STP Timișoara Forum: Resita - STP Timișoara Forum

Salt la continut

  • (7 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Resita

#81 Useril este offline   MHN 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 5982
  • Inregistrat: 29 noiembrie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:Infrastructura & Investitii

Postat 15 aprilie 2019 - 10:56

Grupul Auchan începe peste doi ani un proiect mixt de 50 milioane de euro în Reșița

Citeaza

Compania Ceetrus (fostă Immochan), divizia imobiliară a grupului francez Auchan, va începe în doi ani un proiect de peste 50 de milioane de euro în Reșița, o investiție care ar trebui să revitalizeze fosta platformă industrială Mociur a Uzinei Constructoare de Mașini Reșița (UCMR).

[...]

România a fost prima țară în care Ceetrus a dezvoltat un ansamblu de locuințe, iar acum investitorul și-a convins consiliul de administrație, pentru a doua oară, să facă un pariu riscant printr-o investiție uriașă într-un oraș cu 88.000 de locuitori, cum este Reșița. Unul dintre cei mai mari proprietari de spații comerciale din România, având în coproprietate cu Auchan 23 din cele 33 de hipermarketuri pe care francezii le-au deschis în România, plus complexul Coresi din Brașov, Ceetrus a intrat într-o perioadă în care acceptă să intre doar în proiecte mixte de anvergură. După ce a cumpărat șapte hectare de teren în Reșița de la o firmă interesată de demolarea și recuperarea fierului din vechea platformă UCMR, la un preț mediu de 15-20 euro/metru pătrat, Ceetrus a mai cumpărat circa 20 de hectare din fosta platformă industrială Mociur pentru aproximativ 3 milioane de euro, cum a anunțat Profit.ro.

„Analizând piața din Reșița am realizat că potențialul de dezvoltare este mare, chiar dacă este un oraș mic, poate mai mare decât ce identificăm în București sau Brașov. Acum începem să lucrăm la Master Plan. Ne punem de acord cu administrația locală, astfel încât să ne integrăm în proiectele lor de dezvoltare. Abia ulterior vom începe demolările și curățarea platformei. Noi am anunțat că vom include și o componentă de birouri în viitorul proiect, dar nu am identificat încă cererea. Retail va fi cu siguranță, pentru că nu există niciun centru comercial la Reșița, iar locuitorii își fac cumpărăturile la Timișoara. Vom merge și pe zona de agrement, servicii hoteliere și restaurante, pentru că aici se organizează festivaluri, este o zonă turistică ce atrage oameni din Timișoara sau Serbia“, a declarat pentru Profit.ro Ruxandra Beșe, director de dezvoltare în cadrul Ceetrus Romania.

Proiectul francezilor prevede și apartamente destinate localnicilor, însă oferta va fi restrânsă. „Vor fi locuințe moderne, diferite de cutiile de chibrituri specifice fostului oraș industrial. Vrem să ne poziționăm puțin mai sus, astfel că vor fi suprafețe mai generoase. Este un proiect care va ajunge cu ușurință spre investiții de 50 milioane de euro“, specifică Ruxandra Beșe. Reșița tocmai a atras ieri două contracte de finanțare, prin fonduri europene, în valoare de circa 11,1 milioane de lei, pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe din Spitalul Județean de Urgență Reșița și pentru reabilitarea și modernizarea grădiniței „Dumbrava Minunată“.

[...]

3

#82 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 17 aprilie 2019 - 14:43

Ca sa construiesti locuinte noi intr-un oras, cu populatia tanara in scadere, cu cele mai ieftine locuinte din toata tara, intr-adevar, este un pariu foarte riscant.
3

#83 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 27 mai 2020 - 13:37

http://www.radioresi...rivate-in-lunca

O nouă zonă comercială în Reşiţa, pe fostele platforme ale CET şi Prescom

De câteva zile s-a deschis un nou şantier, de această dată fiind vorba de o investiţie privată. Reprezentanţii Primăriei ştiu despre ce este vorba pentru că ei au vândut terenul investitorului. Şeful Direcţiei de investiţii, dezvoltare locală şi mobilitate urbană a Primăriei, Adelin Tuţă, spune că se construieşte un centru comercial care va avea în componenţă trei categorii de produse: electronice-electrocasnice, bricolaj şi fast-food.

Adelin Tuţă a mai precizat că se va face şi o nouă cale de acces de la cele două supermarketuri din Luncă spre strada Fântânilor, unde de altfel este un alt supermarket. Clădirea va fi ridicată de compania Altex, care funcţionează din anul 1992 şi are deschise în ţară peste 100 de magazine. Tot acolo va funcţiona un magazin Jysk şi un restaurant KFC.
1

#84 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 02 iunie 2020 - 09:44

Reşiţa este în topul oraşelor care au reuşit să atragă importante fonduri europene: Linkul meu

Este vorba despre 160 de milioane de euro, concretizate până acum în 42 de proiecte.

Aceasta postare a fost editata de Pablo: 02 iunie 2020 - 09:44

1

#85 Useril este offline   MHN 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 5982
  • Inregistrat: 29 noiembrie 09
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:Infrastructura & Investitii

Postat 19 iulie 2020 - 14:01

Casa Baraj din Caraş-Severin a prins primele rădăcini în anii ’50 şi a crescut sub „bagheta“ lui Ioan Popa, antreprenorul care a fondat brandul de paste Monte Banato
0

#86 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 19 noiembrie 2020 - 18:14

Aquacaraș a prins ultimul tren al finanțărilor europene în actualul ciclu financiar: 175 de milioane de euro pentru Reșița și alte 14 localități

Citeaza

Toate localitățile urbane din Caraș-Severin, dar și 7 sate (Teregova, Topleț, Grădinari, Greoni, Ticvaniu Mare, Cârnecea și Secășeni) vor fi conectate 100% la infrastructura de alimentare cu apă, iar 10 aglomerări (Reșița, Caransebeș, Bocșa, Oțelu Roșu, Moldova Nouă, Oravița, Băile Herculane, Topleț, Mehadia și Anina) vor fi, de asemenea, 100% acoperite de rețele de canalizare.

Investițiile, în valoare de 175 de milioane de euro, vor fi realizate în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin” pe care Aquacaraș a reușit, in extremis, să îl depună la finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Detaliile proiectului au fost prezentate astăzi în cadrul unei conferințe de presă susținute la Consiliul Județean.„Contractul pentru acest proiect a fost semnat pe 27 mai.

Am avut o colaborare foarte bună cu operatorul Aquacaraș. Studiul de fezabilitate a fost transmis către autoritatea de management în urmă cu o lună. Ne-am mobilizat și am reușit să ajungem la un document care să fie acceptabil din partea acestei autorități. Contractul cuprinde investiții de 175 de milioane de euro cu TVA inclus”, a declarat Radu Păunescu, directorul general al firmei de consultanță care a realizat studiul de fezabilitate și aplicația de finanțare pentru această investiție.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a punctat faptul că, practic, Aquacaraș a reușit să prindă ultimul tren în acest ciclu de finanțare: „Suntem în tren, iar dacă ești în tren nici nu mai contează în care vagon ești. Iar la finalul călătoriei vom avea apă și canal în aceste localități, cu condiția ca în 2023 să fie finalizat proiectul, pentru că nu vom mai putea deconta nimic. Aici este marea provocare. Cursa abia începe. Avem 3 ani în care trebuie să cheltuim cu cap 175 de milioane de euro, să facem lucrări de calitate”.

0

#87 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 20 noiembrie 2020 - 08:20

E de 2 luni articolul, dar presupun că reprezintă ceva de actualitate:

Ceetrus, divizia imobiliară a Auchan, începe un proiect gigant în Reşiţa, cu mall, aquapark, birouri şi hoteluri, a cărui construcţie se întinde pe 15 ani

Masterplanul Ceetrus pentru Reşiţa presupune o dezvoltare în patru etape. Totul se va desfăşura pe o platformă de 36 de hectare, care a rezultat după mai multe achiziţii, derulate pe parcursul ultimilor trei ani.

Citeaza

Dezvoltatorul imobiliar Ceetrus, fostul Immochan, începe un proiect de amploare în oraşul Reşiţa, pe o suprafaţă de 36 de hectare, unde va construi un mall, un aquapark, un magazin de bricolaj, două hoteluri şi spaţii pentru birouri. Proiectul se va afla pe fosta platformă Mociur şi urmează să fie dezvoltat în decurs de 15 ani de acum încolo.

„Redăm oraşului 36 de hectare uitate şi ne asumăm ală­turi de comunitate misiunea de a construi parte din Reşiţa 2030. Cred în oportunitatea de a crea în Reşiţa un nou model de regenerare comunitară“, spune Tatian Diaconu, CEO al Ceetrus România. Fazele de dezvoltare de retail, office, divertisment şi hotel sunt corelate cu trei faze de dezvoltare de rezidenţial, care constau în 49.200 mp şi 582 de unităţi (studio, 2 camere, 3 camere). În dezvoltarea de rezidenţial, este prevăzut şi un apart-hotel (11.500 mp şi 177 unităţi).

1

#88 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 12 decembrie 2020 - 19:42

CEETRUS va reda reşiţenilor Reşiţa pierdută

Citeaza

REȘIȚA. Tatian Diaconu, CEO CEETRUS România: „Mare parte dintre răspunsuri vor veni tot de la noi pentru că fiecare deţine o fărâmă de adevăr, o fărâmă de expertiză. Doar împreună, la un moment dat, vom putea să decidem cum va arăta Reşiţa cu adevărat în 2030 sau în 2050“!

Investiţia cuprinde o zonă comercială, mall-ul, şi una de servicii, cu aquaparkul şi hotelul aferent, o parte de office, împreună cu partea de rezidenţial, precum şi o arteră care va uni cele două Reşiţe, oraşul vechi şi Govândariul; un fel de Champs Élysées al urbei, cu rol de „coloană vertebrală“, o alternativă pentru drumul pe care va circula tramvaiul. Iniţiativa este structurată pe 3-4 faze, implementabile în 10-15 ani. Masterplanul Ceetrus pentru Reșita:

Faza I: Shopping Mall (35.000 mp GLA);

Faza II: Retail DIY (9.000 mp GLA), Aquapark pe o suprafață de 4 hectare (bazine interioare și exterioare, tobogane și servicii de welness cu o capacitate pentru o audiență de 700 de persoane în interior), Hotel (11.700 mp și 150 de camere);

Faza III: Office (4.000 mp GLA);

Faza IV: Hotel (150 camere). Fazele de dezvoltare de retail, office, divertisment și hotel, sunt corelate cu 3 faze de dezvoltare de rezidențial, cu o anvergură totală de peste 49.200 mp și 582 de unități (studio, 2 camere, 3 camere). În dezvoltarea de rezidențial, este prevăzut și un Apart Hotel (11.500 mp și 177 unități).

Proiectul de regenerare urbană, amplasat pe platforma industrială Mociur-UCMR Reșița, a necesitat o serie de achiziții de teren anevoioase din punct de vedere juridic (2017 – 2020), ce s-au încheiat în 3 ani cu o achiziție totală de 36 de hectare.

„Reşiţa are baza pe care se poate reclădi în tihnă: trecutul industrial fabulos, albastrul apelor, verdele muntelui şi văpaia furnalelor din sufletul bănăţenilor! Reşiţa este doar exemplul acestor multe Reşiţe din România uitată!“, susţine directorul CEETRUS România. În 2021 se vor vedea primii paşi ai investiţiei CEETRUS la Reşiţa.

0

#89 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 04 ianuarie 2021 - 11:26

Citeaza

O nouă staţiune turistică locală din Banat va fi transformată cu fonduri europene. Zona este un adevărat colţ de rai, însă a rămas în paragină ani de zile

Primăria Reşiţa a reuşit să reintre în posesia platoului din staţiunea turistică de interes local Secu, unde vrea să construiască un punct turistic de cinci stele. Locul se află la mai puţin de 10 kilometri de centrul reşedinţei de judeţ.

Este vorba despre o zonă de peste 45.000 de mp, pe care fosta administraţie locală a concesionat-o unei firme private, pentru 49 de ani. Primarul Ioan Popa spune că societatea privată nu şi-a îndeplinit obligaţiile, investiţii de peste un milion de euro, motiv pentru care a cerut rezilierea contractului.

“Preluarea platoului Secu face parte din acţiunile, pe care le-am demarat încă de la începutul mandatului, de a readuce în patrimoniul oraşului obiective care au fost îndepărtate într-o formă sau alta. Este vorba despre o zonă unde lumea se aduna vara, pentru petrecerea timpului liber, pe malul lacului care e cel mai aproape de Reşiţa. Firma care avea concesiunea s-a obligat să investească un milion de euro, în şapte ani. Când eu am venit la Primăria Reşiţa, contractul avea deja trei ani şi nu s-a investit nici măcar 100 de mii de euro şi atunci am intrat în negocieri şi am încercat să reducem suprafaţa concesionată la nivelul investiţiilor care au fost făcute. Din păcate, ne-a contestat în instanţă decizia noastră şi au trecut aproape patru ani până am reuşit să-l readucem în patrimoniu", afirmă edilul-şef al Reşiţei.

Ioan Popa spune că zona va fi transformată cu fonduri europene în una dintre cele mai importante destinaţii de vară, pentru reşiţeni şi pentru turiştii care vin în Munţii Banatului. În primul rând, primarul Reşiţei vrea condiţii civilizate în zonă şi spune că prioritatea numărul unu este introducerea reţelelor de apă şi canalizare.

Lacul Secu se află la mai puţin de 10 km de centrul oraşului Reşiţa. A fost construit in 1963, cu o suprafaţă de peste 105 ha şi un volum de peste 15 milioane de metri cubi, serveşte la alimentarea cu apă şi protecţia Reşiţei împotriva inundaţiilor, constituind tot odată un punct de agrement în cadrul Staţiunii Turistice Secu.

1

#90 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 659
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 01 august 2021 - 11:46

https://reper24.ro/t...0tXoX2wwIcWrIjg

Tramvaiul reșițean, în standby! Ofertele depuse de Strabag și Alstom, respinse!

Reprezentanții Primăriei Reșița precizează că procedura de achiziție a fost anulată automat de către Sistemul electronic de achiziții publice deoarece ofertele depășeau valoarea estimată a investiției.

„Procedura de licitație pentru achiziția de lucrări de execuție a proiectului P1- «Modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița – faza 1» și Achiziția de lucrări de execuție a proiectului P2- «Modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița – faza 2», demarată în 02.02.2021 s-a finalizat.

În urma evaluării ofertelor depuse de către cele două asocieri de firme a căror lideri sunt STRABAG ȘI ALSTOM, s-a constatat că acestea depășeau valoarea estimată a investiției, motiv pentru care în conformitate cu Legea nr. 98/2016, art. 215 alin. (4) litera e), procedura de achiziție a fost anulată automat de către Sistemul electronic de achiziții publice.

Pentru a evita eventualele întârziere survenite în urma acestei situații, Municipiul Reșița va proceda la lansarea unei noi proceduri de licitație care va include pe lângă cele cele două proiecte menționate mai sus și proiectul – «Înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport, inclusiv implementarea Sistemului automat de taxare, a Sistemului de Management al Flotei și crearea Sistemului de Informare Dinamică a Călătorilor în stații și în vehicule». Prin această abordare se vor putea realiza concomitent toate lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de tramvai și a lucrărilor rutiere, cuprinse în Planul de Mobilitate al Municipiului Reșiței”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Reșița.


Primăria Reșița a respins cele două oferte depuse la licitația pentru derularea lucrărilor de modernizare a infrastructurii de transport din municipiu. Cei doi ofertanți au fost: asocierea STRABAG S.R.L. – MARI VILA COM S.R.L. și asocierea TramWorks, care are ca lider firma ALSTOM. Conform primelor informații, ofertele ar fi fost respinse ca urmare a faptului că valorile acestora le-au depășit pe cele estimate, publicate în cadrul licitației.

Licitația a fost demarată în luna februarie a acestui an, primarul Ioan Popa afirmând la momentul respectiv că speră ca cel târziu în luna august să fie declarat un câștigător, iar în septembrie să fie dat ordinul de începere a lucrărilor.

În aceste condiții, cel mai probabil licitația va fi reluată, deci șansele ca lucrările la unul din cele mai ambițioase proiecte ale Primăriei Reșița să înceapă anul acesta sunt practic nule. Vestea este cu atât mai îngrijorătoare pentru reprezentanții administrației locale cu cât termenul de finalizare al proiectului este finalului anului 2023, iar fiecare întârziere ridică semne de întrebare cu privire la posibilitatea terminării lucrărilor la termen.
0

#91 Useril este offline   Florin.B RATT 

  • STPT Forum Admin
  • Grup: Admin
  • Postari: 29641
  • Inregistrat: 06 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:RATT

Postat 01 august 2021 - 18:55

Transport nemotorizat? Biciclete, trotinete, ca tramvaiul are totusi motoare, chiar daca sunt electrice...
0

#92 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 659
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 06 septembrie 2021 - 16:06

https://caon.ro/prim...JWStJJpM20uuz48

Primul tramvai reşiţean va rula la Timişoara

REŞIŢA – S-au purtat discuţii pentru omologarea garniturii pe liniile municipiului de pe Bega, anul viitor. Celelalte garnituri sunt aşteptate în vara lui 2023!

Administraţia locală reşiţeană ne-a oferit joi o premieră, după lunga perioadă pandemică, deschizându-şi porţile pentru o şedinţă ordinară de consiliu local cu public, cu restricţii sanitare. Aceasta a fost urmată de o conferinţă de presă susţinută de primarul Ioan Popa, care a vorbit despre cele mai importante proiecte aprobate de consilieri.

„Patru proiecte s-au referit la tramvai, la reabilitarea, modernizare linie, cale, infrastructură tramvai, depou, staţii de redresare, a precizat Ioan Popa, primarul Reşiţei. Am avut o licitaţie, s-au prezentat doi constructori, Strabag şi Alstom, ofertele lor au fost una cu 39% şi una cu 41% peste preţul din caietul de sarcini. Am fost obligaţi să le respingem pe ambele. Am comandat proiectantului actualizare de deviz de proiect urgentă, cu noile preţuri la oţel, fier-beton, beton şi alte materiale de construcţii. A rezultat o creştere cu 34%. Cuplăm de faza 1 şi faza 2, cea de-a treia fază, care presupune şi achiziţia a 10 autobuze electrice, modernizarea Căii Timişoarei, cu apendicele spre IMR, şi realizarea Pieţei Republicii, din Muncitoresc, împreună cu o staţie intermodală de transfer tramvai-autobuz. Şi atunci valoarea proiectului va fi una mult mai mare, se apropie de 100 de milioane de euro“.

Suma impresionantă dar şi alte aspecte îi dau încredere primarului că lucrurile vor curge aproape de la sine: „Sper ca în condiţiile astea – şi cu veştile pe care le avem în ultima săptămână, că au scăzut preţurile pe bursă la oţel cu 20% – să avem ofertanţi care să demareze lucrările. Am scăzut şi termenul de execuţie de la 30 de luni la 24 de luni, pentru că suntem presaţi de timp, proiectarea şi execuţia ar trebui finalizate în 2023. Dar şi aici eu sunt optimist, pentru că pandemia şi situaţia de criză legată tocmai de aceste creşteri de preţuri la materialele de construcţii, cu siguranţă ne vor da un termen de respiro de la Uniunea Europeană, de câteva luni, astfel încât să putem să-l realizăm. Tramvaiele sunt în lucru! Primul tramvai trebuie să ajungă aici în august, anul viitor, pentru omologare, şi probabil îl vom duce la Timişoara. Am iniţiat deja discuţii în acest sens cu cei de la Timişoara, să-l putem omologa pe calea lor de rulare. Celelalte vor veni în 2023, în vară“.

Cât despre diferenţa de bani dintre proiectul iniţial şi ajustările ulterioare, situată undeva la circa 16 milioane de euro, edilul se declară „absolut convins că, în cea mai bună parte, ea va fi regularizată prin finanţare nerambursabilă. Am iniţiat discuţii deja cu BERD şi cu Banca Mondială, dar s-a dat ordonanţă de guvern săptămâna trecută, prin care Guvernul acceptă că există această problemă şi caută soluţii pentru îndestularea sumelor care sunt diferenţe. Eu sunt absolut convins că sumele vor veni ori din PNRR, ori din alte acte de finanţare, poate din POR, din Programul Operaţional Regional, şi nu vom fi puşi în situaţia să ne împrumutăm cu un credit rambursabil. Trebuie să avem răbdare, pentru că proiectele mari sunt proiecte care pun şi probleme de această manieră pe care le trăim noi acum. Trebuie să fim dinamici şi încrezători că vom reuşi să facem proiectul ăsta. E un proiect foarte important pentru comunitatea noastră“.

Iar despre oferta de împrumuturi de la Guvern, edilul a precizat: „Eu sunt adeptul împrumuturilor atunci când este cazul, însă în trezorerie au nişte sume derizorii pentru Primăria Reşiţa. Vorbim de 600-700 de mii, până într-un milion de lei. Astea sunt bune pentru comune, pentru comunităţi mici, care îşi fac un cămin cultural, un pod, o canalizare, nu discutăm la nivel de Reşiţa de aşa ceva. Însă sunt încrezător! Amintiţi-vă că bugetul alocat Reşiţei pe mobilitate urbană, iniţial în 2016, a fost de 25 de milioane de euro şi am reuşit să încheiem contracte de 100 de milioane de euro! Nu cred că vom avea probleme în viitor“.
0

#93 Useril este offline   Infra 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 412
  • Inregistrat: 27 februarie 16

Postat 17 ianuarie 2022 - 01:19

Salutare,
Deoarece se întâmplă lucruri interesante pe domeniul Schiabil Semenic-Văliug, am decis să fac o mică sinteză.
Primăria Reșița, alături de Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Văliug desfășoară un proiect de dezvoltare a domeniului schiabil din zonă. În proiect sunt prevăzute două pârtii de schi care să coboare din Semenic, o telegondolă cu trei stații și un park and ride în Văliug, la baza telegondolei. În momentul de față, primăria Reșița a obținut de la Romsilva terenul pentru cele două pârtii și culoarul pentru telegondolă, iar în acest an s-a realizat defrișarea zonei proiectate și înierbarea pârtiilor. Conform declarației primarului Ioan Popa, pârtiile ar fi practicabile (nu am văzut încă nicio informație privind deschiderea lor). Anul acesta ar trebui în mod normal să se finalizeze SF-ul pentru telegondolă și a instalația de zăpadă artificială, cât și a parcării de mare capacitate, fiind incluse și activități de vară. În momentul de față, primăria Reșița deține alături de CJ Caraș-Severin și Primăria Văliug pârtia Slalom Uriaș, punctul de plecare a uneia dintre pârtii, pârtiile Goznuța și Crucea de Brazi. Nu cunosc informații privind administrarea pârtiilor Casa Baraj 1 și 2.
Aici găsiți acordul de mediu al proiectului: http://www.anpm.ro/d...56-5aa1225fff42
În prima imagine se poate vedea traseul pârtiilor (imagine SentinelHub), și am realizat o hartă a domeniului schiabil, bazată pe documentul privind acordul de mediu, cât și a situației din teren.
Aici atașez documentația:
https://caon.ro/ince...emenic/2382838/
https://reper24.ro/t...-aceasta-iarna/
https://expressdeban...ia-in-stand-by/
https://reper24.ro/c...c-schilift-srl/

Thumbnail atasat

  • Imagine atasata: valiug-semenic.PNG
  • Imagine atasata: valiug-semenic2.PNG

Aceasta postare a fost editata de Infra: 17 ianuarie 2022 - 01:25

6

#94 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 04 noiembrie 2022 - 11:16

Producţia de electro-IT din România mai atrage o investiţie majoră: EMZ Hanauer, un furnizor de componente pentru Samsung, Electrolux sau Miele a demarat construcţia unei fabrici mari la Reşita, în care va investi peste 73 de milioane de lei
0

#95 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 04 noiembrie 2022 - 11:21

Din urmă cu 3 luni știrea, dar tot de actualitate: Investiție de șase milioane de euro și zeci de noi locuri de muncă, la Reșița

Citeaza

Un investitor privat alocă o sumă uriașă de bani cu scopul construirii unui nou magazin de bricolaj, la Reșița.

Este vorba de firma Dacus Bricolaj SRL, care va realiza noul magazin pe o suprafață de peste 8.500 mp.

Investiția se ridică la peste 6 milioane de euro și va genera peste 60 de noi locuri de muncă.

„Procesul de recrutare începe în luna septembrie a acestui an, iar inaugurarea va avea loc în luna noiembrie”, a informat Primăria Reșița.

0

#96 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 10 noiembrie 2022 - 17:46

Peste 56 de milioane de euro pentru municipiul Reșița, prin Programul Operațional Vest 2021-2027

Citeaza

Municipiul Reșița va putea accesa peste 56 de milioane de euro prin Programul Operațional Vest 2021-2027, pentru dezvoltarea urbană durabilă. Cel de-al doilea municipiu din Caraș-Severin, Caransebeș, va putea accesa 13 milioane de euro. Sumele au fost stabilite în cadrul ședinței Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, ocazie cu care a fost ales și noul președinte al forului în persoana lui Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș
Membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională au votat alocarea financiară pentru Programul Operațional Vest 2021-2027, inclusiv sumele pe care le pot accesa UAT-urile din mediul urban, pentru dezvoltarea urbană durabilă.
Cele mai mari sume vor putea fi accesate de reședințele de județ. Cel mai mare oraș din regiune, municipiul Timișoara va putea accesa peste 91 de milioane de euro. Aradul are alocat peste 65 de milioane, Reșița – 56 de milioane, iar Deva – 47 de milioane de euro


Spre celelalte municipii din regiune vor ajunge peste 111 milioane de euro pentru dezvoltarea urbană durabilă, după cum urmează: Hunedoara – 21 milioane de euro, Lugoj și Petroșani – 15 milioane de euro, Caransebeș – 13 milioane, Vulcan și Lupeni – 12 milioane, Orăștie – 11 milioane, Brad – aproape 10 milioane de euro.
Tot în acest scop, orașele din regiune au alocate 124 de milioane de euro. Sumele vor putea fi accesate pentru proiecte de eficiență energentică – blocuri, respectiv clădiri publice, mobilitate urbană, educație, revitalizare și regenerare urbană.

În cadrul aceleiași ședințe, a fost aprobată și înființarea unui hub de inovare în regiunea de Vest. Acesta va oferi competențe și opinii abilitate în zona de digitalizare oricărei autorități publice sau companii care va vrea să realizeze un proiect de digitalizare.

„Ne propunem ca, odată cu Programul Regional Vest 2021-2027, să investim mai mult în zona de inovare, cercetare și digitalizare Am gândit această strategie astfel încât regiunea să se dezvolte armonios și sustenabil și la aceste proiecte mă uit cu cea mai mare speranță de a crea dezvoltare în regiune”, a spus Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

Hubul vine să completeze alte inițiative similare ale Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, care mai pregătește pentru Programul Regional Vest o agenție de inovare, un accelerator de afaceri, un fond de capital de risc, precum și centre de creativitate și inovare în fiecare județ.

0

#97 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 05 ianuarie 2023 - 08:28

REȘIȚA: Circa 10 milioane euro pentru construcția a 4 clădiri de locuințe P+4E

Citeaza

Status: nou | Cod: CS39099;
Domeniu: Imobile Rezidențiale;
Subdomeniu: Ansamblu rezidențial;
Valoare investițională: 9,87 milioane euro;
Regim înălțime: P+3E+E4-parțial;
Stadiu: PRE-Execuție, Studiu de Fezabilitate;
Județ: Caraș-Severin;
Localitate: Reșița.


Descriere: Pe un teren de 6.453 mp va fi dezvoltat un nou ansamblu rezidențial, care va include 4 imobile de locuințe pentru tineri, destinate închirierii (P+3E+E4-parțial), cu un număr total de 36 de unități locative cu una, două și trei camere. Obiectivul va avea o suprafață construită de 800 mp și una desfășurată de 3.388 mp. Valoarea estimată a investiției este de peste 49,3 milioane de lei.

0

#98 Useril este offline   ioio_viola 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 1396
  • Inregistrat: 17 septembrie 15
  • Sexul:masculin

Postat 30 ianuarie 2023 - 22:22

Sa nu ne miram de ce trebuie negociat la sange cu acest Alin Nimica.

https://expressdeban...a-la-suprapret/

Aceasta postare a fost editata de ioio_viola: 30 ianuarie 2023 - 22:23

0

#99 Useril este offline   mile 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10862
  • Inregistrat: 08 octombrie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Regiunea Banat
  • Interese:Navigatia pe Bega, tramvaie si firobuze

Postat 31 ianuarie 2023 - 01:18

Iata cel mai bun exemplu care spune ca in lipsa regionalizarii avem parte de situatii conflictuale in care au de pierdut turistii celor doua judete dar si mai de departe.
Daca aveam formata regiunea, probabil ca un asemenea conflict nu avea loc pentru partiile erau ale Consiliului Regional.

Din ce am inteles (daca am inteles corect?), vanzatorul CJT pentru partea sa de 30% din "afacere" cere 1,14 milioane lei (228 000€) in urma unei evaluari specializate iar cumparatorul CJ Caras Severin ofera 994 mii lei (199 000 €) conform propriilor calcule...
Deci diferenta este de 29 000 €.

Si iata cum lucrurile vor stagna inca cine stie cat, dupa ce "stagneaza" deja din 2015, datorita unor frustrari poate si personale intre Alin si Romeo iar iubitorii sporturilor de iarna din Banat pleaca la Straja, sarbi, bulgari sau austrieci.

Cam asa vad eu situatia.
2

#100 Useril este offline   The Mechanic 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 1082
  • Inregistrat: 30 ianuarie 15
  • Sexul:masculin

Postat 03 februarie 2023 - 14:52

Un reșițean s-a descălțat la urcarea într-un tramvai nou | VIDEO
https://www.europafm...mvai-nou-video/
1

Arata acest topic


  • (7 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

2 useri citesc topicul
0 membri, 2 vizitatori, 0 utilizatori anonimi