Modernizarea stadionului Dan Paltinisanu (fara finantare)
#201
Postat 24 august 2021 - 19:00
#202
Postat 24 august 2021 - 21:09
#203
Postat 27 august 2021 - 11:56
Demolarea stadionului „Dan Păltinișanu” intră în prelungiri. Mingea, în terenul Executivului
Consiliul Județean Timiș poate demola stadionul „Dan Păltinișanu” abia după ce Guvernul va aproba hotărârea cu noua investiție în arena ce urmează să fie ridicată la Timișoara. Deocamdată însă Ministerul Finanțelor nici nu și-a dat avizul pentru faza de prefezabilitate.
Demolarea stadionului a fost anunțată, în mai multe rânduri, de președintele CJ Timiș, ca având loc în această toamnă.
„La stadion suntem în faza în care s-au aprobat deja indicatorii tehnico-economici în comisia tehnică din cadrul CNI, urmează să se întâmple același lucru și în comisia de la minister, apoi să se obțină avizul de la Ministerul Finanțelor pentru faza de prefezabilitate. Urmează să se treacă la același lucru cu studiul de fezabilitate și să intrăm în faza pentru obținerea finanțării. E o mică întârziere față de planul inițial, dar sperăm cât de curând acea hotărârea de guvern și să trecem la demolarea stadionului. În momentul în care avem HG-ul privind aprobarea investiției și consiliul județean poate trece la demolarea stadionului. Iar în același timp, CNI va începe procedurile pentru proiectarea și execuția efectivă a lucrărilor.”, anunță, de această dată, Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Noul stadion ar urma să fie proiectat fără pistă de atletism, cu aproximativ 30.000 de locuri. Costurile de construcție sunt estimate la 100 de milioane de euro. Va fi neacoperit, astfel încât să poată găzdui și evenimente culturale sau de divertisment.
#204
Postat 27 august 2021 - 17:02
#205
Postat 27 august 2021 - 18:25
Sint curios unde o sa mute muntele, cit o sa dureze drumul a mii de drumuri cu basculante.
Puteau sa inceapa demolarea de mult timp pentru ca preturile cresc in fiecare zi de asteptare.
#206
Postat 28 august 2021 - 10:18
Trebuie inclus un bulevard nou si neaparat o parcare de mare capacitate, toata zona stadion a fost full in conditiile in care asistenta a fost sa spun asa in jur de 5000 de spectatori, au fost mult mai multi decat numarul de bilete vandute.
Cat despre proiect este dureros pentru acest oras, am ajuns la periferia civilizatiei, in situatia in care contribuim in top3 la PIB-ul acestei tari.
Sunt dezamagit ca se intarzie, CNI este un organism condus politic. Sa nu uitam promisiunile politice legat de acest stadion, anii trec....
#207
Postat 28 august 2021 - 16:04
dar este adevarat, circulatia va trebui sistematizata, probabil se va relua circulatia prin zona pe mai multe benzi si ambele sensuri, ca va fi loc.
ce m-a suprins tare - coada la McD. asteptau pana inainte de statia de troleu sa intre la McDrive. si mai faceau si o tura completa in jurul cladirii ca sa ajunga la geamul cu "papa"
#208
Postat 06 septembrie 2021 - 15:27
Stadionul nou al Timișoarei nu a ajuns la cel mai înalt nivel guvernamental. Cîțu o să se intereseze
Ideea unui nou stadion construit în locul actualului ”Dan Păltinișanu” e vehiculată de ani buni de zile, iar banii de la București par să nu mai vină. Prezent la Timișoara, premierul Florin Cîțu a spus că vrea baze unde oamenii să facă sport, dar, în același timp, a admis că nu știe despre acest nou stadion.
Finanțarea pentru un nou stadion la Timișoara nu vine, în consecință cel vechi, ”Dan Păltinișanu”, nu se poate demola, dar nici nu mai prezintă siguranță pentru spectatori. Din păcate, speranțele pentru realizarea noii arene par să fie undeva… departe. Chiar dacă de ridicarea noii arene ar urma să se ocupe Compania Națională de Investiții, finanțarea ar urma să provină de la bugetul de stat. Ca dovadă că subiectul este unul care nu e de actualitate, primul ministru Florin Cîțu nu știe nimic despre subiect.
Prezent la Timișoara, întrebat despre noul stadion, el a răspuns că probabil e undeva la primit avize, spunând că o să verifice.
”O să verific și o să întreb. Probabil că e în procedură de avizare undeva”, a declarat Florin Cîțu.
Tot sâmbătă, el se declara fan al sprijinirii ridicării de baze sportive, unde oamenii să facă mișcare, aceasta fiind parte a unei Românii Moderne.
”Știu foarte bine că e nevoie de o Românie modernă, de una în care să poți face mișcare, activități sportive, căutăm soluții. Astfel de proiecte vrem să dezvoltăm și la Timișoara și în țară, astfel de proiecte vor fi susținute”, a mai subliniat Cîțu.
#209
Postat 08 septembrie 2021 - 10:29
Citeaza
Unii ar zice că asta e bagabonțeală în politică, dar nu e așa. Alin Nica a ajuns, totuși, la cel mai înalt nivel al federației de atletism, când l-a întrebat pe președinte acestui for cum preferă stadionul, cu pistă sau fără pistă. Fiind vorba de atletism, interlocutorul a zis că vrea cu pistă, dar habar n-avea că peste un an premierul Florin Cîțu, idolul lui Alin Nica, declara că nu știe nimic de stadionul Timișoarei. Dar că se va interesa.
Stadionul n-a ajuns la cel mai înalt nivel guvernamental nici cu Călin Dobra, care era președinte al CJ Timiș pe vremea PSD, când pe aici se plimbau, mimând preocuparea, miniștri de la Dezvoltare, exact înainte ca timișeanul de rând să mai bage câte un vot în urnă. Era de așteptat să nu se afle nici atunci nimic la un înalt nivel guvernamental, căci premierul Tudose era din Brăila, iar prim-ministru Viorica Dăncilă din Teleorman. Dobra era mic copil în partid, plus că a fost mic copil disident pe lista contestatarilor lui Dragnea, după actualul președinte Marcel Ciolacu, și asta i-a cam fost vârf de carieră politică.
Dar ce vorbim noi de Călin Dobra?! N-a reușit nici Sorin Grindeanu, superbul premier PSD Sorin Grindeanu, cel care a semnat ordonanța 13, acea ordonanță 13. E adevărat că a semnat și OUG 14, dar tot n-a suflat o vorbă de stadion la stăpânul său Liviu Dragnea, deși venise în funcție din poziția de președinte al CJ Timiș, proprietarul stadionului. Mă întreb dacă Liviu Dragnea i-ar fi dat bani de stadion dacă Sorin Grindeanu semna OUG 13 fără termen de maturizare acele zece zile de proteste. După atâția ani, Timișoara nu a ajuns la înalt nivel guvernamental cu proiectul stadionului. Dar nu mușcați momeala, dragi timișoreni, acest răspuns al premierului
Cîțu a fost unul care să-l scoată din încurcătură pe moment. El nu a auzit de proiectul stadionului, dar precis e pe la autorizare undeva. Și toată treaba asta frumoasă pentru orașul cu „vibe” deosebit, care-i dă liberalului multă putere de muncă și guvernare, va fi făcută dacă va fi ales cine trebuie președinte al PNL la finalul lui septembrie. Dar omul-premier a plecat mai departe la Arad și a uitat de stadion, poate și de „vibe”, iar cu ocazia următoarei vizite va fi poate altcineva prim-ministru, care nici el nu va fi auzit la cel mai înalt nivel guvernamental despre frumosul proiect al stadionului din Timișoara.
De asta România este o grozăvie de țară, dragi premieri și îndrăgite premiere din PSD ori PNL, că fără să știe întâiul gospodar al țării nu se mișcă nimica în orașul ăsta, în județul ăsta, în regiunea asta, că trebuie să votăm frumos în șapte rânduri de alegeri pentru ca mai apoi să ni se zică că o luăm de la capăt. Asta nu înțelegeți, măi șmecherilor, că stadionul din orașul meu nu trebuie să mi-l facă cadou niciun prim-ministru!
deBANAT.ro
Aceasta postare a fost editata de corco: 08 septembrie 2021 - 10:30
#210
Postat 08 septembrie 2021 - 11:22
#211
Postat 08 septembrie 2021 - 18:32
#212
Postat 08 septembrie 2021 - 19:26
#213
Postat 08 septembrie 2021 - 20:05
Citeaza
#214
Postat 08 septembrie 2021 - 22:10
https://www.viagogo....teca-80-Tickets
#216
Postat 11 ianuarie 2022 - 10:24
Citeaza
”Am depasit faza de proiect, de studiu de prefezebilitate, se lucreaza la studiul de fezabilitate in prezent si speram ca in 2-3 luni sa se finalizeze si acesta si sa se treaca la avizarea in comisiile tehnice din Ministerul Dezvoltarii, respectiv la Compania Nationala de Investitii. Din pacate s-au pierdut 2-3 luni de zile cu aceasta criza politica si s-a amanat foarte mult avizarea studiului de prefezabilitate, care era avizat inca din vara”, explica pentru opiniatimisoarei.ro presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica.
In varianta optimista, exista posibilitatea ca in anul 2022 sa poata fi organizata licitatia pentru proiectare si executie. Insa, inainte de aceasta, Guvernul trebuie sa dea hotararea prin care sa fie pusa la pamant actuala arena sportiva de la Timisoara, iar lucrarile de demolare ar putea si ele sa dureze cateva luni bune, dat fiind faptul ca trebuie organizata o licitatie si pentru aceasta operatiune. Asadar, anul 2022 ar putea sa aduca si primele lucrari la Stadionul Dan Paltinisanu din Timisoara.
”Daca lucrurile merg cum trebuie si se realizeaza Studiul de Fezabilitate, urmeaza hotararea de guvern de alocare a sumei necesare trecerii la etapa de proiectare si executie efectiva a stadionului si sper ca cei de la CNI sa faca licitatia pentru proiectare si executie si sa inceapa anul viitor proiectul”, a mai declarat pentru opiniatimisoarei.ro Alin Nica.
https://www.opiniati...sanu/09/01/2022
Aceasta postare a fost editata de DanielT: 11 ianuarie 2022 - 10:25
#217
Postat 06 aprilie 2022 - 19:08
Citeaza
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a alocat o finanţare de 323,7 mil. lei (65,4 mil. euro) pentru realizarea unui stadion în muncipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa. [...]
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat suplimentarea cu 5,5 mil. lei pentru acoperirea cheltuielilor necesare finalizării complexului sportiv din municipiul Alexandria, judeţul Teleorman.
https://www.zf.ro/zf...ion-in-20720320
Alo! Domnu' Nica!
#218
Postat 06 aprilie 2022 - 20:11
#219
Postat 06 aprilie 2022 - 20:35
#220
Postat 07 aprilie 2022 - 08:58
Revenind la al nostru, Alin baiat fin, la alegeri toti cu el, toata suflarea din Banat si-a pus increderea in el ca nu ne lasa la greu.
Primul semn ca suntem pe tusa a venit de la Florin, stiti voi, intrebat fiind de ziaristi care este situatia la stadion s-a trezit ca este la avizat, nici o treaba.
Aceasta postare a fost editata de corco: 07 aprilie 2022 - 09:02