Comunistii chiar deloc nu au vrut sa distruga sportul in general, nici cel timisorean/timisean si nici cel national. Din contra!
Organizau tot felul de concursuri din toate ramurile sportive la nivel de oras iar cei mai buni, fie in sporturi individuale, fie in echipe, mergeau in faze judetene si apoi in faze nationale.
Din clasa a V-a umblau antrenorii prin scoli si adunau copii dornici si mai talentati in tot felul de probe sportive pentru a-i inscrie in diverse cluburi.
Evident ca unii dintre ei au renuntat dupa un timp oarecare dar destui au mers pana la terminarea a 8 clase sau 12 clase iar altii faceau sport de performanta ulterior.
Eu m-am dus la inot si volei insa le-am abandonat chiar foarte repede. Inotul dupa ce am invatat cat de cat sa inot iar voleiul dupa circa o luna de zile cand am lovit aiurea in minge si mi-am luxat degetul mare...
Dar, destui colegi cu care am pornit atunci au practicat volei-ul pana la terminarea liceului participand la diferite turnee in cadrul tarilor socialiste (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, URSS).
Ca o paranteza, am fost coleg la liceu, un an de zile, cu Alexandru Buligan, portar de hanbal mai tarziu la nationala Romaniei si care a participat la campionate europene si la o olimpiada cel putin.
Nu se poate compara dpmdv situatia de atunci si situatia de acum din acest punct de vedere.
Dar da, in fotbal se trageau tot felul de sfori...in sensu ca cluburile din Bucuresti trebuiau sa fie mai mereu in frunte, daca nu pe merit atunci mai fortat.