STP Timișoara Forum: Cladirile istorice din Timisoara si povestile lor - STP Timișoara Forum

Salt la continut

Imagine postata
Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Cladirile istorice din Timisoara si povestile lor Evaluare topic: -----

#1 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 10 aprilie 2011 - 18:54

Gara de Nord din Timisoara


La 15 noiembrie 1857, s-a dat în folosinţă prima linie de cale ferată spre Timisoara, intre Szeged-Jimbolia-Timişoara. Tot atunci s-a sărbătorit şi sosirea primului tren în gara oraşului Timişoara. La început, acest modern şi rapid mijloc de transport sosea în Timişoara de trei ori pe săptămână. În aceste condiţii, gara a fost o construcţie modestă. Ulterior, din staţia de cale ferată, construită în anul 1857, s-a făcut o magazie.

1895
Imagine atasata: 1895.jpg Imagine atasata: Gara veche.jpg

Nu departe de ea a fost construită o nouă gară, dar în anul 1897 şi aceasta a fost dărâmată şi în locul ei s-a construit o nouă gară şi noi linii care, atât ca mărime, suprafaţă şi înfăţişare exterioară, la vremea respectivă întrecea orice altă gară din restul oraşelor (din Ungaria de atunci) şi a costat statul aproape patru milioane de coroane. Lungimea reţelei de şine pozată în staţia din Iosefin avea o lungime de 43 km. Numele ei inițial a fost Josefstadter Bahnhof sau Jozsefvaros Indohaz, în traducere „gara din Iosefin”, după numele cartierului timișorean Iosefin, în care se află.

1897
Imagine atasata: 1897.jpg

1898
Imagine atasata: 1898.jpg

1899
Imagine atasata: 1899.jpg Imagine atasata: timisoara_Gara_Domnita_Elena_1899.jpg Imagine atasata: 1899_3.jpg

1903
Imagine atasata: 1903.jpg Imagine atasata: timisoara09_b.jpg

1905
Imagine atasata: 1905.jpg

1909
Imagine atasata: 1909.jpg Imagine atasata: 1909_2.jpg Imagine atasata: alte_1.jpg

1914
Imagine atasata: 1914.jpg

1915
Imagine atasata: 1915.jpg

1916
Imagine atasata: timisoara_Gara_Domnita_Elena_1916.jpg

După Unirea Banatului cu România și instaurarea administrației românești la Timișoara, în 1919, gara a fost redenumită în Gara „Domnița Elena”, nume pe care l-a purtat până la al doilea război mondial.

1926
Imagine atasata: 1926.jpg

1930
Imagine atasata: 1930.jpg

În timpul războiului ea a fost puternic bombardată de aviația aliată. În noaptea de 16/17 iunie are loc primul bombardament efectuat de Aliați asupra orașului. Bombardamentul din 3 iulie a fost cel mai violent și devastator. În valuri succesive, bombardierele aruncă sute de bombe asupra orașului. Centrul municipiului, Gara de Nord, Mehala, Iosefin sunt puternic lovite. În noapte de 30/31 octombrie 1944, Timișoara este lovită de aviația germană, fiind distruse 188 de imobile particulare și uciși 10 de oameni. Sute de imobile au fost distruse și peste 4.000 de locuitori au fost sinistrați în urma bombardamentelor din vara și toamna anului 1944.

1944
Imagine atasata: 1944.jpg Imagine atasata: 1944_2.jpg Imagine atasata: 16250.jpg

Reconstrucția s-a făcut în jurul anilor 1960, însă doar partial după planurile inițiale.

1966
Imagine atasata: 1966.jpg Imagine atasata: lwp9806.jpg

1969
Imagine atasata: 1969.jpg Imagine atasata: 1069_3.jpg Imagine atasata: streamx.jpg Imagine atasata: stream2x.jpg

1973
Imagine atasata: 1973.jpg

Ulterior in 1976 a fost modernizată și stilul arhitectural a fost schimbat radical.

1976
Imagine atasata: 1976.jpg

Bibliografie: Duşan Baiski, Nincsovics Zoltan, WikiPedia
0

#2 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 29 februarie 2012 - 19:17

Opera Română din Timișoara

Oficial clădirea Operei este denumită "Palatul Culturii", datorită instituţiilor culturale pe care le adăposteşte: Teatrul Naţional, Opera Română, Teatrul Ma­ghiar de Stat şi Teatrul German de Stat. Ca şi în cazul altor opere de arhitectură semnificative, şi acest edi­ficiu a stârnit între profesionişti po­lemici ce continuă până în ziua de astăzi.

Cazarma "Porţii Petrovaradinului"
Pe amplasamentul actual al clădirii a existat o mlaştină până în anul 1744 (afirmaţia că aici ar fi fost “un ring avar dublu” este o pură aberaţie). În anul 1744 - 45 s-a început construirea clădirii cu parter şi un etaj a “Cazărmii Porţii Petrovaradinului”. Avariată în timpul asediului cetăţii din anul 1849, clădirea a fost reconstruită cu un plan mai amplu ca şi cazarmă de artilerie (anterior anului 1859).

Între 1872 şi 1875 se construişte clădirea actuală, care alături de teatru mai adăpostea şi hotelul Kronprinz Rudolf, “reduta” (o sală de bal şi de festivităţi), un restaurant şi o cafenea. Proiectant a fost biroul de arhitectură Fellner şi Helmer din Viena, care a construit în total 48 de teatre în Europa, din Germania şi până în Rusia. Pe teritoriul actual al României biroul vienez a fost autorul teatrelor din Oradea, Cluj şi Iaşi, iar în vecinătatea României a teatrelor din Szeged, Cernăuţi, Odesa şi Sofia. Eleganta clădire s-a ridicat în stil eclectic istoricist, denumit pe atunci stilul “Renaşterii Italiene”.

1875
Imagine atasata: 1875.jpg Imagine atasata: 1875.jpg

În faţa sa se afla o mică piaţetă (place d’alarme = piaţetă de alarmă) şi Poarta Petrovaradinului a cetăţii Timişoara. La dreapta porţii s-a executat în 1867 o deschidere provizorie pentru tramvaie (deschidere care trebuia desfiinţată imediat ce izbucnea un război). Tramvaiul traversa şanţul cetăţii pe un pod din lemn, paralel cu podul principal executat de asemenea din lemn.

Imagine atasata: 1867.jpg

Probabil că faţada nu a fost mo­dificată după incendiul din anul 1880.

1899
Imagine atasata: 1899.jpg

După anul 1900 fortificaţiile au fost demolate.

1903
Imagine atasata: 1903.jpg Imagine atasata: 1903_2.jpg
Imagine atasata: 1921.jpg

1907
Imagine atasata: 1907.jpg Imagine atasata: 1907.jpg

1909
Imagine atasata: 1909.jpg Imagine atasata: 1909.jpg

După ce s-au construit impozantele palate de pe fronturile laterale ale actualei Piaţa Victoriei, în numai trei ani 1910 - 1913, silueta teatrului părea prea scundă.

1912
Imagine atasata: 1912x.jpg Imagine atasata: 1875_2.jpg

După un nou incendiu în 1920, arhitectul bucureştean Duiliu Marcu reface interiorul în stil aşa-zis “neoromânesc” (între 1923 - 1928). Faţada nu este modificată semnificativ: zidurile dintre cele trei arcade de la intrare sunt demolate, realizându-se o deschidere mai amplă, protejată de o copertină în consolă. În zona acoperişului se realizează o semicupolă, care în realitate ascunde un bazin din beton pentru apă contra incendiilor, iar în spatele cupolei un zid antifoc.

1922
Imagine atasata: 1924.jpg

1924
Imagine atasata: 1926.jpg

1925
Imagine atasata: 1925.jpg

1930
Imagine atasata: 1930.jpg Imagine atasata: 1930_3.jpg

1931
Imagine atasata: 1931.jpg Imagine atasata: 1931.jpg Imagine atasata: 1931_2.jpg

1933
Imagine atasata: 1933.jpg Imagine atasata: 1912.jpg
Imagine atasata: 1933_2.jpg

Înălţimea cornişei actualului hotel Timişoara (autorizare de construire în 1931) o depăşea pe cea a teatrului.

1934
Imagine atasata: 1934.jpg Imagine atasata: 1930_2.jpg
Imagine atasata: 1934_3.jpg Imagine atasata: facebook.jpg

Monumentalul "arc de triumf"

Marele arc de triumf al teatrului este legat de domnia regelui Carol II (1930 - 1940), care a instaurat prima dictatură din România în secolul al XX-lea (1938 - 1940).

Ca replică urbanistică Duiliu Marcu proiectează în 1934 o nouă faţadă pentru teatru într-o manieră stilistică similară cu limbajul plastic utilizat de talentatul arhitect Marcello Piacentini, supranumit “marele maestru al arhitecturii fasciste italiene”. Noua faţadă, realizată în mare parte în anii 1935 - 36, a stârnit o furtună de proteste în presa vremii (Oferim un exemplu. După ce critică proiectul catedralei (care totuşi a obţinut autorizarea de construire la 22.06.1936 şi a fost terminată în 1946). C. Mile scrie: “Dar nu numai catedrala răstigneşte în turnurile ei, protestele noastre. Priviţi teatrul. O altă batjocură. D. Duiliu Marcu are pretenţia că ne-a dat un monument egiptean. Vor sta deci faţă’n faţă, un monument pretins egiptean … şi-o catedrală într’un penibil contrast. Monument egiptean? Fleac. O simplă şi uriaşă arcadă. Un arc de triumf al prostiei ce încearcă a-şi sprijini anemia arhitectonică pe nişte beţe de chibrit.” (Ziarul “Vestul”, joi, 5 martie 1936. N.n. “Beţele de chibrit” sunt coloanele aşa-zis neobizantine). Astăzi unii arhitecţi (T. O. Gheorghiu, R. Radoslav, V. Gaivoronschi, M. Opriş) afirmă şi argumentează inspiraţia fascistă, “carlistă” a limbajului arhitectural al monumentalului arc de triumf. Alţi arhitecţi o neagă (M. Botescu).

1939
Imagine atasata: 547362_328196160594709_1757717973_n.jpg

1941
Imagine atasata: 1941.jpg Imagine atasata: 1941.jpg
Imagine atasata: 1941_3.jpg

1945
Imagine atasata: 1945.jpg

1947
Imagine atasata: 1947.jpg

1957
Imagine atasata: 1957.jpg Imagine atasata: 1957.jpg

1962
Imagine atasata: 1962.jpg

1963
Imagine atasata: 1963.jpg

1964
Imagine atasata: 1964.jpg

1967
Imagine atasata: 1967.jpg

1969
Imagine atasata: 1969.jpg

1980
Imagine atasata: 1986.jpg

1984
Imagine atasata: 1984.jpg

1985
Imagine atasata: 1985.jpg

1987
Imagine atasata: 1988.jpg Imagine atasata: 1987.jpg

Din balconul marelui arc Timişoara a fost declarată “primul oraş liber din România” la 20 decembrie 1989, marcându-se astfel triumful revoluţiei şi prăbuşirea dictaturii comuniste, ultima dictatură din România!

1989
Imagine atasata: 1989_3.jpg Imagine atasata: 1989.jpg Imagine atasata: 1989_2.jpg

2000
Imagine atasata: 2010.jpg

În anul 2003 s-a revenit la arhi­tectura iniţială a suprafeţelor laterale ale faţadei. Apreciată în termeni elogioşi de către unii (R. Radoslav, M. Opriş), revenirea este criticată de alţi arhitecţi (M. Botescu, care deplânge discrepanţa creată).

2011
Imagine atasata: 2011.jpg Imagine atasata: 2005.jpg


Bibliografie: otr.ro, primariatm, dAImon's blog
0

#3 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 01 martie 2012 - 11:43

Catedrala Mitropolitană din Timișoara

Istoria edificiului este strâns legată de anul 1919 când, pe data de 28 iulie Banatul se unește cu România. Noua administrație românească reia firul ortodoxiei rupt în 1717 și ia o serie de măsuri pentru încurajarea ortodoxiei, defavorizată de administrația austriacă, favorabilă religiei catolice. Astfel se reînființează vechea parohie din Cetate în 1926, apoi Episcopia de Timișoara în 1939, ridicată la rangul de arhiepiscopie, iar în 1947 se creează Mitropolia Banatului.

Pe acest fond se simte tot mai acută nevoia unui lăcaș central pentru credincioșii din parohia Cetate, ce frecventau mai ales biserica Sf.Ilie din cartierul Fabric și ulterior pentru o catedrală reprezentativă, pe măsura consistentei comunități ortodoxe din Timișoara și din Banatul românesc. Parohia din Cetate instituie un fond de zidire a biserici și lansează un apel către publicul românesc pentru donații. În 1936 existau deja toate premisele construirii monumentului. Fondul de zidire era deja consistent, deși suma totală necesară era imensă pentru acea vreme. Terenul necesar, situat la încrucișarea celor mai importante artere ale orașului a fost donat de către Primărie iar proiectul bisericii era încredințat încă din 1934 lui Ion Traianescu. Proiectul prevedea un edificu cu o capacitate de 5.000 de persoane.

1913
Imagine atasata: 1913.jpg

1925
Imagine atasata: 1925.jpg

1926
Imagine atasata: 1926.jpg

In parcul din spatele viitoarei catedrale trecea linia de cale ferata Timisoara - Buzias (prin Parcul Scudier)

1932
Imagine atasata: 1932 linia-timisoara-bazias-prin-parcul-scudier-8-august-1932.jpg

1933
Imagine atasata: 1933.jpg Imagine atasata: 1933_2.jpg

Construcția propriu-zisă a început pe 16 martie 1936 iar în 20 decembrie s-a pus printr-o ceremonie piatra fundamentală a viitoarei Catedrale.

1936
Prima cărămidă depusă la 14.09.1936
Imagine atasata: 423458_266533373427655_100002129829890_589934_1601347507_n.jpg Politehnica - forum.druckeria.ro

1937
Imagine atasata: 282501_144979642252772_100002222119305_257512_1864640_n.jpgImagine atasata: 284454_144979558919447_100002222119305_257511_7080076_n.jpg
Imagine atasata: 1937.jpg
Imagine atasata: 111.jpg
Imagine atasata: 112.jpg

Clopotele și crucile bisericii au fost sființite în 23 august 1938.

1939
Imagine atasata: 1939.jpg

Lucrările de construcție s-au terminat în 1940.

Catedrala a fost inaugurată în anul 1946 în prezența Regelui Mihai și a primului-ministru Petru Groza.

1946
Imagine atasata: 1941.jpg

Toate finisajele, picturile interioare și exterioare s-au terminat însă abia în 1956 datorită celui de-al doilea război mondial.

1973
Imagine atasata: 1973.jpg

1985
Imagine atasata: 1985.jpg Imagine atasata: 1985_2.jpg

2010
Imagine atasata: DSC_0191x.JPG

2011
Imagine atasata: Catedrala.jpg

Bibliografie: crestinortodox.ro, Wikipedia
0

#4 Useril este offline   Chagall 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10283
  • Inregistrat: 18 martie 08
  • Sexul:nespecificat

Postat 01 martie 2012 - 19:06

:excl: Am mutat toate discutiile aici, ramanand ca acest topic sa fie doar pentru informatii despre cladirile istorice.
1

#5 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2402
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 15 decembrie 2020 - 09:57

Iubita lui Beethoven de la Timişoara. O poveste fascinantă, aproape necunoscută în România

Citeaza

În urmă cu 250 de ani, la Bonn se năştea genialul compozitor Ludwig van Beethoven, iar anul 2020 a fost “Anul Beethoven” în lume. Puţini sunt cei care ştiu însă că prima iubită a lui Beethoven avea să îşi trăiască ultimele zile în Timişoara.

Lângă intrarea în Cercul Militar din Piaţa Libertăţii din Timişoara se află o plăcuţă pe care stă scris: „Jeanette d’Honorath. Prima iubire a lui Ludwig van Beethoven. A locuit aici ca soţie a cdl. Cetăţii, gen.Karl vom Greth. 01.11.1823”. Este una din legendele Timişoarei de altădată, prea puţin cunoscută şi promovată în România. Pentru a descurca iţele acestei poveşti a fost nevoie de o muncă de cercetare de patru ani şi jumătate, făcută de scriitoarea şi profesoara de muzică Luciana Ianculescu. A discutat cu istorici, a căutat documente, hărţi vechi, cărţi şi arhive care aminteau despre povestea de dragoste dintre Ludwig van Beethoven, unul din cei mai importanţi compozitori din panteonul muzicii universale, şi Jeanette sau Johanna d’Honorath.

„Într-o zi am aflat că în oraşul Timişoara îşi doarme somnul de veci prima iubire, iubirea din tinereţe a marelui compozitor Beethoven. Era incredibil, dar şi fascinant. Voiam să aflu această poveste. Această poveste, începută în Bonn şi terminată la Timişoara, trebuie să fie cunoscută de toţi iubitorii de muzică şi îndeosebi de locuitorii Timişoarei şi de turiştii ei. Asta m-a determinat să intru în cercetări, să mă documentez, să călătoresc. Am fost la locul ei de naştere, la Köln, la Martonvasar, la 40 de kilometri de Budapesta, unde Beethoven a circulat de foarte multe ori, la Bonn, dar şi la Viena de câteva ori. Aşa am aflat că aici a trăit şi s-a sfârşit prima iubire a lui Ludwig van Beethoven”, a declarat pentru „Adevărul” Luciana Ianculescu.

„O iubire adevărată, timidă, chiar imposibilă”

Jeanette d’Honorath s-a născut la Köln, dar povestea de iubire cu Beethoven se petrece la Bonn, acolo unde cei doi aveau să se cunoască. Amândoi aveau 18 ani, amândoi erau îndrăgositiţi de muzică şi dornici de iubire.

Jeanette moare la Timişoara

În Timişoara, comandatul are o serie de activităţi pentru binele cetăţii, iar Jeanette intreţine atmosfera casei, unde au invitaţi, organizează baluri de înaltă societate. La un moment dat, Jeanette se îmbolnăveşte, iar medicii nu mai pot face nimic pentru a-i salva viaţa.

Citeşte articolul complet pe Adevărul de Timișoara

Aceasta postare a fost editata de Pablo: 15 decembrie 2020 - 09:57

0

#6 Useril este offline   Revenge 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 153
  • Inregistrat: 11 decembrie 20

Postat 31 ianuarie 2021 - 16:27

Citeaza

Localurile și hanurile Timișoarei în ultimele sute de ani. Multe erau cunoscute în toată Europa

Locuitorii vechii Timișoare au beneficiat de numeroase locuri unde să petreacă la un vin, o bere, o ”tărie”, dar și bragă sau siropuri, în vremurile otomane. Cei de la Muzeul Național al Banatului Timișoara ne prezintă o istorie a celor mai cunoscute localuri ale orașului din ultimele trei sute de ani.

Un oraș dezvoltat al anilor trecuți, Timișoara are parte de numeroase asemenea locații. Povestirea celor de la MNaB pornește de la hanurile şi crâşmele Evului Mediu timişorean, acestea fiind ”urmașele” cafenelelor, ceainăriilor şi caravanseraiurilor epocii otomane (1552-1716). Dar, deschiderea Fabricii de Bere, în 1718, este moment definitoriu în industria timișoreană a… HoReCa.

”Încă din 1717 se plănuia ridicarea fabricii de bere care funcţionează neîntrerupt din 1718 şi până astăzi. În 1718, proaspăt alesul magistrat german încerca să obţină (fără succes) de la contele Mercy monopolul comerţului cu alcool în cetate. Prima reglementare oficială a funcţionării localurilor timişorene a fost emisă în anul următor (11 septembrie 1719) şi purta semnătura medicului şi primarului Balthasar Thobias Hold care era, din 1718, şi proprietarul „Coroanei de aur” (han şi cârciumă laolaltă) cât şi a viitorului primar, Peter Solderer, care deţinea localul „Cheia de aur”. În secolele trecute multe din localurile Timişoarei au purtat apelativul preţiosului metal: „La două chei de aur”, „Crapul de aur”, „Strugurele de aur” (în Cetate), „La butoiul de aur” (în Fabric), „Leul de aur”, „Ancora de aur” (Josefin), „Clopotul de aur” şi longevivul „Mânzul de aur” (Fabric între 1749-1950) dar şi „Cerbul de aur” (în Piaţa Sf. Gheorghe). Localurile şi hanurile cu nume de animal erau, de regulă, „albe”: „Mielul alb” (Cetate şi Fabric), „Inorogul alb” (Cetate), „Lupul alb” (Fabric), „Vulturul alb” (Elisabetin), dar nu lipseau şi alte culori: „Leul verde”, „Maimuţa albastră” (Cetate), sau „Vulturul negru” (Fabric – preţuit la 15.000 de guldeni)”, arată reprezentanţii muzeului.

Unii proprietari n-au simţit nevoia „colorării” animalelor: „La Elefant” (1746 – Piaţa Unirii), „La Struţ” sau „La Pelican” sunt astfel de exemple. „Vaporul Alb” din Josefin găzduia, la 1900, „Congresul petrecăreţilor şi nebunilor din Timişoara”, „Bila Albastră” de lângă gara din Josefin amintea o veche popicărie dar şi poligonul de tir iar „Trompetistul” („Trompeter”) din Cetate, unde de-a lungul timpului poposiseră împăratul Francisc I de Habsburg, domnitorul Al.I. Cuza, plecat în exil sau poetul Mihai Eminescu, fusese construit în 1747 de Anton Seltmann şi vândut cu 8.000 de guldeni trompetului Fr. Kramm de la care şi-a luat numele. „Grădina Preşedintelui” (numită şi „Fântâna Paşei” sau „Präsidenten Garten”) devenea local public prin 1792 iar marea berărie de lângă fabrica de bere („Fabrikshoff” – 1869) este şi astăzi loc de petrecere.

Seria numelor apreciate ale vremii, în domeniul ospitalității culinare și … bahice, continuă, cei de la MNaB ne prezintă și alte asemenea locații.

„La Cocoşul turcesc” din Fabric era al armatei până la preluarea sa de primărie în 1783. „La Trei Trandafiri” (Josefin, Fabric, Ciarda Roşie – 1905), „La Trei Husari” şi la „Trei Regi” (Cetate), „La Trei Alergători” (Josefin – 1850, „La Trei Mauri”, „La Trei Broaşte” ş.a., „Pomul” sau „Cununa Verde”, „Marocanul” (Fabric), ”Omul Sălbatic” – care avea pictat pe firmă un om pe jumătate despuiat, cu părul vâlvoi şi o măciucă – „Regina Angliei” şi „Prinţul Turcesc” sunt alte localuri cu parfum arhaic care, după 1850, au început să facă loc unor localuri moderne: restaurantul Casei de Păstrare (1857); „Royal”, „Hubertus”, cel al noului teatru şi al noului hotel, „Lloyd” (1912), „Palace” (1913), „Elite” (pe la 1900, refăcut la 1924), restaurantul gării (vestit după 1898), cel cu circuit închis al clubului Regatta şi, mai târziu, în perioada interbelică, restaurantul „Dacia”, „Chatelez”, „Clubul ziariştilor”, „Bucureşti” sau renumitul „Şari Neni”, proprietatea Charlottei Mohacsi (1885-1962), numit apoi „Intim”, vestit pentru gulaşul său, ne mai spune studiul realizat.

Faima unora dintre localuri trece granițele zonei și acestea erau cunoscute și în alte regiuni.

”Unele dintre aceste restaurante aveau nume bun şi dincolo de graniţe şi erau frecventate de belgrădeni, budapestani sau vienezi. Închise şi redeschise, mutate dintr-un loc în altul, ele sunt expresia uneia din faţetele spiritului timişorenilor, atât de diferit de idealul disciplinat al împăratului Francisc I care, pe la 1810, definea supusul ideal prin loialitate, disciplină, supunere, sobrietate şi lipsă a unor aspiraţii „nepotrivite””, se mai spune în povestea celor de la Muzeul Național al Banatului Timișoara.

deBanat

Aceasta postare a fost editata de Revenge: 31 ianuarie 2021 - 16:27

3

#7 Useril este offline   raducu 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 659
  • Inregistrat: 03 septembrie 19
  • Sexul:masculin

Postat 19 martie 2021 - 11:21

https://www.tion.ro/...TrN8eAuYa5D8lUY

Călătorie virtuală prin palatele Timișoarei. Povestea Casei Mária Radocsay din Piața Mocioni, via Muzeul Banatului
Imagine atasata: 6062913mnab2.jpg

Pornește într-o călătorie virtuală prin palatele din Timișoara! Descoperă poveștile celor mai frumoase clădiri și ale arhitecților care le-au creat, alături de Muzeul Național al Banatului. Prima oprire: Casa (Palatul) Mária Radocsay.

Călătoria virtuală începe din cartierul Cetate, destinația fiind Piața Mocioni. Până în anul 1868, terenul pe care s-a definit piața era inclus în zona cetății bastionare, care reprezenta o fâșie de teren lată de aproape 1 km cu interdicție de construcție, dar mai apoi s-a decis reducerea suprafeței la 569 de metri. Astfel, cartierele istorice exterioare Iosefin, Elisabetin și Fabric s-au apropiat de cetate.

„În anul 1894, municipalitatea devine proprietar pe terenul fostei esplanade (suprafață aflată mai ales în fața unei clădiri monumentale – n.r.), însă încearcă fără succes să găsească cumpărători pentru noile parcele propuse spre vânzare. Realizează prin fonduri proprii un imobil în cadrul pieței, acțiune care își atinge pe deplin scopul, astfel încât până la sfârșitul anului 1896 sunt vândute cinci parcele din vecinătatea palatului, iar după anul 1901 s-a ocupat cu clădiri și frontul de sud al pieței, aparținând cartierului Elisabetin”, spun reprezentanții Muzeului Național al Banatului, pe Facebook.

Casa (Palatul) Mária Radocsay

În Piața Mocioni se înalță Casa Mária Radocsay, construită în „stil istorist cu elemente clasiciste”.
Imagine atasata: 6062968fotomnab.jpg
„În anul 1891 a fost obținută o autorizație de construire pentru extinderea unei case cu etaj. A doua autorizație a fost eliberată pentru o casă cu două etaje în anul 1894. Clădirea a fost restaurată în perioada 2007-2010 după proiectul arhitectului Constantin Ciocan”, mai spun reprezentanții MNaB.

Doamna de la palat

Valeria dr. Pintea, lugojeancă la origine, a locuit în acest palat. S-a căsătorit cu medicul Vasile Pintea şi a devenit locuitoare a Iosefinului. Amintirile ei despre cartier şi oamenii săi au ajuns până la MNaB prin nepoata sa – Liana Maria Gomboșiu, autoarea romanului „Valeria dr. Pintea”.

„Ea a locuit într-un apartament de șase camere până la decesul soțului, medicul Vasile Pintea, în anul 1940”, spun cei de la MNaB.
Imagine atasata: 6062996mnab.jpg
Dacă ai o fotografie cu Casa Mária Radocsay sau știi o poveste despre palat și locuitorii lui, cei de la MNaB te îndeamnă s-o postezi într-un comentariu pe pagina lor de Facebook. Poți ajuta la recrearea poveștilor celor mai frumoase clădiri din Timișoara!

Aceasta postare a fost editata de raducu: 19 martie 2021 - 11:25

2

#8 Useril este offline   Revenge 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 153
  • Inregistrat: 11 decembrie 20

Postat 03 mai 2021 - 13:34

Citeaza

Istoria Canalului Bega și a podurilor din Timișoara

Timișoara este de neconceput fără râul Bega, cunoscut și drept Timișul Mic. De peste 700 de ani, oamenii beau apa Begăi, plutesc pe ea, se spală. După 1724, râul a devenit canal și, în timp, peste el s-au construit, de-a lungul veacurilor, sute de poduri și podețe din lemn, cărămidă, fier sau beton. Muzeul Național al Banatului vă prezintă o „felie” din istoria lor.

Râul Bega își are originea în Munţii Poiana Ruscă, având doi afluenți de bază Bega Luncan și Bega Poieni. La confluența lor se formează râul Bega, care străbate Făget, Timişoara şi Zrenjanin, Serbia. Pentru timișoreni, până în secolul al XVIII-lea râul era numit Timișul Mic.

„Nici nașterea și nici existența multiseculară a Timișoarei nu sunt de conceput fără râul Bega, numit de localnici până în veacul al XVIII-lea Timișul Mic. De mai bine de 700 de ani, timișorenii beau apa Begăi, plutesc pe ea, se spală și se scaldă în ea și-i sorb energia în mori și hidrocentrale. Scut de apărare semicircular pentru cetățile ridicate succesiv, râul, devenit la Timișoara, canal după 1724, a rămas până astăzi și marele vidanjor al urbei”, spun reprezentanții Muzeului Național al Banatului.

Bega asigura aprovizionarea și facilita comerțul. Multe bărci, nave cu vâsle sau alte motoare care circulau pe Bega au poposit în portul internațional Timișoara. Acesta se afla în zona Hotelului Continental, apoi a fost mutat în Iosefin.

„Bega, devenită, din sus de Timișoara, canal rectiliniu de plutărit și cale navigabilă la fel de geometrică, la vale de oraș, îi asigura aprovizionarea și facilita comerțul. Plute, bărci și poduri plutitoare, șlepuri și șalupe, nave cu vâsle sau trase de cai, cu abur sau cu alte motoare au circulat pe Bega și au poposit în portul internațional Timișoara, aflat, inițial la 1732, în zona Hotelului Continental și mutat în Iosefin pe la 1760. Canalul Bega, săpat manual între 1728 și 1732, modificat între 1758 și 1765, când râul a fost scos în afara Cetății, și-a dobândit înfățișarea actuală în 1908-1909. De-abia atunci au fost astupate canalele pentru morile hidraulice din Fabric, s-a construit hidrocentrala (1910) și s-a tăiat o nouă albie până la actualul Parc al Copiilor”, mai spun cei de la MNaB.

În 1901 a început reamenajarea întregului canal navigabil de la Timișoara până la Tisa și s-a încheiat abia în 1916, în timpul Primului Război Mondial. Noile frontiere de după război au împiedicat utilizarea sa eficientă și au contribuit la degradarea sa lentă.

„Totuși ajungeau la Timișoara nave fluviale de 300-500 tone care încărcau cereale, dar și vase sătești mai mici care aduceau la oraș, la piață, produsele țăranilor din satele vestice. Întreruptă de cel de-Al Doilea Război Mondial, navigația de marfă de pe Bega a fost reluată scurtă vreme în 1948 și din nou oprită în condițiile conflictului sovieto-iugoslav. În 1958 transportul mărfurilor pe Bega a fost sistat definitiv și, de atunci, unul din cele mai importante monumente europene de hidrotehnică a servit plimbărilor de agrement și irigațiilor”, povestesc cei de la MNaB.

De-a lungul timpului, peste Bega, la Timișoara, s-au construit sute de poduri și podețe din lemn, cărămidă, fier sau beton. În 1823 erau peste 100 de poduri și podețe, cele mai multe fiind în Fabric.

„Încă la 1343, magistrul orașului, Benedict, se plângea că timișorenii nu reparau podurile vechi și ezitau să construiască altele noi. Peste mlaștinile din jurul orașului se întindeau, în evul mediu, poduri de lemn lungi de peste 1 km. Până după 1850, porțile cetății au avut poduri mobile ce erau ridicate în fiecare seară, fiind totodată și puncte vamale. În 1823 primăria orașului se îngrijea de peste 100 de poduri și podețe aflate, în marea lor majoritate, în Fabric peste cele patru canale „industriale”, iar în 1870 mai existau 70 de poduri. În 1849, în asediul de 106 zile, Timișoara și-a ridicat pentru ultima oară podurile mobile de la cele trei porți. În 1932, peste Bega se mai trecea pe 21 de poduri”, spun cei de la MNaB.

Podurile de fier au început să se construiască din 1871. Podul de cale ferată „Modoș” a fost construit în 1897, refăcut în 1935 și 1980 și este folosit și astăzi. Podul metalic de la „Electromotor”, construit în 1917 a rămas doar pietonal. Pietonii mai folosesc și pasarelele de la Parcul Copiilor (1926), de la strada Gelu (1949) și pasarela care leagă Plopii de Ghiroda Nouă.

Cele nouă poduri mari de beton din Timișoara

Conform MNaB, cele nouă poduri mari din beton, cu deschideri de cca. 30 m și lățimi cuprinse între 13 și 23 m sunt următoarele în sensul scurgerii Begăi din Fabric și până în Iosefin:
1. Podul „Mihai Viteazul” („de la Turbină”, „al Morilor”) – construit în 1909 și reconstruit în 1981. „Are la capete patru basoreliefuri din piatră, înfățișând o femeie – alegoria Timișoarei – un morar cu sacul de făină, un tăbăcar și un lucrător-nisipar la decolmatarea canalului”, spun cei de la MNaB.
2. Podul „Dacilor” („de la Piața de Fân” sau „Badea Cârțan”) – construit în 1909 și utilizat permanent de tramvaie. A fost mai apoi reconstruit în 1989.
3. Podul „Decebal” („de la Băile Neptun”) – primul mare pod european ridicat din grinzi de beton armat, figurând astfel în tratatele de specialitate. „Construit în 1909 deși inscripția îl datează în 1908, utilizat permanent de tramvaie, este primul mare pod european ridicat din grinzi de beton armat, figurând astfel în tratatele de specialitate”, spun reprezentanții MNaB.
4. Podul „Michelangelo” – ridicat în 1970 pe locul fostei pasarele de lemn „a studenților”. Este considerat podul cu cea mai mare lățime, dar și cel mai „coborât” spre nivelul apei.
5. Podul „Mitropolit Șaguna” („Episcopal”, „al Tinereții”) – se găsește la capătul blv. Mihai Viteazul și a fost construit în 1914, pe locul unui pod de lemn. „Pe balustradele sale urmau să fie plasate 4 statui de episcopi care însă nu au fost niciodată realizate”, povestesc cei de la MNaB.
6. Podul „Traian” („Huniade”, „de la Maria”) – ridicat în 1917 și a înlocuit „Podul de Fier” mutat în aval în dreptul străzii Ady Endre.
7. Podul „Ștefan cel Mare” („La Ancoră”, „Franz Iosef”, „de la Gară”) – inițial construit din fier de la Reșița, dar în 1957 a fost reconstruit din beton. „Construit inițial din fier la Reșița, a fost primul pod metalic civil cu piese turnate de tip Eiffel din România. A fost reconstruit din beton în 1957”, spun cei de la MNaB.
8. Podul „Eroilor” (fost „Bem”, „de la Elba”, „al Pieței Iosefin”) – construit în 1938, din beton pe locul celui mai vechi pod de fier al orașului (1870 – 1871).
9. Podul „Muncii” („de la Autogară”, „de la Fabrica de Tutun”, „Podul Regal”) – construit în 1913 și reconstruit în 1978.

„Laolaltă, în prezent, peste Bega la Timișoara se arcuiesc unsprezece poduri și trei pasarele”, conchid reprezentanții MNaB.

tion

Imagine postata

Aceasta postare a fost editata de Revenge: 03 mai 2021 - 13:37

1

Arata acest topic


Pagina 1 din 1
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi