ţiriac Imobiliare a blocat proiectul mall-ului ce urma să fie construit la Timişoara
12 iunie 2009
ţiriac Imobiliare, parte a grupului ţiriac Holdings, controlat de omul de afaceri Ion ţiriac, a blocat, de la începutul anului, toate proiectele, mai puţin Residenz şi primele două faze din Stejarii, care ar putea fi finalizate în intervalul 2009-2010, potrivit reprezentanţilor dezvoltatorului.
Bjarne Virenfeldt, CEO ţiriac Imobiliare, a declarat, joi, că proiectele dezvoltatorului, mai puţin Residenz şi Stejarii, au fost blocate în contextul crizei şi ar putea fi repornite la revenirea pieţei, fără să dea însă un termen.
Întrebat despre momentul când ar putea fi repornite celelalte proiecte, el a spus că doar "cei care pot citi într-un bol de sticlă" pot oferi un răspuns.
Potrivit datelor comunicate la sfârşitul anului trecut, divizia de imobiliare a grupului ţiriac Holdings dezvolta mai multe proiecte de tip rezidenţial, comercial sau mixt, printre care Stejarii - primul club rezidenţial de lux din România, amplasat în nordul Capitalei, Residenz - cartierul german, showroom-uri pentru divizia auto sau mall-urile Civis Center de la Braşov şi Timişoara.
Până în 2010, valoarea totală estimată a investiţiilor ţiriac Imobiliare urma să atingă nivelul de 900 milioane de euro.
Totodată, în iunie 2008 ţiriac Imobiliare a anunţat că va începe în 2010 un proiect imobiliar complex în Otopeni, care va avea la finalizare o valoare de piaţă de circa un miliard de euro, prima fază, evaluată la 500 milioane euro, urmând să cuprindă spaţii de birouri, expoziţionale şi un hotel.
Sursa:
http://www.banateanul.ro/ultima-ora/tiriac...misoara-4533274