Postat 08 septembrie 2009 - 22:39
De la distanţă totul arată frumos. Mai naşpa este când încerci să foloseşti sistemele fotografiate. De ex. foarte multe staţii sunt amenajate în aşa fel încât pe un trotuar de 2 metrii lăţime se pune la mijloc o copertină de 1 metrii lăţime. Asta lasă loc de trecere pentru pietoni căte .5 metrii pe ambele părţi. Dacă ne imaginăm că o astfel de staţie este plină de călători şi trotuarul este intens circulat începem să obţinem imaginea reală a lucrurilor.
În ce a ce priveşte capătul de linii la care i se simte lipsa în Timişoara doar atât că „aveţi grijă ce vă doriţi, s-ar putea să-l obţineţi”. De ex. pentru a aranja lucrurile aşa cum sunt acuma, s-au tăiat câţiva copaci (castani) de mare frumuseţe şi care dădeau un farmec aparte zonei. Cunoscând modul în care arăta zona înainte pot să spun că-mi dă impresia că zona a fost transformată dintr-o „oază” într-un deşert frumos aranjat. Fenomenul de strangulare a trotuarului descris mai sus este prezent şi în acea zonă, pe trotuarul care există în „spatele” fotografului. Intersecţia din dreapta fotografiei este gândită cu partea dorsală astfel încât pentru a intra în parcarea de acolo vehiculele trebuie să facă manevre în formă de Z, întrucât artera în care se intră - teoretic - în linie dreaptă, de fapt este mai la dreapta cu vre-o 10 m. Tot acolo taxiurile parchează pe contrasens, ocupând practic banda de ieşire din parcare, ş.a.m.d. Un fel de afară e proaspăt vopsit gardul înauntru-i leopardul...
Tot această „amenajare” a furnizat ocazia, justificare şi oportunitatea desfiinţării a ~30% din transportul electric din Braşov: acolo îşi aveau capătul câteva trasee intens circulate (1, 6, 31). Ce-i drept 6 era de-electrificat şi înainte de „marea schimbare”...
Şi ce să mai vorbim de autobuzele MAN/MAZ - teoretic - noi, care în unele cazuri încep să sună a DAC-uri. Rugina începe să apară pe alocuri, unii şoferii îşi „particularizeză” vehiculele prin fixarea geamurilor de la numerele de traseu cu plăcuţe metalice sudate pe caroserie şi altele şi altele... Probabil regia are noroc că Braşovul este un loc un pic mai răcoros. Şi aşa vezi foarte des autobuze cu capacele de la motor ridicate, atât MAN cât şi MAZ.
Am amintit de faptul că în giratoriul din dreapta fotografiei teoretic sun 3 benzi de circulaţie, în practică când trece un autobuz (chiar ne-articulat) de obicei trece numai acel autobuz şi nu şi alt vehicul, pentru că curba este atât de strâmtă încât ocupă 2 benzi de circulaţie?