STP Timișoara Forum: Deponeu ecologic de la Ghizela - STP Timișoara Forum

Salt la continut

  • (3 Pagini)
  • +
  • 1
  • 2
  • 3
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Deponeu ecologic de la Ghizela (finalizata si nefolosita) - desemnarea operatorului contestata

#21 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 20 octombrie 2009 - 22:17

Oricum daca (dis)Confort se va ocupa (si) de realizarea deponeului, sincer n-am sperante ca va iesi ceva de calitate pe termen lung. :04:
0

#22 Useril este offline   alecs 

  • Membru Onorific
  • Grup: Membru onorific
  • Postari: 3145
  • Inregistrat: 20 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:timisoara
  • Interese:http://soferderomania.promotor.ro/carmen_m click plz

Postat 04 decembrie 2009 - 14:00

Vor începe lucrările la deponeul ecologic de la Ghizela.

După ani de amânări şi licitaţii contestate, construcţia deponeului ecologic de la Ghizela, care va deservi întreg judeţul Timiş, va începe în ianuarie. Vineri, reprezentanţii Consiliului Judeţean şi cei ai firmei Confort S.A. care a câştigat licitaţia, vor semna contractul pentru această lucrare.
Din momentul semnării contractului, firma Confort S.A. are la dispoziţie 42 de zile pentru începerea lucrării, durata de execuţie a deponeului ecologic de la Ghizela fiind de şase luni.

Confort S.A a câştigat în luna august licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Timiş, adjudecându-şi contractul de construire a deponeului cu o ofertă de 85,6 milioane de lei. Licitaţia a fost însă contestată, iar de aceea lucrările propriu-zise nu au putut începe.

După alte două luni, firma care a ocupat locul secund la licitaţie, a renunţat la proces.
Construcţia deponeului ecologic trebuia finalizată cel târziu la finele anului 2008, însă, din cauza multiplelor amânări, autorităţile judeţene şi cele din Timişoara au primit somaţii tocmai de la Comisia Europeană. CE solicita imperativ închiderea gropii de gunoi de la marginea Timişoarei, considerată o adevărată bombă ecologică. În cazul în care gropa de gunoi nu era închisă, autorităţile din Timiş riscau să primească amenzi de 100.000 de euro pe zi. În acest moment, din cauză că gunoiul nu mai poate fi depozitat la groapa de gunoi de la Parţa, deşeurile timişorenilor sunt împachetate în baloţi şi transportate în judeţele limitrofe.

Au spus "luna ianuarie", dar nu si anul :lol:
0

#23 Useril este offline   alecs 

  • Membru Onorific
  • Grup: Membru onorific
  • Postari: 3145
  • Inregistrat: 20 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:timisoara
  • Interese:http://soferderomania.promotor.ro/carmen_m click plz

Postat 14 ianuarie 2010 - 17:44

Baloti de gunoi expirati la Timisoara?



Garantia deseurilor impachetate este de un an

„Nu avem baloti expirati pe platforma de la CET Sud”, sustin reprezentantii RETIM, la un an de cand statia de impachetat gunoiul a fost data in folosinta la marginea Timisoarei. Cu toate acestea, Garda de Mediu a taiat amenda.

„Balotii pe care i-am facut in primele patru luni ale anului trecut au plecat spre deponeul Rapolt din judetul Hunedoara inca din luna octombrie. Deci la aceasta ora nu mai exista pe platforma de la CET Sud baloti cu termenul de valabilitate apropiat de expirare. Toti sunt in perioada de valabilitate. Transporturile s-au facut pana aproape de finele anului”, ne-a declarat Livian Hotico, purtatorul de cuvant al RETIM. Cu toate acestea, operatorul de salubritate din oras a fost amendat la finele anului trecut de catre Garda de Mediu cu suma de 60.000 de lei.

„Am finalizat saptamana aceasta un control la CET. Pe platforma nu se mai depoziteaza baloti. RETIM ii duce in judetul Hunedoara. in decembrie 2009 i-am amendat cu 60.000 de lei pentru ca nu aveau autorizatie de mediu. Au platit in 48 de ore si suma s-a redus la 15 000 de lei. RETIM a contestat amenda si acum este in curs de obtinere a autorizatiei de mediu”, ne-a declarat Marian Eperies, comisar la Garda de Mediu Timis. Primarul Gheorghe Ciuhandu a declarat ca este frapat de sanctiune.

„M-a frapat atitudinea Agentiei de Mediu, care penalizeaza RETIM-ul pentru depozitul de langa CET, unde noi depozitam sacii in care ambalam gunoiul din oras. Nici nu a inceput constructia deponeului de la Ghizela, iar noi de un an si jumatate am gasit mijloace alternative de depozitare a gunoiului, pe banii RETIM, si tot noi suntem penalizati”, a spus Gheorghe Ciuhandu.
agenda.ro

Stie cineva daca au inceput lucrarile la noul deponeu ?
0

#24 Useril este offline   caius 

  • Membru senior**
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 825
  • Inregistrat: 23 mai 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timişoara

Postat 24 martie 2010 - 15:33

Incep lucrarile la deponeul ecologic
Termenul de finalizare este de sase luni

In aceasta saptamana s-a semnat ordinul de incepere a deponeului ecologic ce va fi construit la Ghizela. Conform acestui ordin, lucrarile efective la deponeu vor incepe marti, in data de 30 martie.Am semnat ordinul de incepere a lucrarilor la deponeu, iar acest ordin va fi pus in practica peste sapte zile. Termernul de finalizare a lucrarii este de sase luni, deci in data de 30 septembrie”, a declarat Adam Craciunescu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis.

Acesta a adaugat ca muncitorii se pot apuca de treaba deoarece desi in urma cu doar cateva zile apa inca baltea pe locul unde trebuie construit deponeul, aceasta s-a retras in urma temperaturilor ridicate din ultima vreme.

Societatea care a castigat licitatia de construire a deponeului este S.C. Confort S.A. Aceasta a depus o oferta de 71 978 530 lei, suma la care se adauga TVA.

Constructia noului deponeu de la Ghizela va incepe pe banii Consiliului Judetean Timis, iar ulterior vor fi obtinute finantari prin Programul Operational Sectorial – Mediu. Groapa de gunoi de la Parta, unde a fost depus gunoiul Timisoarei, a fost inchisa la 1 ianuarie 2009.

Societatea care se ocupa de salubrizare, in Timisoara, a achizitionat o instalatie de impachetat gunoiul. Balotii se depun acum pe o platforma la marginea orasului, in partea de sud. O parte din baloti iau drumul Hunedoarei unde sunt depusi. Toate acestea pana la finalizarea deponeului ecologic de la Ghizela.

sursa: Agenda.ro
0

#25 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 26 aprilie 2010 - 14:54

Suplimentare de muncitori si utilaje la constructia deponeului de la Ghizela

Luni, 26 04 2010

Cu toata viteza inainte! Deponeul ecologic de la Ghizela trebuie sa fie gata in septembrie si, de aceea, se cere constructorului sa lucreze cu mai multi oameni.

Autoritatile judetene si locale monitorizeaza lucrarile care se desfasoara in Ghizela, la deponeul ecologic ce se construieste aici.

Constantin Ostaficiuc, liderul CJT, a anuntat ca a avut o intalnire cu cei doi vicepresedinti ai institutiei, cu Adam Craciunescu si Liviu Borha, dar si cu Gheorghe Ciuhandu, primarul Timisoarei si cu reprezentanti ai RETIM. Cu totii au decis sa ceara constructorului suplimentarea numarului de oameni care lucreaza la deponie, dar si a utialjelor astfel incat sa nu existe nicio intarziere.

„Termenul final pentru deponeul de la Ghizela ramane luna septembrie a acestui an. Am demarat proiectul cu bani din fondul de rulment al CJT, iar daca este nevoie vom apela si la linia de credit luata de CJT”, a declarat Constantin Ostaficiuc.

Iin ceea ce priveste drumul care va face legatura cu deponeul, s-a gasit o solutie pentru ca aceasta sosea sa nu treaca prin comuna. Constructia lui va fi finantata de Consiliul Judetean.

Cat despre fosta groapa de gunoi de la Parta, aceasta se doreste a fi redata naturii. „Actualul deal dintre sag si Parta, pentru ca acel loc nu poate fi numit groapa de gunoi, dorim sa fie destinat, prin acoperire, unei zone verzi. Asteptam o solutie de la proiectant astfel incat sa nu mai fie niciun santier acolo. Vrem sa redam naturii acea zona”, a mai declarat liderul CJT. Deponeul de la Ghizela este construit de S.C. Confort S.A., iar valoarea lucrarii este de 71 978 530 lei plus TVA. Constructia a inceput pe banii CJT, urmand ca apoi sa vina finantarea prin Programul Operational Sectorial – Mediu.

Sursa: Agenda
0

#26 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 29 iulie 2010 - 11:16

Lucrari intarziate la deponeu

Joi, 29 07 2010

Abia la sfarsitul lunii octombrie se poate depune primul transport de gunoi

Deponeul ecologic de la Ghizela e realizat in proportie de 15-20%. E greu de crezut ca va fi finalizat 100% in doar doua luni, a avertizat Viorel Sasca, presedintele Comisiei Economice a Consiliului Judetean Timis.

„Este greu de crezut ca in doua luni, acest obiectiv va fi unul functional. Voi discuta cu colegii din CJT sa vedem cum putem impulsiona lucrarile. Din pacate, Timisoara va avea de suferit din aceasta cauza. Sper ca e pregatita cu o varianta de rezerva”, a declarat Viorel Sasca.

De cealalta parte, Adam Craciunescu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis recunoaste ca sunt intarzieri la lucrare, insa spune ca acestea pot fi recuperate. „Primele lucrari, valoric, sunt mai mici ca prima etapa. Avem o intarziere de maxim 30 de zile. Avem sperante ca le putem recupera si sa putem folosi deponeul la sfarsitul lunii octombrie”, a declarat Adam Craciunescu.

Conform proiectului, prima celula a deponeului unde se poate depune gunoi urma sa fie deschisa in luna septembrie a acestui an.

Si ministrul Mediului, Laszlo Borbely a atras atentia ca sase judete din tara, printre care si Timisul nu au unde sa depuna gunoiul, gropile folosite pana de curand fiind inchise ori functionand ilegal, in ciuda amenzilor periodice date de autoritatile de mediu. El a criticat autoritatile locale pentru lipsa de viziune, spunand ca decidentii locali nu au avut un plan pentru momentul de dupa aderarea la Uniunea Europeana, cand statul roman trebuia sa se pregateasca pentru a rezolva la standarde europene problema deseurilor.

Sursa: Agenda
0

#27 Useril este offline   MHN 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 5982
  • Inregistrat: 29 noiembrie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:Infrastructura & Investitii

Postat 08 septembrie 2010 - 17:41

Undă verde pentru deponeu

renasterea.ro

Citeaza

Deponeul ecologic de la Ghizela a intrat în linie dreaptă.
Zilele trecute, şedinţa comandamentului de lucru a analizat stadiul lucrărilor şi a stabilit că sunt întrunite condiţiile pentru a se aşterne o folie de material geotextil pe solul primei celule.
Realizarea acestei operaţiuni, care va demara chiar în zilele următoare, oferă mari speranţe ca prima celulă a deponeului de la Ghizela să fie finalizată în cursul lunii noiembrie, după cum a afirmat Adam Crăciunescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.
...

0

#28 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 05 decembrie 2010 - 16:04

Primele imagini de la deponeul de la Ghizela: cel mai mare proiect ecologic din Banat

Duminică 5 dec 2010

Lucrările la groapa de gunoi de peste 30 de milioane de euro a judeţului Timiş sunt în plină desfăşurare. În paralel se reface drumul de acces. Şantierul este însă păzit cu stricteţe de muncitori. Primele deşeuri vor fi depuse în primăvara anului viitor.

Groapa ecologică a fost un subiect extreme de controversat. Aceasta ar fi trebuit terminată în urmă cu doi ani. Primele probleme au apărut însă la stabilirea locaţiei, mai apoi au fost pierdute finanţările, iar în ultima fază licitaţiile de construire au fost contestate. Într-un final, s-a decis că deponeul se face la Ghizela, iar lucrarea a fost adjudecată de firma Confort, patronată de „regele asfaltului din Banat”, Georgică Cornu.
Pe Aceeaşi Temă

Lucrare inaugurată, dar neterminată

Şantierul a fost deschis la începutul acestui an, iar acum se fac lucrări la drumurile de acces. S-a construit un drum nou, care este centura localităţii Şanoviţa, şi se lucrează la drumul care face legătura între Şanoviţa şi DN 6. „E bine că se face. Au unde să ducă gunoiul. S-a asfaltat şi drumul, a spus Ionel Laichici, unul dintre localnicii din Şanoviţa. Autorităţile susţin că în această perioadă se organizează licitaţia pentru operator, vor începe testele, iar cel târziu în aprilie 2011 se pot depune gunoaiele la Ghizela. Asta nu înseamnă că lucrarea va fi gata în întregime, fiind inaugurată o parte a proiectului, cât să poată fi dat în folosinţă.

Deponeul, păzit cu sfinţenie

Locaţia unde va funcţiona noul deponeu este împrejmuită cu gard şi sârmă ghimpată, iar armata de paznici nu lasă să intre nici măcar musca. „Nu aveţi voie să fotografiaţi nici din drum. Este proprietate privată”, a spus unul dintre muncitorii dotaţi cu aparat foto pentru a imortaliza orice mişcare suspectă. „Eu sunt consilier local şi ştiu cum e. Nu are voie să intre nimeni”, a spus şi Dănuţ Laichici, paznic al obiectivului. Din afară, deponeul arată ca o adevărată fabrică modernă, având staţii de sortare, unde gunoaiele vor fi selectate şi trimise spre reciclare.

Sursa: Adevarul

Thumbnail atasat

  • Imagine atasata: 10.jpg
  • Imagine atasata: 9.jpg
  • Imagine atasata: 8.jpg
  • Imagine atasata: 14.jpg
  • Imagine atasata: 13.jpg
  • Imagine atasata: 12.jpg
  • Imagine atasata: 11.jpg

0

#29 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 09 ianuarie 2011 - 11:54

Citeaza

In 2010, Consiliul Judetean Timis a fost principalul investitor in judet, dupa cum a afirmat presedintele institutiei, Constantin Ostaficiuc. Cu un total de peste 30 de milioane de euro rulati in lucrari de infrastructura, sanatate, servicii sociale si cultura, CJ Timis a anuntat ca trendul investitiilor va continua si in 2011. Cea mai asteptata lucrare este deponeul ecologic din satul Sanovita, comuna Ghizela. Valoarea investitiei depaseste 50 de milioane de euro. Investitia trebuia sa fie gata in toamna lui 2010, insa, la finalul anului trecut, termenul avansat de catre sefii CJT a fost primavara lui 2011. Prima etapa care va avea loc este licitatia pentru operatorul care va administra groapa ecologica de gunoi. „Se lucreaza acum la finalizarea caietului de sarcini pentru licitatia care va desemna operatorul. Preconizam ca aceasta licitatie va avea loc in primavara”, a declarat Jana Lavrits, purtatorul de cuvant al CJT. Lucrarile la deponeu sunt realizate in proportie de 90%, dar au fost sistate pe perioada iernii, asa ca luna aprilie este cel mai optimist moment in care primele masini de gunoi vor pleca spre Ghizela.

Sursa: Opinia Timisoarei
0

#30 Useril este offline   Raoul94 

  • Membru Gold
  • Grup: Membru Gold
  • Postari: 2401
  • Inregistrat: 15 mai 10
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara

Postat 19 ianuarie 2011 - 16:09

Deponeul ecologic de la Ghizela intra in probe

Citeaza

Tot ceea ce ţine de construcţia deponeului ecologic de la Şanoviţa, comuna Ghizela, s-a încheiat în judeţul Timiş, anunţă autorităţile judeţene. Specialiştii lucrează în prezent la montarea biocontainerelor, după care deponeul va intra într-o lună de probe tehnologice.


Citeaza

Depozite, staţii de sortare, bazine de levigat, hale tehnologice şi staţii de epurare, toate aceste construcţii din incinta a ceea ce va fi deponeul ecologic de la Ghizela au fost încheiate, iar specialiştii au trecut la faza următoare.

„Se lucrează în prezent la montarea echipamentelor, a biocontainerelor, iar la finalul acestei proceduri urmează ca deponeul să intre într-o lună de probe tehnologice”, precizează purtătoarea de cuvânt a Consiliului Judeţean Timiş, Jana Lavrits.

În plus, reprezentanţii CJT au precizat că au fost încheiate şi lucrările la drumul judeţean care duce către deponeu, lucrări efectuate în cadrul unui proiect separat de cel al deponeului. Termenul lansat de aleşii judeţeni în ultima şedinţă de plen de anul trecut pentru deschiderea deponeului a fost legat de lunile martie-aprilie 2011. Lucrările la deponeul ecologic de la Şanoviţa, Ghizela, au început, după multe amânări, la finalul lunii martie a anului trecut şi urmau să se termine în şase luni.

Delia S. Barbu


Sursa : tion.ro
0

#31 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 17 februarie 2011 - 22:44

Bugetele primariilor PDL, saracite de deponeul Ghizela! Consilierii judeteni ai PSD si PNL au refuzat alocarea de fonduri suplimentare din bugetul CJT pentru finalizarea investitiei

17 februarie, 2011

In ciuda faptului ca Timisoara pierde, lunar, circa 1 milion de euro din cauza implementarii solutiilor de criza in sectorul depozitarii tonelor de gunoi colectat in fiecare zi din oras, reprezentantii PSD si PNL au refuzat sa voteze, in urma cu cateva zile, alocarea unor fonduri suplimentare din bugetul judetului pentru finalizarea deponeului ecologic de la Ghizela.

Practic, consilierii opozitiei s-au opus, din ratiuni de partid, unor investitii care ar degreva bugetul Timisoarei de cheltuieli importante cu transportul si depozitarea gunoiului in spatii improprii. Este vorba despre amenjarea cailor de acces, canalizare si alte investitii adiacente darii in folosinta a celui mai mare deponeu de gunoi din vestul tarii.

„Este inexplicabil refuzul consilierilor PSD si PNL de a vota, in comisia economica, alocarea unor sume de bani din bugetul judetului pentru finalizarea deponeului de la Ghizela. Acest subiect s-a politizat nepermis si, in loc ca toate partidele sa colaboreze pentru darea in folosinta cat mai urgent a deponeului, opozitia pune bete in roate, transformand un obiectiv de importanta maxima pentru judet intr-o disputa electorala”, spune consilierul judetean Dan Preunca.

In conditiile in care repartizarea de bani catre Ghizela a fost blocata de opozitie, presedintele CJT, Constantin Ostaficuc, a luat decizia de a diminua sumele ce ar fi trebuit alocate primariilor din judet conduse de primari PDL, urmand ca sumele astfel economisite sa fie dirijate catre Ghizela.

„Din acest punct de vedere au fost sacrificate interesele bugetare ale primariilor PDL din judet, insa o astfel de masura era necesara pentru terminarea lucrarilor de la Ghizela.

Votul consilierilor PSD si PNL a fost un vot impotriva Timisoarei”, este de parere Mircea Mihut, directorul executiv al Directiei Buget-Finante din cadrul Consiliului Judetean Timis.

In urma acestei masuri, primariilor PDL din judet li s-au alocat, pentru echilibrarea bugetelor locale in 2011, in medie, cate 400.000 de lei, in timp ce primariile opozitiei au primit, fiecare, peste 700.000 de lei.

„Am anuntat ca nu vom vota reechilibrarea bugetelor locale asa cum s-a prevazut, initial, in bugetul judetului, pentru a compensa faptul ca, in luna decembrie a anului trecut, aproape 75% din fondurile alocate de Guvern pentru proiectele locale din Timis au mers catre primariile PDL”, a precizat liderul PSD Timis, Titu Bojin.

Sursa: Opinia Timisoarei
0

#32 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 29 aprilie 2011 - 13:11

Vestea buna, la deponeul de la Ghizela se fac probe. Vestea proasta, se vor mari tarifele

21 aprilie 2011

La Ghizela, unde a fost ridicat deponeul ecologic din cadrul Sistemului integrat de management al deşeurilor din Timiş, se dă startul următorilor 40 de ani de gestiune a gunoiului din judeţul nostru

„Miercurea viitoare avem răspunsul privin raportul cost-beneficiu, act care ne va permite să demarăm procedurile de licitaţie pentru a afla care va fi operatorul pe judeţ”, a anunţat joi, Adam Crăciunescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, iar Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJT a precizat că „prin acest deponeu, practic, noi asigurăm pentru următorii cel puţin 40 de ani un sistem centralizat de gestiune a deseurilor în Timiş, şi toate aceste lucruri au fost făcute exclusiv din bugetul propriu al CJT. Urmează ca banii să fie recuperaţi din fonduri europene”. Joi, consilierii judeţeni au fost invitaţi să viziteze deponeul de la Ghizela. „Acum se fac probe de casă, se reglează parametrii şi se antrenează personalul. Avem staţii de sortare a deşeului umed, uscat şi a celui verde.

Deseurile intră pe linii de sortare semiautomate, asta înseamnă că un magnet extrage metalul, iar restul – hârtie, plastic, sticlă – e sortat manual”, au explicat reprezentanţii deponeului. Până în prezent a fost ridicată o celulă de depozitare. „Operatorul va construi celelalte celule şi e posibil ca preţurile la populaţie să crească, tocmai pentru a stimula populaţia să sorteze şi să valorifice deşeurile. Dacă acum se adună anual 266.000 de tone în judeţ, sperăm să ajungem la puţin peste 100.000 de tone. E posibil, dacă se valorifică mai mult deşeu, depozitarea să fie mai scumpă”, a mai precizat Adam Crăciunescu. Acesta a anunţat că, în 25 mai, la Timişoara este aşteptat Comitetul de monitorizare al Ministerului Mediului.

Depozitul de deseuri de la Ghizela face parte din Sistemul integrat de management al deşeurilor în judeţul Timiş. Are o capacitate totală de 5.131.300 mc şi va fi constituit din 5 celule de depozitare. Numărul de locuitori care vor fi deserviţi de acest deponeu se ridică la 700.000. Vor exista 3 centre de colectare a deşeurilor în judeţ şi o staţie de transfer în Timişoara. Până în prezent costurile se ridică la aproape 18 milioane de euro din cele 21,8 milioane de euro cât este valoarea contractului de execuţie.

Sursa: TiON

Imagine postata

Imagine postata

Imagine postata

Imagine postata

Imagine postata

Imagine postata

Imagine postata
0

#33 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 27 mai 2011 - 12:34

Deponeul de la Ghizela a primit undă verde

27 mai 2011

Vizita pe care membrii Comitetului de Monitorizare al Ministerului Mediului împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene au făcut-o vineri dimineaţa la deponeul de la Ghizela s-a încheiat aşa cum şi-au dorit reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş: lucrările la deponeu au fost apreciate de specialişti, iar Ghizela a primit undă verde. CJT pregăteşte caietul de sarcini pentru licitaţia privind operatorul.

Imagine atasata: gunoi-deponeu-5-600x401.jpg

„Membrii Comitetului de Monitorizare şi cei ai Comisiei Europene au fost încântaţi de ce am făcut la Ghizela, ei nu se aşteptau să fim atât de înaintaţi cu lucrările. Am primit undă verde de la ei, asta însemnând că vom demara procedurile pentru licitaţia de stabilire a operatorului”, a precizat Adam Crăciunescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, cel care a însoţit delegaţia la Ghizela.

Adam Crăciunescu a mai precizat că, în urma analizei cost-beneficiu, au fost stabilite şi „tarifele la poarta deponeului, adică acele costuri care le suportă deşeul până la intrarea în deponeu”. Pentru buzunarul timişorenilor, acest lucru ar putea însemna costuri mai mari. „Nu pot să vă dau o cifră exactă. Este vorba despre un tabel întreg, cu cifre care se modifică anual. E adevărat că cifrele cresc, cu rata inflaţiei, dar noi ne propunem să reducem cantitatea de deşeuri. Deci să producem mai puţine deşeuri, chiar dacă vor avea un cost mai mare”, a mai precizat vicepreşedintele CJT.

Sursa: TiON
0

#34 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 06 iulie 2011 - 09:33

Deponeul e pregătit!

05 Jul 2011

Biocontainere în care deşeurile scapă de micro-organismele dăunătoare sănătăţii sau echipamente de purificare a apei. Acestea sunt doar câteva dintre inovaţiile pe care le întâlnim la Deponeul de la Ghizela. Construcţia primei celule şi a întregului sistem de gestionare a deşeurilor este gata. Reprezentanţii autorităţilor timişene spun că la toamnă gunoiul timişorenilor va ajunge la Ghizela. De ce nu mai devreme? Pentru că încă nu a fost ales operatorul care va duce gunoiul.

Orice firmă din Uniunea Europeană care se ocupă de colectarea deşeurilor poate participa la licitaţia pentru alegerea unui operator pentru deponeul de la Ghizela. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş spun că se lucrează acum la elaborarea caietului de sarcini pentru serviciile necesare la depoeu. Construcţia de la Ghizela este o premieră spun specialiştii, care sunt mulţumiţi de standardele de mediu care se vor respecta aici. Biocontainerele cu biofiltre sunt un astfel de exemplu. Deşeurile care nu pot fi folosite la agricultură stau în aceste containere timp de 60 de zile. Resturile vegetale sunt valorificate.

Durata de viaţă a deponeului trece de 40 de ani. După construcţia primei celule urmează ridicarea a încă 4 spaţii similare. Deponeul de la Ghizela este unul dintre cele mai mari proiecte de acest gen din ţară, cu o capacitate de peste 350.000 de metri pătraţi pentru depozitare dintre cele peste 7 hectare totale ale deponeului.

Sursa: AnalogTv + VIDEO!
0

#35 Useril este offline   MHN 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 5982
  • Inregistrat: 29 noiembrie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:Infrastructura & Investitii

Postat 21 iulie 2011 - 16:19

tion.ro

Citeaza

Licitatie internationala pentru operatorul deponeului de la Ghizela

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş au anunţat joi că, până în această toamnă, vom avea operator pentru deponeul ecologic de la Ghizela. Licitaţia pentru alegerea operatorului va fi una internaţională.
„După cum se ştie din documentul de poziţie semnat atât de Consiliul Judeţean Timiş cât şi de toţi reprezentanţii localităţilor din judeţ, licitaţia pentru delegarea de servicii de concesionare salubritate şi operare pe deponeul Ghizela va fi susţinută de către Asociaţia Intercomunitară Deşeuri, unde participă toate comunele. Practic, noi, astăzi, în CJT, am aprobat studiul care fundamentează acest caiet de sarcini pentru a scoate la licitaţie operarea pe depozit, urmând a fi aprobat şi de Asociaţia Intercomunitară, după care introducem procedura de achiziţie. Licitaţia va avea loc în 52 de zile din momentul când reuşim să o punem pe Jurnalul Internaţional, pentru că va fi o licitaţie internaţioanlă. Doritorii trebuie să îndeplinească condiţiile din caietul de sarcini şi să aibă experienţa necesară pentru un asemenea deponeu cu mai multe componente. În mod sigur, în această tomană vom opera deja pe deponeu”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş Adam Crăciunescu.
Subiectul a fost abordat joi în cadrul plenului CJT. Conform documentelor, proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Timiş” este pregătit de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile în cadrul „Asistenţei tehnice în vederea pregătirii proiectelor în sectorul de mediu din România – asistenţă tehnică în vederea pregătirii proiectelor în sectorul deşeurilor solide – judeţul Timiş”.

În cadrul proiectului au fost realizate şi recepţionate următoarele obiecte de investiţii: staţia de sortare, staţia de compostare, instalaţia de tratare mecano-biologică şi depozitul conform pentru deşeuri nepericuloase.
În vederea exploatării depozitului Ghizela, serviciul de operare va fi concesionat către un operator privat. Cerinţele minime de operare ale instalaţiilor de pe amplasamentul Ghizela sunt: compostarea a minim 1.780 t/an deşeuri verzi, producerea şi comercializarea a minimum 785 t/an compost. Compostul rezultat trebuie să aibă o calitate care să permită valorificarea, sortarea a minimum 16.100 t/an deşeuri reciclabile colectate separat, obţinerea şi valorificarea a minimum 10.400 t/an materiale reciclabile. În depozitul de deşeuri nepericuloase vor fi eliminate minim 129.000 de tone de gunoaie pe an.

0

#36 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 24 octombrie 2011 - 21:45

Peste 40 de milioane de euro pentru managementul deseurilor din Timis

24 octombrie 2011

Ministrul László Borbély a semnat, luni, contracte de finanţare în valoare de 173 de milioane euro pentru proiecte în judeţele Timiş şi Vâlcea. Astfel, Timişul va beneficia de un sistem integrat de management al deşeurilor, iar colectarea selectivă ar urma să fie implementată la nivelul întregului judeţ.

Ministrul László Borbély a semnat, luni, la sediul Ministerului Mediului şi Pădurilor, contractele de finanţare pentru proiectul de Management integrat al deşeurilor în judeţul Timiş şi pentru extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Vâlcea.

Cu acest prilej, László Borbély a precizat că se lucrează la întocmirea unei “liste negre” a judeţelor codaşe la absorbţia fondurilor europene şi a dat Timişul drept exemplu pozitiv.

“Dacă cei responsabili nu se mobilizează vor pierde aceşti bani. Trebuie să înţeleagă că nu există cale de-ntors. Ori folosesc aceşti bani, ori le retragem prefinanţarea sau facem corecţii la sumele în discuţie. Peste aproximativ două săptămâni vom avea această listă a codaşilor finalizată. Dovada că se poate şi altfel este exemplul judeţului Timiş, cu care semnăm astăzi (n.r. luni) contractul de finanţare pentru managementul deşeurilor. Cei de la Timiş nu au aşteptat semnarea contractului de finanţare ca să se apuce de treabă. Încă de anul trecut, au executat lucrări din fonduri proprii, astfel că vor putea cere deja rambursarea unor cheltuieli care se ridică la 17 milioane de euro, ceea ce reprezintă aproape jumătate din valoarea totală a proiectului. Iată ce înseamnă să ai un management eficient al proiectului”, a declarat László Borbély.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Mediului şi Pădurilor, prin Sistemul integrat de management al deşeurilor în judeţul Timiş se urmăreşte protejarea sănătăţii populaţiei şi a mediului prin îmbunătăţirea colectării şi depozitării deşeurilor şi prin implementarea de măsuri de închidere şi reabilitare a depozitelor neconforme. Valoarea totală a proiectului este de 40.996.537 euro, fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 28.209.385 euro.

Astfel, va fi implementată colectarea selectivă la nivelul întregului judeţ, în zonele rurale vor fi furnizate unităţi de compostare individuală, la Timişoara se va construi o staţie de transfer şi trei centre de colectare la Jimbolia, Deta şi Făget. În localitatea Ghizela a fost deja construit un nou depozit de deşeuri şi urmează a fi realizate o staţie de sortare, una de compostare şi alta de tratare. Totodată, în şase localităţi vor fi închise şi reabilitate şase depozite de deşeuri neconforme. De rezultatele proiectului va beneficia întreaga populaţie a judeţului, respectiv aproape 650 de mii de locuitori.

“S-a aprobat finanţarea prin POS Mediu pentru deponeul de la Ghizela, lucru care ne permite ca din totalul plăţilor eligibile să se întoarcă până în decembrie în bugetul Consiliului Judeţean aproximativ 14 milioane de euro, restul urmând să vină anul viitor. Deci deponeul de la Ghizela este finanţat prin POS Mediu, fonduri ale Comunităţii Europene”, a declarat Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJT, săptămâna trecută. Acesta a mai adăugat că banii care vin în Timiş vor fi folosiţi pentru investiţii în infrastructura judeţului.

Sursa: TiON
0

#37 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 17 ianuarie 2012 - 20:33

CU DEPONEUL, ÎN INSTANŢĂ

17 Jan 2012

O investiţie de peste 18 milioane de euro stă nefolosită de mai bine de jumătate de an, în timp ce timișenii nu au unde să-și depoziteze deșeurile. Chiar dacă e gata, deponeul ecologic de la Ghizela nu a fost deschis. Licitaţia pentru desemnarea unui operator de salubritate a fost contestată, iar scandalul s-a mutat în instanţă. Între timp, transportul gunoiului la cele 4 staţii temporare scoate bani frumoși din visteriile primăriilor.

Imagine atasata: deponeu_beta_17_ian16-52-53-460x258.jpg



Cele 18 milioane de euro investite în cea mai modernă groapă de gunoi din Timiş provin din fonduri europene. Autorităţile au construit şi un drum de acces nou pentru ca maşinile de gunoi să poată ajunge la celula de colectare. Degeaba! De mai bine de 7 luni, deponeul ecologic de la Ghizela stă nefolosit. Asociaţia de Dezvoltare Deşeuri Timiş, instituţia responsabilă de gestionarea deponeului, se judecă în instanţă cu o firmă din Arad care îşi doreşte contractul. Aceasta nu a îndeplinit criteriile de participare la licitaţia care ar fi putut-o desemna unicul operator din judeţ şi a contenstat refuzul în instanţă. Interesul este mare mai ales că şi profitul se anunţă unul pe măsură…

Între timp, primarii din judeţ au probleme cu depozitarea deşeurilor. Edilii mai inventivi au înfiinţat chiar ei societăţi de salubritate, au cumpărat utilaje şi gestionează singuri situaţia până la pornirea deponeului de la Ghizela. Efortul financiar e însă foarte mare.

Alţi primar nu s-au conformat însă directivelor de mediu.Odată cu deschierea deponeului de la Ghizela preţul serviciului de salubritate va creşte. Motivaţia: costul tot mai mare al carburanţilor. Consiliul Judeţean a stabilit tarifele maximale pentru salubritate: 3,6 lei pe persoană în mediul rural şi 8,1 lei la oraş.

Sursa: AnalogTv
0

#38 Useril este offline   Doppler 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10515
  • Inregistrat: 14 februarie 11
  • Sexul:masculin

Postat 31 mai 2013 - 15:16

Cu google earth am descoperit un deponeu, evident provizoriu ;) , linga abatorul Smithfield:

Imagine atasata: Deponeul Smithfield 2012 - 1.jpg Imagine atasata: Deponeul Smithfield 2012 - 2.jpg Imagine atasata: Deponeul Smithfield 2012 - 3.jpg

Pozele sint probabil din 2012. Am gasit si un articol din... 2010:

Citeaza

În primă fază, Retim a depozitat gunoiul ambalat pe o platformă betonată de lângă CET-ul din Calea Şagului. Spaţiul s-a umplut însă imediat, iar Retimul a închiriat de la compania americană Smithfield o platformă pe strada Polonă, zonă în care se află şi abatorul Smithfield. Compania nu mai vrea însă să ţină baloţii de gunoi pe terenul său. „Proprietarul a notificat pe operatorul SC Retim Ecologic Service SA, prin adresa că solicită încetarea contractului de închiriere începând cu data de 25 iunie”, arată un referat al Primăriei Timişoara. Retim a obţinut o amânare a termenului de eliberare a terenului până la întâi iulie, urmând ca în maximum şase luni, baloţii să dispară. Reprezentanţii companiei Smithfield Prod nu au emis încă un punct de vedere pe această temă.

adevarul

Acum, dupa 3 ani, Retim-ul a mutat gunoiul?
0

#39 Userul este online   Shhhh 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 957
  • Inregistrat: 10 mai 12
  • Sexul:masculin

Postat 27 iunie 2013 - 10:15

Retim se va ocupa de operarea depozitului de deseuri de la Ghizela

Citeaza

Preluarea deponeului de la Ghizela s-a semnat zilele trecute. A preluat Retimul, începem să intrăm în normal


Niciodata nu e prea tarziu...


Sursa
1

#40 Useril este offline   Doppler 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10515
  • Inregistrat: 14 februarie 11
  • Sexul:masculin

Postat 10 august 2013 - 01:08

Care este traseul acestui camion?

Imagine atasata: Baloti Retim - 2013.08.07 - 1.jpg Imagine atasata: Baloti Retim - 2013.08.07 - 2.jpg Imagine atasata: Baloti Retim - 2013.08.07 - 3.jpg Imagine atasata: Baloti Retim - 2013.08.07 - 4.jpg

Dupa directia de unde vine camionul si dupa cum arata balotii par sa fie cei depozitati linga abatorul Smithfield. Intrebarea este de ce nu merge spre Ghizela?
1

Arata acest topic


  • (3 Pagini)
  • +
  • 1
  • 2
  • 3
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

2 useri citesc topicul
0 membri, 2 vizitatori, 0 utilizatori anonimi