Postat 30 octombrie 2016 - 14:24
Despre oraşul Timişoara
Primele urme ale prezenţei omului pe teritoriul de astăzi al Timişoarei datează din neolitic, cu mai bine de 6000 de ani în urmă. Timişoara are o istorie îndelungată care începe cu antice aşezări umane pe actuala vatră a oraşului şi apoi cu apariţia unei cetăţi fortificate, în jurul secolului XIII, ca fortăreaţă de apărare pentru a împiedica invaziunile turceşti.
Încă de pe vremuri Timişoara era centrul economic şi cultural al provinciei bănăţene. Oraşul a suferit numeroase transformări, datorită dezvoltării din punct de vedere social, cultural şi politic. Îmbinarea armonioasă a arhitecturii vechi cu cea nouă a îmbunat privirile vizitatorilor, dar şi aprecierea localnicilor. Numele oraşului provine de la denumirea daco-romană a râului Timiş. Este uimitor cum acest frumos şi ordonat oraş s-a născut pe meleaguri mlăştinoase ale braţelor albiilor râurilor Bega şi Timiş. Abia în anul 1212 se pomeneşte despre „Cetatea Timişului” (Castrum Temesiensis) într-un document al regelui Andrei II. Timişoara era deci în acel moment loc fortificat şi e posibil că a avut acest caracter încă de la întemeierea ei. În anul 1474 Timişoara a fost trecută prima dată ca oraş în documente şi în diplome. Denumirea cartierului Cetate (circumscripţia I) vine de la existenţa cetăţilor pe care Timişoara le-a avut în decursul secolelor. Denumirea defineşte existenţa cetăţii cu ceea ce se află în interiorul şi exteriorul ei.
În 1720 au fost inaugurate primele clădiri din cartierul Fabric (alternativ Fabrică, în limba germană Fabrikstadt, maghiară Gyárkülváros), când o parte din populaţia româno-sârbă, din cartierul Palanca Mare, s-a mutat aici pentru a respecta cerinţele militare de reconstrucţie a noii cetăţi. Fabricul a fost recunoscut pentru manufacturile sale, bresle şi meşteşugari, aici înfiinţându-se în 1718, prima Fabrică de Bere, care mai există şi azi. Numele său vine de la fabricile care s-au construit aici încă de la apariţia sa. Localitatea a fost separată de Timişoara la început, dar mai târziu a fost încorporată, devenind un cartier al acesteia, circumscripţia II. Denumirea oficială de Cartierul Fabric a primit-o numai din anul 1744.
Cel mai vechi cartier actual constituia localitatea Elisabetin (alternativ Elisabethin, în limba germană Elisabethstadt, maghiară Erzsébetváros, Erzsébetkülváros), înfiinţată în 1718, imediat după plecarea turcilor, şi purta numele de "Maierele Vechi" (in germană Mayerhof) sau "Maierele Româneşti", pentru că aici erau instalaţi români, într-un număr mic. Aceasta arăta mai mult ca un sat construit în jurul unei biserici din lemn, cu case mici risipite şi înconjurate de livezi şi grădini de zarzavaturi. Localitatea a fost integrată în Timişoara în anul 1744, ca circumscripţia a III-a.
Cartierul Iosefin a luat fiinţă în anul 1744 (alternativ Iozefin, în limba germană Josephstadt, maghiară Józsefkülváros), numele său provenind de la cel al împăratului Iosif al II-lea, în timpul domniei căruia a fost întemeiat. Iosefinul, numit iniţial Maierele Noi, a fost proiectat de la început ca un sat de colonişti germani, pe de-o parte şi de alta a Canalului Bega. În 1773, împăratul Iosif al II-lea de Habsburg acceptă ca acest cartier să îi poarte numele. Pe malul Begăi s-au construit mori, Fabrica de Ţigări, în 1846, cea mai veche din România de azi, fabrica de ciocolată (mai târziu Kandia), cea de pălării, uzina de apă industrială. Construit iniţial lângă Cetatea Fortificată, Iosefinul era separat de zidurile grele ale cetăţii şi s-a dezvoltat de unul singur, cu ajutorul Canalului Bega, pe care se transporta marfă, şi in jurul gării.
Construcţia noii cetăţii fortificate în forma impresionantă de stea, în formă circulară, a fost terminată în 1765, dându-i-se o atenţie deosebită, multe clădiri vechi fiind demolate atunci. Era formată în jurul a trei pieţe cunoscute: P-ţa Unirii, P-ţa Libertăţii şi P-ţa Sf. Gheorghe. Tot din această perioadă datează: Biserica episcopală romano-catolică, Domul, construită între 1736–1774, în Piaţa Unirii, Biserica episcopală ortodoxă, astăzi sârbească, clădită între 1744–1748 în Piaţa Unirii, Biserica Franciscanilor, actuala biserică parohială romano-catolică, existentă în 1747, pe str. Bolyai. Avea următoarele bastioane şi porţi: Bastionul Carol, Bastionul Francisc, Bastionul Theresia (singurul rămas până în ziua de azi), Bastionul Iosef, Bastionul Hamilton, Bastionul Castelul, Bastionul Mercy, Bastionul Eugeniu, Bastionul Elisabeth, Poarta Vienă (sau Poarta Aradului, Poarta Mehalei), Poarta Petrovaradin (sau Poarta Belgradului, Poarta Iosefină), Poarta Transilvania (sau Poarta Ardeleană, Poarta Lugojului).
La primul recensământ în 1850, Timişoara sau Mica Veneţie numită atunci, avea o populaţie de 17.669, fiind un oraş modern, construit echilibrat, structurat ordonat în mai multe cartiere, fiecare având caracterul său: Cetatea, cel mai vechi cartier, reprezentând centrul, cu caracter militar-administrativ; Fabric, la sud-estul cetăţii, puterea economică-industrial al oraşului; Iosefin, la sud-vestul cetăţii, reprezenta suburbia cu caracter comercial-agricol. Localităţile în apropiere, separate cu administraţie proprie, erau Elisabetin (2.108 locuitori), în partea de sud şi Mehala (4.807 locuitori), cu principala ocupaţie agricultura, aflată în partea de nord.