STP Timișoara Forum: Timisoara 2023 - STP Timișoara Forum

Salt la continut

Imagine postata
  • (40 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 27
  • 28
  • 29
  • 30
  • 31
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Timisoara 2023 Evaluare topic: ***** 2 Voturi

#561 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 28 aprilie 2023 - 21:08

Concert dedicat compozitorului SABIN PĂUTZA

Citeaza

Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara, condusă de maestrul DAVID CRESCENZI, îl omagiază pe compozitorul SABIN PĂUTZA, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, dedicându-i concertul de vineri, 28 aprilie 2023, de la ora 19:00

Programul serii conține una dintre lucrările maestrului – Concertul pentru percuție și orchestră, ce îl are ca solist pe DORU ROMAN, percuționist al Filarmonicii Banatul Timișoara.

Așa cum o descrie însuși maestrul SABIN PĂUTZA, lucrarea este „concepută în trei mișcări contrastante și își propune să evidențieze posibilitățile expresive ale unor instrumente de percuție, alături de cele ritmice, proprii acestor categorii de instrumente. Pe lângă timpani, lucrarea folosește batteria de jazz, marimba, vibrafonul și temple blocks. Solistul, pe parcursul desfășurării concertului, se mută de la un instrument la altul, obținând efecte dintre cele mai diverse, într-un dialog permanent cu orchestra.

Prima parte, în mișcare rapidă, intitulată CAPRICCIO, în formă clasică de sonată, utilizează pe rând batteria, temple blocks și, mai ales, marimba, care pune aici în evidență resursele melodice încă ascunse ale acestui instrument. Partea a doua, NOCTURNA, are alura unui blues, în care vibrafonul împarte rolul de protagonist cu chitara, pianul și basul electric, în timp ce restul orchestrei acompaniază discret dialogul acestor instrumente soliste. Finalul intitulat FIESTA, este un dans cu certe intonații românești, într-o atmosferă de sărbătoare, cu evidente ecouri de jazz, în care, de data aceasta, timpanii au rolul principal, alături de marimba”.

Născut în 8 februarie 1943 la Câlnic, Reșița, SABIN PĂUTZA a absolvit Conservatorul Ciprian Porumbescu, unde s-a specializat în dirijat și compoziție, perfecționându-se la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia). Creația sa, în care sunt cuprinse lucrări aparținând unui larg spectru de genuri muzicale, de la cel cameral la cel simfonic, și de la miniaturi vocale (lieduri) la muzică pentru piese de teatru, jazz sau muzică ușoară, este caracterizată de un stil complex, versatil, în care deși limbajul sonor este unul cât se poate de contemporan, liniile melodice împrumută uneori particularități specifice jazz-ului, cântecelor religioase afro-americane și folclorului românesc.

Impresionant prin gândirea componistică pe care o propune, Sabin Păutza este printre altele, distins cu Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Compozitorilor, Marele Premiu „Doctor Martin Luther King”.

A obținut, de asemenea, Diploma de onoare la Concursul Internațional de compoziție de la Salt Lake City, Utah.

Stabilit din 1984 în SUA, Sabin Păutza a avut și o activitate dirijorală importantă, după 1990 fiind invitat constant la pupitrul unor orchestre românești de prestigiu, în timp ce peste ocean deține funcția de dirijor asociat al celei mai vechi orchestre simfonice din New Jersey.
Până în 2013 a predat la mai multe universități din SUA și din întreaga lume.

În aceeași seară, vom audia și două lucrări ale compozitorului L. BERNSTEIN, dintre care una în primă audiție – Uvertura la opera Candide, și Dansurile simfonice din West Side Story.

Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie, de luni până vineri, între orele 10:00 -13:00, și pe myticket.ro: https://bit.ly/3MkaiK2

0

#562 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 28 aprilie 2023 - 21:13

PROGRAM. Timișoara 2023 – spectacolul Lysistrata, atelier gastronomic, concert Bega Blues Band, expoziția Timişoara – portretul unui oraş, Muzeul Bibliei

Citeaza

Instituțiile de cultură din Timișoara și proiectele înscrise în Programul ”Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” completează oferta evenimentelor cu propuneri pentru toate categoriile de public în săptămâna 28 aprilie – 5 mai

0

#563 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 29 aprilie 2023 - 14:21

„După sărbătoare, sărbătoarea”, o expoziție dincolo de tipare, găzduită de Palatul Ștefania din Timișoara

Citeaza

Din data de 4 mai, începând cu ora 18:00, Palatul Ștefania din Piața Romanilor va găzdui evenimentul intitulat „După sărbătoare, sărbătoarea” – o privire artistico-poetică dincolo de tipare, inspirată dintr-o poveste plină de aventură a unei fugi peste graniță petrecută după un kirchweich, când, după sărbătoarea hramului bisericii, preotul a fugit cu tot satul peste graniță, în Iugoslavia. O expoziție interdisciplinară, care unește design, poezie, sunet și artă vizuală

Povestea se regăsește în „Jurnalul de bord – Drumuri peste graniţe”, catalogul-poem al expoziţiei conceput de Katharina Eismann, născută la Timișoara, care va oferi auditoriului, la deschidere, un moment de lectură cu episoade autobiografice, de la râul Main până la revărsarea Dunării, în acompaniamentul muzical susținut de Sven Eismann din Frankfurt.

Tablourile lui Hagen Bonifer, care transformă expoziția într-o scenă de gară, au ca temă călătoria, lucrurile trăite şi lăsate în urmă, faţa întunecată a istoriei, spaţiile goale, cu siluete de abia schiţate, care apar în picturile „zgâriate”, asemănătoare unor ziduri ruinate de timp şi scorojite. Pe o masă lungă, construită din traverse de cale ferată, se află versuri ale Katharinei Eismann iar vizitatorii sunt invitați să ia loc la masă și să înceapă călătoria în capitala culturală Timișoara, lăsându-se în voia poeziei și a artei, aprofundând cele citite și spunându-și propriile povești, pentru a contribui la crearea unor punți între oameni.

Expoziția este organizată de Centrul Cultural German Timișoara cu sprijinul Goethe-Institut București și de către Institutul pentru Relații Externe, cu sprijin din partea Ministerului de Externe al Germaniei, în parteneriat cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, Asociația Prin Banat, Heritage of Timișoara și Secția de actorie în limba germană a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest, cuvântul de deschidere urmând a fi rostit de Regina Lochner, consulul Republicii Federale a Germaniei la Timișoara.

Expoziția va fi deschisă până în data de 5 mai și pe toată durata ei vor avea loc mai multe evenimente conexe, precum lecturi, muzică, o prelegere, tururi ghidate prin expoziție, precum și un atelier de poezie pentru adolescenți.

0

#564 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 29 aprilie 2023 - 14:24

Cazarma U va fi (și) verde. În curte se va amenaja CODRU Urban Garden

Citeaza

Alături de expoziția de artă care se va deschide, CODRU Festival în parteneriat cu Fundația Triade transformă Cazarma U pe durata întregului an 2023 într-un loc de întâlnire și socializare în care poți admira arta contemporană și te poți bucura de muzică și relaxare

CODRU Urban Garden, amenajată în curtea clădirii, este locul unde te poți relaxa în inima orașului. Evenimentul de deschidere va avea loc joi, ora 18:00. În cadrul evenimentului vor cânta DJ K-lu la ora 18:00, iar de la ora 21:00 pianistul Andrei Irimia.

K-lu este un DJ și producător, prezent pe scena muzicii electronice din anul 2005. Show-urile lui sunt bazate pe genuri ca: funk, hip-hop, electro și bass music, combinate cu propriile mix-uri video. De-a lungul timpului a făcut parte din mai multe proiecte și trupe și artiști. Muzica lui a ajuns pe scena celor mai mari festivaluri din țară, festivaluri de jazz sau pe scena Filarmonicii Banatul din Timișoara, dar și în afara țării.

Andrei Irimia este compozitor și pianist, cântă la pian de la vârsta de 8 ani. A studiat o varietate de stiluri muzicale. Anii ’90 au fost marcați de o creștere a utilizării înregistrărilor digitale, asociată cu utilizarea sintetizatoarelor, cu muzica synthpop și alte genuri electronice care prezintă instrumente netradiționale. Andrei Irimia creează muzică neoclasică hipnotică, obsedantă și melancolică, iar materialul său de debut este un tribut adus melancoliei și nonșalanței muzicii minimaliste franceze. Melodiile sale delicate liniștesc sufletul în aceste vremuri tulburi și rezonează perfect cu publicul.

CODRU URBAN GARDEN va deveni o destinație unde în timpul zilei te poți relaxa în pauză, iar seara va deveni un loc vibrant pentru timișoreni și turiști. Aici vor fi organizate mai multe evenimente șiconcerte. CODRU Urban Garden va fi deschis de miercuri până duminică, între orele 12:00 – 23 :00. Intrarea este gratuită.
„CODRU Urban Garden este construit pe cei patru piloni de bază ai CODRU: artă și cultură, educație, divertisment și sustenabilitate. Ne-am angajat să avem un impact pozitiv prin promovarea valorilor noastre în tot ceea ce facem și iată-ne, venim cu un nou concept de excepție în direcția voastră”, a spus Victor Balaniuc, general manager CODRU Festival.

Fundația Triade, partenerul nostru cultural va găzdui în cadrul locației o expoziție numită „După SCULPTURĂ / SCULPTURĂ După”. Conceptul expozițional este dezvoltat de Sorina Jecza și Attila Kim prin Fundația TRIADE și Attila Kim & Architects.

CODRU este un punte între artă și natură. Fiecare participant la festival se alătură misiunii noastre de reîmpădurirea și ecologizare, implicit misiunii noastre de responsabilizare și ecologizare. Până acum am plantat peste 8000 de puieți în Pădurea Bistra, iar în luna mai a acestui an vom planta înca 10.000 de copaci. CODRU Festival face parte din Programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, finanțat prin Consiliul Județean Timiș.

1

#565 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 29 aprilie 2023 - 15:44

Expoziţii, spectacole de teatru, tururi ghidate, festivaluri literare şi muzicale, concerte simfonice: Programul evenimentelor din Timișoara, Capitala Culturală a Europei

Citeaza

Primăvara continuă să aducă o paletă diversă de evenimente culturale în cadrul programului TM2023, care cuprinde expoziţii, spectacole de teatru, tururi ghidate, festivaluri literare şi muzicale, concerte simfonice

Pe simezele Muzeului Bibliei de la Centrul Reformat Noul Mileniu mai poate fi vizitată expoziţia care cuprinde peste 1.000 de exemplare prin care este promovată cartea sfântă şi unde publicul poate descoperi rolul esenţial al Bibliei în formarea civilizaţiei şi dezvoltarea culturii europene.

Vernisată în această săptămână, evenimentul expune peste 1.000 de exemplare de biblii din diferite limbi şi perioade istorice. Expoziţia se închide vineri, la ora 18,00.

Festivalul de Literatură LitVest, organizat de Biblioteca Judeţeană Timiş „Sorin Titel”, aduce vineri lectura în penitenciar.

În anul în care Timişoara este Capitală Europeană a Culturii, LitVest propune întruniri periodice cu scriitori de vârf. În aprilie, protagoniştii sunt Burhan Sonmez (Turcia, Marea Britanie), Erkut Tokman (Turcia), Radu Vancu (România).

Evenimentul central este reprezentat de lectura de vineri, ora 16,00, de la Penitenciarul Timişoara. Sub genericul „Coduri. Bare”, manifestarea susţinută de cei trei reprezentanţi ai PEN Clubului, cea mai importantă organizaţie literară din lume, va reliefa importanţa socială, adesea neglijată sau obturată, a literaturii, într-un context internaţional în care libertatea de expresie rămâne problematică.

Vineri, de la ora 18,00, Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) lansează invitaţia la vernisajul expoziţiei temporare „Timişoara – portretul unui oraş”, compusă din lucrări ale artiştilor locali contemporani şi din opere de artă aflate în patrimoniul muzeului. În cadrul evenimentului de deschidere vor avea loc două recitaluri susţinute de artiştii Operei Naţionale Române din Timişoara Caius Herea şi Narcisa Brumar şi de studenţi ai Facultăţii de Muzică şi Teatru.

Conceptul expoziţiei este parte a proiectului „Timişoara through the lens of artists” şi a prins formă din dorinţa MNArT de a celebra moştenirea culturală a oraşului printr-un elogiu adus cetăţii, precum şi artiştilor care de-a lungul timpului au surprins cu ajutorul penelului, peniţei, cărbunelui, aparatului de fotografiat şi a instalaţiei lumea care îi înconjoară.

Lucrările, provenite din depozitele MNArT, aparţin artiştilor consacraţi din oraş, printre care se numără Jozsef Ferenczy, Stefan Jager, Oskar Szuhanek, Ilona Litteczy-Krausz, Catul Bogdan, Franz Ferch, Emil Lenhardt, Albert Kristoff Krausz, Ioan Isac, Marion Jilcu, Ernestin Braunecker, Ciprian Radovan, Constantin Flondor. Artiştii contemporani care au împrumutat lucrări sunt Suzana Fântânariu, Elena Minodora Tulcan, Dana Constantin, Sorin Scurtulescu, Dacian Andoni, precum şi lucrări ale artistului Peter Jecza.

Pe scena Sălii Capitol a Filarmonicii Banatul va urca vineri, de la ora 19,00, Orchestra simfonică a Filarmonicii timişorene, dirijată de David Crescenzi, care va susţine un concert simfonic al cărui solist va fi percuţionistul Doru Roman.

Concertul îi este dedicat maestrului Sabin Păutza, în anul în care marele compozitor a împlinit 80 de ani.

În program, audiţii de L. Bernstein (Uvertura la opera Candide), S. Păutza (Concertul pentru percuţie şi orchestră), L. Bernstein (Dansurile simfonice din West Side Story).

Programul Timişoara 2023 Capitală Culturală Europeană cuprinde o acţiune inedită, care se va desfăşura în perioada 1 – 7 mai, în care Grupul Ecumenic de Iniţiativă a Tinerilor din Timişoara va organiza un Festival Ecumenic de Tineret.

Festivalul „Ecumenical Youth-Fest”, izvorât din inimile a numeroşi tineri creştini, va avea ca motto „Walking all together in the light of Christ” – „Păşind cu toţii, împreună, în lumina lui Cristos” şi ca logo, simbolul XP, cunoscut drept „Monograma lui Isus Cristos”, un simbol creştin timpuriu, constând din primele două litere greceşti ale numelui lui Cristos.

În cadrul Festivalului Ecumenic de Tineret se derulează mai multe programe pentru copii şi tineri, dar şi pentru prezentarea CCE 2023, între care, pe 1 mai, activităţi şi jocuri pentru copii, în Parcul „Carmen Sylva”, prezentare despre miracolele euharistice. Pe 2 mai este programată o vizită la Sinagoga Cetate, urmată de una la Muzeul Bisericii Ortodoxe Sârbe şi o călătorie pe Bega cu vaporaşul.

Ziua de 3 mai este dedicată, între altele, vizitei oraşului cu ghid şi călătoriei pe Bega cu vaporaşul, vizitării Muzeului Catedralei Mitropolitane, iar joi, 4 mai, după o nouă rundă de tururi ghidate ale cetăţii şi plimbări pe Bega, va avea loc o procesiune ecumenică, „Autostrada iubirii”, care va trece pe la principalele lăcaşuri de cult ale tuturor cultelor din oraş, marcând multiculturalitatea şi multiconfesionalitatea cetăţii.

Pe 7 mai se va inaugura instalaţia urbană „Zarul Păcii” în Casa Adam Muller Guttenbrunn, momentul fiind urmat de spectacole folclorice susţinute de tineri aparţinând diferitelor confesiuni din Timişoara.

0

#566 Useril este offline   Florin.B RATT 

  • STPT Forum Admin
  • Grup: Admin
  • Postari: 30167
  • Inregistrat: 06 martie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:RATT

Postat 29 aprilie 2023 - 17:42

Legat de evenimentul "Lectură in celulă" (ca asta era denumirea corecta), ce trebuia sa faci ca sa participi? Sa fi arestat pentru 24 de ore? Sau aveau ei cumva zilele portilor deschise?
1

#567 Useril este offline   The Mechanic 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 1278
  • Inregistrat: 30 ianuarie 15
  • Sexul:masculin

Postat 29 aprilie 2023 - 20:52

Sa adopti un puscarias si sa-i citesti basme :clap2:
0

#568 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 30 aprilie 2023 - 16:01

Nouă spații inedite din Timișoara, puse la dispoziția organizatorilor de evenimente

Citeaza

Cele nouă spații administrate de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara vor fi puse la dispoziția organizatorilor de evenimente. Printre acestea se numără spații neconvenționale, clădiri istorice și foste clădiri industriale

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara anunță că este în căutare de parteneri pentru organizarea de evenimente în cele nouă spații pe care le are în administrare. Este vorba de spații neconvenționale, clădiri istorice și foste clădiri industriale, care pot fi gazde bune pentru expoziții, instalații artistice, proiecții de film, dezbateri, lansări de carte, ateliere și spectacole diverse.

Mai precis, cele trei galerii din Bastionul Maria Theresia (aripa nord) administrate de Centrul de Proiecte, reabilitate la începutul acestui an, pot găzdui expoziții, instalații artistice, spectacole și alte evenimente.

De asemenea, Multiplexity – Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, cea mai importantă moștenire de infrastructură culturală a titlului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, reprezintă o structură pe ferme metalice şi zidărie de cărămidă, cu cinci încăperi conexe, ce se pretează pentru organizarea de expoziții, instalații artistice, spectacole sau dezbateri.

Totodată, Palatul Ștefania, cunoscut și sub numele de Casa cu Maimuțe sau Casa Totisz, oferă un spațiu de evenimente neconvențional de circa 700 mp, pe două niveluri, împărțit în mai multe încăperi.

Mai mult, clădirea care găzduiește Centrul de Proiecte figurează pe hărţile Timișoarei încă din anul 1723, când aici funcționa Hanul „La cele două chei de aur”. Parterul imobilului are o suprafață de circa 85 mp. Atât spațiul de la parterul clădirii, cât și curtea interioară a acestei au găzduit până acum expoziții, lansări de carte, dezbateri sau workshop-uri, concerte în aer liber, târguri de carte și alte evenimente.

De asemenea, din 1 iulie, și spațiul fostei frizerii Igiena va fi disponibil. Un spațiu neconvențional, cu tavan înalt, spațiul în care a funcționat timp de mulți ani o frizerie se pretează acum pentru organizarea de expoziții, instalații artistice, ateliere și evenimente diverse.

Totodată, Cinema Victoria funcționează din luna septembrie 2022 ca scenă pentru film, teatru independent și alte evenimente ale comunității. Este prima dintre sălile de cinema ale orașului reabilitate de Primăria Timișoara. Sala multifuncțională poate găzdui festivaluri, conferințe și programe diverse propuse de organizatori locali sau naționali.

Citeaza

„Pe site-ul https://centruldeproiecte.ro/spatii/ puteți citi mai multe detalii despre fiecare spațiu administrat de către Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte. Tot aici găsiți și regulamentul pentru a folosi spațiile, formularul de rezervare și perioadele disponibile. Solicitările vor fi analizate de către echipa Serviciului Programare și Administrare Spații a Centrului de Proiecte”
, a informat Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

0

#569 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 01 mai 2023 - 15:00

Muzică de cameră pentru timișoreni

Citeaza

Festivalul Muzicii de Cameră, ediția a XVIII-a (2-18 mai 2023) – eveniment organizat de Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara și Liceul de Artă „Ion Vidu”

Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara – în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara și Liceul de Artă „Ion Vidu” – organizează, în perioada 2-18 mai 2023, Festivalul Muzicii de Cameră. Evenimentul aduce în fața melomanilor și a iubitorilor de poezie o serie de întâlniri de înaltă ținută artistică. În cadrul manifestărilor, muzica de cameră și poezia vor intra într-un dialog fertil, în interpretarea studenților Facultății de Muzică și Teatru și a profesorilor lor.

„Aflat anul acesta la cea de a XVIII-a ediție, festivalul a fost inițiat, în urmă cu douăzeci de ani, de către profesor universitar doctor Grațiela Negruțiu. Din dorința de a deschide manifestarea către comunitatea amatoare de artă, ediția din 2023 – anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii – se va desfășura în mai multe spații din orașul nostru, intrarea la toate evenimentele incluse în program fiind liberă, în limita locurilor disponibile”, a precizat directorul festivalului, Rodica-Ortensia Zeman.

Personalități marcante ale vieții artistice timișorene vor încânta publicul în cadrul unui program amplu, după cum urmează:

marți, 2 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: MAI un Dvořák, MAI un Rilke – recital cameral susținut de studenții clasei conf. univ. dr. Cristina Mălăncioiu; invitat, asist. univ. dr. Claudiu Dogaru;

miercuri, 3 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: Ipostaze camerale – recital cameral susținut de clasele conf. univ. dr. Mariana Șarba și lect. univ. dr. Cosmin Hărșian;

joi, 4 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: recital cameral susținut de elevii Liceului de Artă „Ion Vidu” Timișoara;

duminică, 7 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: Sunet, cuvânt, culoare – recital cameral susținut de clasa prof. univ. dr. habil. Manuela Mihăilescu; invitată, cda drd. Anca-Roxana Constantin van der Zee;

luni, 8 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru:Flori pe portativ – recital cameral susținut de clasa conf. univ. dr. Silvia-Sorina Munteanu; la pian, lect. univ. dr. Silviana Ana Cîrdu și asist. univ. dr. Victor Andrei Părău; invitată, soprana Silvia-Sorina Munteanu;

marți, 9 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: Sunet roz, cuvânt galben – recital de muzică și poezie din lirica lui Radu Stanca susținut de clasa cda drd. Felix Burghelea, conf. univ. dr. Roxana Ardeleanu, conf. univ. dr. Petru-Silviu Văcărescu;

miercuri, 10 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: recital de lied românesc susținut de prof. Adina Covaci, prof. Georgiana Ciocan, prof. Marilena Chircă, prof. dr. Daniel Zah; la pian, lect. univ. dr. Silviana Ana Cîrdu, Sebastian Covaci;

joi, 11 mai, ora 19.00, Muzeul Național de Artă, Sala Barocă: recital cameral susținut de Ansamblul Academica Brass, cda conf. univ. dr. Sergiu Cârstea;

vineri, 12 mai, ora 10.00, online: conferința națională Măiestria în practica muzicii de cameră: perspective transdisciplinare – moderatori conf. univ. dr. habil. Mihai Popean și drd. Daniel Milencovici;

vineri, 12 mai, ora 18.00, librăria La Două Bufnițe: Muzică de cameră și poemicooltură – recital susținut de studenții specializării Artele spectacolului – Actorie în limba germană, coordonare artistică asist. univ. drd. Silvia Török; clasa conf. univ. dr. Matei Ioachimescu;

luni, 15 mai, ora 19.00, Mansarda Bastion a Muzeului Național al Banatului: Între sunet și cuvânt – recital cameral și monoloage susținute de clasele conf. univ. dr. Otilia Huzum, conf. univ. dr. Sorin Dogariu;

marți, 16 mai, de la ora 19.00, Mansarda Bastion a Muzeului Național al Banatului: Dansăm Brahms? – recital cameral susținut de lect. univ. dr. Dianna Vasiu, prof. dr. Elena Popa;

miercuri, 17 mai, ora 19.00, Sala Barocă a Muzeului Național de Artă: O seară de lied romantic – recital susținut de clasa de Lied lect. univ. dr. Ioana Mia Iuga; la pian, lect. univ. dr. Aida Marc; invitate, sopranele Simona Negru și Ioana Mia Iuga;

joi, 18 mai, ora 19.00, sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru: Cântec de mai – recital cameral susținut de cda prof. univ. dr. habil. Marius Manyov – bas, Tabea Bebeşelea – flaut, an I, clasa conf. univ. dr. Matei Ioachimescu, Rozalia Pataki – harpă (Filarmonica Oltenia, Craiova), lect. univ. dr. Marcela Sorina Costea – pian.

Mai multe informații, precum și programul complet al festivalului se găsesc la adresa https://ccmtuvt.weeb...cercetare.html.

0

#570 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 01 mai 2023 - 15:03

Mai – cea mai spectaculoasă lună la Teatrul Maghiar din Timișoara

Citeaza

În curând va începe la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” cea mai bogată și mai spectaculoasă lună teatrală : luna mai înseamnă revenirea spectacolului „Tragedia omului” în regia lui Silviu Purcărete, noi reprezentații ale spectacolelor „Sora soarelui și lumina stelelor” și „Orașul paralel”, tradiționala seara de improvizație, un spectacol invitat susținut de Teatrul de Dans Central-European din Budapesta și desigur, cea de-a 14-a ediție a Festivalului Euroregional de Teatru din Timişoara – TESZT

Programul de spectacole al lunii următoare va începe joi, 4 mai, la ora 19:00, cu o nouă reprezentație a celei mai noi premiere de la Sala studio, „Sora soarelui și lumina stelelor”, one woman-show cu Tar Mónika, în regia lui Balázs Attila.

În zilele următoare vom ieși din sala teatrului și vom redescoperi Timișoara și misterele ei datorită „Orașului paralel”. Spectacolele de teatru imersiv Iosefin și Fabric se joacă în două zile consecutive: duminică, 7 mai, de la ora 18:00 va avea loc „Orașul paralel – Fabric”, iar pe 8 mai, de la ora 15:00 și respectiv 17:00 „Orașul paralel – Iosefin”. „Orașul paralel” este inclus în manifestarea dedicată tinerilor din oraș, Timișoara pentru TINEri, în organizarea Primăriei Timișoara.

Vom reveni în Sala mare a teatrului pentru un eveniment important: spectacolul „Tragedia omului” în regia lui Silviu Purcărete va avea două reprezentații, pe 11 mai de la ora 18:00 și pe 12 mai de la ora 17:00. Deși a fost publicată în secolul XIX, „Tragedia omului" de Madách Imre își păstrează prospețimea și relevanța în teatrul contemporan. După izgonirea din Paradis, Adam este însoțit de Lucifer într-o călătorie prin istoria umanității, sondând profunzimile sufletului uman. Textul poetic scris de Madách Imre, care se încadrează în literatura esențială pentru gândirea europeană modernă, a fost rescris de Silviu Purcărete și Visky András, iar echipa de realizatori a fost întregită de scenograful Dragoș Buhagiar și compozitorul Vasile Șirli.

Distribuția „Tragediei omului” îi reunește pe toți actorii Teatrului Maghiar: Aszalos Géza, Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Csata Zsolt, Erdős Bálint, Éder Enikő, Hegyi Kincső, Kiss Attila, Kocsárdi Levente, Lőrincz Rita, Lukács-György Szilárd, Magyari Etelka, Mátyás Zsolt Imre, Mihály Csongor, Molnos András Csaba, Tokai Andrea, Vadász Bernadett, Vajda Boróka, Vass Richárd, Tar Mónika.
„Seara în care se poate întâmpla orice” este cea de 13 mai, când va avea loc tradiționalul spectacol de improvizație la Casa Maghiară, de la ora 19:00.

În același timp (13 mai, ora 19:00) în Sala mare va avea loc spectacolul nonverbal „Midsummer Night”, interpretat de artiștii Teatrului de Dans Central-European din Budapesta, coreografia Gergye Krisztián. „Ne-am străduit să creăm un spectacol de dans pornind de la Visul unei nopți de vară de Shakespeare care să atragă atât publicul, cât și tinerii dansatori sau să-i împingă în această noapte întunecată, la mijlocul verii, unde – ca într-un vis – orice se poate întâmpla și chiar se întâmplă. Emoțiile și dorințele noastre, suprimate la lumina zilei, se arată în trunchiuri întunecate, dar seducătoare, în noaptea de Sânziene” – spune autorul conceptului coregrafic.

Finalul lunii mai va aparține celei de-a 14-a ediții a Festivalului Euroregional de Teatru din Timişoara – TESZT, ce se va desfășura în perioada 21 – 28 mai. Vor fi prezentate publicului spectacole indoor și outdoor ale unor companii din 15 țări, într-o ediție care face parte din Programul Oficial Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.

Informațiile despre toate spectacolele și programul complet al festivalului vor fi disponibile în curând pe site-ul www.teszt.ro, iar după data de 1 mai 2023 se vor pune în vânzare și biletele. Toate spectacolele vor fi traduse în română, maghiară și engleză în funcție de limba spectacolului. Casa de bilete a Teatrului Maghiar (strada Alba Iulia nr. 2) este deschisă de luni până vineri între 13.00 și 19.00, precum și cu două ore înainte de spectacolele din week-end.

0

#571 Useril este offline   alex_19 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 467
  • Inregistrat: 17 noiembrie 14
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara

Postat 03 mai 2023 - 10:42

Timișoara: Al doilea spectacol al Anotimpurilor FEST-FDR: FURTUNA de W. Shakespeare, în lectura celebrului regizor Alessandro Serra

Citeaza

Teatrul Național din Timișoara continuă să construiască dimensiunea majoră a Capitalei Europene a Culturii punând Timișoara în centrul destinațiilor teatrale de primă mărime ale Europei în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, componentă a Atelierului Identitate, parte a traseului Vocile orașului, inclus în Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Avem marea bucurie să anunțăm că miercuri, 3 mai 2023, de la ora 19, Teatrul Național deschide Sala Mare pentru al doilea spectacol al Anotimpurilor FEST-FDR: FURTUNA de W. Shakespeare, în lectura celebrului regizor Alessandro Serra.

Regizorul italian Alessandro Serra este fondatorul Companiei de teatru Teatropersona, cu care a creat și a prezentat spectacole în majoritatea țărilor din Europa, dar și în Asia, America de Sud, Marea Britanie ș.a. Opera sa este universal recunoscută și aclamată, fiind recompensată cu numeroase premii internaționale. Alessandro Serra este, în egală măsură, dramaturg și excelează și ca scenograf și light designer, fiind una dintre cele mai importante personalități ale artei spectacolului de teatru european din ultimii douăzeci de ani.

1

#572 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 03 mai 2023 - 21:33

Eveniment de prestigiu la Muzeul de Artă din Timișoara: Conferința Internațională de Conservare și Restaurare Ecologică

Citeaza

Muzeul de artă timișorean găzduiește în zilele de 4 și 5 mai cea de-a V-a Conferință Internațională de Conservare și Restaurare Ecologică (GREEN) a Patrimoniului Cultural, anunțată ca o nouă etapă de prezentare a inovațiilor și noilor perspective în domeniu, un proiect de anvergură sub patronajul UNESCO România și ICCROM

Întâlnirea, dedicată în primul rând specialiștilor și cercetătorilor din mediul universitar și muzeal internațional, va fi dedicată discuțiilor despre interpretarea diversă a conceptului de „verde” și accelerarea folosirii materialelor și metodelor eco-durabile pentru conservarea patrimoniului cultural. Sănătătea restauratorului, protecția mediului, tehnologiile de conservare a patrimoniului cultural în muzee și situri culturale, precum și tratamentele de restaurare, sunt doar câteva din subiectele prevăzute.

Prilejul este folosit pentru a propune un schimb de idei și experiențe multidisciplinare ale specialiștilor din mediul muzeal, academic de cercetare național și internațional, pentru aprofundarea problemelor pe care le ridică restaurarea obiectelor de patrimoniu. Prezentarea practică din ultima zi va avea loc în laboratorul de restaurare și conservare vizitabil la etajul al doilea al Palatului Baroc iar într-o a doua etapă a conferinței, care va avea loc la începutul lunii iunie și va fi destinată comunității locale, se va puncta caracterul multidisciplinar și perspectivele „verzi” de abordare a conservării-restaurării patrimoniului, în cadrul unui atelier organizat în acest scop.

Evenimentul se va desfășura atât sub forma unui atelier, dar și online, pe platforma ZOOM, în parteneriat cu Universitatea de Vest Timișoara.

0

#573 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 03 mai 2023 - 21:37

Primăria și Consiliul Local Giroc organizează Festivalul “Întoarcerea la folk”

Citeaza

Primăria și Consiliul Local Giroc și Casa de Cultură Ionel Lucian Șipoș a comunei Giroc organizează Festivalul Întoarcerea la folk, ediția întâi, vineri 19 mai, de la ora 18:00, și sâmbătă 20 mai, de la ora 17:00 și de la ora 18:00, la Căminul cultural din Giroc

Intrarea este liberă. Cotidianul regional Ziua de Vest este partener media, alături de City Radio și Radio Timișoara.

Evenimentul are un program foarte bogat în cele două zile de spectacole!

Vineri, 19 mai, de la ora 18:00, își vor da concursul Akusti-k, Sergiu Simionese și grupul GMT, Cristian Buică, Cătălin Stepa, Călin Bărcean, Magda Pușkaș și Rareș Suciu.

Sâmbătă 20 mai de la ora 17:00 vor avea loc următoarele manifestări cultural- artistice: atelierul de folk, Asociația Culturală Play, sesiune “Pune mâna pe chitară.

De la ora 18:00, își vor da concursul Aleekim, Clara Barbu, Andreea Popa, Andrei Troacă, Bogdan Racz, (sonatic), Monica Mihaela Cojocaru, Adrian Ilie, Dan Vânătoare, Mădălina Amon și Adrian Sârmășan.

0

#574 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 03 mai 2023 - 21:40

Cazarma U prinde din nou viață în Capitala Culturală Europeană. Timișorenii vor putea intra în uriașa clădire care se întinde între Piața Piața Unirii și Piața Mărăști

Citeaza

Evenimentul intitulat „După sculptură/Sculptură după” este organizat de Fundația Triade și Attila Kim & Architects și va include patru expoziții permanente și alte patru invitate, ședințe de dezbateri și programe educaționale cu peste 70 de artiști relevanți pentru toate formele de sculptură. La fel ca în 2015, când acolo a avut loc prima ediție a bienalei Art Encounters, și acum ideea i-a aparținut Sorinei Jecza, directorul Fundației Triade

Față de 2015, acum toată clădirea este ocupată cu artă: încăperile de la parter, primul și al doilea etaj, fără uși și geamuri, cu zidurile groase din cărămidă la vedere, toate sunt galerii care adăpostesc obiectele realizate de peste 70 de artiști.

“Orice loc poate să prindă viață, dacă îi dai viață. Așa că atunci când spunem <După sculptură/Sculptură după>, spunem implicit că există viață continuă. Există un organism care crește și care primește un suflu vital ori de câte ori noi avem entuziasm, avem iubire, avem ceva ce dă viață. Și e vorba de acest amplu proiect, care nu e al meu, l-am primit moștenire, sculptura în Casa Jecza e o moștenire de familie, iar această moștenire de familie trebuie să trăiască. De aceea am dorit să arătăm vitalitatea acestui gen de artă; sculptura. La etajul superior este un pasaj, un loc de observație a întregului spațiu, un fel de promenadă a sculpturii. Etajul întâi este pentru expozițiile permanente, care vor sta de acum până la sfârșit de noiembrie, iar la parter am împărțit spațiile în mai multe funcțiuni. O parte sunt ale partenerilor noștri, care au la rândul lor proiecte foarte ambițioase, ei nu s-au mulțumit să fie doar sponsorii și susținătorii noștri, pentru investiția lor tot o idee de crez și de suflet este, așa că fiecare și-a făcut un spațiu. De asemenea vom avea parteneri care vor avea expoziții temporare, de sine stătătoare, de mai scurtă durată. Tot la parter avem trei clădiri dedicate experiențelor făcute de artiștii rezidenți”, a declarat Sorina Jecza.

Al doilea curator al expoziției „După sculptură/Sculptură după” este arhitectul Attila Kim. Comisarul României la Bienala de la Veneția a organizat zeci de expoziții la târguri internaționale și este cel care de ani de zile se ocupă de expozițiile Muzeului Național de Artă Contemporană de la București.

“Nu aș zice că suntem într-o ruină. Este doar o clădire nefolosită. După atâția ani cât timp clădirea a fost închisă am dorit să scoatem în evidență spațiile frumoase și generoase ale clădirii. Intervențiile noastre doresc să aducă o unitate în toată clădirea având mai multe expoziții simultan. Toate sunt despre sculptură, dar sunt abordări și perioade diferite din istoria sculpturii românești. Podeaua este unitară prin folosirea unui pietriș de culoare neagră, într-un fel am încercat să ținem toate intervențiile din clădire în registrul alb-negru. În occident e la modă ca asemenea clădiri istorice, abandonate, să prindă viață prin artă. Cel mai bun exemplu este Arsenale din Veneția, care este una dintre locațiile principale a Bienalei de la Veneția, dar peste tot în Europa și în lume putem găsi expoziții de artă, temporar sau permanent, care ocupă asemenea spații. rolul lor este de a redeschide și a reintroduce în circuitului public aceste spații, care sunt foarte valoroase din punct de vedere arhitectural, dar și al memoriei unui oraș”, a declarat Attila Kim.

Camerele, holurile și scările cazarmei au fost amenajate ca ținând cont de toate cerințele unei expoziții muzeale: lumini, spoturi, finisaje, panouri pentru descriere. În Cazarma U va mai funcționa și o librărie, a celor de la Două Bufnițe, un spațiu de educație educațional pentru copii pus la cale de Catena, dar și o inedită cramă.

1

#575 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 04 mai 2023 - 16:39

S-au pus în vânzare biletele pentru TESZT 14

Citeaza

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” a pus în vânzare biletele pentru cea de-a 14-a ediție a Festivalului Euroregional de Teatru din Timişoara – TESZT, ce se va desfășura în perioada 21 – 28 mai 2023. Selecția reunește 24 de spectacole indoor și outdoor, la care se adaugă 3 spectacole independente timișorene în EXT@TESZT și două producții ale teatrului-gazdă, într-o ediție specială care face parte din Programul Oficial Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023

Programul festivalului (disponibil integral pe www.teszt.ro) include producții înscrise în urma apelului deschis lansat de TESZT la finalul anului trecut, dar și spectacole invitate sub genericul FLUID, pe care curatorii și întreaga echipă a festivalului l-au ales pentru a exprima puterea impresionantă a teatrului, ca și a naturii umane, de a se adapta celor mai dificile vremuri și circumstanțe, de a se potrivi noilor forme și genuri de exprimare.

TESZT#14 va începe duminică, 21 mai de la ora 17:00 cu o premieră a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, un spectacol de teatru fizic în concepția lui Marco Chenevier din Italia, de multe ori artist invitat la TESZT. Ziua va continua cu un spectacol al Teatrului Kosztolányi Dezső din Subotica, „Când Dumnezeu te lovește în stomac” de Urbán András – spectacol care a fost creat special pentru Programul Cultural Novi Sad – Capitală Europeană a Culturii 2022. Prima zi se încheie cu „Relic”, un one-man-show eveniment de Euripides Laskaridis, un solo nonverbal revoltător de captivant și neobișnuit, realizat în inima încinsă a crizei grecești.

Din 22 mai vor avea loc spectacole bazate pe text, urmate de show-uri nonverbale sau de teatru-dans care vor oferi publicului posibilitatea să intre în contact cu artiști originali și curajoși din Ungaria, Serbia, Slovenia, Germania, Polonia, Macedonia de Nord, Danemarca, Bulgaria, Italia. Toate spectacolele din străinătate vor fi prezentate în premieră la Timișoara.

În serile de 22 și 23 mai veți putea urmări și un spectacol în aer liber în Piața Libertății – „Draaagonul” al artiștilor de la Teatro dei Venti (Italia), la care accesul este gratuit.

Ultimele două zile de festival vor aduce două reprezentații inedite ale spectacolului „Pescărușul” – Det Flyvende Teater (Danemarca) ce vor avea la Aerodromul Cioca, de la ora 16:00. Organizatorii oferă transport de la Piața 700 la aerodromul Cioca (plecare 15,30) și retur (după spectacol), pentru ambele reprezentații.

Ca și la precedentele ediții, o componentă importantă este Extensia TESZT dedicată teatrului independent local, care va include spectacolele „Dr. Faustus theatre-concert” (Compania de Teatru Arte-Factum), „Grand Hostel Timișoara” (Teatrul Auăleu) și „Zambara Kabarett” (Teatrul Basca). Biletele pentru aceste trei spectacole vor fi vândute direct de trupele de teatru din Timișoara.

Un element nou în arhitectura TESZT, datorat includerii festivalului în BidBook 2023, este secțiunea Perspective Fluide, co-curatoriată cu organizația Identity. Education din Timișoara, care va reuni trei spectacole despre temele comunității LGBTQIA+ : „Sadboi” – Panos Malactos – TooFarEast (Cipru), „Lordess” – The Garden (Germania) și „Fecioara Jurată” – Qendra Multimedia Priština.

În program se vor regăsi și concerte de jazz și rock, o expoziție dedicată scriitorului Madách Imre la 200 de ani de la naștere și o expoziție de machete de scenografie.

De asemenea, vor fi organizate două workshopuri cu participare gratuită: în 23 mai un atelier de dans contemporan cu trupa Szene Zwei și coregraful William Sanchez H din Germania, precum și un atelier de intervenții urbane Zentai, ținut de regizorul Giuseppe L. Bonifati în 24 mai. Înscrierile vor începe în curând.

Informațiile despre toate spectacolele și programul complet al festivalului sunt disponibile pe site-ul www.teszt.ro.

Toate spectacolele vor fi traduse în română, maghiară și engleză, în funcție de limba spectacolului, iar la finalul fiecărei seri artiștii vor participa la discuții cu publicul.

Biletele au prețul de 30 și 50 de lei. De asemenea, se pot achiziționa (numai de la casa de bilete) abonamente de 200 de lei pentru 5 spectacole, respectiv 400 de lei pentru 10 spectacole la alegere. Orarul Casei de bilete a teatrului: luni-vineri 13:00-19:00 și cu două ore înaintea spectacolelor din weekend. Pe durata festivalului Casa de bilete se va deschide la ora 11.00.

Biletele online se găsesc pe site-ul www.ticket.tm-t.ro.

TESZT este finanțat de Primăria și Consiliul Local Timișoara și susținut de Asociația Proteszt, Asociația Timișoara 2023, Institutul Liszt București, STPT Timișoara, Consiliul Județean Timiș prin Direcția de Prestări Servicii, organizația Identity.Education, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

0

#576 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 05 mai 2023 - 15:55

Ciprian Porumbescu, omagiat la 170 de ani de la naștere printr-o expoziție, la Timișoara

Citeaza

O expoziție itinerantă dedicată marelui compozitor Ciprian Porumbescu va ajunge sâmbătă, 6 mai, la Timișoara. 2023 a fost decretat prin lege Anul Ciprian Porumbescu, iar prin această expoziție, Ciprian Porumbescu va fi prezent în fața Bastionului Maria Theresia până la sfârșitul lunii august

Expoziția „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal” este adusă în fața timișorenilor de Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, în colaborare cu Muzeul Național al Bucovinei.

Realizată într-un format atractiv pentru publicul larg, expoziția conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu: copilăria și primii ani de școală la Ilișești, perioada în care a fost elev la Suceava, „Academia” de lăutari de la Stupca – școală de muzică autentică, Serbarea de la Putna din 1871, perioada în care a fost student la teologie și filozofie în Cernăuți, Societatea studențească „Arboroasa” și temnița habsburgică, Berta – o iubire imposibilă, perioada studenției de la Viena și premiera Operetei „Crai Nou”, „Italie! Italie!”.

De asemenea, expoziția mai cuprinde și secțiunile „Sfârșitul tragic al unui nemuritor artist”, „În memoria posterității”, precum și imagini de la Casa și Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu.

Vernisajul expoziției „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal” va avea loc sâmbătă, 6 mai, pe platoul din fața Bastionului Maria Teresia (peste drum de tribunal), de la ora 12:00.

Vor lua cuvântul Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, și Claudiu Ilaș, manager Muzeul Național al Banatului.

Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii august.

0

#577 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 05 mai 2023 - 16:04

Preşedintele Germaniei, Frank Walter Steinmeier, vine la Timişoara la finalul acestei luni

Citeaza

Președintele Germaniei, Frank Walter Steinmeier, va face o vizită la Timişoara la finalul acestei luni, mai exact în zilele de 25 şi 26 mai. Este prima vizită a unui şef de stat străin la Timişoara după foarte mult timp

În perioada 24-26 mai, președintele Republicii Federale Germania, Frank Walter Steinmeier, va efectua o vizită de stat în România, la invitaţia omologului său român, Klaus Iohannis. În afară de Bucureşti, Steinmeier va mai vizita Timişoara, unde va ajunge pe 25 mai. Ieri şi astăzi, o delegaţie de la administraţia prezidenţială şi ofiţeri SPP au fost în Timişoara şi au vizitat mai multe locuri care ar putea figura printre obiectivele pe care preşedintele german le va vizita. De asemenea, joi, la Prefectură a avut loc şi o şedinţă privind securitatea vizitei importantului oficial.

0

#578 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 07 mai 2023 - 09:53

Festival de film european, la Timișoara, de Ziua Europei, cu producții din Italia, Spania, Germania și Ungaria

Citeaza

Ziua Europei va fi marcată în acest an de începutul celei de-a XXVII-a ediții a Festivalului de Film European, care va avea loc în Capitala Europeană a Culturii și se va desfășura între 9 și 12 mai, la cinema Victoria, și va fi deschis cu o gală specială

Programul ediției timișorene din acest an este următorul:

Marți, 9 mai: Ora 19:00 – Gala de deschidere „Cu tot cu oase!”/Bones and All – regia: Luca Guadagnino / Italia, S.U.A. / 2022

Miercuri, 10 mai: 18:30 – „Omul cu răspunsurile”/ The Man With the Answers / O Anthropos me tis Apantiseis– regia: Stelios Kammitsis / Cipru, Grecia, Italia / 2021 / 20:30 – „Golul meu și cu mine”/ My Emptiness and I / Mi vacío y yo– regia: Adrián Silvestre / Spania / 2022

Joi, 11 mai: 18:30 – „Trebuie să veniți s-o vedeți”/ You Have to Come and See It / Tenéis que venir a verla– regia: Jonás Trueba / Spania / 2023 / 20:00 – „Dragă Thomas”/ Dear Thomas / Lieber Thomas– regia: Andreas Kleinert/ Germania / 2021 / (Q&A cu actrița Ioana Iacob-invitat special)

Vineri 12 mai: 18:00 – „ Nepotul”/ The Grandson / Az unoka– regia: Kristóf Deák / Ungaria / 2022 / 20:30 „Samsara”– regia: Lois Patiño/ Spania / 2023.

0

#579 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 07 mai 2023 - 10:02

PROGRAM. Timișoara 2023 – festival la Faber, expoziție la Cazarma U, concert pe vaporul Pelicanul – Livada de vișini la Teatrul German, Orașul paralel – Fabric, Festivalul de Film European
0

#580 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 3413
  • Inregistrat: 09 aprilie 20
  • Sexul:masculin
  • Locatia:307220 Giroc, Zona Metropolitană Timișoara, Județul Timiș, Regiunea Vest
  • Interese:Proiecte, Construcții, Infrastructură și Investiții - legate de Municipiul Timișoara, Zona Metropolitană Timișoara & Polul de Creștere Timișoara, Zona Urbană Funcțională (ZUF) Timișoara, Județul Timiș, Regiunea de Dezvoltare Vest, Macroregiunea 4 - RO4 (NUTS 1), Euroregiunea DKMT și Banat

Postat 08 mai 2023 - 21:24

Pictorul care a creat-o pe Prințesa Europa vine, la Timișoara – Capitala Culturală Europeană

Citeaza

Prințesa Europa, potrivit mitologiei, era de o frumusețe copleșitoare încât a fost răpită de Zeus iar continentul pe care a fost dusă urma să poarte numele ei

Lucrarea în ulei pe pânză este pictată cu nuanțe de purpură tiriană și albastru, iar țara natală a prințesei era celebră pentru comerțul cu această purpură tiriană – un colorant atât de scump încât dacă în Roma antică un “om de rând” îndrăznea să poarte o robă vopsită în purpură de acest fel se făcea, prin decret imperial, vinovat de înaltă trădare.

”Prin această creație doresc să transmit un mesaj emoțional despre noblețea și măreția interioară a fiecăruia dintre noi și să celebrez Capitala Culturală Europeană la Timișoara.

Prințesa Europa este un personaj mitic la fel ca celelalte zeități din lumea antică iar din punctul meu de vedere civilizațiile întotdeauna s-au folosit de imagini pentru a proiecta o anumită perfecțiune existențială care provenea dintr-un impuls subconștient, freudian, dintr-o dorință internă de a fi perfect, zeu sau supraom – așa cum scria filozoful Nietzsche”
, a explicat pictorul Bedelici Cătălin.

Respectivele zeități erau reprezentate prin sculpturi cu forme perfecte cărora li se închinau, iar în zilele noastre cetățeanul își ”sculptează” suprafața smartphone-ului cu cele mai frumoase sau prelucrate fotografii.

Lucrarea face parte dintr-o serie viitoare de picturi în care pictorul va reprezenta zeități precum: Durga, Hera, Sekhmed, Isis, Afrodita, etc.

Bedelici Cătălin a mai explicat: ”Consider că în ultima sută de ani arta a fost descompusă de curentele care au eliberat-o de clasicism transformându-se într-un nor de naniți, libertatea ei a fost deja câștigată, ea poate întruchipa game probabil infinite de emoții și idei. Era cursei pentru șocant, pentru nou a luat sfârșit. Consider că este timpul ca arta să fie folosită acum pentru a îndrepta societatea către o atitudine mai sacră față de existență, față de conglomeratul cotidianului și față de societatea însăși.

Îmi amintesc că un anumit pictor contemporan folosea termenul de “pasivitate anxioasă” pentru a descrie loop-ul care se creează între om și tehnologie îndreptându-și arta sa către a descrie acest lucru și a oferi privitorului o anumită gamă de emoții din sfera șocantului și anxietății dar eu prefer să îndrept atenția privitorilor în direcția opusă: către măreție, noblețe și conexiunea cu un sens mai înalt invitând umanitatea să se transforme în zeități, nu în corpusculi anxioși.

Întotdeauna mi-am imaginat că suprafața unei pânze este o fereastră către un parc de distracții – o jucărie vizuală pentru oameni mari, un miraj al frumuseții, iar frumusețea nu este doar o evocare în stil clasic a armoniei și simetriei, ea este o vibrație înaltă; adevarata frumusețe, atunci când o întâlnim – în natură, în artă, în oameni – ne oprește inimile puțin, ne taie respirația, ne reduce la liniște.

Acest trend plastic personal reprezentat de un personaj feminin încoronat s-a născut din fascinația mea pentru Vedele indiene unde am descoperit, așa cum am declarat într-un interviu la Iași, că a patra formă de manifestare a zeiței Durga -Devi Kushmanda a creat lumea și a eliberat exploziile solare doar prin zâmbetul ei. În perioada respectivă mi-am lipit schițele pe pereții atelierului pentru a observa cât mai obiectiv și detașat elementele vizuale cele mai relevante în legătură cu subiectul pe care mi l-am propus, iar descoperirea a venit în momentul în care am dezlipit hârtiile de pe pereți și a rămas încrustată o coroană imensă de un metru asupra căreia reveneam mereu cu creionul, atunci am știut două lucruri: primul – că voi crea siluete rafinate și nobile care poartă coroană și al doilea lucru : că va trebui să renovez pereții atelierului”
.

0

Arata acest topic


  • (40 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 27
  • 28
  • 29
  • 30
  • 31
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

2 useri citesc topicul
0 membri, 2 vizitatori, 0 utilizatori anonimi