Domnule mile, sincer, speram ca din disputa noastră virtuală, să rezulte niscaiva concluzii benefice subiectelor pe care le abordăm. Nu pot înţelege de unde atâta înverşunare, chiar ură pe alocuri, în postările dvs. Sper din tot sufletul să nu vă fi rănit orgoliul în asemenea măsură încât să vă fi determinat atare manifestări. Dacă domnia voastră doreşte încetarea dialogului, vă asigur că eu nu sunt dispus la un asemenea non-combat. Se pare că v-aţi dedat acelui dolce-far-niente al celor obişnuiţi să nu fie contrazişi. REPET: Vă apreciez ideile şi punctele de vedere, cu condiţia ca şi dvs să le băgaţi în seamă pe ale celorlalţi.
Oricât aţi dori să mă determinaţi să recurg la un ton mai agresiv, vă asigur că nu veţi reuşi. Împotriva dorinţei dvs, domnule mile, vă respect şi vă apreciez opiniile.
Vă recomand totuşi, ca înainte de a-i condamna pe leneşii şi puturoşii mai mari decât casa, să studiaţi schema personalului afectat spălării autobuzelor. Este vorba de o echipă compusă din doi mecanici, care au în sarcină şi rezolvarea problemelor privind sectorul "pene de cauciuc". Asta pe timp de zi. Noaptea, autobuzele sunt spălate de un singur mecanic, cu un furtun bleg şi cu o perie ştirbă. Dacă voiţi a vă convinge, poftiţi oricând în ograda noastră.
Domnule mile, mă flataţi atunci când mă alăturaţi (chiar şi dispreţuitor) unui designer sau unui estetician. Vă mulţumesc. Minusculul orgoliu pe care îl posed (în calitate de umil şofer), nu îmi permite să mă asemui unui caracter de dimensiunea celui al domniei voastre.
Vă asigur din nou, de întreg respectul meu.
Cu stimă şi consideraţie!
Aceasta postare a fost editata de emilut: 20 martie 2010 - 20:34