Postat 21 septembrie 2013 - 08:16
Acestea sunt atât tarele comunismului cât și o proastă înțelegere a „românizării” Timișoarei. Oameni cu stare și educație sunt deposedați de propietăți și în casele lor sunt aduși oameni cu educație precară și stare materială asemenea. Clădirilor li se schimbă scopul pentru care au fost construite, în multe cazuri și aspectul, pentru a servi mai bine ideologiei. În acest fel, din cauza unei inginerii sociale perverse, cartierele frumoase ale Timișoarei au devenit ghetourile de astăzi... Istoria orașului este aruncată, la propiu, la coșul de gunoi, sau strânsă cu lopata - cum s-a întâmplat cu arhivele fotografice ale fotografilor timișoreni - și cărată la București. Apoi apar istoricii de doi bani, care afirmă de la înălțimea status-ului lor că „Timișoara nu are istorie”. Odată asumată această sintagmă, orice devine posibil. Arhitecți ce predau în facultăți despre baroc, clasicism, art-nouveau, secesion, etc. n-au nicio reținere fie să-ți trântească în plin centru al orașului o coșmelie țigănească de mai mare dragul, fie să-și dea acceptul de a demola fosta bursă agricolă din sudul imperiului (a.k.a. Fructus) sau vechile cazarme militare din simplu motiv că sunt „prea habsburgice” chiar dacă d.p.d.v. fizic starea lor e impecabilă... Sau, și mai pervers, lăsate să se dărâme singure prin nepăsare.
Cred că lucrurile sunt mai complicate și de aceea mă opresc aici...