Viceprimarul Ruben Lațcău a explicat pentru Tion care ar fi cele mai importante investiții din Timișoara plănuite de primărie – și nu numai – pentru anul 2025. Majoritatea proiectelor sunt deja cunoscute, având documentații aprobate și rămânând doar să fie date în execuție. Mai sunt, totuși, și câteva alte proiecte pentru care se lucrează la documentații în acest an
În prima parte a anului ar urma să se finalizeze Pasajul Solventul, iar în continuarea lui ar urma să înceapă și lucrările la pod. De asemenea, ar trebui să înceapă și execuția la regenerarea urbană din zona Piața Traian. Cele două proiecte ar fi cele mai importante lucrări „noi” din acest an.
„Cele mai importante investiții noi de anul acesta? Mi-e foarte greu să stabilesc una. Ar fi demararea execuției pentru regenerarea urbană din zona cartierului Fabric-Traian. Asta este extrem de importantă pentru oraș. Vorbim de proiect de regenerare urbană de peste cinci hectare. Puțin sub jumătate din costuri vor fi din finanțarea europeană, diferența fiind de la bugetul local.
Al doilea proiect extrem de important care va demara în aceasta în acest an – și unde sper și aici să avem contract de execuție până la sfârșitul anului – este podul nou de la Solventul, continuare a pasajului. Obiectivul este ca în undeva la jumătatea acestui an să aveam circulația deschisă pe Pasajul Solventul, urmând ca undeva până la mijlocul acestui an să avem contract de execuție pentru podul de la Solventul”, a declarat pentru Tion viceprimarul Ruben Lațcău.
Podul Solventul are un cost estimat de aproximativ 220 de milioane de lei. În august 2023 a fost aprobat și studiul de fezabilitate, iar în vara acestui an, după ce s-au mai reglat problemele legate de terenul contaminat, au fost făcute exproprierile. Pasajul cu același nume ar urma să fie, de asemenea, cel mai important proiect finalizat în acest an.
Cât despre regenerarea urbană a zonei Traian, valoarea totală a lucrărilor ar fi de aproximativ 171 de milioane de lei, inclusiv TVA, însă valoarea totală eligibilă ar fi de 74,6 milioane de lei, astfel că primăria trebuie să găsească aproape 100 de milioane de lei. Probabil va fi luat un credit de la BERD sau BEI.
Alte investiții majore
Ruben Lațcău ne-a mai vorbit și despre alte lucrări care vor începe sau care vor continua în Timișoara în 2025. De exemplu, ar trebui să înceapă construcția podului din zona fostei fabrici ILSA, dar continuă și lucrările la stadionul „Lego” din Calea Buziașului. Continuă și proiectul celor de la CFR de reabilitare a căii ferate care străbate orașul, proiect care include amenajarea mai multor pasaje prin oraș.
„Alte două, dacă nu trei, proiecte foarte importante pentru Timișoara vor trebui în acest an să demareze. Dacă nu în execuție, măcar să ajungă la nivelul de licitație. Mă refer la proiectul primăriei Timișoara de pod în zona fostei fabrici ILSA, proiect mare. Cred că mai sunt două avize de luat, după care poate să meargă spre autorizația de construire.
Și, de asemenea, sunt proiectele pe care le au cei de la CFR de pasaje la Baader, pe Gheorghe Adam și în Ronaț, la Radu de la Afumați. Și aceste proiecte vor fi foarte importante pentru Timișoara.
De asemenea, anul acesta este așteptat să facem un progres foarte mare cu Stadionul «Eroii Timișoarei». Cel mai probabil, el va fi finalizat undeva în prima parte a anului viitor, dar mă aștept ca tot ce înseamnă lucrări vizibile la structuri, gradene și infrastructura din jurul stadionului să fie finalizat în acest an”, ne-a mai spus edilul.
Vă amintim, podul de la fosta fabrică ILSA (podul ISHO) are proiect primit de la dezvoltatorul imobiliar cu același nume încă din 2020. În primăvara anului 2024 a intrat în faza de „reavizare”. Ar exista și posibilitatea unui credit de 15 milioane de euro de la BERD, dar probabil acesta nu va acoperi întregul cost al proiectului.
La Arena „Eroii Timișoarei”, prima lopată a fost dată în martie 2024, iar durata execuției ar trebui să fie de doi ani. Stadionul „Lego”, cum a fost numit de fostul primar Nicolae Robu, costă peste aproximativ 115 milioane de lei, TVA inclus.
Cât despre proiectul CFR de reabilitare a căii ferate care străbate Timișoara, Timișoara Est – Ronaț Triaj, contractul de 1,4 miliarde de lei pentru proiectare și execuție a fost semnat încă din noiembrie 2022. Termenul agreat la semnarea contractului era de 42 de luni – șase pentru proiectare și 36 pentru execuție –, la care se adaugă încă 60 pentru garanția lucrărilor.
Altfel, tot în acest an, Lațcău ne-a menționat că vor începe și lucrările de reabilitare la Colegiul „Ana Aslan” (7,5 milioane de lei, cu TVA, pentru execuție) și la Școala Gimnazială nr. 1. (10,6 milioane de lei, TVA inclus, pentru proiectare și execuție).
Avem și studii și documentații
Viceprimarul ne-a mai vorbit și despre câteva proiecte care în acest an vor avansa pe partea de studii și documentații:
- Radiala Vest: „Se apropie de autorizația de construire, probabil undeva până în vară vom avea autorizația de construire și ulterior vom da drumul la licitația de execuție. Aici mă aștept mai degrabă la sfârșitul anului ăstuia, începutul anului viitor, să avem contract pentru execuție pentru acest proiect”.
- Regenerarea urbană din zona Mocioni: „DALI-ul a fost aprobat, avem toate avizele. Proiectul tehnic este destul de avansat și mă aștept ca și aici ca undeva până în vară, pe la jumătatea anului, să avem autorizație de execuția și să putem să demarăm reabilitare, regenerare urbană în zona Iosefin-Maria”.
- Strada Proclamația de la Timișoara: „Va trebui să intre și ea în execuție anul acesta. Și acolo, DALI-ul a fost finalizat. Încă mai sunt câteva lucrări cadastrale care trebuie rezolvate. A fost și acolo un proces lung, a durat peste un an și jumătate obținerea avizului de la Direcția de cultură, dar în acest moment avem toate avizele. Așteptarea noastră este ca undeva la jumătatea acestui an să avem licitația pentru proiectare și execuția pe SEAP”.
În faza de studii se află și parcările multinivel promise de primărie. Pentru cea de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, licitația a fost lansată la finalul anului trecut. Celelalte, însă, nu sunt la fel de înaintate. Ar mai fi și câteva parcări la sol în planurile municipalității.
„În acest an, de asemenea, avem câteva parcări. Unele momentan în execuție. Cea de la Țurcanu este deja pe SEAP, sunt convins că vor fi mulți constructori interesați. Parcarea din Dacia va fi cel mai probabil și ea pe SEAP în următoarele două-trei luni. Vorbim de o parcare de mai mici dimensiuni, undeva la 200 de locuri de parcare. Parcarea din zona Cetate, din spatele magazinului Bega, este și ea în lucru și probabil în acest an se va apropia de finalizarea proiectării.
Și mai sunt și alte lucrări de parcări. Avem parcarea de la stadionul nou, «Eroii Timișoarei», care este și ea în proiectare. Sunt foarte multe astfel de proiecte pe care le aveam. Important este să putem să găsim finanțare și să putem să obținem fonduri suficiente, cât să le putem duce cât mai bine la îndeplinire”, a conchis edilul.