STP Timișoara Forum: Vagoane remorci tip A.II - STP Timișoara Forum

Salt la continut

Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Acest topic e inchis

Vagoane remorci tip A.II

#1 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 8413
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:STPT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 05 noiembrie 2016 - 12:43

Vagoane remorci tip A.II

Foto: Florian Baca
Imagine atasata: remorca A II.JPG
0

#2 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 8413
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:STPT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 05 noiembrie 2016 - 12:44

Direcţiunea tramvaielor s-a aflat în mare dificultate din anul 1919, la instaurarea administrației românești. Numărul vagoanelor motor s-a micşorat în ultimii doi ani, numărul călătorilor creştea încontinuu, procurarea vagoanelor din import fiind foarte scumpă, vagoanele existente erau într-o stare foarte rea, nefiind supuse reparaţiilor cuvenite în perioada 1914-1918, cât timp a durat războiul. Astfel, în anul 1920 s-au pus bazele atelierelor de construcţii şi reparaţii vagoane în incinta depoului din Bd. Take Ionescu, iar în anul 1921 s-a şi început modernizarea primelor vagoane motorice de tip A rămase în circulaţie.

Au fost reconstruite două tramvaie cu motor tip A în remorci. Faţă de remorcile tip A predecesoare, aceste reconstrucţii au fost complet în întregime. A luat naştere un nou tip de vagon remorcă: A.II (denumire dată în anul 1922). Cele două remorci A.II, cu nr. 7 şi 13, au fost reconstruite:
- nr. 7 - din vagonul motor tip A nr. 7;
- nr. 13 - din vagonul motor tip A nr. 13 (la data de 25.10.1921).

Remorcile prezentau aceleași caracteristici tehnice precum vagoanele din care au fost reconstruite:
- lungime - 6565 mm;
- lățime - 2000 mm;
- lungimea totală cu tampoane - 6705 mm;
- ampatament - 1680 mm;
- locuri pe scaune - 18;
- locuri în picioare - 12.

Acestea au fost puse în circulaţie cuplate la vagoanele motor tip B şi D, apoi la tipurile D.II (din anul 1922), F (din 1925), F.II (din 1927) şi Pionier (din 1958). Datorită lucrărilor de reconstrucţie, remorcile A.II au dus o viaţă semnificativ de lungă, în comparaţie cu simplele vagoane demotorizate, care au fost casate toate în anii '20. Vagonul nr. 13 a avut reparaţie capitală efectuată la data de 05.01.1933.

Remorca nr. 7 cuplată la vagon motor tip B
Imagine atasata: Palatul Weisz 2.jpg

Remorcile A.II au fost desconsiderate din anul 1958, fiind catalogate vagoane de generaţie veche şi trimise pe linia circuit nr. 5 (ulterior linia 7), traseul de tramvai al cartierului Fratelia, tractate de vagoane motor tip B, F și Pionier simple.

Foto: Nathan Dahms - anul 1963, remorca nr. 7 pe linia circuit 7 cuplat la vagon motor Pionier
Imagine atasata: 1963.JPG
0

#3 Useril este offline   Visor 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 8413
  • Inregistrat: 09 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:STPT, Trenuri, Fotografia, Desenul, PC

Postat 03 ianuarie 2017 - 18:54

În primăvara anului 1964, Intreprinderea de Transport Timişoara (ITT) a codificat tipurile tuturor vagoanelor. Numele de A.II împreună cu remorcile tipul C s-au unit într-o singură denumire de vagoane remorci: tipul R.2. Tot atunci s-au renumerotat întregul parc de tramvaie, astfel că cele două remorci tip R.2 (foste A.II) au primit nr. 1 (fostul nr. 7) și nr. 2 (fostul nr. 13), fiind cele mai vechi vagoane din transportul călătorilor la acea dată.

În anul 1966, pentru sporirea capacităţii pe linia 4 pentru cartierul Mehala, remorcile R.2 au fost introduse fiecare între două vagoane motor, formând trenuri a câte trei vagoane:
- nr. 1 între vagonul tip F.II nr. 105 şi vagonul tip F nr. 106, rezultând trenul 105-1-106;
- nr. 2 între vagoanele motor tip F nr. 101 şi 102, rezultând trenul 101-2-102.

Foto: Raymond de Groote / Foto: James Buckley, scan Greg Sommers - iulie 1969, trenul 101-2-102 pe linia 4 pe Str. Cloșca la intersecția cu Bd. Cetății
Imagine atasata: Juli 1969 - Mehala 101-2-102.JPGImagine atasata: 102-2-101 Scene;July 1969.jpg

Foto: James Buckley, scan Greg Sommers - iulie 1969, trenul 101-2-102 pe linia 4 pe Str. C. Brediceanu, în apropiere de P-ța Timișoara 700
Imagine atasata: 101-2-102 iulie 1969.JPG

La extinderea liniei 3 troleibuz de la Bd. Cetății la P-ța Avram Iancu în data de 11 martie 1970, intreprinderea de transport a sistat circulația tramvaielor pe linia 4, din lipsă de vagoane de tramvai. Vagoanele Gemene nr. 101-102 și 105-106 au fost trimise pe celelalte linii periferice nr. 3, 5 și 7, remorcile R.2 nr. 1 și 2 au fost detașate de acestea și casate în anul 1970, fiind prea vechi pentru a le mai menține în circulație. La ora aceea erau ultimele vagoane cu caroseria din lemn și cu platformele deschise care au mai făcut serviciu pentru călători.
1

Arata acest topic


Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Acest topic e inchis

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi