Citeaza
Astăzi, la ora 18:55, atât un autobuz de pe linia Expres 7, cât și călătorii care urcau au fost loviți cu ouă de către un grup de persoane neidentificat în prezent. Incidentul s-a repetat și cu al doilea autobuz care a plecat de la Fabrica de Zahăr, iar la ora 19:15 a fost lovit și șoferul de pe linia Expres 3.
Linia Expres 3 a putut să-și reia traseul. Însă cele 2 autobuze de pe linia Expres 7 au fost retrase în garaj pentru igienizare. A fost anunțată și poliția, aceasta fiind la fața locului pentru cercetări.
În momentul de față se lucrează la reglarea graficului liniei Expres 7, primul autobuz având plecarea la 20:15 de la Poșta Mare. (Traian Grozavescu)