STP Timișoara Forum: Timisoara 2023 - STP Timișoara Forum

Salt la continut

Imagine postata
  • (18 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 16
  • 17
  • 18
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Timisoara 2023 Evaluare topic: ***** 2 Voturi

#341 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 888
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 29 ianuarie 2023 - 10:53

Aquatim, inclusă în programul de deschidere al TM2023 cu “Branșament cultural la uzina de apă”

Citeaza

Aquatim este inclusă în programul de deschidere al capitalei culturale europene, secțiunea „Comunitate”

Astfel, sâmbătă, 18 februarie, uzinele vechi de apă din cartierele Fabric și Ciarda Roșie vor fi deschise publicului larg cu “Branșament cultural la uzina de apă”, proiect al fundației Aquatim (membru fondator unic Aquatim SA). „Executăm legături nu de conducte, ci între oameni și patrimoniu, trecut și prezent, artiști și comunitate. Vor fi activități pentru toate vârstele, ateliere de lectură, vizite ghidate, trasee tematice și jocuri etc.”, atenționează Aquatim.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Opening+, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de Ministerul Culturii.

1

#342 Userul este online   Doppler 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10473
  • Inregistrat: 14 februarie 11
  • Sexul:masculin

Postat 29 ianuarie 2023 - 18:47

Imagine postata Doar in acea zi?
Oare aceasta constructie realizata dintr-o schela de santier o sa reziste la tone de plante si sute de persoane?
Imagine atasata: Capitala Culturala 2023.01.29 01.jpg

0

#343 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 888
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 30 ianuarie 2023 - 11:05

Faimoasa actriță și model Isabella Rosselini, pe scena Teatrului Național din Timișoara

Citeaza

Actrița Isabella Rosselini va prezenta, pe scena Teatrului Național din Timișoara, spectacolul Darwin’s Smile (Zâmbetul lui Darwin), un one-woman show adus în cadrul programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023

Isabella Rosselini este un alt nume important care va veni la Timișoara, în Capitala Culturală Europeană. Renumita actriță va prezenta pe scena TNT-ului, Darwin’s Smile, un one-woman show a cărei premiere a avut loc în august 2022, pe scena The Gateway din Bellport (New York).

În Darwin’s Smile, Isabella Rosselini explorează modul în care empatia, care stă la baza actoriei, este necesară și pentru studierea comportamentului animalelor (această știință se numește etologie). Este atât o lecție despre evoluție, cât și despre actorie.

Rosselini demonstrează cu umor cum actoria ar putea să fie folosită pentru a înțelege lumea misterioasă a animalelor și emoțiile lor. În acest spectacol, actrița intră în rol de câine, pisică, găină și păun, dar îi joacă și pe Charles Darwin.

„În timpul pandemiei de Covid, am avut timp suficient să reflectez la pasiunile mele pentru teatru și știință: unul îmi satisfăcea inima, celălalt creierul. Dar iată că au înțeles că se pot integra, inima și creierul au creat o armonie în cele din urmă”, spunea Isabella Rosselini.

Darwin’s Smile este scris de Issabela Rosselini și Gregorio Franchetti, regia îi aparține lui Muriel Mayette-Holtz, iar de costume și decor s-a ocupat Rudy Soulier. Muzica originală este semnată de Cyril Girouz.

1

#344 Useril este offline   Florin.B RATT 

  • STPT Forum Admin
  • Grup: Admin
  • Postari: 28806
  • Inregistrat: 06 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:RATT

Postat 30 ianuarie 2023 - 22:26

Poate o sa ma injurati, o sa ma faceti incult, dar tot citesc despre aceste "evenimente" aici in topic, dar cam toate imi par un mare fâs. "Ateliere" de lectura :intrebare: la uzina de apa, Actrița si model (are deja 71 de ani doamna) Isabella Rosselini, lumini aranjate in cutii de carton de niste studenti... Mai lipsesc tancurile roz gonflabile, pubelele de gunoi din care tasneau jerbe de polistiren sau cadavrul cu membrul erect (cei care citesc forumul stiu sigur la ce ma refer) Da, John Malkovich imi place si l-am apreciat in diverse roluri de la cele serioase, negative sau pana la cele de comedie (ex. recent:Space Force), dar nu cred ca m-as duce sa-l vad intr-o piesa de teatru si nici nu cred ca va veni cineva de peste hotare pentru asta.
Imi e greu sa cred ca vor da turistii avizi de cultura navala, dar vom vedea, asta fiind desigur parerea mea.
2

#345 Userul este online   Doppler 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10473
  • Inregistrat: 14 februarie 11
  • Sexul:masculin

Postat 31 ianuarie 2023 - 01:56

Sintem prea batrini ca sa intelegem ce considera tfl-istii cultura.
Timisorenii nu au nimic de cistigat daca in oras vin 1000 de turisti pe an sau 1 milion. Din contra, cu cit este mai plin de invadatori, cu atit o sa fie disconfortul mai mare. Imi aduc aminte de Timfloralis 2019 cind am filmat evenimentul cu mare efort, nu puteam sa inaintez in centrul vechi de aglomeratie.
-1

#346 Userul este online   Elphax 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 1183
  • Inregistrat: 18 aprilie 15
  • Sexul:masculin

Postat 31 ianuarie 2023 - 09:57

chestia asta cu Capitala ar fi trebuit sa aduca mai multe chestii:
- investitii in infrastructura de transport - la SIbiu au renovat gara, aeroportul care a devenit un mic hub regional si deservea si Brasovul intr-o vreme, cred ca A1 care a devenit centura a fost pe alt interval de timp dar posibil sa fi fost influentata. La noi nu s-a facut nimic
- renovari spectaculoase in zona centrala a orasului - la noi nu s-a initiat decat un proiect de SF pentru piata Victoriei - ratat complet
- investitii in cladiri si spati pentru evenimente - la noi s-a ratat tot cu mici exceptii, acel Multiplexity care nu e cine stie ce.
- crestere a calitatii in horeca - hoteluri, restaurante, cluburi etc - asta e mai mult privat, aici s-a mai miscat cat de cat
- creste a calitatii pe tot ce inseamna organizare de evenimente culturale - ONG-uri, organizatii, trupe de teatru, trupe de dans etc. Aici a mers mai bine, a crescut bine acel JazzTM, au inceput sa apara tot felul de festivaluri pana ne-a lovit pandemia. Totusi nu ne comparam cu Clujul.
- turisti in anul Capitalei dar mai ales in anii ce urmeaza pe baza celor de mai sus - Sibiul a continuat sa fie un magnet pentru turisti.

Toate trebuiau planificate din primul an ! Nu cu 5 ani de amanare.
Un singur exemplu la care m-am tot gandit: Zona Filarmonicii/Capitol. Trebuia din primul an pregatita o refacere completa a zonei - renovare cladire, demolare completa a tot ce este in spate (mizeria aia de gradina de vara) consolidare subsol,fundatii. O noua parcare subterana cu 2 niveluri pe acel triunghi din spatele cladirii care este mai mare ca suprafata decat parcarea de la Finante din 700. Evident reconstruire gradina de vara cu gradene si acoperisuri retractabile. Se putea face in 4 ani, am fi avut si o parcare in buricul targului, si spatii culturale de calitate.
3

#347 Useril este offline   Adian 

  • Membru senior
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 441
  • Inregistrat: 22 iunie 14
  • Sexul:masculin

Postat 31 ianuarie 2023 - 10:01

Apropo de Timfloralis, mai revine acum ca a fost bagat sub pres virusul mortal cu 99,8 sanse de supravietuire nu mai e stare de alera?

Aceasta postare a fost editata de Adian: 31 ianuarie 2023 - 10:01

0

#348 Userul este online   The Mechanic 

  • Membru activ
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 772
  • Inregistrat: 30 ianuarie 15
  • Sexul:masculin

Postat 31 ianuarie 2023 - 11:30

Tin minte cum toata lumea a sarit in sus de bucurie precum mingile de ping pong in septembrie 2016 cand a castigat Timisoara titlul de capitala. Toti politicienii de atunci ziceau ca fac, ca dreg, si s-a facut mare valva pe tema asta in randul oamenilor obisnuiti care s-au bucurat si ei (degeaba).
Eu nu m-am bucurat atunci pt ca am stiut ca nu se va face nimic. Stim unde traim, dar unii au crezut ca ne vom transforma in Paris peste noapte.
S-a facut si acea asociatie condusa pana anul trecut de Simona Neumann, care nu prea a venit cu idei stralucite, dar s-au papat niste bani publici cu ocazia asta.

Sunt sigur ca vor fi si spectacole interesante anul asta, dar in toti anii astia orasul trebuia consolidat in alte aspecte:
- sa il faci mai primitor - infrastructura, mobilitate
- sa il faci atractiv - sa iti doresti sa stai mai mult de o zi in oras
- sa nu mai vedem cladiri cu tencuiala picata
- sa avem o sala polivalenta noua, stadion, si alte spatii culturale moderne
1

#349 Useril este offline   corco 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 653
  • Inregistrat: 10 octombrie 16
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:desbateri pe forum si prietenii

Postat 31 ianuarie 2023 - 16:27

Termenul de Capitala Culturala Europeana ar fi trebuit retras in opinia mea, s-a ajuns pana acolo incat nu ai cum sa organizezi un astfel de eveniment
Cu exceptia inaugurarii salii de Cinema Victoria absolut nici un alt obiectiv ASUMAT nu a fost terminat in acesti 7 ani de la desemnare. Candidam pe locul 1 la titlul de cea mai proasta organizare vazuta vreodata cu tot cu prelungirea suplimentara de 2 ani venita din cauza pandemiei.
Ar fi trebuit anulata titulatura chiar in urma cu 2 ani in lipsa obiectivelor asumate pe hartie si chiar a lipsei unor contracte pentru urmatorii 2 ani ca si colac de salvare.
Este o bataie de joc fara precedent in EU, nu cred ca mai exista vreo tara care sa fi tratat cu atat dezinteres acest titlu.

Aceasta postare a fost editata de corco: 31 ianuarie 2023 - 16:28

0

#350 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 888
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 31 ianuarie 2023 - 21:13

Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii: colaborări între artişti internaţionali şi oameni de ştiinţă de top

Citeaza

“Porous Matter. Void fractions in materials, ideas and society/ Materii Poroase. Fracţii vide în materiale, idei şi societate” este o colaborare între organizaţia timişoreană META Spaţiu, centrul de excelenţă Porelab din Norvegia şi Universitatea Politehnica din Timişoara şi beneficiază de o finanţare din Granturile SEE şi norvegiene, în cadrul apelului Timişoara Capitala Europeană a Culturii 2023

Programul pune accent pe inovare, pe colaborarea transdisciplinară şi are ca obiectiv principal crearea unui tip de interacţiune susţinută între artă, ştiinţă şi tehnologie, care pune în discuţie modul în care experimentul artistic şi cel ştiinţific pot da naştere unor noi tipuri de atitudine şi poate contribui la configurarea societăţilor viitorului – sau a viitoarele realităţi – la diverse nivele (comunicare, crearea de experienţe, iscarea unor dezbateri societale, interveni în procese ştiinţifice sau sprijini dezvoltarea personală a indivizilor).

Contribuţia colaborărilor dintre ştiinţă şi artă se poate dovedi esenţială în conturarea unei viitoare realităţi culturale pentru Timişoara 2023, pentru consolidarea sectoarelor culturale şi creative locale, dar şi pentru susţinerea dialogului interdisciplinar.

Proiectul, curatoriat şi iniţiat de Mirela Stoeac-Vlăduţi – directorul artistic al META Spaţiu, va reuni patru artişti – Maria Castellanos (Norvegia), Floriama Cândea (România), Cosmin Haiaş (România), Hilde Marie Holsen (Norvegia) şi patru oameni de ştiinţă din cele trei universităţi implicate – Florin Drăgan (UPT – România), Alex Hansen (Porelab – Norvegia), Liviu Marşavină (UPT-omânia), Marcel Moura (UiO – Norvegia), dar şi alţi cercetători şi profesori din centrele universitare din Timişoara, Oslo şi Trondheim.

Practic, artiştii şi cercetătorii lucrează împreună în laboratoarele universităţilor partenere pentru a experimenta cu ideea de materie/material poros şi cum o abordare diferită, atât artistică, dar şi ştiinţifică, poate contura un nou tip de impact asupra ecosistemelor locale şi a modului în care porozitatea este un element cheie de acces al schimbărilor sistemice. Pornind de la premisa că arta este, prin definiţie, un intermediar între idee şi public, iniţiativa va aduce în discuţie cu instrumente specifice artelor vizuale şi ştiinţei, fenomenului de change awareness şi va reuni în jurul acestui nucleu de artişti şi oameni de ştiinţă, din România şi Norvegia, preocupaţi de modul în care arta şi ştiinţa pot contura o imagine complexă a diverselor straturi ale momentului temporal pe care îl traversăm.

Colaborările au început încă de anul trecut, cu şedinţe de lucru între artişti şi oameni de ştiinţă, iar în luna septembrie 2023, în cadrul galeriei META Spaţiu, va fi inaugurată expoziţia cu lucrările rezultate. De asemenea, pe parcursul proiectului vor avea loc evenimente de tip prezentări, ateliere ştiinţifice şi artistice pentru copii şi adulţi, tururi ghidate şi conferinţe. Accesul la toate evenimentele va fi gratuit pentru public.

0

#351 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 888
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 01 februarie 2023 - 12:21

FOTO. Sala Cavalerilor și curtea din Castelul Huniade vor fi accesibile pentru evenimentele din programul Capitală Culturală

Citeaza

Pentru restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Castelului Huniade ar fi nevoie de o sumă uriașă, aproximativ 40 de milioane de euro

Consiliul Județean Timiș (CJT) a prevăzut în bugetul de anul acesta fonduri pentru unele lucrări la Castelul Huniade.

Alin Nica, președintele instituției, dă asigurări că anul acesta, al Capitalei Culturale Europene pentru Timișoara, Castelul Huniade va fi deschis parțial.

„Aceasta este dorința noastră, să deschidem către public nu doar o parte a Castelului Huniade, ci și curtea interioară a acestui castel. De aceea am prevăzut în bugetul local al județului pe anul acesta sumele necesare amenajării acestor spații și intenționăm să facem unele proiecte pe care le avem cuprinse inclusiv în Bid Book-ul (n.r. – dosar de candidatură) și programul Capitalei Culturale, respectiv proiectul „Nopți magice la castel” plus alte evenimente culturale pe care Muzeul Național al Banatului le va organiza cu acest prilej. Se va deschide Sala Cavalerilor din aripa de nord-vest, care a fost deja consolidată prin proiectele anterioare”, ne-a declarat Alin Nica.

În privința mesh-ului care acoperă de ceva timp clădirea, liderul administrației ne-a declarat că va fi păstrat până la finalizarea lucrărilor de intervenție la castel, ceea ce înseamnă câțiva ani.

„Sala Cavalerilor trebuie zugrăvită și amenajată din punct de vedere al aspectului interior. Dacă vor fi expoziții trebuie diverse construcții temporare realizate acolo. Dacă o să fie evenimente gen concert trebuie amenajate în alt fel, deci sunt mai multe amenajări pe care trebuie să le facă Muzeul Național al Banatului acolo în acele spații. Noi am planificat în a doua jumătate a anului acesta să avem aceste evenimente la Castelul Huniade. Și curtea o vom amenaja pentru anumite evenimente în prima parte a anului și evenimentele efectiv vor avea loc în a doua parte a anului”, a mai precizat președintele CJ Timiș.

Vă reamintim că, deși a aplicat pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru proiectul de reabilitare a Castelului Huniade, Consiliul Județean Timiș nu a obținui bani.

„La prima contestație administrativă am avut un răspuns negativ, dar noi am contestat în instanță această procedură și urmează să se judece”, ne-a mai spus Nica.

CJT încearcă, în clipa de față, să facă rost de fonduri pentru lucrări de reabilitare la Castelul Huniade prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, precum și de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

0

#352 Useril este offline   Florin.B RATT 

  • STPT Forum Admin
  • Grup: Admin
  • Postari: 28806
  • Inregistrat: 06 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:RATT

Postat 01 februarie 2023 - 13:07

Vezi postareaFlorin.B RATT, la 30 ianuarie 2023 - 22:26, a spus:

Mai lipsesc tancurile roz gonflabile, pubelele de gunoi din care tasneau jerbe de polistiren sau cadavrul cu membrul erect (cei care citesc forumul stiu sigur la ce ma refer)


Multumita mediafax.ro am reusit sa gasesc niste poze cu cateva din "obiectele de arta" de care vorbeam:

Imagine atasata: art7.jpg Imagine atasata: art4.jpg Imagine atasata: art1.jpg Imagine atasata: art3.jpg

Pacat ca nu le mai expun din nou, ca precis ar da navala "iubitorii de frumos" sa le admire. -_-
1

#353 Useril este offline   nabucodonosor19 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 644
  • Inregistrat: 11 mai 16

Postat 01 februarie 2023 - 15:41

arta frate:)
0

#354 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 888
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat Ieri, 09:49

Weekend arhiplin la deschiderea oficială a anului în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii. Vezi programul complet

Citeaza

Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara a anunțat că 17 – 19 februarie va fi un weekend intens, cu peste 130 de evenimente în mai multe zone din oraș.

„Deschidem un an irepetabil, mult-așteptat, cel în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii. Deschiderea Timișoara 2023 înseamnă spectacole memorabile, artă curajoasă, idei care deschid lumea, vizitatori din Europa întreagă și comunități deschise. Timișorenii și oaspeții din întreaga lume vor participa vineri, 17 februarie, la evenimentul festiv Sărbătorim Deschiderea! din Piața Unirii, sărbătorind diversitatea culturală care caracterizează Programul Cultural național «Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023». Zilele de sâmbătă și duminică oferă peste 130 de ocazii și invitații de a cunoaște mai bine orașul prin expoziții, concerte, evenimente comunitare sau spectacole distribuite în toate cartierele Timișoarei”, spune mesajul autorităților.

Pentru weekendul deschiderii oficiale, Primăria Municipiului Timișoara a alocat 7,5 milioane de lei, iar Ministerul Culturii 800.000 de lei.

„În câteva zile, dăm startul unui an strategic pentru Timișoara și pentru România, în care avem șansa istorică să schimbăm percepții și să demolăm prejudecăți. Să folosim povestea europeană a Timișoarei pentru a crea un nou destin european pentru România și să ne repoziționam ca oraș pe harta Europei. Este startul unui an cu peste 1.000 de evenimente excepționale care începe cu un weekend extraordinar la care îi invit pe toți timișorenii. Este doar primul dintre momentele importante care vor marca acest an 2023, un an care va intra în istoria orașului. Zeci de ambasadori, comisari europeni, oficialități naționale și internaționale vor veni alături de noi pentru a sărbători titlul de Capitală Europeană a Culturii. În vremuri de criză, cultura ne aduce împreună. În vremuri de ură, Europa este răspunsul”, a transmis primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz.

0

#355 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 888
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat Ieri, 13:44

Trei laureați Nobel vin la Timișoara, în anul Capitală Culturală Europeană

Citeaza

Luna aprilie aduce la Timișoara trei laureați ai premiului Nobel. Orhan Pamuk, Jean-Marie Lehn și Jean-Pierre Sauvage vor primi titlul de Doctor Honoris Causa UVT, în cadrul unor ceremonii cu specific academic și public

În cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, prin agenda de evenimente dedicate întregii comunități, gupate sub genericul „La UVT, cultura este capitală!”, vor avea loc câteva evenimente deosebite.

Astfel, în primăvară, comunitatea academică din Universitatea de Vest Timișoara (UVT) va găzdui trei întâlniri excepționale, cu personalități majore ale artei și științei mondiale, laureați ai premiilor Nobel din domeniul literaturii și chimiei.

Este vorba despre Orhan Pamuk, Jean-Marie Lehn și Jean-Pierre Sauvage. Celor trei personalități ale culturii și științei internaționale li se va acorda titlul de Doctor Honoris Causa UVT, în ceremonii cu specific academic și public cu reverberații.

La începutul lunii aprilie, scriitorul Orhan Pamuk, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 2006 va fi invitat la o întâlnire specială cu publicul timișorean, o premieră absolută pentru mediul cultural local.

Considerat unul dintre cei mai renumiți scriitori turci contemporani, operele laureatului Nobel au fost traduse în peste 40 de limbi și publicate în peste 100 de țări.

Apoi, tot în luna aprilie, cercetătorul Jean-Marie Lehn, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în anul 1987, membru de onoare al Academiei Române, va fi prezent la UVT pentru o întâlnire pusă sub semnul pasiunii pentru știință. Premiul Nobel i-a fost decernat, alături de alți doi cercetători, pentru munca depusă în sinteza criptanzilor. Acordarea distincției a fost motivată de faptul că Jean-Marie Lehn a găsit în 1969 molecule înrudite, pe care le-a numit „criptând”, prin care este posibilă crearea de compuși chimici, în reacții chimice care au un impact semnificativ asupra proceselor biologice.

„Ca spațiu academic de înaltă performanță, Universitatea de Vest din Timișoara își asumă un rol major în comunitatea timișoreană, pentru anul Capitalei Europene a Culturii, în 2023. Invitarea la UVT a celor trei laureați ai premiilor Nobel, în acest an, face parte dintr-o agendă mai largă, pe care UVT o oferă iubitorilor de cultură din plan local, național și european. Agenda UVT din 2023 cuprinde zeci de evenimente, dezbateri, conferințe, workshop-uri și producții valoroase”, a transmis rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Datele punctuale pentru cele trei evenimente vor fi comunicate din timp de către UVT.

Aceste evenimente fac parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțate de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.

1

Arata acest topic


  • (18 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 16
  • 17
  • 18
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi