[Visor]

MONOGRAFIA ONLINE A SOCIETĂȚII DE TRANSPORT PUBLIC TIMIȘOARA





Istoria transportului în comun din Timișoara

> Începuturile transportului

[Visor]

Despre acest proiect

Am creat acest subforum din dorinţa de a studia întreaga istorie a transportului în comun din Timişoara, oraşul meu natal. Acest subiect fiind o pasiune, un hobby încă din copilărie, voi încerca să reproduc acele timpuri a transportului public, în paralel cu dezvoltarea oraşului Timişoara.

Netrăind acele perioade, voi încerca să mă bazez pe sursele de care dispun. Bineînţeles, la baza acestei teme sunt în primul rând monografiile R.A.T.T. editate cu ocazia fiecărei etape aniversare în istoria regiei, articole din cotidienele vechi, numeroasele fotografii aparţinând regiei de transport şi a multor oameni pasionaţi de transport în general, cunoscuţi pe internet, publicaţii şi reviste ale străinilor care au vizitat Timişoara în acelaşi scop.

Cu ajutorul materialelor strânse de peste un deceniu, sper că voi realiza o poveste cât mai amănunţită şi înţeleasă de toată lumea, fiind şi o bază de date cu vehiculele de transport (tramvaie, troleibuze, autobuze) care au servit cetăţenii de-a lungul anilor. Poate unora multe dintre informaţiile mărunte li se vor părea nesemnificative. Se acceptă cu interes orice sugestie, completare, corectare.

Visor

[Visor]

Bibliografie

Topicele din acest subforum sunt compuse din toate sursele mele de care dispun: texte, monografii, publicaţii, ziare, reviste, fotografii şi chiar informaţii primite verbal. Efectiv nu am vrut să las nimic neinclus în acest proiect. Doar colecţia de fotografii din PC, cu această temă, însumează peste 10 GB, fiind în continuă creştere.

Aceste postări trebuie păstrate ca atare, ca o referinţă, ca o sursă de informare. Fotografiile în mod special nu trebuie trimise altor pagini web, sunt doar pentru uz personal. De asemenea, nu sunt de acord cu preluarea şi postarea imaginilor din acest subforum pe alte forumuri sau pagini web, fără a specifica măcar sursa lor. Chiar dacă am precizat sursa fotografiilor, pozele nu ar trebui publicate nicăieri. Dacă fotograful nu doreşte ca imaginile sale să apară aici, îl rog să-mi comunice, deşi ar fi păcat...

Paginile care urmează pot fi luate drept ca o împreunare a monografiilor STPT, cu corectări, adăugiri, cu un plus de informaţii şi fotografii. Cele cinci monografii constituie chiar principalele surse bibliografice, majoritatea informaţiilor sunt preluate din acestea, dar şi altele:

- "60 ani de la Înfiinţarea Tramvaiului în Timişoara - Monografie 1869-1929";
- "Monografia Intreprinderilor Electromecanice Municipale Timişoara, 1944";
- "Centenarul Tramvaielor Timişoara 1869-1969 - Monografia 1969";
- "1869-1994 - 125 de Ani de Circulaţie cu Tramvaiul în Timişoara, Monografie 1994";
- "Regia Autonomă de Transport Timişoara - 130 de Ani de Activitate, 1869-1999 Monografie";
- principalele ziare locale: Luptătorul Bănăţean, Drapelul Roşu, Renaşterea Bănăţeană, Ziarul Timişoara.

Subforumul este realizat şi în colaborare cu autorul articolelor pe aceeaşi temă, în limba germană, "Strassenbahn Timișoara" şi "Oberleitungsbus Timișoara", ambele întreţinute pe website-ul Wikipedia:

- Strassenbahn Timisoara
- Oberleitungsbus Timisoara

[Visor]

Introducere

În zilele din viaţa noastră, tramvaiul timişorean ocupă locul al doilea din România, fiind întrecut doar de reţeaua din capitala Bucureşti. Lungimea reţelei de tramvaie din oraşul de pe Bega este de 33,1 km, din care linie simplă de doar 0,3 km, tramvaiele servind publicul călător prin 69 staţii. În prezent tramvaiele sunt operate pe 7 trasee, numerotate cu 1, 2, 4, 6, 7, 8 și 9, care întrepătrund în 7 circumscripţii ale oraşului. Doar cartierele Ronaț, Freidorf, Ghiroda Nouă şi Plopi nu sunt conectate de oraş prin transportul cu tramvaiul, din care Freidorf nu a mai beneficiat de acest mijloc de transport din anul 2009, iar Ronaț din data de 2 septembrie 2017, fiind introduse autobuze și microbuze în locul tramvaielor.

Linia cale este standard, cu ecartamentul de 1435 mm, iar tensiunea electrică din reţea este de 600 V. Tramvaiul ca mijloc de locomoţie este prezent din timpuri vechi, încă din anul 1869, când pornea la drum primul tramvai cu putere animală, care mai apoi a fost electrizat în anul 1899 şi expandat încontinuu. În plus, societatea de tramvaie cu cai din Timişoara înfiinţată atunci reprezintă chiar prima apariţie a tramvaielor de pe întreg teritoriul de azi al României, pentru ca mai apoi să se afle pe locul al doilea la capitolul tramvaie electrice.

De-a lungul istoriei, tramvaiele timişorene, în rolul lor principal de a transporta călători, au fost ajutate prin suplimentarea transportului pe şine de fier cu transportul prin omnibuse, în perioada 1894-1899, cu transportul cu autobuze, în perioadele 1926-1929, 1934-1948, încontinuu din anul 1954, şi cu transportul cu troleibuze, începând din anul 1942. În fiecare an sunt transportaţi în jur de 90 milioane de pasageri, din care grosul este preluat de tramvaie, care transportă circa 52 milioane de călători. Transportul cu troleibuze din Timişoara este cel mai vechi sistem de acest fel din România de azi, fiind pe locul doi, după capitală, la lungimea reţelei.

De la introducerea sa, reţeaua de tramvaie ne-a prezentat caracteristici speciale de operare a vagoanelor de tramvaie, cum sunt / erau cele două trasee în circuit 6 şi 7, transportul de marfă prin compania de stat a căilor ferate, în perioadele 1899-1904 şi 1916-1993, utilizarea vagoanelor de tramvai cu dublă comandă, aşa-ziselor tramvaie „Gemene”, în perioada 1931-1988, exploatarea tramvaielor cu două posturi de comandă cu uşi pentru urcarea / coborârea pasagerilor aflate doar pe o parte, în perioada 1966-1980, folosirea indicatorilor de linie împărţite pe culori (negru şi roşu) în perioada 1978-1997 şi multe altele.

În plus, atelierele de reparaţii din cadrul depoului de tramvaie s-au străduit în satisfacerea nevoii propri de mărirea parcului de tramvaie, încă din anul 1914 când s-a început construirea primului vagon remorcă de tramvai, pentru ca de-a lungul vremii să ne prezinte mai multe serii de noi tipuri de tramvaie, concepute special pentru Timişoara. Ultima serie de tramvaie produsă la Timişoara, tipul Timiş 2, a cunoscut o utilitate şi nevoie aşa mare încât s-a deschis în oraş Fabrica de Vagoane de Tramvai, cu beneficiul de a fabrica tramvaie şi pentru alte oraşe din ţară. Cu părere de rău, producţia de tramvaie din cadrul intreprinderii de transport în comun a încetat odată cu transferul fabricii către intreprinderea Electrometal în anul 1977. Producţia de serie a continuat până după căderea comunismului, închizându-şi porţile halei în anul 1990.

În etapele de dezvoltare a transportului public, acesta a avut mai multe forme de organizare. În prezent, operatorul principal, compania municipală a transportului în comun, începând cu anul 2017, se numeşte S.C. Societatea de Transport Public Timișoara S.A., societate subordonată Primăriei Municipiului Timişoara.

[Visor]

Despre oraşul Timişoara

Primele urme ale prezenţei omului pe teritoriul de astăzi al Timişoarei datează din neolitic, cu mai bine de 6000 de ani în urmă. Timişoara are o istorie îndelungată care începe cu antice aşezări umane pe actuala vatră a oraşului şi apoi cu apariţia unei cetăţi fortificate, în jurul secolului XIII, ca fortăreaţă de apărare pentru a împiedica invaziunile turceşti.

Încă de pe vremuri Timişoara era centrul economic şi cultural al provinciei bănăţene. Oraşul a suferit numeroase transformări, datorită dezvoltării din punct de vedere social, cultural şi politic. Îmbinarea armonioasă a arhitecturii vechi cu cea nouă a îmbunat privirile vizitatorilor, dar şi aprecierea localnicilor. Numele oraşului provine de la denumirea daco-romană a râului Timiş. Este uimitor cum acest frumos şi ordonat oraş s-a născut pe meleaguri mlăştinoase ale braţelor albiilor râurilor Bega şi Timiş. Abia în anul 1212 se pomeneşte despre „Cetatea Timişului” (Castrum Temesiensis) într-un document al regelui Andrei II. Timişoara era deci în acel moment loc fortificat şi e posibil că a avut acest caracter încă de la întemeierea ei. În anul 1474 Timişoara a fost trecută prima dată ca oraş în documente şi în diplome. Denumirea cartierului Cetate (circumscripţia I) vine de la existenţa cetăţilor pe care Timişoara le-a avut în decursul secolelor. Denumirea defineşte existenţa cetăţii cu ceea ce se află în interiorul şi exteriorul ei.

În 1720 au fost inaugurate primele clădiri din cartierul Fabric (alternativ Fabrică, în limba germană Fabrikstadt, maghiară Gyárkülváros), când o parte din populaţia româno-sârbă, din cartierul Palanca Mare, s-a mutat aici pentru a respecta cerinţele militare de reconstrucţie a noii cetăţi. Fabricul a fost recunoscut pentru manufacturile sale, bresle şi meşteşugari, aici înfiinţându-se în 1718, prima Fabrică de Bere, care mai există şi azi. Numele său vine de la fabricile care s-au construit aici încă de la apariţia sa. Localitatea a fost separată de Timişoara la început, dar mai târziu a fost încorporată, devenind un cartier al acesteia, circumscripţia II. Denumirea oficială de Cartierul Fabric a primit-o numai din anul 1744.

Cel mai vechi cartier actual constituia localitatea Elisabetin (alternativ Elisabethin, în limba germană Elisabethstadt, maghiară Erzsébetváros, Erzsébetkülváros), înfiinţată în 1718, imediat după plecarea turcilor, şi purta numele de "Maierele Vechi" (in germană Mayerhof) sau "Maierele Româneşti", pentru că aici erau instalaţi români, într-un număr mic. Aceasta arăta mai mult ca un sat construit în jurul unei biserici din lemn, cu case mici risipite şi înconjurate de livezi şi grădini de zarzavaturi. Localitatea a fost integrată în Timişoara în anul 1744, ca circumscripţia a III-a.

Cartierul Iosefin a luat fiinţă în anul 1744 (alternativ Iozefin, în limba germană Josephstadt, maghiară Józsefkülváros), numele său provenind de la cel al împăratului Iosif al II-lea, în timpul domniei căruia a fost întemeiat. Iosefinul, numit iniţial Maierele Noi, a fost proiectat de la început ca un sat de colonişti germani, pe de-o parte şi de alta a Canalului Bega. În 1773, împăratul Iosif al II-lea de Habsburg acceptă ca acest cartier să îi poarte numele. Pe malul Begăi s-au construit mori, Fabrica de Ţigări, în 1846, cea mai veche din România de azi, fabrica de ciocolată (mai târziu Kandia), cea de pălării, uzina de apă industrială. Construit iniţial lângă Cetatea Fortificată, Iosefinul era separat de zidurile grele ale cetăţii şi s-a dezvoltat de unul singur, cu ajutorul Canalului Bega, pe care se transporta marfă, şi in jurul gării.

Construcţia noii cetăţii fortificate în forma impresionantă de stea, în formă circulară, a fost terminată în 1765, dându-i-se o atenţie deosebită, multe clădiri vechi fiind demolate atunci. Era formată în jurul a trei pieţe cunoscute: P-ţa Unirii, P-ţa Libertăţii şi P-ţa Sf. Gheorghe. Tot din această perioadă datează: Biserica episcopală romano-catolică, Domul, construită între 1736–1774, în Piaţa Unirii, Biserica episcopală ortodoxă, astăzi sârbească, clădită între 1744–1748 în Piaţa Unirii, Biserica Franciscanilor, actuala biserică parohială romano-catolică, existentă în 1747, pe str. Bolyai. Avea următoarele bastioane şi porţi: Bastionul Carol, Bastionul Francisc, Bastionul Theresia (singurul rămas până în ziua de azi), Bastionul Iosef, Bastionul Hamilton, Bastionul Castelul, Bastionul Mercy, Bastionul Eugeniu, Bastionul Elisabeth, Poarta Vienă (sau Poarta Aradului, Poarta Mehalei), Poarta Petrovaradin (sau Poarta Belgradului, Poarta Iosefină), Poarta Transilvania (sau Poarta Ardeleană, Poarta Lugojului).

La primul recensământ în 1850, Timişoara sau Mica Veneţie numită atunci, avea o populaţie de 17.669, fiind un oraş modern, construit echilibrat, structurat ordonat în mai multe cartiere, fiecare având caracterul său: Cetatea, cel mai vechi cartier, reprezentând centrul, cu caracter militar-administrativ; Fabric, la sud-estul cetăţii, puterea economică-industrial al oraşului; Iosefin, la sud-vestul cetăţii, reprezenta suburbia cu caracter comercial-agricol. Localităţile în apropiere, separate cu administraţie proprie, erau Elisabetin (2.108 locuitori), în partea de sud şi Mehala (4.807 locuitori), cu principala ocupaţie agricultura, aflată în partea de nord.

[Visor]

Hărţi ale oraşului până la introducerea tramvaiului

Foto: art-historia.blogspot.com - anii 1600-1700



Anii 1849-1850



Cetatea Timişoarei, gravură cu acul realizată de Gabriel Bodenehr în anul 1720 la Augsburg

[Visor]

Fotografii din perioada anilor 1800

Zona Hotelului Timişoara, an 1880 / Palatul Ancora, an 1877 / P-ţa Sf. Gheorghe


Str. Mihai Eminescu, an 1887 / P-ţa Traian, an 1873 / P-ţa Unirii, an 1860


P-ţa Libertăţii


Foto: Arhivele Naţionale Timiş – porţile Cetăţii: Poarta Petruvaradin, Poarta Transilvaniei și Poarta Vienei

[Visor]

Începuturile transportului

Transportul în comun al călătorilor şi al mărfurilor este un factor de o importanţă deosebită în evoluţia societăţii omeneşti. Când un oraş ajunge la un anumit nivel de dezvoltare, crescând necontenit numărul populaţiei, când distanţele devin prea mari şi greu de parcurs pe jos, se pune problema introducerii transportului în comun, organizat din toate punctele de vedere. Transportul urban constituie o activitate cu un pronunţat caracter social, prin definiţie necreând bunuri materiale sau produse noi, ci efecte utile pentru societate cu profunde implicaţii asupra colectivităţii.

Caracteristica principală a transportului urban este reprezentată de necesitatea realizării unei oferte optime în momentul apariţiei cererii şi trebuie astfel organizat încât să asigure efectuarea călătoriilor cu un grad corespunzător de siguranţă şi confort. Nivelul de dezvoltare a unei comunităţi depinde într-o măsură semnificativă de anvergura reţelelor de transport urban. În esenţă, transportul public, eficienţa şi întinderea reţelelor, reprezintă o condiţie indispensabilă a civilizaţiei.

Omnibusul

Primele omnibuse din lume, care constituie primul mijloc de transport în comun din lume, au fost puse în circulaţie, trase de cai, în anul 1662, pe 18 martie, într-o zi de sâmbătă, la Paris. Această dată este marcată ca ziua înfiinţării transportului în comun. Linia de transport cuprindea 7 omnibuse şi se desfăşura între poarta St. Antoine şi palatul Luxemburg, iniţiatorul acestui proiect fiind marele Blaise Pascal. Încă din primele două zile a vieţii transportului public, necesitatea acestei activităţi a fost evidentă, atrăgea un număr mare de călători, omnibusele fiind tot timpul încărcate la maxim. Dar acest mijloc de locomoţie, la modă pentru o perioadă destul de scurtă, a fost curând părăsit. Serviciile de transport cu omnibusele din Paris au încetat după 15 ani, când tarifele au crescut, iar accesul la acest serviciu a fost limitat la membri societăţii înalte prin regulament.

Omnibusele (din latină "egal pentru toţi") au reapărut în anul 1824 în Manchester, Anglia, apoi în Germania, Berlin - 1825. În Franţa au reapărut în 1826 în oraşul Nantes, iar la Paris transportul cu acestea fiind reluat în 1828. Căruţele puteau transporta 16 pasageri. Numai în primele 6 luni, la Paris au fost transportaţi 2,5 milioane călători. Fiind un real succes, alte oraşe au urmat exemplul Franţei de a introduce serviciul de omnibuse, cum e New York - 1827, Londra - 1829.

Omnibus la Paris în anul 1828


Extinderea în spaţiu a oraşului Timişoara, a vieţii industriale şi comerciale, a ridicat de multe ori problema transportului eficace, a deplasării rapide dintr-un punct în altul. Primul mijloc de transport public care a circulat în Timişoara, pe atunci capitală a provinciei Voivodina sârbească şi Banatul timişan, este omnibusul. În august 1856, omnibusul (trăsuri cu cai) începea să circule între Cetate şi celelalte cartiere.

Distanţa de 949 de metri dintre fortificaţie şi restul cartierelor, dar şi porţile cu regim special de închidere au frânat multă vreme deschiderea unor linii de comunicare. Omnibusul cu cai a fost primul mijloc de transport public timişorean, facilitând deplasarea cetăţenilor dintr-o parte în alta a oraşului. Totuşi, acest mijloc de transport nu făcea faţă cererii şi nu satisfăceau călătorii din punct de vedere al calităţii transportului, fiind lente şi incomode, din cauza drumurilor necarosate, iar distanţele între cartierele oraşului erau mari.

Omnibuse la Gara Iosefin din Timişoara

[Visor]

Tramvaiul cu cai

Calea ferată, miracolul atât de controversat la apariţia sa în primele decenii ale secolului al XIX-lea, s-a impus treptat aproape în toate ţările lumii, devenind cel mai important mijloc de transport terestru. Aplicarea primelor şine se întâlneşte la transportul de cărbune din mine, la început în Germania apoi în Anglia şi Transilvania. Acest sistem a fost practicat de nemţi încă din veacul al XV-lea, prin şine de lemn. În veacul al XVIII-lea la şina de lemn s-a aplicat un adaos din fontă, înlocuită apoi cu fier.

Concomitent cu dezvoltarea căilor ferate în oraşele mari, apare problema transportului în comun urban, care în acele timpuri era asigurat cu omnibuse. Distanţele mari pe care trebuiau să le străbată aceste omnibuse, capacitatea lor redusă de transport, mai ales că străzile de atunci, desfundate, înguste, necarosabile, creau călătorului neajunsuri de tot felul, de unde şi preocuparea de găsire a unui mijloc de transport urban care să satisfacă nevoile călătorului în condiţii cât mai bune.

Dezvoltarea sistemului de transport cu tramvaie este totuşi limitat, deoarece construcţia exagerată a liniilor ferate într-un oraş poate duce la sufocarea automobilelor, iar investiţia pentru traseele extinse spre zonele îndepărtate sau sate, nu se amortizează în timp. Din această cauză, după implementarea tramvaiului, a fost necesară introducerea autobuzelor pentru conexiunea comunelor şi zonelor periferice cu oraşul. Iar pentru zona urbană a fost introdus troleibuzul, sistem asemănător autobuzului, utilizând şosele, dar mai ieftin în exploatare în timp şi ecologic, fiind nepoluant.

Iuţeala comercială a tramvaielor cu cai a fost însă mică, rămânând cu mult sub cea realizabilă la o trăsură cu doi cai, care e în jur de 12 km/h. Primele tramvaie constau în platforme largi, cu pereţi verticali şi acoperite, cu scaune în interior şi loc pentru bagaje pe acoperiş, care se deplasau pe şine, fiind trase de cai. Primul serviciu de acest fel lega oraşele Swansea şi Mumbles din Ţara Galilor începând cu ziua de 25 martie 1807, linia având o lungime de aproximativ 8 kilometri.
 
Dar primul tramvai stradal beneficiind de o reţea de linii în cadrul unui oraş este considerat a fi cel din New York, pus în funcţiune în 1832, urmat fiind de oraşul New Orleans, tot din Statele Unite, în 1835. Apoi a apărut în: Montbrison - anul 1837, Paris - 1855, Boston - 1856, Mexico-City - 1857, Havana şi Santiago de Chile - 1858, Rio de Janeiro - 1859, Birkenhead - 1860, Londra, Toronto şi Sidney - 1861, Genf - 1862, Geneva - 1862, Alexandria, Cape Town, Copenhaga, Valparaiso, Buenos Aires şi Saint-Petersburg - 1863, Berlin şi Viena - 1865, Hamburg şi Pesta - 1866, Buda şi Stuttgart - 1868, Bruxelles - mai 1869 şi Timisoara - iulie 1869, aflându-se cu mândrie pe lista primelor oraşe din lume care au introdus tramvaiul. În Bucureşti tramvaiul cu cai a început să circule din 28 decembrie 1872.

Anul 1870 – tramvaie cu cai în New York

[Visor]

În urma prescripţiilor militare, zonele de jur-împrejurul cetăţii Timişoarei trebuiau lăsate libere, fără construcţii pe ele. Aceste terenuri cu lungimi de 1 km, au creat încă de pe atunci problema unei lipse de comunicaţie şi transport, între cetate şi suburbiile acesteia. De aceea după introducerea transportului în oras, acesta se va dezvolta foarte repede. Un alt factor la extinderea pe viitor a transportului constă în mărirea populaţiei şi dezvoltarea industriilor, ceea ce va conduce la creşterea zonelor urbane şi înfiinţarea a multor intreprinderi.

Începutul transportului timişorean s-a făcut în secolul dezvoltării din plin a căilor ferate. Avântul puternic al căilor ferate, pe la mijlocul veacului al 19-lea, care a contribuit în general la intensificarea vieţii industriale şi comerciale la oraşe, a adus o nebănuită dezvoltare în spaţiu a industriei şi comerţului. Dezvoltarea în continuare s-ar fi oprit însă, dacă nu s-ar fi găsit un mijloc de comunicaţie mai ieftin, mai comod şi mai eficace, care să înlesnească circulaţia între punctele îndepărtate ale oraşului.

Pe 15 noiembrie 1857 s-a dat în exploatare linia ferată Timişoara - Szeged, prin Jimbolia, făcându-se legătura cu marile centre economice şi politice ale Imperiului Habsburgic: Budapesta şi Viena. Tot atunci s-a sărbătorit şi sosirea primului tren în gara oraşului Timişoara. La început, acest modern şi rapid mijloc de transport sosea în Timişoara de trei ori pe săptămână. În aceste condiţii, gara a fost o construcţie modestă. Ulterior, din staţia de cale ferată, construită în anul 1857, s-a făcut o magazie.

Atunci s-a născut Gara Iosefin (mai târziu Gara Domniţa Elena, astăzi Gara Timişoara Nord). Problema lipsei unui mijloc de transport a apărut înca de atunci, gara construindu-se în cartierul Iosefin, departe de centrul oraşului, aproximativ 2,5 km de mers pe jos. Mai apoi, pe 20 iulie 1858, s-a dat în folosinţă linia ferată spre Stamora Moraviţa, linia fiind construită din Gara Iosefin în partea estică, gonind pe lângă cartierul Cetate, spre sud, dar din motive militare nu s-a construit acolo o gară. Şi aşa situaţia nu s-a schimbat cu nimic, singura gară rămânând izolată de oraş.

Gara din Iosefin


Strada spre gară, actualul Bd. Gen. Dragalina


Împrumutând sistemul căilor ferate, primul mijloc de transport în Timişoara, cu curse regulate, a fost tramvaiul. Sistemul de transport al tramvaielor nu s-a schimbat de la introducerea lui, doar partea de tracţiune, de la forţa animală, vagoanele fiind la început trase de cai, la forţa electrică, ceea ce a dus la viteze tot mai mari de deplasare, de-a lungul timpului. Oraşul a venit în sprijinul cetăţenilor, în dezvoltarea şi evoluţia traiului, în mai multe domenii. Astfel, Timişoara era primul oraş din ţară care avea fabrică de bere, încă din 1718, cu primul canal navigabil - Bega, în 1728, construirea primului spital municipal din ţară - 1745, apoi se introducea iluminatul public stradal cu gaz în 1857, iar cel electric în 1884, telegrafia în 1854, telefonia în 1879 etc. Regia de transport de astăzi se poate lăuda cu primul tramvai tras de cai din Romania, 1869 şi al doilea din ţară cu cel electric, şi cu o premieră mondială în 1938, cu prima maşină de sudat şine de cale ferată şi tramvai, invenţie a prof. Corneliu Micloşi, precum şi introducerea troleibuzului în 1942.

[Visor]

Înfiinţarea Societăţii de Tramvaie cu Cai

La 3 noiembrie 1867 s-au pus bazele societăţii pe acţiuni cu numele de:

~ Temesvarer Strassen-Eisenbahn-Gesellschaft ~

Mai târziu, după procesul de maghiarizare progresive, numele societăţii se folosea în paralel, în limba germană şi maghiară:

~ Temesvarer Strassen-Eisenbahn-Gesellschaft / Temesvári Közúti Vaspálya Részvénytársaság - TeKöVa Rt. ~

Societatea prevedea construirea unei linii ferate cu tracţiune animală din Fabric, prin Cetate şi Iosefin, până la Gara Iosefin, în vederea introducerii unui alt mijloc de transport in Timişoara: tramvaiul cu cai, în maghiară lóvasút, pentru transportul de persoane si mărfuri. Fondatorii societăţii erau formaţi din 9 membri şi un preşedinte, Carol Kuttel, care era şi primarul oraşului la acea vreme. Societăţii i s-a acordat concesiunea de construire cu numărul 11.981 în şedinţa municipală pe data de 10 decembrie 1867. Capitalul iniţial a societăţii a fost de 200.000 florinţi, valoare austriacă, reprezentată de 2000 de acţiuni, fiecare acţiune valorând 100 fl.

Acţiune a Societăţii de Tramvaie


Pe 12 februarie 1868 societatea înaintează cererea, planurile de construcţie şi statutele, iar la şedinţa din 20 februarie 1868 societatea primeşte concesiunea de a construi linia ferată în scopul utilizării tramvaielor cu cai pe o perioadă de 50 de ani. Toate planurile s-au trimis peste 3 zile Ministerului de Lucrări Publice şi Comunicaţiii reg. ung. pentru aprobare. Ministerul acordă aprobarea fondatorilor societăţii cu nr. 6530 în 15 iunie 1868.

În 7 septembrie societatea a încheiat cu Direcţiunea de Geniu Ces. Reg., reprezentată a Erarului Militar, un contract prin care s-au stabilit condiţiile pentru admiterea construirii şi exploatării unei linii ferate în raionul fortificaţiilor. Societatea era obligată ca în locurile unde s-au spart zidurile de fortificaţie, să ridice porţi care permiteau închiderea deschizăturilor formate. Iar pentru cazul unui război, societatea era obligată ca la avizul comandantului militar, să îndepărteze cât mai repede posibil, toate podurile liniei construite peste şanţurile de împrejmuire a fortificaţiilor, plus refacerea zidurilor la starea iniţială. Planurile de construcţie au fost aprobate în 10 septembrie, iar statutele societăţii în 27 noiembrie 1868. Ancheta administrativă a liniei ferate concesionate a avut loc pe data de 29 octombrie 1868, zi în care lucrările au şi început.

Concesiunea de a construi pe teritoriul Timişoarei un tramvai cu cai a mai fost solicitată de marii comercianţi J. Krammer şi A. Herzberg din Budapesta. Aceştia au înaintat cereri în trei locuri diferite în acelaşi timp: Municipiului Timişoara, Ministerului de Interne şi Ministerului de Comunicaţii, oferind condiţii mai avantajoase. Cererea lor a fost totuşi respinsă pe motiv că solicitarea a fost acordată deja societăţii de tramvaie formate din cetăţeni ai oraşului.