No, hai să vă povestesc cum am adus de la Rocar troleibuzul 3.
Era în ianuarie '94. Am fost anunţat cu câteva zile înainte că trebuie să merg la Bucureşti împreună cu colegul meu, pt a aduce un troleibuz. Troleibuzele nu veneau cu cârdul, precum autobuzele. Trebuiau tractate de un remorcher, aşa că veneau câte unul pe săptămână, în funcţie de măsura în care remorcherul era disponibil. Cum fusesem avertizat de cei care aduseseră primele troleibuze despre calvarul la care vom fi supuşi din cauza frigului pătrunzător, am apelat la şeful de garaj pt a-mi face rost de cel puţin 2 litri de spirt industrial. Acest spirt se distribuia tuturor şoferilor în cantitate de 1/4 l la zi, pt a dezgheţa instalaţia de aer a troleibuzelor. Am luat de acasă un ibric cu gura cât mai îngustă şi o cratiţă veche. Urma să pun spirtul în ibric în cantităţi foarte mici, iar ibricul în cratiţa goală, pt a preveni revărsarea alcoolului pe jos, pe podea. Astfel ne-am asigurat o mini sursă de căldură dând foc spirtului din ibric. Cabina troleibuzului fiind închisă aproape ermetic, puteam rezista gerului de ianuarie.
Am ajuns la Bucureşti dimineaţa la ora 6. În gară ne aştepta delegatul, pe numele său Claudiu. Cred că îl cunoaşteţi cu toţii, fiind vorba de acelaşi Claudiu care este înscris pe forum. Am mers cu el la fabrică, unde contrar presupunerilor noastre, troleibuzul era deja gata de probe. L-am probit pe pista Rocar. La început, domnul troleibuz refuza cu încăpăţânare să ruleze cu mai mult de 5 km/h. Claudiu şi inginerii de acolo au depistat problema, au schimbat câteva circuite, şi au rezolvat-o. Am tras troleibuzul în faţa porţii şi am început să aşteptăm apariţia remorcherului. Între timp, ne-am urcat pe acoperiş şi am asigurat troleele cu ce am găsit la îndemână. Bucăţi de sfoară, scotch, sârme găsite prin curte, etc. Când a apărut remorcherul, deja se întunecase şi plecarea a trebuit amânată pt a doua zi. Totuşi am scos troleibuzul din curtea fabricii, şi l-am garat pe o stradă din apropiere. Şoferul remorcherului şi-a întors maşina cu faţa către troleibuz şi a tras-o la mai puţin de un metru faţă de acesta. A dormit în cabină, asumându-şi şi rolul de paznic. Noi am mers la hotel, de unde am revenit dimineaţa la ora 6, cu primul metrou.
Drumul a fost un calvar. Căldura dată de ibricul meu alimentat cu spirt era insuficientă. Trebuia să ne punem mâinile chiar în flacără pt a putea simţi ceva. Cum nu puteam comunica cu şoferul remorcherului, eram obligaţi să ne schimbăm la volan în timpul mersului. Şi o făceam destul de des, pt că din lipsă de curent, agregatul servo-direcţiei nu putea funcţiona. Cel mai neînsemnat viraj presupunea un efort consistent. Dacă voiam la budă, trebuia să ne abţinem până la următoarea oprire pt că nu aveam curajul să deschidem o uşă, ştiind că astfel vom provoca blocarea frânelor. Abia când am ajuns acasă ne-a spus Claudiu că a dezactivat contactele respective. Îmi venea să-l mănânc cu tot cu ochelari.
După Herculane, era să ne tamponăm cu o cisternă care intrase pe contrasens. Am scăpat doar cu oglinda retrovizoare spartă.
Am ajuns în Timişoara la ora 1 noaptea. Şoferul remorcherului ne-a spus că nu mai vrea să meargă până în Dâmboviţa la acea oră, aşa că am parcat ansamblul (avea vreo 25 -30 de metri) în faţa casei lui, undeva prin Ciarda Roşie. Eu şi colegul meu am luat-o la picior înspre casele noastre (suntem vecini), şi am revenit dimineaţa la ora 10. Când am ajuns în depou, am constatat că eram daţi dispăruţi. Nu atât noi, cât troleibuzul.
Aceasta postare a fost editata de emilut: 16 iulie 2010 - 22:53