STP Timișoara Forum: Zone turistice din Timis si judetele invecinate - STP Timișoara Forum

Salt la continut

  • (7 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 5
  • 6
  • 7
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Zone turistice din Timis si judetele invecinate

#121 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2704
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 16 mai 2024 - 10:02

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Citeaza

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu și din partea publicului

Filmul de promovare a județului Timiș a fost realizat de celebrul realizator britanic Charlie Ottley și pune în prim-plan istoria Timișoarei și a Timișului, cu accent pe buna conviețuire a numeroaselor etnii care conviețuiesc în armonie de secole.

Canalul Bega, lacul Surduc, Cascada Șopot, Charlottenburg – unicul stat rotund din România și spectaculosul drum Transluncani sunt alte obiective turistice promovate.

0

#122 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2704
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 21 mai 2024 - 21:08

Zona montană a Timișului. S-a deblocat autostrada, se mișcă investițiile

Citeaza

Zona montană a Timișului. S-a deblocat autostrada, se mișcă investițiile

Reluarea lucrărilor la tronsonul de autostradă Margina – Holdea și perspectiva ca, într-un viitor foarte apropiat, poarta rutieră dintre Banat și Ardeal să poată fi tranzitată continuu de la intrarea în țară până la defileul Oltului a dat un nou avânt investițiilor în zona montană a județului Timiș.

Beneficiară directă a acestei situații, comuna timișeană Margina a răspuns noii tendințe adoptând, recent, două hotărâri de consiliu care să faciliteze și să integreze din punct de vedere urbanistic o investiție în domeniul hotelier-turistic.

Cele două acte administrative recent adoptate de aleșii comunei vizează aprobarea planului de urbanism zonal pentru dezvoltarea unor activități de hotel, restaurant și locuri de parcare pe o suprafață de teren de 7.935 de metri pătrați și, distinct, pe o altă suprafață de 10.000 de metri pătrați.

Având, până acum o generație, un puternic profil industrial, comuna Margina s-a reprofilat în ultimele două decenii spre activități de turism-agrement și servicii.

2

#123 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2704
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 29 iunie 2024 - 18:09

Răcoare în… deplasare! Ștranduri pentru tot estul județului, în satele din zona Făgetului

Citeaza

Localităţile rurale din estul judeţului Timiş oferă tot mai multe locuri de relaxare şi distracţie

Piscinele existente, de di­men­siunea vechilor ştranduri, a­trag zilnic sute de oameni. Una dintre ele este cea din incinta Complexului Hotelier ”Padeșul” din Făget, unde clienții sepot răcori într- un bazin impecabil, dar pot beneficia și de Jacuzzi și saună. În zonă, Hanul lui Bogdan, aflat pe DN 68 A între Begheiu Mic şi Făget, oferă, de asemenea condiții impecabile pentru ”îndepărtarea caniculei de afară”.

Bază complexă la Mănăștiur

La doar, cîțiva kilometri, o altă alternativă, la fel de atractivă este cea de la Mănăştiur, care aparţine Pen­siunii ”Artemis” şi are o capacitate de 300 de metri cubi de apă, jacuzzi în care intră 30 de metri cubi de apă, terenuri de minifotbal şi tenis cu nocturnă, parcare, grupuri sanitare, duşuri interioare şi exterioare, terasă bar şi 100 de locuri pe şezlonguri, cu umbrele și măsuțe, toate oferite gratuit.

„Avem clienţi numeroşi, care vin în special din oraşe – Lugoj, Făget şi chiar Timişoara. Pis­ci­na este neregulată, iar apa din ea este de 29 de grade. În jacuzzi, apa este foarte plăcută şi se creează cascadă prin tre­ce­rea apei din jacuzzi în pis­­cină”, ne-a spus Daniel Mi­hai Curuţi, administratorul ba­zei.

Cei care merg la Mă­năş­tiur trebuie să ştie că intrarea pentru o persoană costă 40 de lei/zi (adulți) și 20 de lei/zi pentru copii, iar un abo­nament lunar este 500 lei.

Lugojul are doar o singură piscină

Un alt punct de atracţie important este cel din apropierea lo­ca­li­tă­ţii Tomeşti – Complexul Tu­ristic Valea lui Liman. Şi aici, clienţii sunt numeroşi şi se pot bucura de o piscină răcoritoare, locuri pentru prac­ticarea sporturilor sau dru­meţiilor, cazare şi masă. Buziașul are, de asemenea, ștrand exterior și interior lângă Hotelul Parc. Din păcate, Lugojul, cel de-al doilea municipiu al județului, nu oferă decât un singur loc pentru o astfel de recreere, aflat la J`Adorre, pe strada Caransebeșului.

Aceasta postare a fost editata de Pablo: 29 iunie 2024 - 18:12

1

#124 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2704
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 26 iulie 2024 - 12:46

TIMIȘ: PUZ pentru execuția unui complex turistic P+5E, cu hotel și restaurant

Citeaza

Status: nou | Cod: TM41521;
Domeniu: Hoteluri & Agrement;
Subdomeniu: Hotel, Pensiune;
Valoare investițională: 12,36 milioane euro;
Regim înălțime: S/D+P+4E+E5-retras;
Structura: Beton Armat;
Stadiu: PRE-Execuție, PUZ;
Județ: Timiș;
Localitate: Margina.


Descriere: Un complex turistic este propus pentru dezvoltare pe un teren de 7.935 mp, urmând a include un hotel, un restaurant, spații pentru depozitare și funcțiuni complementare (regim maxim admis de înălțime S/D+P+4E+E5-retras). Potrivit indicatorilor urbanistici aprobați, suprafata construibilă va fi de 4.291 mp, iar obiectivul va putea genera o arie desfășurată de cel mult 15.448 mp. Vor fi amenajate 32 locuri de parcare (pentru autoturisme si TIR), alei carosabile/ pietonale și spații verzi.

1

#125 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2704
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 06 august 2024 - 01:05

Investiție de aproape 50 de milioane de euro într-un drum turistic din Banat

Citeaza

Județul Caraș-Severin va beneficia de o investiție importantă, de 50 milioane de euro. Este vorba despre modernizarea drumului care leagă, printre altele, Cheile Nerei, Cascada Beușnița și Lacul Ochiul Beiului

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a semnat luni, contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ 571 – Intersecție DN57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici (Intersecție DN 57)”, din județul Caraș Severin.

Este vorba despre un proiect care prevede modernizarea a 46 de kilometri de drum județean, inclusiv reabilitarea a nouă poduri și a peste 200 de podețe. În plus, se va interveni asupra a 52 de stații de transport public și vor fi amenajate noi locuri de parcare. Proiectul mai include lucrări de apărare şi consolidare a structurii drumului, de reparaţie la canalele de colectare şi descărcare a apelor pluviale, precum și măsuri de siguranță rutieră.

„Modernizarea drumului județean DJ 571 reprezintă un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii și turismului în județul Caraș-Severin. Deschidem, practic, o poartă către turismul național și internațional, pentru că investiția pe care o realizăm va facilita accesul către câteva dintre obiectivele-cheie cu care se mândrește regiunea noastră. Această investiție va aduce beneficii semnificative și comunităților locale, pentru că va contribui la creșterea economică și la crearea de noi oportunități. Suntem mândri să sprijinim un proiect de asemenea anvergură, care subliniază importanța fondurilor europene în dezvoltarea regională”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Valoarea totală a investiției este de aproape 50 de milioane de euro. Beneficiarii sunt mai mulți: Consiliul Județean Caraș-Severin și primăriile din Moldova Nouă, Cărbunari, Ciuchici și Sasca Montană.

Din această sumă, peste 48 de milioane de euro sunt bani nerambursabili. Investiția este la faza de proiect tehnic, iar în perioada imediat următoare se va demara procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor. Proiectul are o durată de realizare de 3 ani și este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția regională 5.1.A Drumuri județene.

0

Arata acest topic


  • (7 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 5
  • 6
  • 7
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi