Postat 11 noiembrie 2016 - 18:45
În anul 1952 s-au mai executat două vagoane, nr. 204 şi 205, iar în anul 1953 s-a mai construit un vagon cu nr. 206. După construirea vagonului nr. 206 forurile competente au interzis intreprinderii să mai construiască vagoane noi de tramvai, pe motiv că nu este intreprindere constructoare de vagoane de tramvai, ci doar intreprindere pentru exploatarea, întreţinerea şi repararea tramvaielor. Conducerea intreprinderii nu a ţinut cont de această interdicţie, iar în anul 1954 a mai construit un vagon tip Gb 2/2 cu nr. 207. Acest vagon nu a putut fi pus în circulaţie până când conducerea intreprinderii nu a dat note explicative forurilor competente asupra modului cum a fost construit acest vagon.
Denumirea tipului noului concept, Gb 2/2, se trăgea din compuşii: "G" - litera care urma a fi denumirea unui nou vagon, în ordinea alfabetică a denumirilor tramvaielor, până acum fiind denumite vagoanele existente asociate literelor "A" - "F"; "b" - subtitlu care scotea în evidenţă faptul că vagonul era fabricat pe boghiuri, premieră naţională; "2/2" - reprezinta cele două boghiuri "gemene", având câte două motoare pe fiecare boghiu, astfel fiind o forţă de tracţiune pe fiecare din cele patru axe.
Parţial, proiectul a fost bazat pe înfăţişarea tramvaielor americane tip PCC, produse de Compania "Pullman Palace Car Company". Din această cauză, tramvaiele Gb 2/2 au mai fost referite în Timişoara ca tramvaie tip Pullman. De asemenea, partea din faţă şi din spate semăna izbitor cu concepţia din Dresdner pentru tramvaiele "Große Hecht", iar structura şi înfăţişarea aduceau cu tramvaiele din perioada anilor '40 din Elveţia, care erau un standard pe atunci.
De menţionat faptul că de la punerea în funcţiue a tramvaielor cu cai şi a tramvaielor electrice, conducătorul de tramvai, respectiv vatmanul, conducea vagonul stând în picioare. La noile vagoane Gb 2/2, vatmanul dispunea de o cabină spaţioasă, separată de salon, conducând şezând pe scaun. Aceste vagoane au mai avut montate oglinzi retrovizoare. Scaunele salonului au fost aşezate spre direcţia de mers, faţă de celelalte tramvaie la care aaveau instalate bănci longitudinale. O altă inovaţie consta în casetele de afişaj al traseului, care se puteau ilumina.
În anul 1950, primele vagoanele au fost introduse pe linia 2. Având doar un post de conducere, de-a lungul timpului aceste tramvaie au circulat doar pe liniile prevăzute cu bucle de întoarcere la ambele capete şi pe liniile circuit. În anul 1964, Intreprinderea de Transport Timişoara le-a codificat ca fiind tramvaie tip T.7.
Din anul 1966 s-a trecut la acţiunea de modernizare a vagoanelor T.7, modernizare ce cuprindea o serie de lucrări şi îmbunătăţiri de caracteristici ale acestor vagoane, astfel:
> s-a modificat sistemul de acţionare al uşilor, din culisare(prin două uşi din lemn) în uşi pliante (prin 4 foi, din oţel), eliminându-se repetatele defecţiuni provenite prin scăparea uşii de pe şina de culisare, prin ruperea repetată a sârmei de antrenare a uşilor, prin blocarea canalului interior de culisare a uşii etc.;
> s-a introdus iluminatul fluorescent în salonul vagoanelor;
> s-a îmbunătăţit sistemul de ventilaţie;
> s-a introdus frâna pneumatică.
Tot din anii '60, vagoanele au fost capabile să circule şi cu remorci, fiind adaptate cuplării remorcilor de tip ITB V08 (R.4), ITB V12 (R.8) şi remorci Timiş 1 (R.1). Vagoanele nr. 204 şi 206 au fost primele modernizate în anul 1966, urmând nr. 205 în 1967, iar după anul 1969 au urmat şi celelalte. Vagoanele au fost retrase din circulaţie rând pe rând după anul 1975, în favoarea noilor tramvaie timişorene Timiş 2, fiind casate toate în anul 1977.
Astfel de tramvaie, identice ca structură cu tipul Gb 2/2, tot pe boghiuri, în anul 1953 s-au realizat în atelierele proprii ale intreprinderii de transport din Arad, în număr de 12 buc., fiind puse în funcţiune în 1953. Spre deosebire de cele din Timişoara, acestea erau produse pentru ecartamentul din Arad, de 1000 mm, dar şi acestea erau referite ca vagoane de tip Pullman. Au fost în circulaţie până în anii '70.