Analiză în sectorul HoReCa: Peste 600 de proiecte în construcție în prima jumătate a anului/ Sosirile turiștilor au crescut cu 20% în primele cinci luni, dar durata medie a șederii în unitățile de cazare e de numai 2 zile
Citeaza
Potrivit datelor monitorizate cu ajutorul platformei Victa, dezvoltată de IBC Focus, în primul semestru din 2023 au fost identificate 3068 proiecte de tip Hotel&Relaxare la nivel național. Dintre acestea, 671 se află în stadiul de construcție, “indicând un interes semnificativ în dezvoltarea acestui sector”, spun reprezentanții IBC Focus.
În primul semestru din 2022, raportul la șase luni arăta că fuseseră monitorizate 1203 proiecte în domeniul Hoteluri și Pensiuni.
În privința județelor cu cele mai multe investiții în derulare în această primă jumătate a anului, Constanța se poziționează în fruntea clasamentului, cu un număr de 75 de proiecte. Astfel, zona litoralului românesc continuă să fie o destinație populară pentru dezvoltarea facilităților de cazare și relaxare.
Turismul în primele luni ale anului: Au venit mai mulți turiști decât anul trecut, dar gradul de ocupare e de abia 25%
Conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în primele cinci luni ale anului, au însumat 4,348 milioane de persoane, în creștere cu 20,4% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,2%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 16,8%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2023 au însumat 8,299 milioane, în creștere cu 19,3% faţă de cele din aceeași perioadă a anului trecut. Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80,5%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 19,5%.