STP Timișoara Forum: Proiecte diverse de infrastructura - STP Timișoara Forum

Salt la continut

  • (65 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 62
  • 63
  • 64
  • 65
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Proiecte diverse de infrastructura lucrari de mica anvergura

#1261 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 26 martie 2023 - 09:46

Primăria Timișoara anunță reparații pe 26 de străzi, în completare la lucrările de anvergură

Citeaza

Reparațiile de străzi și gropi continuă în Timișoara

În ultimele două săptămâni, s-au efectuat reparații pe 26 de străzi din Timișoara, în completare la lucrările de anvergură care vizează modernizarea liniilor de tramvai de pe trei bulevarde majore și lucrările de reabilitare a rețelelor de termoficare și apă-canal, anunță municipalitatea.

Străzile pe care s-a lucrat în ultimele două săptămâni sunt:

Str. Sever Bocu

Str. Perlei

Cal. Torontalului

Str. Felix

Str. Bucovinei

Str. Grigore Alexandrescu

Str. Academician Remus Răduleț

Str. Pan Halipa

Str. Crișul

Str. Telegrafului

Str. Traian Lalescu

Str. Avram Imbroane

Cal. Aradului

Str. Romaniței

Str. Martir D-tru Jugănaru

Str. Brumărele

Str. Șt. O. Iosif

Str. Lascăr Catargiu

Cal. Șagului

Academician Dimitrie Gusti

Str. Pelinului/Mircea cel Bătrân

Str. Brândușei/Timiș

Str. Timiș

Intr. Doinei

Str. A. Demetriade

Str. Pictor Zaicu

Aceasta postare a fost editata de Pablo: 26 martie 2023 - 09:48

0

#1262 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 26 martie 2023 - 13:27

Gabriel Andronache, Transelectrica: Comisia Europeană ne-a aprobat 9 proiecte în valoare de 424 de milioane de euro nerambursabili

Citeaza

Comisia Europeană ne-a aprobat 9 proiecte în valoare de 424 de milioane de euro nerambursabili, spune Gabriel Andronache, președinte Directorat Transelectrica, la Conferințele Income Magazine Corporate, evenimentul "Energia verde - sustenabilitate și securitate energetică. Soluţii de evitare a crizelor", organizate de Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, și săptămânalul Income Magazine

"Anul trecut am ajuns la 97,3% din planul de investiții. Avem un plan ambițios, aprobat de ANRE. Până în 2031 trebuie să atingem 1,7 miliarde de euro, având în vedere anii trecuți și faptul că jucăm pe piața reglementată, iar anul 2021 a venit în ultimul trimestru cu foarte multe provocări, asfel încât și noi suntem unul dintre marii consumatori de energie.

Ar trebui să schimbăm structura de finanțare a investițiilor astfel încât, dacă până anul trecut 30% reprezentau fonduri proprii, 60% creditare și 10% fonduri europene, am schimbat acest mecanism. În momentul de față avem 30% fonduri proprii, 20% creditare și 50% fonduri europene.

Comisia ne-a aprobat 9 proiecte în valoare de 424 de milioane de euro pe Fondul de modernizare, 100% nerambursabili. Am semnat contractele de finanțare pe 10 octombrie anul trecut și am început să le punem în practică. Proiecte foarte importante, strategice, proiecte care erau rămase încă dinainte de 1989. Este vorba de închiderea inelului de 400 kV.

Vom închide inelul Banatului, la prima etapă se lucrează în acest moement, proiectul este aprobat. Este vorba de Reșița-Timișoara-Săcălaz-Arad. Facem linie 400 kV reconductolare pentru evacuare. Am finalizat anul trecut, pe cei mai înalți stâlpi care s-au ridicat în România, de 150 m peste Dunăre, și am finalizat linia de la Cernavodă la Stâlpu, trecerea stației Stâlpu la 400 și evacuarea din zonă Stâlpu-Teleajen-Brazi Vest.

Referitor la cablul submarin între Georgia și România, care este foarte important, a fost semnat un memorandum pe 17 decembrie anul trecut între patru țări - Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria. Se face un studiu de fazabilitate de către o companie din Italia pentru 1000 MW. Dăm drumul la un studiu de sistem să vedem tot ce înseamnă această putere care va veni în România sau care va pleca din România. Zona Dobrogea are mult potențial și luăm în considerare ce este instalat în momentul de față dar și ce urmează să se instaleze, Unitățile 3-4 Cernavodă, avem în vedere zona de offshore.", detaliază Gabriel Andronache.

0

#1263 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 26 martie 2023 - 13:52

Dominic Fritz: terminăm anul asta mai multe șantiere – Cetății, Bogdănești, Clinica ORL, cinema Timiș, Dacia sau campusul Lenau

Citeaza

Primarul Dominic Fritz anunță că anul acesta va fi inaugurată noua clinică de balneologie, aflată momentan în contracție

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Valoarea contractului de execuție este de 12.880.071 lei (fără TVA). Durata de execuție a lucrărilor este de 21 de luni.

“La Balneo începem construcția bazinului mare de tratament cu apă termală. Lucrările pregătitoare sunt gata. Ne îngrijim ca timișorenii să aibă condiții de tratament moderne. Noul bazin va avea o platformă tip ascensor pentru accesul pacienților cu probleme de mobilitate. Apa va fi tot timpul curată, fără impurități și bacterii datorită unui sistemul de filtrare foarte performant. Controlul temperaturii apei se va face digital, printr-un sistem de monitorizare inteligent. Construim la Balneo o clădire nouă și o reabilităm pe cea existentă. Între cele două clădiri facem un culoar de acces pentru ca pacienții să nu fie nevoiți să iasă afară între proceduri de tratament. Asigurăm aici echipamente de ultimă generație pentru pacienți, pentru o gamă vastă de tratamente: kinetoterapie, recuperare neurologică, terapie cu aerosoli, hidroterapie, terapie prin câmpuri magnetice ș.a. Șantierul a început anul trecut și va fi gata anul acesta“, a declarat Dominic Fritz.

La finalul lucrărilor, noua clădire va fi din nou racordată la rețeaua de alimentare cu apă termală.

Totodată, primarul Timișoarei a declarat că în 2023 vor fi închise mai multe șantiere.

“Terminăm anul asta mai multe șantiere: Cetății, Bogdăneștilor, Clinica ORL, cinema Timiș, Dacia, centrul din Kuncz, prima etapă de înlocuire 30km de țevi de încălzire, campusul Lenau, cele două corpuri noi de la școala 30 din Soarelui, Liceul Ungureanu din zona centrală, Grădinița 33 din Tipografilor… Și bineînțeles, începem altele noi“, a mai precizat Dominic Fritz.

0

#1264 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 26 martie 2023 - 14:25

Transgaz va investi într-o nouă conductă de transport gaze naturale Timișoara – Deta – Denta – Moravița

Citeaza

Cu aprobarea Guvernului, “Conducta de transport gaze naturale Timișoara – Deta – Denta – Moravița” va fi declarată proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale. Un proiect de Hotărâre de Guvern a fost întocmit de Ministerul Energiei și pus în consultare publică. ″Conducta de transport gaze naturale Timișoara-Deta-Denta-Moravița – inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică”, are ca obiectiv construirea unei conducte în lungime de 52,3 km. Acest obiectiv de investiții este inclus în Programele de Modernizare și Dezvoltare al SNTGN Transgaz, și va fi finanțat din surse proprii ale societății

Conducta nouă va fi cuplată la Sistemul Național de Transport al Gazelor Naturale care în perspectivă, prin dezvoltări ulterioare poate contribui la extinderea zonelor alimentate cu gaze naturale și la asigurarea unei echilibrări adecvate în zona de Vest și Sud-Vest a României. Astfel prin realizarea proiectului și extinderea, într-o etapă viitoare, până în zona de Nord și Vest a județului Caraș Severin se contribuie la alimentarea cu gaze naturale a unor noi zone de consum și, totodată, la echilibrarea Sistemului Național de Transport Gaze Naturale, echilibrare care contribuie la asigurarea transportului de gaze naturale către consumatori în caz de condiții climatice dificile sau perturbare a furnizării de gaze la nivel național prin diminuarea riscului de dezechilibre, se prezintă în nota de fundamentare a actului normativ.

Declararea prin Hotărâre a Guvernului a proiectului de investiții ca fiind de importanță națională în domeniul gazelor naturale are ca finalitate juridică faptul că acest statut conferă respectivului proiect protecția juridica a OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, fiind considerat de siguranță și Securitate națională. De asemenea, inițiatorul proiectului beneficiază de toate derogările si facilitățile prevăzute de Legea nr.185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, în ceea ce privește drepturile asupra terenurilor afectate de lucrările de construire a conductei, cu respectarea procedurii obligatorii prevăzute de lege pentru a asigura celeritate în derularea etapelor de obținere a avizelor/autorizațiilor. Reglementările promovate prin acest act normativ au impact asupra reducerii termenelor de implementare a proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale şi asigură dezvoltarea infrastructurii energetice din România.

0

#1265 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 27 martie 2023 - 13:20

Aquatim: La intersecția bv. Cetății cu Calea Torontalului se va executa cuplarea conductei noi DN 800

Citeaza

Aquatim susține că, marți, 28 martie, între orele 8-22, la intersecția Bulevardului Cetății cu Calea Torontalului se va executa cuplarea conductei noi DN 800

Lucrările fac parte din proiectul ”Reabilitarea liniilor de tramvai si modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4 – bulevardul Cetății”, iar pe durata lor se va opri furnizarea apei la Punctele Termice de pe străzile Amforei și Labirint. De asemenea, este posibil ca presiunea în partea de nord a orașului să fie mai scăzută.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată. CALL-CENTER/ DISPECERAT: 0356 914, program 24/7.

0

#1266 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 04 aprilie 2023 - 14:37

Investiție de peste 50 de milioane de lei, lângă Timișoara, în una dintre cele mai moderne stații de transformare din România

Citeaza

E-Distribuție Banat a deschis astăzi oficial una dintre cele mai performate stații de transformare din România, contruită în Dumbrăvița, lângă Timișoara. De investiția în valoare de 23,59 milioane de lei vor beneficia peste 5.300 de clienți. Alte 27 de milioane de lei vor fi investite în viitorul apropiat în rețelele de medie tensiune conectate la stația de transformare, valoarea totală a proiectului ridicându-se la peste 50 de milioane de lei

Noua stație are o capacitate totală de 50 MVA (Mega Volt Amper), asigurată de două transformatoare 110/20 kV, și va alimenta, după finalizarea integrală a rețelelor de medie tensiune, consumatorii casnici și industriali din zona aflată în nordul municipiului Timișoara, precum Aeroportul Internațional „Traian Vuia”, centre comerciale, hale de producție, centre logistice etc.

Noua construcție și de viitoarele rețele de medie tensiune vor duce la creșterea capacității rețelei de distribuție și a nivelului de siguranță în alimentarea utilizatorilor. De asemenea, noua stație permite, în funcție de ritmul de dezvoltare din zonă, creșterea capacității până la 80 MVA, astfel făcând posibil un număr mai mare de racordări la rețeaua de distribuție și un consum mai ridicat de energie electrică, pentru alte aproximativ 4.500 de locuințe sau peste 30 de clienți industriali.

„Stația de transformare de la Dumbrăvița este un proiect deosebit de important care susține eforturile noastre constante de digitalizare și creștere a rezilienței rețelelor de distribuție, cu scopul de a ne atinge țintele de decarbonizare și electrificare, toate în beneficiul clienților. Investiția semnificativă în acest proiect reflectă viziunea și angajamentul nostru de a susține dezvoltarea acestei zone. Proiectul va aduce beneficii semnificative pentru această comunitate, îmbunătățind calitatea serviciului de distribuție și siguranța în alimentarea cu energie electrică, și oferind posibilități suplimentare de conectare la rețeaua electrică a noilor consumatori”, a declarat Monica Hodor, directorul general al companiilor E-Distribuție.

Stația este alimentată din linia electrică de înaltă tensiune (110 kV) din apropiere, racordul fiind făcut printr-o linie electrică subterană, și este introdusă în sistemul Telecontrol al companiilor E-Distribuție, ceea ce permite operarea și efectuarea manevrelor de la distanță, din dispecerat, reducând timpii de intervenție.

Stația este dotată cu transformatoare noi, cu pierderi reduse, conform standardelor europene, 22 de celule cu protecții de ultimă generație, cu posibilitatea de extindere pentru încă 12 celule la care se pot conecta atât producatori, cât și consumatori. O parte dintre echipamentele de 110 kV sunt produse în România, iar instalațiile noi sunt compacte, cu eficiență sporită, consum propriu redus și riscuri minime pentru mediu. În acest scop, pentru racordul de la transformatoarele de putere (110/20kV) la celulele de medie tensiune, s-a fost folosit material izolant termocontractabil pentru a proteja, în același timp, barele de medie tensiune și fauna din zonă.

Pentru a asigura un nivel ridicat de eficiență energetică a stației, clădirea a fost izolată termic, iluminatul este asigurat prin corpuri de iluminat cu LED, iar pe terenul de protecție și siguranță vor putea fi instalate panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului propriu tehnologic și pentru reducerea emisiilor de CO2.

În plus, E-Distribuție susține formarea profesională a viitorilor ingineri, prin organizarea de vizite ale studenților de la facultățile de profil, împreună cu profesorii lor. Un număr de 60 de studenți si profesori de la Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică a Universității Politehnica Timișoara au vizitat deja stația din localitatea Dumbrăvița, astfel că tinerii au avut ocazia de a se familiariza cu cele mai moderne tehnologii din domeniul stațiilor și rețelelor electrice.

0

#1267 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 04 aprilie 2023 - 17:38

O stradă și o parcare din Timișoara, iluminate public cu aproape 100.000 de euro

Citeaza

Încă o stradă și o parcare vor fi iluminate public. De lucrări, care includ realizarea documentației, se va ocupa ELBA-Com SA, pentru puțin peste 96.000 de euro. Totul ar trebui să fie gata în cinci luni

Strada Iosif Sârbu din zona Braytim și parcarea de pe strada Drubeta nr. 97 vor fi iluminate public. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de extindere a sistemului în aceste zone a fost semnat de viceprimarul Ruben Lațcău.

„Strada Iosif Sârbu și parcarea din spatele blocului de pe Drubeta vor avea, pentru prima dată, iluminat public, la solicitarea locuitorilor din zona respectivă”, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.

Contractul presupune realizarea documentației tehnico-economice, proiectarea tehnică, realizarea detaliilor de execuție, întocmirea documentației pentru autorizația de construire, asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului pe toată durata lucrărilor, întocmirea auditului energetic, raportul de măsuri luminotehnice și realizarea lucrărilor de execuție.

Valoarea contractului, a cărui durată este de cinci luni, se ridică la 474.888 de lei cu TVA, peste 96.000 de euro. De lucrări se ocupă ELBA-Com SA.

Vă reamintim, anul trecut, iluminatul public stradal de pe trei artere intens circulate din oraș a fost modernizat. Sute de corpuri vechi de iluminat de pe căile Aradului, Torontalului și Sever Bocu au fost înlocuite cu unele de ultimă generație.

De asemenea, Primăria Timișoara a introdus pentru prima dată iluminatul public în Parcul Botanic și a depus o cerere de finanțare și documentație la Agenția Fondului de Mediu pentru modernizarea iluminatului public pe 64 de străzi.

Prioritățile municipalității sunt de extindere a iluminatului în zonele în care nu există, respectiv pe străzi nou apărute la marginea orașului și modernizarea iluminatului existent, mai ales pe arterele rutiere majore, pentru reducerea consumului de electricitate.

0

#1268 Useril este offline   Gioco 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 1100
  • Inregistrat: 25 februarie 16
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara

Postat 15 aprilie 2023 - 21:04

13.04.2023

Strada Nepos din Ronaț. Din spusele copiiilor care se jucau acolo, strada a fost reparată în toamnă.

Thumbnail atasat

  • Imagine atasata: 20230413_151125.jpg
  • Imagine atasata: 20230413_151140.jpg
  • Imagine atasata: 20230413_151154.jpg
  • Imagine atasata: 20230413_151307.jpg
  • Imagine atasata: 20230413_151316.jpg
  • Imagine atasata: 20230413_151331.jpg
  • Imagine atasata: 20230413_151340.jpg
  • Imagine atasata: 20230413_151353.jpg
  • Imagine atasata: 20230413_151412.jpg

4

#1269 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 20 aprilie 2023 - 16:59

Sistem SCADA regional din fonduri europene atrase de Aquatim

Citeaza

În data de 19 aprilie 2023, Aquatim a semnat contractul de lucrări „Proiectare și executie sistem SCADA pentru localităţile Timişoara, Buziaş, Deta, Făget, Jimbolia, Sânnicolau Mare”, cu Asocierea S.C. BEESPEED AUTOMATIZARI S.R.L , S.C. DATCOMP S.R.L , S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L, S.C. EDI GRUP S.R.L. Valoarea contractului este de 38.192.511,56 lei (fără TVA), iar durata acestuia este 36 de luni de la ordinul de începere, din care 9 luni perioada de proiectare și 27 luni perioada de execuţie

În cadrul acestui contract se vor înfiinţa 2 dispecerate regionale care vor monitoriza mai multe tipuri de obiective, cum ar fi: staţii de tratare apă potabilă, staţii de epurare ape uzate, gospodării de apă, staţii de pompare ape uzate, staţia de valorificare energetică a nămolului etc. Obiectivele se regăsesc grupate în 6 zone de operare ale Aquatim SA: Timişoara, Buziaş, Deta, Făget, Jimbolia, Sânnicolau Mare.

Un alt capitol mare și foarte important în cadrul acestui contract îl constituie reabilitarea sistemelor de automatizare din stațiile de tratare a apei din Timișoara, unde se vor înlocui majoritatea tablourilor de automatizare și se va instala un nou sistem SCADA, care va conduce procesul de tratare. Supervisory Control And Data Acquisition (SCADA) reprezintă o unitate care asigură automatizarea, monitorizarea și controlul proceselor tehnologice de la distanță, fără necesitatea intervenției umane. Toate lucrările care se vor executa în aceste stații, se vor face fără oprirea proceselor de tratare a apei.

„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” ”(cod SMIS 2014+ 125651), parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro de la bugetul de stat, 4,3 milioane de la bugetul local și 14,4 milioane euro co-finanțare Aquatim. Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș

Dr. ing. Ilie Vlaicu, Director General, Aquatim SA

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020

1

#1270 Useril este offline   Bogdi94 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 313
  • Inregistrat: 04 ianuarie 09

Postat 21 aprilie 2023 - 11:30

Mi se pare ca aquatim este una din companiile care chiar știe sa profite de fondurile disponibile.
0

#1271 Useril este offline   michidutza 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 1130
  • Inregistrat: 26 iunie 16

Postat 21 aprilie 2023 - 11:38

Si trotuarele si soselele din Timisoara pe unde au intervenit, le-au carpit in bataie de joc. De exemplu e Take Ionescu. Asadar, o munca buna, nu e buna daca nu e dusa pana la capat ca lumea!
0

#1272 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 26 aprilie 2023 - 21:14

Bani europeni pentru modernizarea a două artere din Timișoara. Vor face parte dintr-un coridor de mobilitate urbană

Citeaza

Primăria Timișoara se pregătește să aplice pentru Programul Regional Vest 2021-2027. Fișele de proiecte pentru lucrările de pe Bulevardul Cetății și Calea Stan Vidrighin, care vor fi integrate într-un coridor de mobilitate urbană, au fost transmise către ADR Vest pentru a obține finanțare

Primăria Timișoara (PMT) va aplica la Programul Regional Vest (PRV) 2021-2027. Vrea să obțină bani pentru un „coridor integrat de mobilitate urbană”, eligibil pentru finanțare. Acesta a fost aprobat de Consiliul Local Timișoara.

„În 2021 am anunțat prima dată că vom depune Cetății și Vidrighin pe noul POR, acum numit Programul Regional Vest (PRV), pentru finanțare. Am făcut investiții majore, ambele șantiere s-au mișcat chiar dacă au fost lucrări complexe în subteran și o nevoie de corelare cu constructorii contractați de Aquatim. Acum, din cauza unei noi amânări a guvernului, riscăm un blocaj. Cel puțin la Cetății. Când am pregătit bugetul anul acesta, ne-am bazat pe faptul că ADR va da startul la timp noului program. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, iar guvernul a întârziat încă o dată procesul. Noi facem toți pașii necesari pentru a include aceste două proiecte imense de infrastructură în PRV și pentru a obține bani europeni pentru ele, astfel încât banii pe care îi economisim din bugetul local să poată fi orientați spre alte investiții necesare pentru ca Timișoara să se modernizeze”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.

Fișele de proiecte pentru reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale de pe Bulevardul Cetății și Calea Stan Vidrighin au fost transmise către ADR Vest pentru a obține finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 4 – O regiune cu mobilitate urbană sustenabilă. Acestea se aflau și pe lista de rezervă a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, care se încheie anul acesta.

Coridor integrat de mobilitate urbană

Timișoara, la fel ca alte orașe din România, se confruntă cu probleme cauzate de transformările economice și sociale din ultimele decenii, context în care a fost elaborat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Polul de Creștere Timișoara. Planul are cinci direcții majore de intervenție: accesibilitatea, siguranța și securitatea, protejarea mediului, eficiența economică și îmbunătățirea calității mediului urban.

Coridorul integrat de mobilitate reprezintă un proiect important din acest Plan, integrând mai mule proiecte complementare și propuneri de investiții pentru dezvoltarea mobilității urbane, prin modernizarea infrastructurii de transport public în comun, crearea unei rețele de piste de biciclete și modernizarea traseelor pietonale.

Prin acest coridor de mobilitate integrat se dorește reducerea traficului rutier și a emisiilor de CO2, dezvoltarea unui sistem de transport public de înaltă calitate și reducerea costurilor – astfel încât timișorenii să opteze mai des pentru acesta, în loc să se deplaseze cu mașina personală, mărirea siguranței circulației și reducerea numărului de accidente, reducerea noxelor și a poluării sonore etc.

Coridorul integrat de mobilitate urbană propus este: Calea Buziașului – Calea Stan Vidrighin – str. O Iosif – str. A. Șaguna – str. Spitalul Nou – str. Demetriade – str. Ialomița – str. Amurgului – str. Miresei – Bd. Cetății – Calea Bogdăneștilor – Pasajul Solventul – Pod Solventul – Bd. Dâmbovița – Bd. L. Rebreanu – Calea Buziașului.

1

#1273 Useril este offline   Fantoma Tramvaiului 3 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 943
  • Inregistrat: 06 iulie 14
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timișoara

Postat 26 aprilie 2023 - 22:16

Ok dar nu se mai pomeneste nimic de Bogdanestilor, decat ca "face parte" din traseul enumerat acolo. Din cate stiu, s-au oprit lucrarile acum vreo doua saptamani ca nu a fost platit constructorul. Chiar nu se leaga nimeni de acest aspect? Se accepta sa ramana strada in aer?
0

#1274 Useril este offline   The Mechanic 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 1082
  • Inregistrat: 30 ianuarie 15
  • Sexul:masculin

Postat 26 aprilie 2023 - 22:42

Pe topicul cu Calea Bogdanestilor s-a vorbit despre stirea cu oprirea lucrarilor din cauza banilor iar problema s-a rezolvat rapid:
4 aprilie: Primaria Timisoara da vina pe un blocaj al platilor la nivel national

„Au fost blocate toate platile la nivel national pentru schimbarea sistemului MySMIS. Astazi s-a facut plata catre ei, 8 milioane de lei. O parte din bani sunt pe fonduri, cheltuiala eligibila pe fonduri europene. Am asteptat ca ADR sa faca transferul de bani din 28.02„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Ruben Latcau, viceprimarul Timisoarei.
0

#1275 Useril este offline   Gioco 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 1100
  • Inregistrat: 25 februarie 16
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara

Postat 26 aprilie 2023 - 23:10

Nu s-a oprit nici o lucrare pe Calea Bogdanestilor. Trec aproape zilnic prin zonă și se lucrează, mai bine, mai rău, dar se lucrează. Înțeleg că a fost un articol pe un site cu tentă "anti" dar am pus constant poze cu evoluția șantierului.
3

#1276 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 28 aprilie 2023 - 20:52

Locuri de parcare special amenajate pentru autocarele turiștilor, la Timișoara

Citeaza

Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat amenajarea a 26 de locuri de parcarea rezervate autocarelor, pe strada Ștrandului din Timișoara, la ieșirea spre Lugoj.

„În anul Capitalei Culturale amenajăm locuri de parcare destinate special autocarelor, pentru a oferi tot confortul celor care vin să viziteze Timișoara. Lucrările de extindere în parcarea de pe str. Ștrandului au fost finalizate. 26 de locuri de parcare sunt destinate exclusiv autocarelor. Investiția, care a inclus și amenajarea parcării destinate mașinilor, se ridică la 1.200.000 lei (fără TVA). Tariful de parcare valabil pentru autocare este de 3 EUR/12 ore (fără TVA), dacă taxa se achită prin SMS, respectiv 15 RON/12 ore (TVA inclus), dacă taxa se achită utilizând aplicația T-Park. Odată cu dobândirea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2023, ne așteptăm la o creștere semnificativă a numărului de turiști, iar extinderea parcării soluționează problema staționării autocarelor în orașul nostru”, a transmis Primăria Timișoara.

1

#1277 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 28 aprilie 2023 - 20:59

Se reia campania de demolare a garajelor. Pe locul acestora se vor face parcări cu banii din abonamentele Timpark

Citeaza

Primarul Dominic Fritz a anunţat că, săptămâna viitoare, vor fi demolate 22 de garaje în zona Clăbucet. Este doar începutul unei campanii mai ample de eliberare a domeniului public, afirmă edilul-şef. Pe locul garajelor demolate vor fi construite parcări pe banii din abonamentele Timpark

Săptămâna viitoare începem să demolăm garaje din zona Calea Șagului, lângă Parcul Clăbucet. În locul lor vom amenaja locuri de parcare noi, cu alei pietonale și insule de verdeață.

“Anul trecut am emis dispozițiile de demolare și am cerut celor care le au în proprietate să le demoleze. Pe cele care rămân, le demolăm noi. Azi am afișat notificarea de demolare pentru 22 de garaje, prin care cerem golirea lor. E începutul unei campanii mai ample de eliberare a domeniului public. Vom continua cu aceste demolări urmând toți pașii legali și în alte zone. Reamenajăm spațiul public cu banii din abonamentele Timpark”, a anunţat Fritz.

2

#1278 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 24 iunie 2023 - 21:47

Investiții majore în modernizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din Timișoara

Citeaza

În Timișoara, se lucrează la reţeaua de alimentare cu apă şi de canalizare, pe aproximativ 40 de străzi, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM)

În cadrul aceluiași proiect, pe alte 40 de străzi au fost deja finalizate lucrările la rețelele de apă și de canalizare.

„Lucrările de modernizare a sistemelor de apă și de canalizare sunt necesare pentru a rezolva pe termen lung probleme ce apar frecvent în ultima perioadă, din cauza sistemelor subdimensionate și a vechimii conductelor. Știu că lucrările de pe două artere importante din oraș, Torontalului și Aradului, intens circulate, cauzează neplăceri din cauza restricțiilor de circulație, dar aceste investiții, care se vor finaliza în toamnă, vor aduce îmbunătățiri semnificative pentru timișoreni și pentru mediu”, spune primarul Dominic Fritz.

Pe Calea Torontalului se lucrează la reabilitarea rețelelor de apă, pe tronsonul cuprins între strada Grigore Alexandrescu și Bulevardul Cetății, pe o lungime de peste 3 km. Amplasamentul a fost predat firmei constructoare la începutul anului 2022, iar data finalizării, din graficul de lucrări, este luna septembrie 2023, progresul fizic al lucrărilor fiind în prezent d peste 70%.

Pe Calea Aradului se lucrează tot la reabilitarea rețelelor de apă, pe segmentul cuprins între strada Miresei și Centrul Bancar, pe o lungime de 0,6 km. Amplasamentul a fost predat firmei constructoare la începutul acestui an, iar finalizarea lucrării este prevăzută pentru luna noiembrie. Progresul fizic în acest moment este de aproximativ 60%.

Ilie Vlaicu, director general Aquatim SA, explică: „Dacă extinderea sau introducerea rețelelor pe străzi unde acestea nu există este relativ bine văzută de cetățeni, șantierele pentru reabilitări în general «deranjează» prin restricțiile apărute și prin zgomotul utilajelor. Rugăm cetățenii să înțeleagă că reabilitările pe care noi le-am introdus în acest proiect european sunt benefice în final pentru cetățeni.”

Aquatim este una dintre societățile de utilitate publică aflată în creștere în ceea ce privește indicatorii financiari. Societatea a înregistrat, în 2022, o creștere cu peste 22% a cifrei de afaceri, respectiv cu aproximativ 30% a profitului brut, față de anul 2021.

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Timișoara se derulează în cadrul unui proiect european implementat de Aquatim în județul Timiș.
Valoarea totală a proiectului este de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro de la bugetul de stat, 4,3 milioane de la bugetul local și 14,4 milioane euro cofinanțare Aquatim.

Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județ.

1

#1279 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 27 iunie 2023 - 22:15

CFR oferă peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea unui pod de cale ferată din Timișoara

Citeaza

Sucursala Regională Timișoara a CFR a lansat luni, 26 iunie, o licitație pentru a găsi proiectant și executant pentru lucrările de reabilitare capitală a podului de la kilometrul 2+962 al sucursalei Timișoara – Voiteni. Vorbim, mai exact, de podul de cale ferată de pe strada Ardealului din Timișoara. Contractul va avea o durată de 22 luni și o valoare estimată la 5,7 milioane de lei, fără TVA

Anunțul a fost urcat pe platforma de achiziții publice luni, 26 iunie, iar data limită de depunere a ofertelor este de 27 iulie, ora 15:00. Printre cerințele de acceptare a ofertelor la licitație este și aceea ca ofertantul să fi executat, în ultimii 5 ani, lucrări în valoare de cel puțin 5 milioane de lei la poduri de cale ferată. De asemenea, din echipa ofertantului trebuie să facă parte măcar un manager de proiecte, șef de șantier cu specialitatea Căi Ferate, Drumuri și Poduri, un topograf autorizat și alți cinci responsabil cu diferite aspecte.

„Lucrările constau în proiectarea și execuția lucrărilor de reparație capitală a podului de la km 2+962 de pe linia de cale ferată 124 Timișoara – Voiteni, respectându-se în totalitate expertiza tehnică și documentația faza DALI, inclusiv întocmirea documentațiilor şi obţinerea avizelor, acordurilor și a autorizației de construire, pentru Scenariul III aprobat de CTE CNCF «CFR» – SA în faza DALI”, se arată în anunțul publicat pe SEAP.

Deși, per total, valoarea totală estimată a contractului este de 5.749.845,87 lei (aproximativ 1,16 milioane de euro) fără TVA, aceasta este deja împărțită de cei de la CFR în mai multe etape. Pentru proiectare sunt alocați 246.991,16 lei; pentru amenajarea terenului sunt 563.376,31 de lei, iar pentru organizarea de șantier, încă 106.329,28 lei. Cheltuieli pentru „investiția de bază” sunt, astfel, de 4.833.149,12 lei.

În principiu, a fost stabilită și durata fiecărei etape: pentru proiectare sunt dedicate primele șapte luni. După aceea, vor fi mai multe etape care, deși nu încep deodată, se vor desfășura pentru o bună bucată de timp în paralel. Demolările, de exemplu, ar trebui să înceapă din luna a opta, cu o lună înainte de a începe și înlocuirea suprastructurii podului. Cheltuielile cu asigurarea circulației călătorilor vor fi făcute timp de 10 luni, începând cu a noua, iar refacerea racordărilor se va face în ultimele patru luni.

Pasajul inferior construit în anul 1932 are o lungime totală de 27,00 m și trei deschideri două deschideri laterale de câte 6,60 de metri, pentru circulația pietonilor, și una centrală de 8,60, pentru traficul rutier. Probleme sunt atât la nivelul deschiderilor, cât și pe calea de rulare de deasupra. O problemă remarcată și în expertiza tehnică este că talpa inferioară a grinzilor principale a fost lovită repetat de autovehicule cu gabarit depășit, asta și pentru că nu există semnalizare cu înălțime maximă de 4,10 metri. În rest, ar mai și exfolieri, coroziuni, fisuri, carbonări în cadrul suprastructurii și infrastructurii podului.

„În urma analizei documentelor tehnice puse la dispoziție de autoritatea contractantă și a informațiilor obținute în amplasament, starea tehnică a podului amplasat la km 2+962, linia CF 124 Timișoara – Voiteni, între stațiile de cale ferată Timișoara Nord – Timișoara Sud este apreciată de expertul tehnic dr. ing. Comisu Cristian-Claudiu cu calificativul «nesatisfăcător», datorită în speciale proceselor grave de degradare identificate la nivelul structurii de rezistență a suprastructurii podului.

Pentru realizarea unei stări tehnice care să asigure desfășurarea traficului feroviar pe pod în condiții depline de siguranță și confort pentru o durată de exploatare de minim 25 până la 50 de ani, au fost analizate tehnic și economic următoarele două scenarii posibile de aplicare a lucrărilor de intervenție: Scenariul 1 – reparații capitale cu păstrarea suprastructurii existente/ Scenariul 2 – reparații capitale cu înlocuirea suprastructurii existente. În ambele scenarii se impune execuția în regim de urgență a porților de gabarit”
, se arată în expertiza tehnică atașată documentației.

Până la urmă, potrivit caietului de sarcini conex, s-a ales varianta înlocuirii suprastructurii.

0

#1280 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 03 iulie 2023 - 15:37

180,4 milioane de euro. Cel mai mare proiect european, aflat în derulare la Aquatim

Citeaza

Aquatim, compania regională de apă și canalizare din Timișoara, are în desfășurare mai multe proiecte finanțate din fonduri europene

“Banii europeni ne permit să dezvoltăm, extindem și să modernizăm rețelele de apă și canalizare, stațiile de tratare și de epurare din județul Timiș. Accesul la servicii de apă și canalizare înseamnă igienă, calitate sporită a vieții și condiții de trai mai bune”, explică Ilie Vlaicu, directorul general sl Aquatim.

Cel mai mare proiect european aflat acum în derulare la Aquatim este „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”. Acesta are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro de la bugetul de stat, 4,3 milioane de la bugetul local și 14,4 milioane euro co-finanțare Aquatim.

Obiectivul acestui proiect major este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.

În prezent, contractele de lucrări aferente acestui proiect sunt în diferite stadii de progres, în funcție de momentul în care au fost semnate.

2

Arata acest topic


  • (65 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 62
  • 63
  • 64
  • 65
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi