Buna seara, astăzi prezint episodul următor din odiseea PCC, anume alt tramvai îndrăgit al copilăriei mele, legendarul Tatra T3/T4.
Povestea celui mai răspândit tramvai de pe pământ începe în 1951, în capitala de pe Vltava, unde nevoile de transport a oamenilor muncii a condus la achiziționarea licenței PCC de la americani, si aparitia consecutivă a Tatrei T1 (liecenta respectată în întregime, de la acceleratorul Westinghouse, la boghiul silentios, la frână dinamică), ce a cunoscut un succes deosebit în întreaga Cehoslovacie. Firește, cu mici modificari, a apărut robustă T2, care a ajuns până la porțile Moscovei. Însă inca de la sfarsitul anilor '50 cehii au simțit nevoia unei modernizări vizibile: astfel, cu un design de Frantisek Kardaus (responsabil pentru toate modelele de autoturisme Tatra, dar și câteva Skoda), s-a născut în 1960 Tatra T3, produsă până în 1999 în aproape 14000 de exemplare, si exportată pe tot mapamondul. De la celebrele scaune ergonomice (colorate rosu/gri), la postul ergonomic de conducere, accelerația și franarea incredibil de rapida (Vorsicht! Bremst kurz!), la încălzirea legendară (mai ales pe timp de iarna in blocul sovietic), tramvaiul a devenit în scurt timp tovarășul de drum al tuturor.
Au existat numeroase versiuni, printre care T3CS (Cehoslovacia, versiunea standard), T3SU (uniunea sovietică, primele cu doar 2 uși), T3SUCS (reimportate de la rusi de către cehi), T3YU (se subintelege; cele pentru Sarajevo având pantografele in spate), T3D, dar și T3R (singurul oraș din România unde au circulat T3-uri fiind Galați). Însă apare si o mica problema: pentru a avea o capacitate sporită de transport, lățimea vagonului era de 2500 mm, din nefericire prea lat pentru multe rețele de tramvai din Europa centrala si de est.
Soluția este simplă: un T3 mai îngust, anume T4, cu o lățime de doar 2200 mm. Având aceiasi lungime ca dolofanul T3, anume 14000mm, cu 4 motoare a cate 43kW, alimentat la 600 sau 750 V, cu o viteză maximă de 65 km/h (data de fabricant, în realitate putând atinge viteze mai mari), a fost produs in aproape 2700 exemplare, pentru RDG, URSS, YU, dar și RO.
Astfel, T4R au ajuns în București, (din'73), Arad (din '74), Iași, Brăila și Galați.
Mie imi sunt deosebit de dragi, fiind printre tramvaiele preferate cand mergeam spre grădiniță (străbatand centrul Aradului), ramanandu-mi întipărite în minte (si inima) câteva mici detalii: frumoasa forma a boghiului de 1000 mm, vuietul ventilatiei forțate a motoarelor, mirosul de ulei, dar și zorzoanele si culorile de papagal tipice mijlocului anilor '90, când fuseseră reconstruite la Astra. Ca sa nu vorbim de accelerația violenta si vitezele astronomice cu care ne deplasam, leganandu-ne periculos pe infrastructura mult învechită. Va atasez o poza facuta de Sam Dixon (preluata de pe forumul Transira) cu una din T4R-urile mele favorite (vedeți voi, fiecare avea altă culoare si decorațiuni, în funcție de titular- exista si o Tatra "turbo" , una cu culorile si modelul unui pullover, una toată albastră, alta cu mai multe găuri de rugină ca un plic de ceai-dar toate isi făceau datoria).
Si astfel, se naște și macheta, nu în totalitate corecta: un kit Hermann und Partner, la scara h0, al unei T4D produsă pentru Leipzig. Bineinteles, va fi o macheta statică, deși se poate motoriza.
De ce nu în totalitate corecta? Deoarece boghiurile sunt pentru 1435 mm, negăsind o T4D pentru Halle. Totodată, cuplele nu sunt Albert-urile standard ale T4R-urilor, ci SchaKu. Dar, ne adaptăm. Inlaturam scaunele duble de pe partea dreaptă, adăugăm câteva mici detalii colorsitice, numarul de linie de pe bord (aradenii nu au fost niciodata prea familiari cu caseta de afisare), un pantograf functional, o bară de susținere a cuplei (arcurile erau de mult decedate în anii '90), si iata, apare pe birou Tatra T4R 127! Enjoy!
P.S. :mai raman doar numerele si emblema CTP, sa vad unde le pot realiza.