SCJU Timişoara a atras în ultimii ani 130 de milioane de euro, afirmă managerul Dorel Săndesc
Citeaza
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Timişoara, dr. Dorel Săndesc, a declarat, marţi, că investiţiile la unitatea medicală pe care o conduce vor continua, după ce, prin proiectele implementate în ultimii ani, au fost atraşi peste 130 milioane de euro din toate sursele posibile - fonduri europene, transfrontaliere, naţionale sau locale
Printre cele mai semnificative proiecte, dr. Dorel Săndesc a amintit construcţia noii Maternităţi, realizată cu fonduri europene şi care este prima maternitate publică din România construită după Revoluţie, funcţionând de aproape doi ani, potrivit Agerpres.
"Un alt proiect major este un mini-spital de recuperare la Lovrin, secţie externă a spitalului nostru, care va oferi 40 de paturi şi un serviciu ambulatoriu, pentru pacienţii noştri din specialităţi precum neurologie. Are ape termale. De asemenea, s-a reuşit achiziţionarea unui nou sediu pentru clinicile de psihiatrie, care anterior funcţionau în condiţii improprii. Noua locaţie este un fost hotel, care oferă condiţii mai bune pentru pacienţi", a arătat Dorel Săndesc.
Recent, SCJU Timişoara a câştigat un parteneriat public-privat prin care se va construi un centru modern de terapii cu laser şi regenerative, pentru că aici funcţionează centrul de cercetare OncoGen, privit ca "o gaură neagră" a spitalului, dar care va deveni "asul din mânecă", potrivit lui Dorel Săndesc.