Troleibuzele erau echipate cu un controler automat acţionat de aer comprimat, care cupla contactele de pornire pe măsură ce troleibuzul prindea viteză. În cazul în care şoferul apăsa brusc pedala de acceleraţie, troleibuzul avea o pornire lină, datorită controlerului automat. În cazul lipsei aerului comprimat, din cauza defectării compresorului, troleibuzul nu mai putea să fie pornit. Sub scaunele pentru pasageri erau montate radiatoare electrice, care funcţionau în timpul iernii, creând o ambianţă plăcută în interiorul troleibuzului. Ca şi o curiozitate, aceste vehicule aveau plasat volanul la mijlocul troleibuzului, faţă de celelalte autovehicule care în mod normal aveau plasat volanul în partea stângă. Troleibuzele Fiat aveau o capacitate mică, putând fi încărcate de maxim 45 persoane.
Lucrările la Podul Ștefan cel Mare din Bd. Gen. Dragalina erau în toi între anii 1956-1958, iar circulația pe acesta era interzisă. Călătorii care vroiau să ajungă la Gara Mare erau nevoiți să folosească troleibuzele din P-ța Operei. Vehiculele Fiat erau astfel suprasolicitate pe tronsonul P-ța Victoriei - Gara Mare. Pe lângă situația dată se adăuga și lipsa pieselor de schimb pentru troleibuzele Fiat. Din aceste cauze, un troleibuz Fiat s-a casat tocmai pentru a asigura piese de schimb pentru celelalte.
Un alt troleibuz a fost scos din transportul de călători la începutul anilor '60, servind ca troleibuz de serviciu, fiind totodată ultimul troleibuz din acest model în serviciu. I-a fost atribuit nr. de parc T1 (cel mai probabil prefixul "T" desemnând "transport”). Troleibuzele Fiat au fost casate după cum urmează:
> anul 1957 - 1 buc.;
> anul 1961 - 2 buc.;
> anul 1962 - 3 buc.;
> anul 1963 - 1 buc.
Foto: STPT - troleibuzul de serviciu nr. T1 în anii '60
Motivele pentru casarea troleibuzelor erau condiţiile precare în care se aflau. Circulaţia tramvaielor fiind întreruptă la Gara de Nord între anii 1956-1958, datorită reconstruirii Podului Ştefan cel Mare, legătura dintre gară şi centru se putea realiza doar de către troleibuze, acestea fiind supraîncărcate mai ales în orele de vârf. Din cauza suprasolicitărilor la care au fost expuse, pe de-o parte, iar lipsa pieselor de schimb, pe de altă parte, troleibuzele Fiat au ajuns într-o stare deplorabilă. Pentru acestea nu mai erau asiguraţi acumulatori, iluminatul în interior, precum şi alimentarea farurilor şi a stopurilor, asigurându-se de la reţea. Procurarea cauciucurilor era o problemă deosebită, ca şi multe alte piese de schimb strict necesare pentru menţinerea troleibuzelor în circulaţie.