STP Timișoara Forum: DX12 Drumul express Craiova - Pitesti - STP Timișoara Forum

Salt la continut

Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

DX12 Drumul express Craiova - Pitesti 121.1km

#1 Useril este offline   dan.s 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 4388
  • Inregistrat: 11 septembrie 15
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Everywhere

Postat 11 decembrie 2020 - 19:19

Situatie lucrari (conform API/Forum PUM)
TRONSON 1: km 0+000-km 17+700
TRONSON 2 - LOT 1: km 17+700-km 36+200
TRONSON 2 - LOT 2: km 36+200-km 57+550
TRONSON 3: km 57+550-km 89+300
TRONSON 4: km 89+300-km 121+115




Imagine postata
0

#2 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 04 ianuarie 2021 - 11:16

https://www.economic...uXvXF97uL5PVHUo

Ministerul Transporturilor a transmis la Comisia Europeană proiectul "Drum expres Craiova Piteşti"

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a finalizat miercuri procesul de evaluare, contractare şi de transmitere la Comisia Europeană a proiectului major "Drum expres Craiova Piteşti", informează MTI printr-un comunicat remis AGERPRES.

Obiectivul general al contractului de finanţare "Drum expres Craiova-Piteşti" îl reprezintă crearea unei căi de comunicaţie moderne între oraşele Craiova şi Piteşti, cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei.
"Prin implementarea acestui proiect se va realiza legătura între cele două ramuri ale coridorului TEN-T Core Rin-Dunăre din România, asigurându-se astfel creşterea siguranţei utilizatorilor şi îmbunătăţirea competitivităţii economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieţei interne cu scopul de a crea condiţiile pentru creşterea volumului investiţiilor, promovarea transportului durabil şi a coeziunii în reţeaua de drumuri europene", se menţionează în comunicat.

Pe lângă importanta naţională, proiectul "Drum expres Craiova-Piteşti" va deservi în condiţii bune traficul de tranzit internaţional, de mărfuri şi persoane de pe teritoriul României, asigurând mobilitatea şi conectivitatea regiunii sud-vestice a ţării cu reţeaua naţională TEN-T Core.

Obiectivul specific al contractului de finanţare este reprezentat de construcţia unui drum expres în lungime de 121,185 km de 2 x 2 benzi, 10 noduri rutiere, 75 poduri şi pasaje şi 26 intersecţii denivelate fără acces, precum şi 3 baze întreţinere şi deszăpezire, 4 spaţii de servicii şi 4 parcări de scurtă durată.

Valoarea totală a proiectului este de 4,934 miliarde lei, din care valoarea totală eligibilă, finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, este 4,162 miliarde de lei (85% din valoarea totală eligibilă aprobată - 3,537 miliarde de lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% în valoare de 624,303 milioane de lei va fi finanţată din bugetul beneficiarului).

Perioada de implementare a Proiectului este de 61 luni, respectiv între 1 decembrie 2018 şi 31 decembrie 2023.
"Chiar dacă este final de an pregătirea documentelor pentru obţinerea finanţării europene rămâne una dintre priorităţile noastre principale. Nu ne mai permitem să pierdem nicio zi care să întârzie realizarea unor proiecte precum "Drumul expres Craiova-Piteşti".
Au fost prea multe şanse ratate în ultimii ani când, din cauza lipsei de viziune a unor miniştri şi indolenţei şi incompetenţei unor funcţionari, proiectele de infrastructură au rămas de multe ori simple desene frumos colorate plimbate prin studiourile de televiziune.
Dacă vrem rezultate concrete trebuie să existe implicare maximă de la nivelul conducerii până la ultimul funcţionar care participă la realizarea proiectelor de infrastructură.
Asta am cerut şi mă asigur în fiecare zi că mesajul meu a fost înţeles", a declarat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
0

#3 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 08 februarie 2021 - 09:30

https://www.g4media....CeNqaw.facebook

Constructorul Drumului Expres Craiova-Pitești a pregătit organizarea de șantier pentru începrea lucrărilor. Investiție de peste 670 de milioane de lei, pentru 31 de kilometri de drum

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR a anunțat miercuri că antreprenorul tronsonului 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești, Asocierea S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L, a pregătit organizărea de șantier.

Este vorba despre lucrări premergătoare începerii lucrărilor de execuție.

Valoarea contractului pentru Drumul Expres Craiova – Pitești este de 670.717.330,94 lei fără TVA, sursa de finanțare fiind fonduri europene nerambursabile. .

Potrivit reprezentanților companiei, traseul are o lungime de 31,75 km. Tronsonul 3 se construiește între localitățile Slatina și Colonești. Perioada de proiectare este de 12 luni, iar perioada de execuție este de 24 luni. Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 de luni.
Imagine atasata: traseu-drum-expres-craiova-pitesti-sursa-cnair-768x458.jpeg

Aceasta postare a fost editata de raducu: 08 februarie 2021 - 09:32

1

#4 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 21 februarie 2021 - 13:06

https://monitorizari...MVtSNw.facebook

Lucrările la Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești avansează în ritm susținut, în special pe Tronsonul 2 de circa 40 de km pe care lucrează asocierea românească de companii condusă de UMB.
Tocmai pentru că lucrările sunt avansate, autoritățile de la Transporturi speră să deschidă traficul pe acest tronson care ocolește atât Slatina, cât și Balșul, bazându-se pe promisiunea constructorului UMB care are deja un „istoric” de a finaliza proiecte înainte de termen.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunța la începutul anului că se bazează pe promisiunea constructorului UMB de a finaliza și a da în trafic până la final de 2021 cei circa 40 de km de pe tronsonul 2 al Drumului Expres DX12 Craiova - Pitești.
Similar, și șefa de la Drumuri anunța încă din decembrie 2020 într-un interviu pentru HotNews.ro că anul acesta tronsonul 2 din DX12 va fi gata.

La momentul de față, potrivit raportării CNAIR de pe harta proiectelor gestionată de CESTRIN, stadiul fizic al lucrărilor pe Tronsonul 2 din DX12 este de circa 60%, iar termenul contractual este Q2 2022.

Cu toate acestea, constructorul român UMB are deja are o tradiție în a lucra cu toate motoarele turate și de a finaliza mult înainte de termen lucrările.

Anul trecut UMB a finalizat cei 16 km din autostrada A7 (Centura Bacău) cu mai bine de un an înaintea termenului contractual, iar în trecut a mai finalizat și o porțiune din
A1 de lângă Timișoara cu aproape jumătate de an în avans.

Tronsonul 2 (împărțit în două loturi) are o lungime de 39,85 km și va ocoli orașele Balș și Slatina. Contractul cu asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL a fost semnat la final de 2018 pentru circa 309 milioane de euro.

Contractul are termen 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție, lucrările demarând în primăvara lui 2019.

Tronsonul 2: Balș - Slatina

Lungime: 39,85 km
Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km
Constructor: UMB - Tehnostrade - SA&PE Construct
Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)
Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în mai 2019)
Termen de finalizare: Q4 2021

Potrivit CNAIR, pentru execuția Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova - Pitești, vor fi realizate 34 de structuri. Acestea vor avea 869 de grinzi care presupun:

- peste 20.000 metri³ de beton,
- peste 3.200 tone oțel beton,
- lungimi între 12 - 40 metri,
- înălțimi între 60 - 200 centimetri,
- peste 1.800.000 metri de toron.

Lungimea totală a acestor grinzi depășește 32.000 metri. Grinzile sunt realizare în fabrica de grinzi a antreprenorului, aflată în șantier.
Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:

Lungime: 121 km
Viteza de proiectare: 120 km/h
Platforma: 22,00 metri
Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri
Spațiu median: 3,00 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

Imagine atasata: image-2019-08-22-23325996-0-drumul-expres-craiova-pitesti-tronsoane.jpg
Drumul expres Craiova - Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.

Licitațiile pentru cele 4 loturi aferente drumului expres Craiova - Pitești au fost lansate încă din iulie 2017, dar nu toate tronsoanele au fost până acum contractate.

Tronsoanele 3 și 4 au fost contestate, iar procedura lansată de CNAIR a fost infirmată în instanță încă din 2018. Cele două au fost relicitate, iar căștigătorul la licitație a venit la finalul lunii iunie - UMB pentru ambele tronsoane.

Contractele au fost semnate în septembrie 2020, dar pentru pentru Tronsonul 4 instanța de judecată a decis recent revizuirea deciziei CNAIR.

Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018, iar din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier.

Tronsonul 1 (17,7 km) este executat de către italienii de la Tirrena Scavi pentru circa 76 de milioane de euro, iar Tronsonul 2 (39,85 km), care va ocoli și orașele Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL pentru circa 309 milioane de euro. Cele trei contracte au termen 12 luni pentru proiectare și apoi 24 de luni pentru execuție.

Aceasta postare a fost editata de raducu: 21 februarie 2021 - 13:12

0

#5 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 25 februarie 2021 - 11:38

https://www.g4media....T5-e4c.facebook


A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia lotului 4 al drumului expres Craiova – Piteşti

Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade a câștigat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lotului 4 al drumului expres Craiova – Piteşti, a anunțat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), conform news.ro.

Valoarea contractului este de peste 617 milioane de lei, fără TVA.
În urma finalizării procesului de reevaluare a ofertelor dispus de Curtea de Apel Bucureşti prin hotărârea civilă nr. 2127/2020, pronunţată în 16 noiembrie 2020, în cursul de miercuri CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Proiectare şi Execuţie Drum Expres Craiova – Piteşti, Tronsonul 4”.

Ofertantul desemnat caştigător este Asocierea S.C. SA&PE Construct S.R.L. – S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. (S.C. SA&PE Construct S.R.L. – Lider de asociere), cu preţul de 617.080.915,60 Lei fără TVA.

Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 24 de luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie ofertată este de 10 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia drumului expres Craiova – Piteşti, Tronsonul 4, cu o lungime de 31,88 km.

Traseul drumului expres se desfăşoară pe teritoriul judeţului Argeş şi începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localităţile Albota şi Costeşti, ocoleşte pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1, Bucureşti – Piteşti, la km 121+185.

Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire, relatează news.ro
0

#6 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 14 martie 2021 - 17:47

https://www.g4media....ee5krQ.facebook

Drumul expres Craiova – Pitești: încep lucrările și pe lotul 3, mai trebuie atribuit doar contractul de pe lotul 4

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a semnat autorizația de construire pentru Lotul 3 Slatina – Colonești, cu o lungime de 31,7 km, ce face parte din drumul expres Craiova – Pitești, potrivit unei postări pe Facebook.

Constructorul este grupul de firme al lui Dorel Umbărescu, SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, contractul valorează 670 de milioane de lei, iar banii provin din fonduri europene nerambursabile. Perioada de execuție este de doi ani, dar constructorul a promis că lucrările s-ar putea termina mai rapid, în 2022, potrivit ministrului Transporturilor.

Tronsonul 1, cu o lungime de circa 17,7 km, este executat de către italienii de la Tirrena Scavi. Tronsonul 2, cu o lungime de circa 40 de kilometri, care cuprinde și centurile ocolitoare de la Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Consitrans. Și tronsonul 3 este construit de firmele lui Umbrărescu.

În ceea ce privește lotul 4 și ultimul, Drulă anunță că în urmă cu două săptămâni a fost desemnat câștigător tot Umbrărescu, dar au fost depuse contestații de o firmă chinezească: ”așteptăm un răspuns rapid de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și ne dorim să semnăm contractul și pe acest lot cât mai curând”. (Foto: Traseul Drumul Expres Craiova – Pitești / CNAIR)
1

#7 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 13 iunie 2021 - 16:26

https://economedia.r...yM#.YMYVS-9DPIV

Lucrări în ritm de melc pe primul lot al Drumului Expres Craiova-Piteşti, unde constructor este o firmă din Italia (Pro Infrastructură)

Evoluţie dezamăgitoare pe primul lot al Drumului Expres Craiova – Piteşti, unde lucrează constructorul Tirrena Scavi din Italia, potrivit Asociaţiei Pro Infrastructura, care a publicat cele mai noi imagini cu şantierul tronsonului Craiova – Robăneşti (17 km în judeţul Dolj).

Stadiul fizic al lucrării este de doar 25%, conform raportului de progres al Companiei de Drumuri, iar constructorul are mai multe tronsoane unde au rămas culturile agricole. De ieri, constructorul are Autorizaţie de Construire pe întreaga lungime a lotului după ce Ministerul Transporturilor a emis avizul pentru ultimii trei kilometri.

„Pe acest șantier evoluția este dezamăgitoare. Ieri a fost semnată și ultima autorizație de construire, aproximativ 3,3 km din totalul de 17. Se poate vedea cu ușurință la începutul filmării că suprafața respectivă are diverse culturi agricole nederanjate. Fiindcă întreg lotul este acum autorizat, cerem antreprenorului ca în cel mai scurt timp posibil să-și mărească mobilizarea semnificativ. Vara este excelentă pentru lucrări de terasamente, iar un constructor serios ar putea așterne asfalt pe o mare parte din lot în acest an, și ar deschide traficul anul viitor”, arată Asociaţia Pro Infrastructură.

Respectivul constructor a livrat la timp tronsoane de autostradă precum A3 Transilvania segmentul de la Gilău sau pe A1 Timişoara – Lugoj, însă pentru primul lot al Drumului Expres Craiova – Piteşti precum şi pentru alte două contracte (Modernizarea Centurii Bucureşti DN 2 – A2 şi Centura Timişoara Sud) lucrările avansează greu.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 1 al DEx 12 Craiova – Piteşti a fost semnat în decembrie 2018 pentru 360 milioane lei şi o durată de trei ani. Termenul contractual este decembrie 2021 și, evident, nu poate fi respectat.

Pe următoarele două loturi, 2 şi 3, lucrează constructorul băcăuan UMB, lotul 2 de 40 de kilometri dintre Balş şi Slatina urmând să fie deschis circulaţiei până la sfârşitul anului (stadiu fizic peste 80%). Contractul pentru lotul patru, unde tot acelaşi constructor este desemnat câştigător, nu poate fi semnat din cauza unor contestaţii.
0

#8 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 29 iunie 2021 - 08:41

https://www.economic...xNSmCF8gG2AqZJ4

„Autostrada Ford” – Chinezii revin în cursa pentru tronsonul 4 și sunt obligați să-i plătească 5.000 lei lui Umbrărescu

Chinezii de la China Railway revin în cursa pentru tronsonul 4 din Drumul Expres Craiova - Pitești, în urma deciziei de joi a Curții de Apel București, care îi obligă totodată să-i plătească 5.000 de lei cheltuieli de judecată lui Dorinel Umbrărescu. Și chiar dacă va fi declarată admisibilă oferta chinezilor, tot grupul UMB ar câștiga contractul, pentru că oferta sa se situa pe primul loc, apreciază pasionații de infrastructură.

„Admite plângerea. Modifică în parte Decizia CNSC. In rejudecarea contestaţiei: Admite în parte contestaţia. Anulează în parte: comunicarea rezultatului procedurii nr.92/15389/24.02.2021, raportul procedurii de atribuire, actele care au stat la baza emiterii acestuia, şi anume în ceea ce priveşte oferta contestatoarei CHINA RAILWAY 14 TH BUREAU CO LTD. Obligă autoritatea contractantă să reevalueze oferta depusă de contestatoarea CHINA RAILWAY 14 TH BUREAU CO LTD din perspectiva verificării incidenţei motivelor de excludere prevăzute de disp. art. 167 alin. 1 lit. c) şi lit. h) din Legea nr. 98/2016 conform considerentelor prezentei decizii. Admite în parte cererea de intervenţie accesorie formulată de asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL-SC SPEDITION UMB SRL-SC TECHNOSTRADE SRL. Menţine în rest decizia CNSC. Obligă petenta la plata către intimata asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL-SC SPEDITION UMB SRL-SC TECHNOSTRADE SRL a sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat, admise în parte”, se arată în soluția pe scurt a instanței, pronunțată pe 24 iunie 2021.

Așadar, conform deciziei instanței, Compania de Drumuri este obligată să reevalueze oferta chinezilor din perspectiva motivelor de excludere din licitație. Înainte de a fi excluși din procedură, chinezii se plasau oricum pe locul 3. Astfel, dacă nu vor găsi noi motive, acceptabile în instanță, să atace oferta constructorului român de pe primul loc, clasamentul nu se va modifica, potrivit pasionaților de infrastructură, care apreciază că se pierde foarte mult timp din cauza contesațiilor.

În martie, China Railway 14th Bureau Co Lld a contestat din nou licitația pentru tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești, după ce Dorinel Umbrărescu a fost desemnat a doua oară câștigător.
ADVERTISING

Pe 24 februarie 2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat din nou câștigătorul licitației pentru tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești. Este vorba de firmele lui Dorinel Umbrărescu, care construiesc și tronsoanele 2 și 3 ale aceluiași drum de mare viteză. Dorinel Umbrărescu fusese declarat câștigător al licitației pentru acest tronson și anul trecut, însă rezultatul a fost contestat iar Curtea de Apel București a dispus reevaluarea ofertelor.

Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor ofertată este de 10 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Drum Expres Craiova – Pitești, Tronsonul 4, cu o lungime de 31,88 km. Construcția acestui drum expres se desfășoară pe teritoriul Județului Argeș și începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localitățile Albota și Costești, ocolește pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1 București – Pitești la km 121+185.

DX12 Craiova-Pitești (121 km) este unul dintre principalele obiective la capitolul transport rutier, aflat în programul de guvernare. Anul acesta, Guvernul alocă peste 760 de milioane de lei pentru acest proiect.


,,
0

#9 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 01 iulie 2021 - 09:52

Vezi postarearaducu, la 13 iunie 2021 - 16:26, a spus:

https://economedia.r...yM#.YMYVS-9DPIV

Lucrări în ritm de melc pe primul lot al Drumului Expres Craiova-Piteşti, unde constructor este o firmă din Italia (Pro Infrastructură)

Evoluţie dezamăgitoare pe primul lot al Drumului Expres Craiova – Piteşti, unde lucrează constructorul Tirrena Scavi din Italia, potrivit Asociaţiei Pro Infrastructura, care a publicat cele mai noi imagini cu şantierul tronsonului Craiova – Robăneşti (17 km în judeţul Dolj).

Stadiul fizic al lucrării este de doar 25%, conform raportului de progres al Companiei de Drumuri, iar constructorul are mai multe tronsoane unde au rămas culturile agricole. De ieri, constructorul are Autorizaţie de Construire pe întreaga lungime a lotului după ce Ministerul Transporturilor a emis avizul pentru ultimii trei kilometri.

Urmare la aceasta postare !
Seamana cumva cu ,,realizarile,, de pe VO Timisoara Sud ?

https://www.digi24.r...jmUQ34GGcDYASNQ

Tronsonul 1 al drumului expres Craiova-Pitești mai întârzie un an. Constructorul reclamă că zilnic își dau demisia câte 10 muncitori

Finalizarea tronsonului 1, între Craiova și Balș, se amână cu încă un an.

Nici anul acesta nu se va circula pe drumul expres dintre Pitești și Craiova. Finalizarea tronsonului 1, între Craiova și Balș, se amână cu încă un an. Deși ar fi trebuit ca lucările să se încheie în 2021, stadiul realizării lor e de abia 24%. Reprezentanții firmei de construcții au declarat, miercuri, că se confruntă cu lipsa de muncitori și că în fiecare zi, cel puțin zece își dau demisia.

Deși termenul de predare al tronsonului dintre Craiova și Balș este decembrie 2021, constructorul a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că nu va fi posibil acest lucru și că abia la finalul lui 2022 se va putea circula pe porțiunea respectivă.

Potrivit constructorului, lucrările sunt finalizate în proporție de 24%, deși potrivit contractului stadiul ar fi tebuit să ajungă la 70%.

Constructorul a invocat mai multe motive pentru care s-a ajuns la această situație. El s-a plâns de lipsa forței de muncă și a reclamat că zilnic își dau demisia cel puțin 10 muncitori și că a doua zi trebuie să angajeze alții în loc pentru a completa schema de personal, dar că asta e dificil deoarece găsește greu muncitori calificați.

În prezent, pe șantier sunt 300 de angajați și 100 de utilaje.

Pe de altă parte, constructorul a invocat că au fost descoperite mai multe sonde de gaz pe traseu, ceea ce a impus modificarea proiectului, ceea ce a dus la întârzieri.

Tronsonul 1 Craiova-Balș se întinde pe 17 km, iar valoarea totala a lucrării este de 358 de milioane de lei. Este unul dintre cele 4 tronsoane din Drumul Expres Craiova - Pitești care ar trebui să fie finalizat în totalitate în 2023.

Aceasta postare a fost editata de raducu: 01 iulie 2021 - 09:59

0

#10 Useril este offline   Elphax 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 910
  • Inregistrat: 18 aprilie 15
  • Sexul:masculin

Postat 02 iulie 2021 - 15:17

TS plateste putin, la Craiova angajatii s-au mutat la UMB. La Timisoara nu stiu unde s-au mutat dar sigur nu sunt pe santier ...
0

#11 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 27 iulie 2021 - 12:01

https://stirileprotv...qWLZsMRgcZPrWcg

Surpriză pentru șoferi. O bucată din drumul expres Craiova - Pitești ar putea fi finalizată înainte de termen

Primul drum expres din România, care se construiește între Craiova și Pitești, va avea un lot terminat până la finalul anului.

Surprinzător, bucata de șosea de viteză dintre Slatina și Balș ar putea fi gata chiar înainte de termen. Însă, deocamdată, pe alte tronsoane ale drumului expres, care ar trebui să fie gata în 2024, nici măcar nu au început lucrările.

Pe drumul expres care va face legătură între Craiova și Pitești se lucrează doar pe jumătate din traseu. Între Craiova și Slatina, potrivit contractului, termenul de finalizare este 2022. Între Slatina și Pitești termenul este 2024, pentru că nu s-au terminat încă licitațiile.

Acolo unde muncitorii sunt deja pe șantier, stadiul lucrărilor arată diferit. Dacă între Craiova și Balș constructorul Tirrena Scavi a ajuns la 25% din execuție, între Balș și Slatina asocierea Construct - Spedition UMB - Tehnostrade - Consitrans a terminat 80% din lucrare.

Avansul spectaculos se vede și din aceste imagini filmate cu drona. Pe anumite bucăți este turnat deja primul strat de asfalt. Și podul peste Olt este aproape terminat. Au fost ridicați pilonii și numai pe anumite porțiuni mai rămân de montat grinzile de beton.

Cand va fi gata primul drum expres din Romania. Costa aproape un miliard de euro

Drumul expres între Craiova și Pitești este o premieră pentru infrastructura românească.

Are 120 de kilometri, iar un kilometru costă aproape 8 milioane de euro. Lucrările pentru întregul drum se apropie de un miliard de euro, 85% fiind bani europeni.

Ar fi prima șosea de acest fel care se construiește în România. Seamănă cu o autostradă, dar e cu patru metri mai îngustă, cu mai puține elemente de securitate, prin urmare și limita de viteză este mai mică. Maximum 120 km/h la câmpie și 100 în zonele muntoase. Drumul expres poate fi transformat într-o autostradă, dacă fluxul de mașini crește.

Drumul Expres de la Craiova la Pitești este necesar pentru investițiile din zonă. În special pentru fabrica Ford de la Craiova, care ar putea astfel să-și scoată mai ușor producția din țară. Nu la fel stau lucrurile la autostrada Sibiu - Pitești. Pe bucățile de autostradă care ar traversa munții nu au fost terminate deocamdată licitațiile.

Când va fi terminat drumul expres, vom putea ajunge mai ușor de la București la Craiova. Dacă acum din Capitală facem în jur de patru ore până la Craiova, condusul pe noua șosea de viteză ar putea să ne economisească mai bine de o oră.
0

#12 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 01 august 2021 - 11:57

https://monitorizari...0-qQ5A.facebook
Imagine atasata: image-2021-07-30-24950187-41-drum-expres-craiova-pitesti.jpg

A fost desemnată firma care se va ocupa de tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Pitești / Cătălin Drulă: Să sperăm că a treia oară-i cu noroc

​Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, vineri, că a fost desemnată firma care se va ocupa de tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Pitești - constructorul care lucrează deja pe loturile doi și trei. Este vorba despre UMB - Tehnostrade - SA&PE Construct, care a fost desemnat câștigător deja de două ori pe acest sector. "Să sperăm că a treia oară-i cu noroc și că licitația nu va mai fi contestată din nou", spune Drulă.

"Pe tronsonul lung de 31,8 km dintre Colonești și Pitești vorbim despre un antreprenor român serios, care lucrează foarte bine și pe loturile 2 și 3 ale aceluiași proiect și care a fost desemnat câștigător deja de 2 ori pe acest sector. Să sperăm că a treia oară-i cu noroc și că licitația nu va mai fi contestată din nou", a scris pe Facebook Cătălin Drulă, fără a menționa numele firmei desemnate câștigătoare. Constructorul loturilor 2 și 3 ale Drumului Expres Craiova-Pitești este asocierea UMB - Tehnostrade - SA&PE Construct.

De la momentul semnării contractului, constructorul va avea la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 24 pentru execuție. Ministrul Transporturilor spune însă că există mari șanse ca finalizarea lucrărilor să aibă loc mai repede de termenul contractual - mai ales că pe lotul 4 pot fi mobilizate resursele deja mobilizate de constructor pe loturile 2 și 3. Acestea vor fi gata anul acesta, respectiv în 2022 (împreună cu lotul 1), mai spune Cătălin Drulă.

Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:

Lungime: 121 km
Viteza de proiectare: 120 km/h
Platforma: 22,00 metri
Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri
Spațiu median: 3,00 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

Drumul expres Craiova - Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.

Licitațiile pentru cele 4 loturi aferente drumului expres Craiova - Pitești au fost lansate încă din iulie 2017, dar nu toate tronsoanele au fost până acum contractate.

Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018, iar din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier.

Tronsonul 1 (17,7 km) este executat de către italienii de la Tirrena Scavi pentru circa 76 de milioane de euro, iar Tronsonul 2 (39,85 km), care va ocoli și orașele Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL pentru circa 309 milioane de euro. Cele două contracte au termen 12 luni pentru proiectare și apoi 24 de luni pentru execuție.

Tronsonul 2: Balș - Slatina

Lungime: 39,85 km
Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km
Constructor: UMB - Tehnostrade - SA&PE Construct
Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)
Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în mai 2019)
Termen de finalizare: Q4 2021

Potrivit CNAIR, pentru execuția Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova - Pitești, vor fi realizate 34 de structuri. Acestea vor avea 869 de grinzi care presupun:

- peste 20.000 metri³ de beton,
- peste 3.200 tone oțel beton,
- lungimi între 12 - 40 metri,
- înălțimi între 60 - 200 centimetri,
- peste 1.800.000 metri de toron.

Lungimea totală a acestor grinzi depășește 32.000 metri. Grinzile sunt realizate în fabrica de grinzi a antreprenorului, aflată în șantier.

Tronsonul 3 (31,75km) și Tronsonul 4 (31,82 km) au fost contestate, iar procedura lansată de CNAIR a fost infirmată în instanță încă din 2018. Cele două au fost relicitate, iar căștigătorul la licitație a venit la finalul lunii iunie 2020 - UMB pentru ambele tronsoane.

Contractele au fost semnate în septembrie 2020, dar pentru Tronsonul 4 instanța de judecată a întors decizia. În luna februarie CNAIR a decis din nou să atribuie contractul Lotului 4 către UMB, dar și de această dată au fost depuse contestații.


Drum expres vs. Autostradă - care sunt diferențele, care sunt asemănările


E bine de știut că, în momentul actual, în România NU EXISTĂ NICIUN DRUM EXPRES conform normativului de drum expres aflat în vigoare (DX-AND_589-2013).

Există totuși în execuție Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești, conform normativului din 2007.

În orice caz, dincolo de toate miturile urbane perpetuate care clasifică unele drumuri de patru benzi cu separatoare de sens, drept drum expres, în România la ora actuală nu există drumuri expres. Scriptic, ele sunt doar trecute în Codul Rutier și sunt asimilate ca limită de viteză drumurilor naționale europene (100km/h).

În realitate, conform normativului actual, un drum expres este destul de asemănător cu o autostradă: e un drum de mare viteză (100km/h+), are cel puțin două benzi pe sens, are sensurile separate, nu trece prin localități, iar intersecțiile sunt denivelate (fără conflict de trafic).

Față de o autostradă, însă, există mai multe diferențe, printre care: benzile sunt mai înguste, lipsesc benzile de urgență, tipul de parapet separator e diferit și spațiul median e mai mic, benzile de încadrare accelerare/ decelerare diferă, iar curbele și razele șoselei sunt diferite.

Aceasta postare a fost editata de raducu: 01 august 2021 - 11:59

0

#13 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 16 august 2021 - 09:09

https://www.automark...PflXhX6V2x2mSeI

Fabrica Ford va fi “conectată” la viitorul drum expres Craiova-Pitești

Ministrul Transporturilor a anunţat că a fost lansată licitaţia pentru proiectarea la cheie ”a unui drum vital pentru zona Craiovei”, respectiv legătura dintre uzina Ford (din DN6) cu viitorul drum expres Craiova-Piteşti (tronsonul 1).

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat anunțul de licitație pentru proiectarea drumului de legătură DN6 (zona uzinei Ford) cu Drumul Expres Craiova - Pitești tronsonul 1. Valoarea estimată a contractului este de 1,26 milioane de lei, acesta urmând să fie finanțat din fonduri europene.

“Ofertele pot fi depuse până în data de 8 septembrie,” potrivit lui Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.

Acesta a precizat că, după încheierea procedurii şi semnarea contractului, proiectantul va realiza în 3 luni studiul de fezabilitate şi în alte 2 luni proiectul tehnic detaliat.

”Ne mai rămâne ulterior doar să licităm şi dăm în execuţie proiectul final - deci nu vor exista întârzieri ale lucrărilor în teren, se va lucra din ziua 1 a contractului. Mă bucur să văd că sunt puse în aplicare asemenea proiecte de infrastructură, care susţin atât comunităţile locale, cât şi marii actori din industria ţării,” a mai spus Drulă.
0

#14 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 18 august 2021 - 09:29

https://www.g4media....vFqAlOnJIKmfH2c

Imagine atasata: Lot-4-Drum-Expres-Craiova-Pitesti-640x400.jpg
„Autostrada Ford”: S-a semnat contractul cu UMB pentru ultimul tronson al Drumului Expres Craiova – Piteşti. Tronsonul de 32 de kilometri dintre Coloneşti şi Piteşti trebuie să fie terminat în trei ani

Compania de Drumuri a semnat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia ultimului lot al Drumului Expres Craiova – Piteşti, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook. Semnarea contractului a fost posibilă pentru că nu s-au depus contestaţii.

Constructorul UMB care lucrează şi pe loturile 2 şi 3 are la dispoziţie un termen de 36 de luni, din care 12 pentru proiectare şi 24 de luni execuţie pentru realizarea secţiunii Coloneşti – Piteşti cu o lungime de 32 de kilometri. Mobilizarea celui mai puternic drumar din România este excelentă pe cele două loturi cu o lungime totală de 72 de kilometri, prin urmare ritmul de lucru pe şantier ar trebui să fie similar şi pe lotul 4, consideră ministrul Drulă.

„Am participat astăzi la sediul CNAIR la semnarea contractului dintre Compania de drumuri și câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția lotului 4, grupul de firme UMB. Același antreprenor lucrează excelent pe tronsoanele 2 și 3 ale drumului expres și mă aștept ca ritmul să fie similar și pe acest segment din DX12.

Aceasta postare a fost editata de raducu: 18 august 2021 - 09:31

0

#15 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 21 septembrie 2021 - 11:15

https://romanialiber...Sptd_JPpyTquUW4

Se construiește drumul expres Craiova – Pitești. Când ar putea fi gata

Se construiește drumul expres Craiova – Pitești. Dar proiectul avansează cu dificultate. Pe primul tronson lucrările au ajuns abia la 36,51 la sută.

Constructorului Tirrena Scavi i-a rămas de construit încă 63,49 la sută din drum, anunță publicația „Gazeta de Sud”. Cel mai recent termen indicat pentru finalizarea lucrărilor este data de 31 decembrie 2022.

Au fost necesare lucrări de relocare şi protejare utilităţi. Acestea au condus la eliberarea cu întârziere a autorizaţiilor de construcţie şi predarea întregului amplasament al Drumului Expres abia în data de 15.06.2021. Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni de la data ordinului de începere a Lucrărilor. Din acest motiv, termenul estimat de finalizare a lucrărilor este data de 31.12.2022, au explicat constructorii.

Problema drumului expres este complicată întrucât, potrivit site-ului https://cvlpress.ro, lucrarea a fost împărţită de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în patru tronsoane. Cel de-al patrulea tronson abia a fost încredinţat şi asta ca urmare a contestaţiilor formulate de compania China Railway 14th BureauCO împotriva deciziei de atribuire a contractului către SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – TehnostradeSRL. Această grupare reprezintă un consorţiu de firme gestionate de Dorel Umbrărescu, cunoscut drept “regele asfaltului din România”, dezvăluie site-ul cvlpress.ro. Aceleaşi firme sunt titulare de contract şi pe tronsoanele 2 şi 3 ale viitorului drum expres Craiova – Piteşti.
Se construiește drumul expres Craiova – Pitești. Cel mai avansat este tronsonul 2

Cele mai avansate lucrări sunt pe tronsonul 2. Pe de altă parte, cel mai mic tronson dintre cele patru este tronsonul 1, cu lungimea de 17,7 kilometri. Aici, stadiul de execuţie a lucrărilor aici este abia la 30 la sută. Constructorul de pe tronsonul 1 este firma italiană Tirrena Scavi. Se pare că firma italiană menționată nu mai poate să susţină financiar lucrarea de la Craiova.

Pe lângă chestiunea financiară mai sunt și alte probleme. Studiul de fezabilitate realizat în 2007, pe vremea când ministru al Transporturilor era Ludovic Orban, nu mai corespunde cu actualul amplasament și nu a ţinut cont de existența unui câmp de sonde.

Firma italiană are mai mulți subcontractanți. Unul dintre ei, care se ocupă cu realizarea proiectului tehnic, este firma unui fost director din CNAIR. O altă firmă subcontractoare este a unui „apropiat” al unui șef de la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.

Centura de Ocolire Craiova Varianta Sud are la rândul ei mari probleme. În februarie 2021, CNAIR a scos din nou la licitaţie execuţia lucrărilor de construire a Centurii de ocolire – Varianta Sud. O comisie din cadrul DRDP Craiova are de analizat șapte oferte. Directorul interimar al DRDP Craiova este Constanţa Pistol, ea fiind şi preşedintele comisiei de licitaţie. Presa locala susține că directorul interimar nu se implică întrucât aşteaptă revenirea pe post a fostului director, care este suspendat şi trimis în judecată pentru înşelăciune.

Ca răspuns la întrebările ziarului „România liberă”, CNAIR ne-a precizat că „în prezent se află în evaluare ofertele depuse la DRDP Craiova pentru procedura de achiziție. Comisia de evaluare numită în baza deciziei Directorului Regional DRDP Craiova, după finalizarea evaluării ofertelor, va proceda la întocmirea raportului procedurii, desemnând Antreprenorul care va executa lucrările. Obiectivul este cuprins în Lista obiectivelor de investiții cu Finanțare de la Bugetul de Stat în anul 2021”.

„Directorul Regional de la DRDP Craiova este Bratu Bogdan Laurențiu care are în prezent suspendat contractul individual de muncă. În acest context, a fost numită Pistol Constanța ca Director Regional, cu atribuții depline. Menționăm că numirile celor doi au fost făcute conform statutului companiei, cu aprobarea Consiliului de Administrație”, ne-a precizat CNAIR.

Tot potrivit CNAIR, „printre sarcinile directorului interimar” se regăsește și proiectul Centurii de Ocolire Craiova – Varianta Sud.

O altă lucrare cu probleme este centura rutieră a orașului Târgu Jiu. CNAIR ne-a precizat că, pentru acest proiect, contractul a fost semnat în data de 24.11.2020 cu Asocierea SECOL SOCIETA EDILE CONSTRUZIONI E LAVORI S.A. – SECOL ROMANIA S.R.L..

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pentru data de 15.02.2021. Durata contractuală de finalizare a lucrărilor este de 18 luni. Lucrarile se estimeaza să fie finalizate în luna octombrie 2022, ne-a precizat CNAIR.

Site-ul cvlpress.ro dezvăluie însă că iniţial, CNAIR a respins oferta firmei italiene ca inacceptabilă. SECOL a contestat la Tribunalul Bucureşti această decizie şi a avut câştig de cauză. CNAIR a renunţat să atace la Curtea de Apel hotărârea Tribunalului şi ulterior, a atribuit contractul firmei italiene. Potrivit presei locale, deşi ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în februarie 2021, iar în martie 2021 a fost predat amplasamentul către antreprenor, până în prezent, stadiul fizic al execuţiei este infim – aproximativ 8 la sută. Informații „pe surse” sugerează că firma Alpha Construct Sistem din Turnu Severin, deținută de un apropiat al directorului DRDP, Laurenţiu Bratu, a avut intenţia să cumpere firma SECOL ROMÂNIA SRL.

Surse neoficiale susţin că firma SECOL nu se va încadra în termenul contractual de finalizare a lucrărilor şi că, probabil, acest contract va fi reziliat.
0

Arata acest topic


Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi