare ceva deosebit, dar e ceva firesc, natural. Consider că e un lucru bun”. În restul zilei, domnul Dumitru, vatman în Timişoara de 35 de ani, aruncă cu alte sute de zâmbete şi urări de bine înspre călători, iar „cum văd un bătrân sau o bătrânică cu căruciorul sau o femeie tânără ducând un căruţ cu un copil, mă cobor repede. E staţie, e semafor, ce mă împiedică să mă dau jos şi s-o ajut să urce? Tot stau, nu?”.
În staţii, dom’ Dumitru, chiar şi după ce a urcat toată lumea, mai zăboveşte un pic cu privirea în oglinda retrovizoare, spre locul de unde răsar întârziaţii. Nici nu pune bine tramvaiul în mişcare, că, după câţiva metri, când ajunge cu botul tramvaiului la prima stradă laterală, opreşte iar: „Să mă mai uit o dată şi-n dreapta şi-n stânga, că poate e cineva foarte aproape de colţ, care ar fi vrut să urce şi dacă pierde tramvaiul, mai stă un sfert de oră după aia”. În alte dăţi, schimbă macazul: „Când observ bande de hoţi de buzunare, pe cât posibil încerc să evit a-i lua în tramvai. Dacă cumva i-am văzut alergând, de data asta n-am mai procedat ca-n alte dăţi, să-i aştept, că i-am cunoscut ce fel de oameni sunt. Le-am închis uşa şi-am plecat”.
Nu doar hoţii, dar uneori şi controlorii de bilete îi par lui dom’ Dumitru un pic călăi, când hăituiesc prea fără suflet, vreun necăjit de călător prins în tramvai fără bilet. Atunci, aşteaptă să vină staţia, deschide uşile, îi lasă pe controlori să coboare primii şi când vine rândul prinsului să se dea jos din tramvai, închide uşile şi pleacă mai departe, cu călător cu tot, salvându-l de amenda de 1 milion. Vatmanul e sincer: „Eu nu sabotez întreprinderea, dar mi-a fost milă de ei şi am încercat pe cât posibil să-i ajut”. Uneori, s-a fript de la prea multă milă: „Odată, era tot vară, ca acum, eram pe alt vagon, de serviciu şi transportam diferite piese pentru repararea tramvaielor, la o hală mare de reparaţii. Pe lângă materialele necesare duceam şi lapte pentru vopsitori şi sudori, ca protecţie.
Fiind înainte, pe timpul regimului trecut, recipientele erau din sticlă, nu pungi, ca acum. Circulam pe un traseu unde staţiile sunt mai lungi şi între staţii am întâlnit un grup de copii de până-n 13 ani. Mi s-a făcut milă de ei, i-am întrebat: «Măi copii, unde mergeţi?» şi i-am luat sus. Am mers o staţie-două şi la un moment dat am avut un gând să privesc înapoi, la copii. Când colo, ei ce făceau? Serveau lapte. N-au desfăcut frumos capacele alea de staniol puse la gura sticlelor, ci direct cu degetul le-au înţepat şi beau. Aoleu şi eu ce făceam acum? Cum să duc la muncitori sticlele goale? Ce-or să creadă despre mine, că le-am băut eu laptele? Am oprit imediat, m-am dus la ei, nu le-am dat nici un picior, dar i-am mustrat foarte aspru şi le-am spus: «Imediat să coborâţi».
După ce am mai mers o bucată de loc, neavând tramvai în spate, am oprit şi a trebuit să potrivesc laptele în toate sticlele ca să fie la acelaşi nivel şi să nu se observe chiar aşa”. Fapta bună i-a fost răsplătită ani mai târziu, tot cu lactate: „Ajuns la capăt de linie, după coborârea tuturor călătorilor, m-am urcat în cupeu să adun în urma lor diferite recipiente goale de suc, de bere sau hârtii care altfel se rostogolesc pe jos, intră la mecanismele de uşi de la treptele de urcare-coborâre şi le blochează. În timpul ăsta, am observat pe un scaun două sacoşe de stofă uitate de cineva. Le-am luat şi le-am adus în cabina conducătorului, după ce m-am asigurat că nu este nimeni care să arate a păgubaş.
Am întors în buclă, am tras în staţie, am coborât, m-am uitat spre călătorii urcaţi în tramvai, poate, poate, vreunul dintre ei reclamă pierderea sacoşelor. Ziua întreagă am circulat cu plasele pe bord, la vedere, pentru a putea fi observate uşor, atât din interiorul, cât şi din afara tramvaiului. Nimeni nu s-a prezentat. Atunci m-am gândit ce să fac? Le-am adus acasă. În fiecare plasă se afla, curat ambalat, câte un calup mare de brânză telemea, nu mai reţin dacă de oi sau de vaci. Ştiu că o bucată am dat unei familii de oameni săraci şi o bucată ne-a rămas nouă. Dar aceasta, am hotărât abia după câteva zile. Am tot aşteptat, că doar, doar va întreba cineva de pierderea sacoşelor. Dar nimeni nu a întrebat”.
Domnul Dumitru nu ştie ce-i aia înjurătură şi rar, când calcă în străchini, o drege-n felul lui smerit: „O echipă de muncitori turna asfaltul printre liniile de tramvai şi la fiecare tură mă ţineau minute în şir, făcându-mi o mare întârziere. Am sunat, i-am zorit prin semne să termine, că eu circul după ceas, ba chiar am coborât şi am strigat spre ei. Dar ei habar n-aveau. Lucrau, nimic de zis, dar foarte lent, parcă în ciudă. Am fost supărat în ziua aceea. În următoarea zi, când am trecut pe-acolo, mai întâi am cumpărat o sticlă de 2,5 litri de Coca-Cola rece, că era o zi călduroasă şi ei erau plini de praf.
Am oprit, am coborât la ei, i-am salutat şi mi-am cerut scuze pentru că am strigat atunci la ei şi i-am întristat şi le-am oferit sucul. O, ce mult s-au bucurat şi totdeauna, de departe îmi făceau loc de trecere şi mă salutau. Şi n-am mai întârziat din pricina lor”.
„Eu nu mă plictisesc niciodată. Atunci când îl ai pe Dumnezeu în inima ta, nu poţi să te plictiseşti. Te gândeşti la atâtea lucruri frumoase. Cunosc foarte multe poezii creştine sau mai fredonez cântări creştine. Nu cânt ca să m-audă călătorii, ci pentru mine. Pe unii îi aud, «Vai, mai am 3 ture. Vai, mai am două ture.» Eu, de multe ori, când se termină serviciul, mă mir că-i ultima tură”. - Diţă Dumitru, vatman RAT Timişoara
Deunăzi „o doamnă mi-a spus: «Vai, uite domnul vatman care mereu ne aşteaptă, mereu ne conduce. Vă cunosc de cel puţin 10 ani şi de câte ori vă întâlnesc am noroc în ziua aia»” - Diţă Dumitru, vatman RAT Timişoara"
Ajutor
La modele vechi de controller-e (Thomson-Houston [8 contacte], AEG [8 contacte], chiar EP cu 12 contacte) era controller cu came... la fiecare invartire cama corespunzătoare împingea tachetul necesar activării fiecărui contact (deci erau axe cu 8 sau cu 12 came).
Postat 29 ianuarie 2009 - 00:11
. Nu stiu de unde ai tras tu concluzi asta?
.stiu si unde locuieste,deoarece stam in aceeasi zona. 
,pacat ca sunt asa putini ca el 
