STP Timișoara Forum: Noi locuri de munca in Timisoara si in judetul Timis - STP Timișoara Forum

Salt la continut

Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Noi locuri de munca in Timisoara si in judetul Timis Oportunitati de angajari

#1 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10290
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 04 iunie 2012 - 15:51

Bosch creează noi locuri de muncă şi continuă să investească în România

04 Iunie 2012

Bosch Communication Center Timişoara continuă să se dezvolte

Imagine atasata: Bosch_Communication_Center_Romania w(2).jpg

Anul 2011 a fost unul de succes în România pentru grupul Bosch. „Datorită unei creşteri de 17 procente a vânzărilor, care au atins 188 de milioane de euro, am reuşit să ne depăşim obiectivul stabilit pentru 2011 şi astfel, am contribuit la evoluţia globală, pozitivă a grupului Bosch. Rezultate excepţionale au înregistrat în special divizia de tehnologie auto şi centrul de comunicare”, a declarat Brigitte Eble, director general al Robert Bosch SRL şi reprezentanta grupului Bosch în România.
„Ne vom extinde semnificativ prezenţa în România, iar până la sfârşitul anului 2013 vom investi circa 120 de milioane de euro. Actuala fabrică din Blaj va fi extinsă cu o nouă linie de producţie, urmând ca aici să se realizeze adiacent şi o nouă gamă de produse, şi anume senzori de turaţie destinaţi industriei auto. De asemenea, vom deschide un centru nou la Cluj, unde vom produce unităţi electronice de comandă pentru autovehicule”, a mai declarat Eble. Lucrările de construcţie au început în luna martie pentru centrul din Blaj, respectiv în luna mai pentru cel din Cluj. La începutul anului 2012, grupul Bosch, lider de piaţă pe segmentul tehnologiei şi serviciilor, a avut un număr de aproximativ 1.300 de angajaţi în România. Această cifră reprezintă cu 14 procente, respectiv 160 de persoane, mai mult faţă de anul precedent. Prin extinderea activităţilor locale de producţie, numărul angajaţilor va creşte până la sfârşitul anului 2013 cu aproximativ 50 de procente, atingând 2.000 de persoane.

O nouă fabrică pentru producţia de tehnologie auto la Cluj

Grupul Bosch construieşte în Cluj-Napoca un nou centru de producţie pentru fabricarea şi dezvoltarea de unităţi electronice de comandă destinate industriei auto. Într-o primă etapă, care se va încheia la sfârşitul anului 2013, sunt prevăzute investiţii de 77 de milioane de euro. Clădirile construite vor acoperi o suprafaţă totală de circa 38.000 de metri pătraţi. Se estimează că producţia va începe la mijlocul anului 2013. Până la finalul anului următor, în Cluj-Napoca vor fi angajate aproximativ 340 de persoane atât în producţie, cât şi în domeniul dezvoltării. De-a lungul următorilor ani, locaţia urmează să fie extinsă.

Tehnologia auto de la Bosch în curând şi la Blaj

Fabrica din Blaj va fi extinsă în mod considerabil. Până la finalul anului 2013, Bosch va investi 43 de milioane de euro în lucrări de execuţie şi pentru achiziţia unor noi mijloace de producţie. Din primăvara anului 2013, aici vor fi produşi senzori de turaţie a roţilor şi senzori de turaţie a arborelui cotit destinaţi industriei auto. Rolul acestor senzori este de a transmite informaţii către sistemele electronice existente la bord, de exemplu, despre viteza de rotire a roţii, fiind astfel componente esenţiale pentru sisteme precum ABS şi ESP. Până la sfârşitul anului 2013, pe o suprafaţă nouă de 21.000 de metri pătraţi vor fi create aproximativ 300 de noi locuri de muncă. La Blaj, divizia de tehnologie Drive & Control (Bosch Rexroth) a produs până acum tehnică liniară utilizată în ingineria mecanică. La începutul anului 2012, în cadrul acestei divizii activau circa 570 de angajaţi, ceea ce reprezintă o creştere cu 100 de persoane, respectiv 21 de procente, faţă de anul precedent.

Divizia automotive aftermarket a avut o evoluţie mai bună decât piaţa de profil

Divizia automotive aftermarket din România a cunoscut în 2011 o evoluţie mult mai bună decât piaţa de profil. Oferta Bosch automotive aftermarket include numeroase produse şi servicii destinate autovehiculelor, de la componente auto şi accesorii, la echipamente de diagnoză şi concepte de service destinate organizaţiei Bosch Car Service, dar şi programe de şcolarizare. În 2011, reţeaua Bosch Car Service a câştigat zece noi parteneri, astfel încât, în prezent, însumează 65 de service-uri în 51 de oraşe din România. La sfârşitul anului 2012, Bosch planifică să aibă 78 de service-uri Bosch Car Service.

Bosch şi-a consolidat poziţia pe piaţa sculelor electrice

Divizia de scule electrice Bosch a avut o evoluţie pozitivă în 2011, deşi sectorul de construcţii a înregistrat şi în acest an un regres. Bosch a reuşit să îşi consolideze poziţia de lider de piaţă în România, în special pe segmentul sculelor electrice cu acumulator litiu-ion şi a aparatelor de măsură destinate pasionaţilor de bricolaj. În cazul sculelor marca ’’Bosch Albastru”, care se adresează profesioniştilor din domeniile meşteritului şi construcţiilor, s-a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 23 de procente.

Divizia de termotehnică de la Bosch câştigă cote de piaţă

Grupul Bosch este prezent în România, în domeniul termotehnicii, cu două mărci: Bosch şi Buderus. În ciuda tendinţei de restrângere a pieţei de sisteme termice, grupul german a reuşit să câştige cote de piaţă şi în 2011. Peste o treime din totalul vânzărilor diviziei de termotehnică Bosch s-a realizat prin comercializarea de sisteme de încălzire şi preparare a apei calde menajere care utilizează energii regenerabile. Acest fapt arată că şi în România tot mai mulţi clienţi sunt interesaţi de tehnologiile de încălzire ecologice, cu un consum redus de energie. Această tendinţă va continua şi în 2012. Un rol important în evoluţia pozitivă a diviziei revine departamentului de service, care a efectuat frecvent lucrări de întreţinere cu caracter preventiv, de mentenanţă, pentru a se evita apariţia defecţiunilor şi a necesităţii reparaţiilor. Această activitate a generat o creştere importantă, de două cifre, a contribuţiei lucrărilor de service la totalul cifrei de afaceri.

Bosch Communication Center Timişoara continuă să se dezvolte

În intervalul ianuarie 2011 - ianuarie 2012, Bosch Communication Center Timişoara a înregistrat aproximativ 7,2 milioane de interacţiuni cu clienţii prin diverse canale de comunicare şi a numărat aproximativ 580 de angajaţi. Comparativ cu anul trecut, numărul angajaţilor a crescut cu peste 70 de persoane. Experienţa semnificativă în domeniul tehnic şi IT, precum şi angajaţii foarte calificaţi, au contribuit la câştigarea de noi proiecte. Astfel, Bosch Communication Center Timişoara şi-a extins suprafaţa operaţională de la 2.400 la peste 3.400 de metri pătraţi. Locaţia din România a Bosch Communication Center oferă servicii complete de relaţii cu clienţii pentru investitori importanţi din industria de telecomunicaţii, retail, administraţie publică, sectorul energiei electrice şi nu numai - în 17 limbi străine. De asemenea, asigură suport IT non-stop pentru toţi angajaţii grupului Bosch. Bosch Communication Center este furnizor internaţional de servicii de Business Process Outsourcing (BPO). Aproximativ 5.000 de angajaţi din peste 22 de locaţii din întreaga lume gestionează şi optimizează procesele de afaceri ale clienţilor, în peste 30 de limbi străine.

Evoluţia economică a concernului Bosch 2011/12

Chiar dacă situaţia economică mondială s-a deteriorat, în 2011, concernul Bosch a înregistrat o creştere importantă: vânzările au crescut cu 9 procente, atingând 51,5 miliarde de euro. Profitul înainte de impozitare a atins 2,6 miliarde de euro. În 2011, grupul şi-a întărit poziţia pe piaţă în toate cele trei domenii de activitate. Cel mai important dintre acestea, tehnologia auto, a obţinut 30,4 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creştere cu 8,2 procente faţă de anul precedent. Sectorul de tehnologie industrială a înregistrat în 2011 o creştere de 21 de procente, ajungând la 8 miliarde de euro – cea mai semnificativă creştere. Sectorul de bunuri de larg consum şi echipamente pentru construcţii a înregistrat în 2011 o creştere de 4,4 procente, înregistrând vânzări de 13,1 miliarde de euro. Ca urmare a evoluţiei favorabile a afacerii, în 2011, numărul angajaţilor Bosch la nivel global a crescut cu 19.000, ajungând la 302.500 de persoane la 1 ianuarie 2012.
În 2012, grupul Bosch se aşteaptă la o creştere a volumului de vânzări între 3 - 5 procente. Investiţiile s-au situat la un nivel ridicat, însumând peste trei miliarde de euro pentru mijloace fixe. „În 2012 vom investi aproximativ 4,6 miliarde de euro pentru dezvoltare şi cercetare, cu peste 400 de milioane de euro mai mult decât în 2011”, a declarat dr. Volkmar Denner, membru în conducerea companiei, responsabil de activităţile de cercetare şi dezvoltare. La 1 iulie 2012, Denner îl va înlocui pe Franz Fehrenbach în funcţia de preşedinte al Consiliului de conducere al grupului Bosch.

Sursa: Ziua de Vest
0

#2 Useril este offline   MHN 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 6047
  • Inregistrat: 29 noiembrie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:Infrastructura & Investitii

Postat 19 noiembrie 2012 - 07:59

Citeaza

Nemţii vin să lucreze în România în IT

O parte din angajaţii germani renunţă la joburile din ţara natală şi vin să lucreze în corporaţiile româneşti, pentru că în România costul vieţii este mai redus, iar mediul de lucru este mai prietenos.

"Sunt germani care vin în România să lucreze pe salarii româneşti. În urmă cu două săptămâni, când am fost la Timişoara, am vorbit cu cel mai recent angajat al Microsoft de origine germană venit în România. Nu a mai lucrat niciodată în România, însă mi-a spus că aceasta este cea mai bună decizie de carieră pe care a luat-o în ultimii ani. L-am întrebat de ce şi mi-a spus că, într-adevăr, câştigă mai puţin decât acolo, dar şi cheltuieşte mai puţin, iar la finalul lunii economiseşte aceeaşi sumă de bani", povesteşte Vlad Bog, directorul de resurse umane al Microsoft România, companie care are peste 400 de angajaţi pe plan local.

[...]

sursa

si

Citeaza

De ce ar renunţa un inginer IT german la un salariu de 5000 de euro pe lună pentru un salariu de 3000 de euro în România

Dacă la începuturile capitalismului în România multinaţionalele trimiteau expaţi în România ca să implementeze politicile companiilor pe plan local, iar executivii străini vedeau venirea în România drept o "pedeapsă", situaţia s-a schimbat semnificativ în ultimii ani: mulţi manageri expaţi s-au stabilit cu familiile în România, iar acum trendul se extinde şi în rândul poziţiilor de specialişti sau middle manageri. În plus, dacă iniţial expaţii cereau şi sporuri precum cele de "ţară de lumea a treia", în prezent se mulţumesc cu pachete locale.

"Niciunul dintre angajaţii străini ai Microsoft nu este manager. Avem 15- 20 de angajaţi germani, olandezi, suedezi, francezi sau marocani care au venit pe poziţii de ingineri, iar cei mai mulţi sunt germani. Ei nu vin ca expaţi, cu contracte de delegare, ci vin pe contracte de muncă locale. E un fenomen nemaipomenit", explică Florin Gramă, Head of Customer Service & Support, Group Manager Central Europe şi Cluster Lead Office EMEA în cadrul Microsoft România.

În România, un inginer software poate ajunge la un salariu de 2.000- 3.000 de euro net pe lună, în timp ce în Germania salariile pentru această poziţie sunt cuprinse între 2.500 şi pot ajunge la 5.000 de euro pe lună, potrivit datelor din piaţă. Însă în timp ce chiria pentru un apartament de două camere ajunge în România la 300 de euro pe lună, în Germania chiriile sunt mai scumpe, de minimum 600 de euro pe lună.

Una dintre politicile de recrutare ale Microsoft România, subsidiara locală a celui mai mare dezvoltator de software din lume, este să angajeze şi ingineri străini, care să asiste managerii şi recruiterii în interviurile de angajare, pentru a le verifica nivelul de cunoaştere a limbii străine de către angajaţii români.

"Majoritatea interviurilor de limbă străină se dau cu nativi, care ne spun la final dacă acei candidaţi care vin la interviu vor avea capacitatea să înveţe o limbă străină la nivelul la care se cere în Microsoft într-un interval de timp foarte scurt. E din ce în ce mai greu să găsim candidaţi care să aibă şi abilităţi tehnice, dar şi de limbă străină. Sunt foarte mulţi oameni, mai ales în zona Timişoarei, care au cunoştinţe reziduale de limba germană, au o bază foarte bună, dar neutilizată", a spus Vlad Bog, directorul de resurse umane al Microsoft, companie care are peste 400 de angajaţi pe plan local.

"Sunt germani care vin în România să lucreze pe salarii româneşti. În urmă cu două săptămâni, când am fost la Timişoara, am vorbit cu cel mai recent angajat al Microsoft de origine germană venit în România. Nu a mai lucrat niciodată în România, însă mi-a spus că aceasta este cea mai bună decizie de carieră pe care a luat-o în ultimii ani. L-am întrebat de ce şi mi-a spus că, într-adevăr, câştigă mai puţin decât acolo, dar şi cheltuieşte mai puţin, iar la finalul lunii economiseşte aceeaşi sumă de bani", povesteşte Vlad Bog.

sursa
0

#3 Useril este offline   alex_19 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 447
  • Inregistrat: 17 noiembrie 14
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara

Postat 10 decembrie 2016 - 17:52

Ilfov, Bistriţa-Năsăud şi Timiş sunt judeţele în care, procentual, efectivele de angajaţi au crescut cel mai mult în ultimul an, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, dacă în Ilfov creşterea pro­centuală a numărului de angajaţi a fost de 9,6% (în septembrie 2016 faţă de septembrie 2015), pe următoarele locuri în top au fost Bistriţa-Năsăud, unde creşterea numărului de angajaţi a fost de 8,5%, în Timiş de 5,5%, în Bihor de 5,3%, iar în Alba de 5,2%. O explicaţie pentru creşterea efectivelor de angajaţi din Bistriţa-Năsăud o reprezintă extinderea germanilor de la Leoni, cel mai mare angajator din judeţ, care a făcut un volum mare de noi recrutări.

„Se fac angajări peste tot în zona de vest şi nu găsim oameni. Avem pro­iec­te de relocare prin care aducem sute de oameni din toate regiunile ţării care să lucreze în producţie şi nu numai în componente auto, ci şi în fabricarea de produse alimentare. Cred că, pe viitor, se vor face noi angajări doar pe baza re­lo­cărilor din alte zone, pentru că nu mai există forţă de muncă disponibilă în zonă“, a spus Horia Bugarin, direc­torul general al firmei de recrutare şi în­chiriere de forţă de muncă temporară IHM Total Consult din Timişoara.


Sursa: http://www.zf.ro/eve...e-2016-16021261

Aceasta postare a fost editata de alex_19: 10 decembrie 2016 - 17:52

1

#4 Useril este offline   Florin.B RATT 

  • STPT Forum Admin
  • Grup: Admin
  • Postari: 29966
  • Inregistrat: 06 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:RATT

Postat 10 decembrie 2016 - 18:03

Pe cand si o statistica in care sa se vada clar ca salariile au crescut substantial? Degeaba ne laudam ca nu avem someri, daca cei mai prost platiti angajati (care mai si lucreaza de se spetesc) au un venit aproape identic cu ... ajutorul de somaj. -_-
0

#5 Useril este offline   MNU 

  • Ex member
  • PipPipPipPipPip
  • Grup: Guests
  • Postari: 318
  • Inregistrat: 21 septembrie 16
  • Sexul:masculin

Postat 10 decembrie 2016 - 18:51

Sunt domenii unde salariile au crescut constant. Nu fantastic dar au crescut binisor. Acum mai e si problema ca oamenii accepta sa munceasca pe nimic. Daca intr-o firma oamenii se orienteaza unitar spre o directie si isi cer drepturile constant, in timp firma, ori se conformeaza, ori va ramane incet-incet fara angajati de calitate.

Dupa o emisiune radio, Moise Guran a spus ceva care defineste fenomenul de la noi... "Atata vreme cat vor fi oameni dispusi sa fie tratati ca sclavii, vor exista stapani de sclavi".

#6 Useril este offline   dAImon 

  • Membru activ
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 3886
  • Inregistrat: 25 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara

Postat 12 decembrie 2016 - 13:41

In orice economie, vor exista oameni care sa munceasca pe un salariu similar ajutorului de somaj. Pur si simplu, ala e nivelul. Pana si in Anglia.

Problema nu-i aia, ci ca nivelul "ajutor de somaj" e mult prea jos si nu-ti prea permite sa traiesti ...
0

#7 Useril este offline   MNU 

  • Ex member
  • PipPipPipPipPip
  • Grup: Guests
  • Postari: 318
  • Inregistrat: 21 septembrie 16
  • Sexul:masculin

Postat 12 decembrie 2016 - 20:38

Un motiv in plus sa-ti cauti si sa filtrezi dupa locuri de munca platite decent. Daca nu ar fi ocupate permanent, acele locuri de munca platite la nivel de "ajutor de somaj" ar disparea.

#8 Useril este offline   Florin.B RATT 

  • STPT Forum Admin
  • Grup: Admin
  • Postari: 29966
  • Inregistrat: 06 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:RATT

Postat 12 decembrie 2016 - 21:14

In plus, e clar ca ajutorul de somaj e n% din salariul minim, deci tot la nivelul salariului ne intoarcem.
1

#9 Useril este offline   dAImon 

  • Membru activ
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 3886
  • Inregistrat: 25 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara

Postat 12 decembrie 2016 - 22:22

Totusi, viata e complexa si are mai multe aspecte :) De exemplu, sunt destui oameni carora munca de fabrica le vina ca o manusa, fiindca prea multe nu pot sa faca, de la natura / educatie. Cat am lucrat la Flextronics am intalnit destui muncitori carora n-as fi avut curajul sa le dau sa faca ceva mai complex decat sa serveasca cafeaua intr-un birt, chestie platita tot cam la aceasi nivel cu fabrica.

Retin ca vazusem un reportaj despre Germania, acum vreo 10 ani. La ei fusese fix problema asta, ca salariul de la ferme nu era cu mult peste ajutorul de somaj, asa ca nemtii nu se mai inghesuiau acolo. Joburile n-au disparut, ci doar au fost preluate de imigranti polonezi.

Daca n-ar fi la noi fabricile, ar fi in India / Mexic, iar un numar de romani ar fi someri. Chestie care totusi consuma de la bugetul statului, in loc sa consume de la o firma privata.
1

#10 Useril este offline   Florin.B RATT 

  • STPT Forum Admin
  • Grup: Admin
  • Postari: 29966
  • Inregistrat: 06 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:RATT

Postat 12 decembrie 2016 - 23:57

Asta-mi aduce aminte de tehnocrata ministresa a finantelor care a dat exemplul statelor BRICS, unde locuitorii „sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme“. -_-
0

Arata acest topic


Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi