Centura localitatii Dumbravita la stadiul de intentie CJT
#21
Postat 01 iulie 2017 - 14:50
#22
Postat 03 iulie 2017 - 10:33
Deoarece întreg sistemul din zona metropolitană trebuie regândit. Pentru 50 - 100 de ani de acum încolo.
Fraților, infrastructura noastră este mult, mult, mult subdimensionată și mult, mult, mult rămasă în urmă.
Într-un astfel de context, discuțiile despre lărgirea capacității Dj691 prin Dumbrăvița ar fi o banalitate.
De exemplu, acest segment ar putea fi extins la 4 sau chiar 6 benzi benzi, în genul unor șosele colectoare sau autostrăzi urbane ce există în multe orașe din alte țări care dețin o infrastructură mai dezvoltată. Dar atunci, accesul la această șosea ar trebui limitat, ori prin multe semfoare ori prin parapeți mediani și laterali + noduri (ori sensuri giratorii). Iar aceasta ar însemna că șoseaua principală ar deveni mai mult una de tranzit, adică nu ar mai fi neapărat pentru Dumbrăvițeni. Ceea ce nu cred că se dorește.
În plus, astfel de rezolvări presupun coborârea șoselei în debleu și/sau izolarea fonică cu panouri sau vegetație.
Sau șoseaua asta ar putea fi păstrată la actuala structură, alta nouă de 4/6 benzi putând fi construită pe un alt amplasament, conform caracteristicilor de șosea rapidă/autostradă urbană/drum express/etc.
#23
Postat 03 iulie 2017 - 12:36
macar acum , in al 13-lea ceas ar putea sa se organizeze putin
#24
Postat 05 iulie 2017 - 09:07
Citeaza
„Având în vedere faptul că executantul obiectivului de investiție «Extindere rețea troleibuz Dumbrăvița (Accesibilizarea zonei prin extinderea rețetei de troleibuz Timișoara – Dumbrăvița)» a acordat o perioadă de garanție de cinci ani de la data finalizării lucrării, precum și faptul că se păstrează valabilitatea contractului de finanțare pe o perioadă de 5 ani, CJ Timiș ne asigură că a elaborat graficul de eșalonare a investiției astfel încât indicatorii proiectului și garanția de bună execuție să nu fie afectate. Astfel, realizarea lucrării va începe după data de 1 ianuarie 2021”, se arată în referatul care însoțește proiectul votat marți în CLT.
„Consider că ar fi fost mai potrivit ca lărgirea la 4 benzi a drumului în cauză să se facă pe venituri proprii ale CJ Timiș, pentru că lucrarea să poată fi încheiată până la finele anului 2020, astfel încât să fie dată în folosință pentru 2021, atunci când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii. Municipiul Timișoara este deschis la un parteneriat în acest sens, asumând o cotă parte din cheltuieli, la limită chiar 100%”, a scris edilul.
http://www.tion.ro/c...biectii/1860589
Inteleg ca CJT-ul vrea sa-l faca in 2021? Buna treaba, not!
#25
Postat 05 iulie 2017 - 10:56
daca ar face legatura directa la autostrada de la drumul de Sinandrei ar reduce mult tranzitul in Dumbravita
#26
Postat 18 octombrie 2017 - 13:59
„În urma votului dat de consilierii județeni, putem să declarăm închis acest proiect, din punct de vedere al documentelor solicitate de ADR. Am trecut de partea de eligibilitate, am trecut de partea tehnică, mai era nevoie de anumite clarificări rezolvate prin această hotărâre de consiliu. Le vom transmite la ADR și așteptăm ultimul punct, și anume semnarea contractului de finanțare”, a declarat președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
Așa cum era de așteptat, lărgirea drumului va presupune și mutarea stâlpilor recent instalați în cadrul proiectului de extindere a liniei de troleibuz până în Dumbrăvița, motiv pentru care și Primăria Timișoara a fost cooptată în acest proiect ce va fi realizat din fonduri europene.
„Mutarea stâlpilor este prinsă în proiect. Pe parcursul acestuia, când nu vor mai afecta proiectul municipiului Timișoara privind fondurile europene, vor fi relocați. Vom interveni etapizat”, a mai declarat Dobra.
El a mai spus că lucrările vor începe dinspre autostradă spre Timișoara.
„Cred că foarte important este ca, în momentul în care vom avea un câștigător care va demara lucrarea propriu-zisă, să începem dinspre autostradă spre centură, ca să rezolvăm prima parte a proiectului, consider că este foarte important accesul de pe centură la autostradă”, a mai spus social-democratul.
Proiectul „Modernizare DJ 691: lărgirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu)- Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km. 12+975)” este estimat să coste 80,4 milioane de lei. Din această sumă, contribuția UE ar fi de 57,7 milioane, iar de la bugetul de stat ar urma să vină 8,8 milioane. CJ Timiș va contribui la acest proiect cu suma de 12,5 milioane de lei, reprezentând cheltuieli neeligibile, și încă 1,35 milioane de lei, reprezentând 2 la sută din valoarea eligibilă a proiectului. Tot CJ Timiș va suporta și alte cheltuieli ce pot apărea în timpul implementării proiectului, precum și cele legate de mentenanță și întreținere.
http://www.tion.ro/i...ostrada/1917323
#27
Postat 18 octombrie 2017 - 14:10
Pamflet sau clarviziune, acesta o sa fie viitorul, gloaba de cristal nu minte.
#28
Postat 19 octombrie 2017 - 15:31
ioio_viola, la 18 octombrie 2017 - 13:59, a spus:
Sper ca macar acum sa prevada in plan si un pasaj la intersectia cu centura. Este extrem de aglomerat acel micut sens, si va deveni tot mai aglomerat. Si bineinteles, sper pasaj la acea trecere CF.
Aceasta postare a fost editata de CristiPC: 19 octombrie 2017 - 15:34
#29
Postat 19 octombrie 2017 - 18:27
Pasaje nu cred sa se facă până când nu se va largi centura la 2 benzi, asa peste vreo 10 ani
#30
Postat 19 octombrie 2017 - 20:21
#31
Postat 20 octombrie 2017 - 09:03
#33
Postat 20 octombrie 2017 - 16:39
Pelbartus, la 20 octombrie 2017 - 09:03, a spus:
Nu pot intelege... sunt convins ca orice masuratoare, studiu sau indicator ar releva faptul ca la intersectia centurii cu soseaua catre AS este necesar un pasaj suprateran. Studiul de fezabilitate ce zice? De ce nu e necesar pasaj?! Si la trecerea CF va fii drum pe 4 benzi cu bariera?!! Totusi e un proiect pe fonduri europene, eram convins ca macar acum se va repara ce nu au prevazut in proiectele initiale.