Timiș: investiție majoră în infrastructura rutieră – trei județe din Vest, Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara, vor fi interconectate printr-un proiect de 88 de milioane de euro
Citeaza
Un proiect de anvergură, în valoare de aproape 90 de milioane de euro, va transforma accesibilitatea rutieră și turistică a Regiunii Vest. Contractul de finanțare pentru modernizarea Drumului Județean 684 a fost semnat, lucrările vizând legătura dintre județele Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara
Proiectul, intitulat „Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – Ruschița – Voislova (DN 68A). Legătură cu județul Hunedoara la DJ 687D”, este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, gestionat de ADR Vest, și are ca termen de finalizare 30 iunie 2029.
Modernizarea celor 56 de kilometri de drum va facilita accesul la obiective turistice unice, precum:
– Peștera cu Apă de la Românești, locul tradițional al concertului simfonic anual,
– bisericile din lemn și morile de apă de pe valea Begăi,
– mănăstirile și peisajele montane din Munții Poiana Ruscă.
Totodată, investiția va stimula dezvoltarea agroturismului și a micilor afaceri locale.
Pentru locuitorii comunelor Tomești (Timiș), Zăvoi și Rusca Montană (Caraș-Severin) și Lunca Cernii de Jos (Hunedoara), drumul modernizat va însemna o legătură mult mai rapidă cu autostrada A1, dar și cu marile centre urbane, locurile de muncă și serviciile de care au nevoie. În prezent, drumurile din zonă sunt greu practicabile cu autoturismul.
Valoarea totală a proiectului este de 88 milioane de euro, dintre care 48 de milioane de euro sunt fonduri nerambursabile. Lucrările prevăzute includ: modernizarea carosabilului, amenajarea podețelor și podurilor, consolidarea versanților, asigurarea scurgerii apelor pluviale, creșterea siguranței circulației.
„Unul dintre obiectivele pe care ni le-am propus prin Programul Regional Vest este să dezvoltăm o regiune conectată, în care locuitorii să aibă acces mai rapid la servicii, locuri de muncă și șanse egale de dezvoltare. Acest drum strategic este foarte important pentru noi, pentru că deschide zona Munților Poiana Ruscă spre investiții, turism și oportunități economice. Totodată, proiectul reprezintă un exemplu de colaborare între consiliile județene, cu efecte pozitive pe termen lung asupra întregii regiuni”, a declarat Georgiana Radac, director, Direcția Generală Autoritate de Management PR Vest 2021-2027 – ADR Vest.