STP Timișoara Forum: București - STP Timișoara Forum

Salt la continut

  • (82 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 78
  • 79
  • 80
  • 81
  • 82
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

București

#1581 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 29 iunie 2020 - 09:02

Se pare că Metrorex a angajat doar 20% din personalul necesar pentru inaugurarea M5:

Citeaza

Metrorex nu ar fi putut pune în folosință Magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei pe 30 iunie, așa cum a promis ministrul Transporturilor, Lucian Bode, chiar dacă constructorul ar fi găsit o soluție miraculoasă pentru rezolvarea tuturor problemelor la centrala de ventilație din zona Parcului Drumul Taberei. Motivul este că, schema de personal necesară pentru darea în exploatarea a magistralei este completată doar în proporție de 20%.

Din răspunsul transmis de Metrorex la solicitarea Main News, aflăm că au fost angajați un număr de 189 salariați din necesarul de 947 pentru darea în exploatare a Magistralei 5 de metrou.

„Necesarul de personal prevăzut în Bugetul de Venituri și Cheltuieli pentru darea în exploatare a Magistralei 5 de metrou este de 947 posturi. Pentru darea în exploatare a Magistralei 5 de metrou a fost efectuată o analiză la nivelul societății, în scopul prioritizării angajării, eșalonat, de personal, pentru efectuarea probelor tehnologice, testelor, recepțiilor, posturi care necesită autorizări /avize de specialitate, cât și restul de personal necesar exploatării acestei magistrale. Aceste acțiuni privind angajările de personal necesar Magistralei 5 de metrou sunt în desfășurare și, conform acestor eșalonări, într-o primă etapă, începând cu luna mai și până la această dată, au fost angajați un număr de 189 salariați. Pentru asigurarea posturilor necesare punerii în funcțiune, respectiv dării în exploatare a Magistralei 5 de metrou, au fost organizate testări în vederea selecției de personal în scopul asigurării personalului necesar pe specialități specifice activității Metrorex S.A.,” se arată în răspunsul transmis de Metrorex.

Sursa: Main News.
În acest articol, putem observa, de asemenea, că și bătrânele trenuri IVA fac probe pe M5, nu doar Bombardierele, din fotografia de antet. Nu am putut să o descarc, așadar am făcut un screenshot:
Fisier atasat  Screenshot_20200629-100105.png (970.61K)
Number of downloads: 10
0

#1582 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 29 iunie 2020 - 11:18

Vezi postareaSPECTR-2, la 19 iunie 2020 - 17:41, a spus:

Alstom a depus o cerere de intervenție în contestația CRRC-Astra de la metrouri.

Idem și în cea a CAF (2 cereri).
0

#1583 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 29 iunie 2020 - 14:07

STB vinde 142 de mijloace de transport printr-o licitație organizată pe 7 iulie, ora 10, la Bursa Română de Mărfuri, împărțită în 24 de loturi. Vehiculele vândute sunt:
- 45 Tatra T4R
- V2A-2S-ul #4042 de la Victoria, pe care Asociația Metrou Ușor l-a propus pentru păstrare la muzeu, pe lângă alte vehicule
- 2 DAF-uri (#703 și #870)
- 1 autobuz Rocar de Simon (#1270)
- cele 2 Autodromo (autobuzul și troleibuzul)
- troleibuzul Rocar 412EA #7459
- 33 de Ikarus-uri 415T
- EP-ul S02 (#6069)
- cele 2 V2S-T-uri (#3001 și #3002)
- 20 de V3A-uri
- 2 DAC-uri de intervenție
- alte vehicule (pentru personal sau de intervenții) din dotarea societății.
Lista completă:
Fisier atasat  Lista 142 mf-mt.pdf (852.37K)
Number of downloads: 0

Aceasta postare a fost editata de SPECTR-2: 29 iunie 2020 - 14:08

0

#1584 Useril este offline   dan.s 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 4388
  • Inregistrat: 11 septembrie 15
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Everywhere

Postat 29 iunie 2020 - 14:38

Citeaza

20 de V3A-uri


Cam asta ar fi singurul lucru cat de cat rentabil pentru o societate de transport din RO din toata licitatia asta. Sunt tramvaie de capacitate, iar daca se pot achizitiona cu un maxim de 500-600k euro bucata si apoi date la o firma sa le modernizeze capital (inclusiv semi-LF) cu un maxim 900k-1mil euro/bucata ar iesi bine...
0

#1585 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 29 iunie 2020 - 15:13

Din păcate, V3A-urile vândute sunt cu grad de uzură de minim 90%, și cred că sunt pentru fier vechi, deoarece în tabel apare și cantitatea de fier vechi ce poate fi valorificată. Plus că tramvaiele acestea sunt unele care nu au mai fost reparate, stând pe dreapta de mai mult timp. Vânzarea lor către o altă societate de transport e ca și cum STPT ar vinde un Timiș 2 către alt oraș din țară pentru serviciu comercial (Oradea, să zicem). Nu mai zic că nici cu RK nu rezistă prea mult timp V3A-urile fără defecțiuni.
Prețul de vânzare al unui V3A la această licitație este de 38 770 RON. Din moment ce cam toate orașele își iau tramvaie noi, nu prea știu cine ar vrea să le ia și, eventual, să le facă un RK de Doamne-ajută. Poate doar unul dintre orașele care trebuiau să ia tramvaie prin Ministerul Dezvoltării și acesta le-a anulat licitațiile (Brăila sau Ploiești. Galați mai achiziționează prin intermediul primăriei, Craiova se relicitează, iar Botoșani renunță câțiva ani la tramvaie).
1

#1586 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 29 iunie 2020 - 19:19

Începând de miercuri, autobuzele de pe liniile 135, 182 și 330 vor circula pe linia de tramvai:

Citeaza

Autobuzele STB vor putea circula pe linia de tramvai în București de miercuri, 1 iulie, inclusiv acolo unde au fost puse garduri. Le permite, potrivit STB, noile modificări ale Codului Rutier.

Deocamdată STB a ales 3 linii străjuite de garduri.

Este vorba de liniile 135, 182 și 330, evident - pe anumite tronsoane, totul în cadrul unui proiect pilot.

Așadar, pasagerii trebuie să știe că vor coborî pe peroanele de tramvai, ci nu în stațiile STB cu care sunt obișnuiți.

Astăzi am văzut cam ultimele probe care se fac în acest sens.

Am reușit să filmez într-un autobuz care trecea(ca și tramvaiul, evident) pe lângă mașinile ce stăteau în coloană la semafor.

Șeful STB cu care am discutat dă asigurări că au fost făcute probele necesare, că autobuzele au loc, adică vor încapea unele pe lângă altele, dar și pe lângă tramvaiele ce vin din sens opus.

Singurele puncte cu probleme, unde s-ar putea să nu încapă, sunt peroanele de tramvai aflate față în față.

În aceste situații șoferii STB vor aștepta să iasă tramvaiul sau autobuzul din stație și abia apoi vor trece.

Autobuzele nu au voie să facă depășiri, vor merge unele după altele sau după tramvaie la o distanță anume pentru a putea frâna în siguranță. Vor putea depăși pe linia continuă doar dacă autobuzul și tramvaiul din față s-a stricat.

Sursa: Facebook Vitalie Cojocari.
0

#1587 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 30 iunie 2020 - 09:56

Să vedem un articol de la Digi24 despre conversia autobuzelor Citaro pe CNG, în care se află păreri ale unui specialist, dar și răspunsul Ministerului Mediului:

Citeaza

Primăria Capitalei nu vrea să renunțe la autobuzele care circulă pe străzile orașului de 14 ani. A găsit în schimb o soluție ca să le mai foslosească încă 7 ani: le va da o nouă înfățișare și le va face mai puțin poluante. Cum e posibil? Va trece o parte din flotă pe gaz. Prototipul va fi gata în august, spune municipalitatea, care speră să obțină finanțare de la Ministerul Mediului. Un lucru imposibil însă anul acesta, pentru că banii au fost deja împărțiți altor proiecte, susţin, reprezentanții ministerului.

Prima tranșă de autobuze Mercedes Citaro Euro 3 și Euro 4 au ajuns în Capitală în urmă cu 14 ani. Primăria nu vrea să le scoată de pe traseu, ci a găsit o soluție pentru a le mări durata de viață: 500 de autovehicule vor trece pe gaz.

Mihai Teodorescu Direcția de Transporturi PMB: În momentul în care facem transformarea, toate părțile care vor avea nevoie de modificări vor fi nou nouțe, primesc o garanție extinsă de 2 până la 5 ani. Autobuzele vor fi adaptate conform standardelor 2020, cele Euro 3 au trecut deja 150 dintre ele printr-o modernizare, le-am pus deja aer condiționat și cele care vor fi pe GNC vor avea aer condiționat.

Experții în energie spun că un avantaj al gazului natural comprimat îl reprezintă reducerea noxelor. După această transformare, norma de poluare a autobuzelor va deveni Euro 6. De asemenea și costul de alimentare scade cu 30 la sută. Sunt însă și dezavantaje.

Dumitru Chisăliță, expert în energie: Elementele care trebuie realizate pentru a converti o mașină sunt foarte facile la modelele noi, după anul 2010, care aveau din fabricație kit-uri pentru GNC. Pentru modelele mai vechi, trebuie făcută o serie de optimizări care din păcate nu garantează reușita 100%.

Motoarele autobuzelor trebuie schimbate și de asemenea, va fi nevoie de stații de alimentare
Dumitru Chisăliță, expert în energie: Presupune și anumite adaptabilități atât la nivelul traficului, este vorba de gabarit. Unui autobuz care pe paltformă are butelii de gaz comprimat, îi crește gabaritul, deci va avea limitări și în trafic, dar și în zona de lucru: garaje, ateliere mecanice.

Proiectul, care mai prevede si transformarea a 100 de autobuze în troleibuze are o valoare estimată de peste 150 de milioane de euro, bani pe care primăria spera să îi obțină de la Ministerul Mediului. Lucru imposibil însă anul acesta.

Mihai Drăgan, purtător de cuvânt Ministerul Mediului: Noi le-am solicitat celor de la Primăria Capitalei un studiu de impact, având în vedere că nu a mai fost finanțat un astfel de proiect. L-am primit, vom analiza dacă este oportună finanțarea, evident cel mai devreme în bugetul de anul viitor, pentru că bugetul Fondului pentru Mediu de anul acesta este deja creionat.

Teodora Iacob, jurnalist Digi24: Un alt proiect prin care Primăria Capitalei încearcă să reducă poluarea din București este achiziționarea celor 130 de autobuze hibrid. Primele autobuze vor ajunge în oraș luna viitoare și vor circula pe liniile 105 și 131.

Aceasta postare a fost editata de SPECTR-2: 30 iunie 2020 - 09:59

0

#1588 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 30 iunie 2020 - 18:25

Două videoclipuri cu probe pe toată M5 (excepție ramificația Romancierilor - Valea Ialomiței) din data de 20 iunie:


1

#1589 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 01 iulie 2020 - 14:14

Asociația Metrou Ușor a solicitat retragerea din licitația de mai sus a V2A-2S-ului #4042, a autobuzului și troleibuzului Autodromo (#98, respectiv #7460), a Rocarului 412EA #7459 și a celor 2 tramvaie V2S-T #3001 și #3002. Iată și petiția, de pe forumul Metrou Ușor:
Fisier atasat  PDV ONG - Casare vehicule istorice Bucuresti.pdf (349.95K)
Number of downloads: 0
De asemenea, conform asociației, răspunsul la propunerea pentru păstrarea vehiculelor istorice nu a fost primit în termenul legal cuvenit.

Aceasta postare a fost editata de SPECTR-2: 01 iulie 2020 - 14:14

1

#1590 Useril este offline   GPS 

  • Membru Senior**
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 748
  • Inregistrat: 25 iulie 17
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 01 iulie 2020 - 20:43

De asemenea, dacă nu ați avut ocazia până acum, vă invit să semnați și petiția inițiată în acest sens sau, de ce nu, să oferiți și altora această ocazie și să o distribuiți cunoscuților. :beer2:

https://campaniamea....lui-bucurestean
0

#1591 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 02 iulie 2020 - 15:21

Alstom a finalizat prima etapă de centralizare electronică a traficului pe M5:

Citeaza

Compania Alstom a încheiat prima fază a lucrărilor derulate de această companie pe Magistrala 5 de metrou din bucurești (Drumul Taberei – Eroilor), privind centralizarea electornică a traficului, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere al acestei companii, trenurile pot începe să circule.

Mai multe detalii au fost date joi de către Gabriel Stanciu, director general al Alstom pentru Bulgaria, România și Republica Moldova.

În prima fază a proiectului, cea încheiată, Alstom a echipat noua linie cu centralizare electronică care va permite circulația trenurilor prin utilizarea sistemelor tradiționale de control a traficului. Acest sistem este similar cu cel aflat în exploatare pe celelalte magistrale.

Este însă o noutate a doua fază a proiectului și a contractului dintre Alstom și Metrorex, anume sistemul CBTC (Commnucation -based Train Control), un sistem oarecum similar cu ERTMS de pe calea ferată. Sistemul însă va fi implementat doar la ordinul Metrorex și de abia după ce Metrorex se va decide ce trenuri de metrou va cumpăra pe Magistrala 5. „Nu cred că se va întâmpla mai devreme de toamna acestui an”, a spus Stanciu.

CBTC va crește capacitatea liniei cu 30% și vă scădea consumul energetic tot cu 30%. Proiectul prevede operarea automată a trenurilor (modul pentru care Metrorex nu a optat să fie încă utilizat), centralizarea computerizată și monitorizarea centralizată a trenurilor (centru control operațional), precum și sisteme dinamice de anunțare și informare a pasagerilor. In mare, fiecare tren are un soi de umbrelă radio și orice apropiere a altui tren este astfel semnalizată, iar circulația gestionată corespounzpător. Sistemul permite operarea automată a trenurilor fără un mecanic de tren. Sistemul afce posibilă sincronizarea trenurilor în fazele de intrare (urcare către) stație și ieșire (coborâre din stație) astfel încât să fie minimizat consumul total energetic.

Trenurile, până la 60 de secunde unul de altul
Echipamentul gama Urbalis 400 este un sistem avansat de control al trafciului și va contribui la reducerea congestionării traficului din București. Trenurile vor putea circula la intervale de până la 60-90 de secunde unul de altul, au explicat ingineri ai companiei.

A doua fază a proiectului, anume CBTC, va fi implementată pe durata a 27 de luni anume cât se intinde contractul Metrorex de achiziție de trenuri de metrou.

Sistemul Urbalis va putea fi implementat si pe alte trenuri ale Metrorex intr-un proiect ulterior, la cererea companiei de stat. Alstom a implementat până în prezent sistemul CBTC Urbalis pe 101 linii de metrou din lume, pe 1.500 de kilometri din 23 de țări, între care Italia, Olanda, China, India și Canada.

Despre proiect Gabriel Stanciu a mai spus că exclude posibilitatea ca Magistrala 5 să nu fie predată spre exploatare până la finele anului și că orice eventuale afirmații privind responsabilitatea companiei în intârzierea închiderii proiectului ar fi false.

Stanciu a opiniat însă că soluția de execuție a Magistralei 5 anume trei contracte diferite, unul de infrastructură, altul de amenajări, al treilea de semnalizare (derulat de Alstom) a fost nepotrivită. Ar fi fost mai bine, a spus el, dacă ar fi fost un singur contract iar părțile să se pună de acord intre ele privind lucrările. Contrar au fost situații in care au apărut informații distorsionate privind termenele de execuție a unor părți ale lucrărilor cu impact asupra altor grupe de lucrări.

Sursa: Club Feroviar.
0

#1592 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 02 iulie 2020 - 19:04

De ieri, cum am precizat anterior, autobuzele de liniile 135, 182 și 330 circulă pe linia de tramvai de pe Inelul Principal (traseele "tigaie" 1 și 10 sunt cele care trec pe acolo). Au apărut primele probleme: în primul rând, nu încap 2 autobuze simultan sau un autobuz și un tramvai în stațiile cu peroanele față în față. În al doilea rând, roțile autobuzelor au început să acumuleze mastic folosit la etanșarea liniei de tramvai:

Citeaza

La nici 48 de ore după ce primarul general Gabriela Firea și-a pus în practică ideea ca autobuzele să circule pe linia de tramvai a apărut o nouă problemă. S-a lipit mastic pe roțile autobuzelor noi Otokar cumpărate de nici doi ani de zile din Turcia. În afară de anvelopele autobuzelor, incidentul poate afecta și circulația tramvaielor.

Problema a fost semnalată de un utilizator al Forumului Metrou Ușor, care a postat și două fotografii. ”Se pare că avem și ceva probleme. Cauciucurile autobuzelor au început să acumuleze mastic de la etanșarea șinei de tramvai. E posibil să fie ceva de scurtă durată, până se dezlipește complet masticul în surplus. Din ce am înțeles, în alte țări autobuzul nu merge direct pe linia de tramvai, ci cu roțile de o parte și de alta a liniei. La noi nu prea e posibil așa ceva din cauza gardurilor și a peroanelor care nu au fost concepute pentru a circula în acest regim, decât direct pe linie”, a scris forumistul gexge.

Mastic pe roțile autobuzelor. Și circulația tramvaielor e afectată
Din câte se poate observa din fotografiile alăturate, anvelopele noi ale autobuzelor Otokar ce circulă pe liniile de tramvai sunt grav afectate.

Și nu numai autobuzele au de suferit. ”Probleme apar mai mult la tramvaie, pentru că roțile autobuzelor calcă doar pe una din linii de pe fiecare sens și se modifică un pic echlibrul. Dar băieții noștri (vatmanii – n.red.) știu cum să procedeze și să fie atenți”, a declarat pentru Club Feroviar Vasile Petrariu, președintele Sindicatului Transportatorilor București din cadrul Societății de Transport București.

Deocamdată se va turna nisip, dar problema va persista
El susține că de vină este calitatea proastă a masticului utilizat atunci când a fost modernizată calea de rulare a tramvaielor de pe Șoseaua Ștefan cel Mare (în mandatul primarului general Adriean Videanu – n.red.).

”Aproape în fiecare an avem probleme cu masticul, mai ales în perioadele cu caniculă. Nu știu ce fel de mastic au folosit, de nu s-a întărit în aproape 20 de ani de zile. Problema a fost semnalată, iar în perioada imediat următoare probabil se va interveni, se va turna niște nisip. Însă în viitor va trebui rezolvată cauza problemei”, a mai spus liderul sindical.

Un fost lider sindical acuză
Problema a fost semnalată pe Facebook și de Valer Ciobănescu, fost lider sindical la RATB.

Cât poți să fii de disperată…! să faci campanie electorală de incompetentă pentru fluidizarea traficului în Capitală și să obligi legiuitorul să poată circula pe linia de tramvai și autobuzele, fără să-ți dai seama de consecințe. Dar cum problemele nu întârzie sa apară, acesta este doar începutul. Așteptăm să și plouă ori sa ningă, să vedeți probleme de derapaj ori lipsa frânării în siguranță pe linia de tramvai. Anvelope încărcate cu asfalt sau mastic de la etanșarea șinelor de tramvai, apărute la ,,Otomanele” STB-SA, ce au avut curaj să intre pe traseul acestora. Și lucrurile nu se opresc aici, deoarece în timpul mersului, roțile directoare nu mai au aderență, iar rostogolirea acestora nu este uniformă și produce vibrații în sistemul de direcție, cu posibile smuciri necontrolate ale volanului …..! Să vă mai zic ce implică în plus pe partea de întreținere…?”, a scris el pe rețeaua de socializare.

Primele probleme cu circulația pe linia de tramvai au apărut în prima zi
Începând de miercuri, 1 iulie, au început să circule autobuzele pe linia de tramvai, după ce STB a făcut probe o lună de zile. Este vorba de autobuzele liniilor 135, pe Mihai Bravu, între Calea Vitan și Piața Iancului, 330, de la Dristor până la Piața Iancului, și 182, pe Ștefan cel Mare – Nicolae Titulescu, între Dorobanți și Banu Manta. Ceea ce este ciudat este că într-o lună de teste nu a fost observată problema masticului.

De miercuri, au apărut primele probleme, după cum a arătat Club Feroviar. Acolo unde refugiile sunt față în față, nu pot încăpea simultan un autobuz și un tramvai, unul pe un sens și celălalt pe sensul opus. În unele locuri (cum ar fi la intersecția Șoseaua Mihai Bravu-Calea Dudești), tramvaiul trebuie să aștepte aproape 30 de secunde înaintea refugiului, pentru a pleca autobuzul din stație.

Gabriela Firea vrea să extindă programul și pentru alte liniii
În etapa a doua, traseul autobuzului 330, pe linia de tramvai, se va prelungi şi va circula pe Şoseaua Mihai Bravu şi pe tronsonul cuprins între Gheorghe Petraşcu şi Calea Dorobanţi. Tot în această etapă, autobuzele liniei R439 vor circula pe linia tramvaielor 1 şi 10, pe Şoseaua Olteniţei, pe tronsonul cuprins între Piaţa Sudului şi Romprim.

Ulterior, în etapa a treia, se are în vedere introducerea circulaţiei autobuzelor de pe liniile 101,143, 682 si R409 pe calea de rulare a tramvaiului 21 de pe Şoseaua Colentina, pe tronsonul cuprins între Bucur Obor şi Şoseaua Fundeni.

Sursa: Club Feroviar.
Pe Metrou Ușor, un utilizator spune că un Citaro de pe 330 mergea fără nicio treabă pe banda 1... Fie șoferii nu s-au obișnuit, fie primăria iubește Otokarele și are alergie la Citaro (acestea vechi, Euro 3 și Euro 4) și nu le lasă nici în ruptul capului pe linia de tramvai. Plus că 311, care are traseu pe unde e culoarul unic, merge normal, prin trafic, ceea ce e o lipsă crasă de coordonare.

Iată și pozele din articol:
Fisier atasat  Roata-Otokar-1.jpeg (126.38K)
Number of downloads: 9Fisier atasat  Roata-Otokar-2.jpeg (117.91K)
Number of downloads: 10Fisier atasat  Mastic-1.jpg (67.86K)
Number of downloads: 10Fisier atasat  Mastic-2.jpg (54.2K)
Number of downloads: 10Fisier atasat  Mastic-4.jpg (84.73K)
Number of downloads: 9

Aceasta postare a fost editata de SPECTR-2: 02 iulie 2020 - 19:22

0

#1593 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 02 iulie 2020 - 19:42

Pe motivul neinaugurării M5 pe 30 iunie, Mariana Miclăuș, directoarea Metrorex, și-a dat demisia:

Citeaza

Mariana Miclăuș și-a dat demisia din funcția de director general al Metrorex, post pe care îl ocupa din 11 noiembrie 2019, când i-a succedat lui Marin Aldea. Ministrul Lucian Bode i-a reproșat nepunerea în funcțiune la 30 iunie a Magistralei 5 de metrou.

Consiliul de Administrație al Metrorex, întrunit în ședință joi, a luat act de demisia Marianei Miclăuș și a numit un nou director general interimar, în persoana lui Gabriel Mocanu, a anunțat Ministerul Transporturilor, printr-un comunicat dat publicității joi după amiază.

Gabriel Mocanu îndeplinea, până la momentul numirii, funcția de director al Direcției Infrastructură și Sisteme Informatice, cu o experiență de peste 25 de ani în cadrul Metrorex. El a fost și director general al Metrorex, în urmă cu mai bine de 10 ani de zile.

Mariana Miclăuș și-a dat demisia. Reproșurile lui Lucian Bode
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, i-a reproșat Marianei Miclăuș nepunerea în funcțiune a Magistralei 5 de metrou la termenul asumat, 30 iunie.

“Așa cum am spus, de la începutul mandatului de ministru, un proiect extrem de important și o prioritate de infrastructură este Magistrala de metrou M5 Râul Doamnei – Eroilor. Încă de la numirea doamnei Miclăuș în funcția de director general interimar i-am spus că semnătura pusă pe un document care nu poate fi validat în teren înseamnă semnătura pusă pe actul de demisie. După nenumăratele discuții tehnice cu toți factorii implicați, de la beneficiar, antreprenor, subcontractori sau furnizori, am atras atenția asupra termenului de finalizare și darea în circulație cu călători, iar cei care vor greși trebuie să plătească. După ce toți cei implicați m-au asigurat că termenul de finalizare a acestei magistrale va fi 30 iunie 2020, termen asumat în mod neforțat, i-am transmis doamnei director Miclăuș că, din acel moment, va sta cu mandatul pe masă. Este bine că doamna Miclăuș a înțeles că atunci când ești într-o funcție de răspundere pe lângă realizările profesionale, trebuie să îți asumi și eșecurile. Vreau să dau totodată un mesaj către toți cei care nu își fac treaba și cred că încă mai pot promite termene, pe care nu le îndeplinesc, că această vreme a trecut. Toți trebuie să înțeleagă că sunt puși în funcții să presteze un serviciu public în interesul românilor”, a spus ministrul Lucian Bode.

Sursa: Club Feroviar.
0

#1594 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 03 iulie 2020 - 05:06

Băieții din Voluntari (STV) au lansat o licitație pentru...
ACHIZIȚIA A 100 DE AUTOBUZE SECOND-HAND
Link E-licitație: http://e-licitatie.r.../view/100098465
Date generale:
- normă de poluare: Euro 5
- podea: joasă
- lungime: cred că 12 m, 2 sau 3 uși
- buget alocat: 14 milioane RON
- finanțare: fonduri bugetare
- ponderea punctajului:
• 90% preț
• 10% consumul de carburant
- termene limită:
• depuneri oferte: 19 august
• evaluări: 27 noiembrie.
0

#1595 Useril este offline   cseh_17 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 12541
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Bergisch-Gladbach / Köln

Postat 03 iulie 2020 - 15:16

Auleu! Au astia nevoie de 100 de autobuze?!
0

#1596 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 03 iulie 2020 - 16:49

Cam da. Cu timpul, STB va abandona liniile regionale, iar acestea vor fi preluate de alți operatori, să nu mai zic de trasee noi ce vor fi înființate. În acest scop, ADTPBI (Asociația de Dezvoltare a Transportului Public București - Ilfov) organizează licitații pentru atribuirea de trasee operatorilor privați. Cel mai mare operator din ADTPBI, pe lângă STB, este STV. Cum ADTPBI impune să se opereze cu vehicule cu normă de poluare minim Euro 5, iar STB nu are autobuze cu normă de poluare minim Euro 5 să se bage pe regionale - tot ce e/va fi Euro 6, hibrid sau electric se duce pe urbane -, singurele opțiuni fezabile pentru preluarea traseelor fără o licitație sunt STCM, dar ei par să aibă ca țintă doar ce trece prin Chitila și/sau Mogoșoaia, sau STV, care operează și trasee ce nu trec deloc prin Voluntari, deoarece ei sunt principalii operatori din ADTPBI, alături de STB. STV deja are cam multe trasee și doar 70 de autobuze cu care se descurcă. Mai trebuie să vină încă 36, iar ca să se poată acoperi ce va lăsa STB-ul, este necesară o nouă achiziție de autobuze.

Pentru a vă face o idee despre rețeaua de regionale de la noi, iată o hartă (versiunea cea mai recentă, după ce R476 a trecut la STCM) realizată de @rosetti61, postată pe Tramclub. Toate liniile cu roșu sunt ale STV-ului, cele cu albastru sunt de la STB, iar cele violet sunt ale STCM:
Fisier atasat  366_1593275125.jpg_476.jpg (108.67K)
Number of downloads: 13
0

#1597 Useril este offline   GPS 

  • Membru Senior**
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 748
  • Inregistrat: 25 iulie 17
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 03 iulie 2020 - 21:41

Depinde cine preia traseul de la ADTPBI. Așa cum STB a dat trasee către STCM și STV, așa a și preluat altele noi. Privați nu sunt niciunul și nici nu vor fi prea curând pentru că trebuie să îndeplinească anumite condiții.

Aceasta postare a fost editata de GPS: 03 iulie 2020 - 22:06

1

#1598 Useril este offline   cseh_17 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 12541
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Bergisch-Gladbach / Köln

Postat 04 iulie 2020 - 12:10

Poti te rog sa pui cateva poze cu autobuzele STV?
Pentru mine personal, este o informatie noua, ca un oras ca si Voluntari sa aibe pana la urma un parc asemanator sau chair mai mare decat TM.
0

#1599 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 04 iulie 2020 - 13:09

Pun și eu câteva preluate de pe Metrou Ușor.
Parcul de vehicule actual al STV se ridică la 60 de autobuze: 50 de VDL Berkhof Ambassador și 10 Isuzu Citibus. Cu încă 136 de autobuze (36 contractate de la VDL din martie și acestea 100 în licitare) ar veni 196 de autobuze în circulație, ceea ce, față de 140 de vehicule, câte scoate STPT pe traseu, e net superior:
- Isuzu Citibus:
Fisier atasat  IF 92 PVL - 23.06.2014.jpg (421.67K)
Number of downloads: 8Fisier atasat  IF 99 PVL - 23.06.2014.jpg (389.75K)
Number of downloads: 11
- VDL Berkhof Ambassador Euro 3:
Fisier atasat  49675961861_6c82538b95_b.jpg (135.04K)
Number of downloads: 10Fisier atasat  49675426918_06ab82f07f_b.jpg (193.3K)
Number of downloads: 10
- VDL Berkhof Ambassador Euro 5:
Fisier atasat  49676255642_d0a20d6cbf_b.jpg (170.19K)
Number of downloads: 10Fisier atasat  49676245392_90d8ec65dc_b.jpg (197.7K)
Number of downloads: 8
1

#1600 Useril este offline   SPECTR-2 

  • Membru senior*
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 1735
  • Inregistrat: 29 decembrie 18
  • Sexul:masculin
  • Locatia:București

Postat 04 iulie 2020 - 14:16

Într-un video de pe pagina de Facebook a lu' madam Firea avem și o randare în schema de culoare a hibridelor pentru noile troleibuze:
Fisier atasat  Screenshot_20200704-151441.png (1.81MB)
Number of downloads: 1
0

Arata acest topic


  • (82 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 78
  • 79
  • 80
  • 81
  • 82
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi