Planul PDL pentru Romania: minimum opt, maximum 12 regiuni
Marti, 07 06 2011, 13:42
Dupa ce presedintele Traian Basescu a dat semnalul, pedelistii se intrec in declaratii in favoarea reorganizarii administrative a Romaniei. Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, marti, ca Romania ar putea fi impartita in "minimum opt, maximum 12 regiuni".
"Este cu siguranta o necesitate aceasta reorganizare administrativ-teritoriala. Daca plecam de la criteriile unitatilor teritoriale la nivel european, ne uitam pe nomenclator, eu cred ca (e nevoie de) minim opt, maxim 12 regiuni, ca sa ne incadram in aceste criterii. Dar este o buna plecare actuala impartire pe regiuni, pe cele opt regiuni, pe care Romania o are la nivel teoretic, stiind ca la nivelul regiunilor astazi noi nu avem personalitate juridica si nici autoritati alese responsabile, care sa poata angaja regiunea respectiva in proiecte. Opt regiuni cred ca sunt suficiente pentru Romania", a declarat Sulfina Barbu la RFI, citata de Mediafax.
Desfiintarea judetelor, infiintarea regiunilor: probleme in PDL, probabil nu, probleme in Coalitie, aproape sigur!
Ideea reorganizarii administrative supusa dezbaterii in partid de catre Emil Boc va fi acceptata de parlamentarii PDL? Sulfina Barbu crede ca nu vor fi probleme in partid, insa e nevoie de sprijin in Coalitie pentru aceste regiuni: "Nu cred ca exista vreun risc pentru Partidul Democrat Liberal. Sunt convinsa ca si colegii parlamentari in marea majoritate sunt buni cunoscatori ai acestui aspect al dezvoltarii la nivel local si al responsabilitatilor, nu cred ca vom avea din acest punct de vedere surprize. Ce este intr-adevar o provocare este ca toata coalitia sa asume acest proiect si ma refer si la partenerii nostri de coalitie, UNPR, UDMR si minoritati. Este extrem de important ca sprijinul sa fie din partea intregii coalitii, pentru ca o lege organica nu poate sa treaca decat daca toata coalitia sustine proiectul", a spus ea.
Asa este: sunt voci din UDMR care reduc dimensiunile uneia dintre regiuni la teritoriul actualelor judete Mures, Harghita si Covasna, ceea ce s-ar putea sa nu convina partenerilor din arcul guvernamental! Decizia finala ar urma sa fie luata in termen de o saptaman, cand se va afla si daca premierul va alege calea asumarii raspunderii pentru a promova acest proiect.
De ce atata graba cu regiunile? Pierdem bani europeni. Multi!
Miza renuntarii la judete si aparitiei regiunilor este suma de 10 miliarde de euro pe care Romania o va primi de la Comisia Europeana in perioada 2013-2014 pentru lucrarile de infrastructura, respectiv canalizare si drumuri judetene.
"Daca nu facem aceasta reforma a administratiei publice in sensul reorganizarii teritoriale a tarii, Romania isi submineaza serios sansele ca, din 2013, sa aduca bani europeni, pentru ca, in Europa, banii se dau pe componenta administrativa, pe structuri apropiate de cele regionale, adica, astazi, ceea ce avem nu functioneaza pe interes national", a explicat Emil Boc, dupa intalnirea pe care a avut-o cu deputatii PDL.
"Optiunea mea ar fi sa tinem cont cat mai mult posibil de actualele zone de dezvoltare ale Romaniei, care sunt convenite cu UE. Opt, cu tot cu Bucuresti-Ilfov. Bucuresti - Ilfov ar deveni Bucuresti-metropolitan si celelalte regiuni, care deja au un mod de functionare, iar ele sunt extrem de bine echilibrate, din punct de vedere suprafata si populatie", a afirmat recent Traian Basescu.
Continuare pe link:
Preluare Agenda:http://www.agenda.ro/news/news/43222/planul-pdl-pentru-romania-fara-judete-8-12-regiuni.html
Vad ca se insista pe acest subiect, ceea ce nu-i rau, probabil ca se va si infaptui, lucru absolut necesar (dar oarecum tardiv). Ramane de vazut sub ce forma, in ce varianta se va realiza acest lucru, avand in vedere multitudinea de variante puse in discutie. De la varianta unirii mai multor judete actuale si formand judete mai mari (care dintre nume vor purta?...) si atat pana la infiintarea regiunilor si a macroregiunilor, adica scapam de dracu si dam de muma sa.
Iar varianta propusa in harta de mai sus este una arbitrara, pur geografica, artificiala, pur matematica fara a tine cont (
aproape) de loc de istorie, traditii, cultura, obiceiuri, etc.,...O fi bine, o fi rau, nu stiu...personal inclin spre regiunile istorice, din postura de banatean chiar daca Banatul ar fi una din cele mai mici regiuni din tara. N-are nimic de-a face bunastarea si nivelul de trai cu suprafata unei regiuni sau a unui stat. Mai mult conteaza
cum este condus un stat sau o regiune, de mentalitea locuitorilor sai, decat de marimea suprafetei acelei regiuni.
Avem destule exemple de state mici (nu ma refer la cele foarte mici gen Luxemburg, Monaco, Andora, San Marino, etc., unde regulile economice sunt altele) in care nivelul de trai este ridicat si state cu suprafete mari unde nivelul de trai este scazut.
Precum am spus, este bine ca in al doisprezecelea ceas s-au si politicienii nostri gandit sa faca ceva in acest sens...iar daca acest lucru s-ar face fara smecherii, asa numai de forma, ar fi si mai bine...