Postat 24 martie 2011 - 11:53
Politistii din Timisoara au impiedicat un sofer de autobuz de la RATT sa urce baut la volan
Vatmanii și șoferii de autobuze de la Regia Autonomă de Transport Timișoara (RATT) au fost întâmpinați, miercuri dimineața, la ieșirea din depouri, de polițiștii de la Rutieră. Agenții de circulație le-au controlat actele și i-au pus să sufle în etilotest, descoperind că un conducător auto era cât pe ce să plece la drum după ce a consumat băuturi alcoolice.
Un angajat al RATT s-a ales cu dosar penal după ce etilotestul a indicat o valoare de 0,49 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, le-a spus polițiștilor că a băut marți seara și nu a mai mâncat după aceea. Nu a fost iertat însă, iar gestul său va fi analizat de conducerea RATT. „Se va constitui o comisie de anchetă. Noi nu tolerăm un asemenea comportament. Din punctul meu de vedere, vom lua măsuri drastice, atât împotriva șoferului, cât și a celor care i-au permis să iasă pe traseu fără a-l verifica conform procedurilor interne. Nu putem pune în pericol viața călătorilor”, ne-a declarat Ionuț Nasleu, director adjunct al RATT.
Polițiștii de la Rutieră au făcut controale miercuri dimineață atât la ieșirea din depoul din zona Dâmbovița, cât și la cea din Calea Buziașului. „Au fost controlați 32 de vatmani și 9 șoferi de autobuze. S-au verificat actele acestora și dacă au consumat băuturi alcoolice”, ne-a spus comisarul Dumitru Domășnean, șeful Poliției Rutiere Timișoara.
Dacă va fi găsit vinovat în instanță, șoferul de autobuz prins băut riscă între 2 și 7 ani de închisoare.
sursa : tion.ro