Sag
#81
Postat 21 noiembrie 2022 - 23:19
#84
Postat 25 februarie 2023 - 18:39
Citeaza
Un nou proiect important pentru comunitatea din Șag (Timiș), tot mai aproape de implementare. În urma solicitărilor depuse la Compania Națională de Investiți, în vederea finanțării mai multor obiective, modernizarea și dotarea bazei sportive din localitate a fost inclus pe lista de lista sinteză, prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Ca să putem implementa acest obiectiv, am achiziționat servicii în vederea întocmirii Studiului de Fezabilitate și obținerea avizelor necesare, urmând ca odată cu finalizarea acestora, documentația să fie înaintată către CNI, pentru a demara procedura de achiziție a proiectului tehnic și execuție. Mă bucură faptul că munca depusă de echipa din Primărie, pe care o coordonez, colaborarea foarte bună cu Consiliul Local și consultanții externi, aduc rezultate foarte bune pentru comunitatea noastră”, a anunțat Flavius Roșu, primarul din Șag, pe pagina sa de Facebook.
Proiectul prevede extinderea bazei sportive prin mărirea capacității locurilor din tribună, construirea unei săli de fitness, construirea unui bazin pentru recuperare cu apă caldă și saună.
În octombrie 2022, stadionul din Șag a găzduit două meciuri ale Naționalei U18, antrenată de Daniel Mogoșanu, cu Serbia. Meciurile amicale nu se puteau disputa la Timișoara, pentru că nu mai există niciun stadion care să răspundă cerințelor UEFA, chiar și la nivelul de juniori.
Organizarea celor două partide ale Naţionalei României U 18 cu selecţionata omoloagă a Serbiei a fost apreciată de oficialii Federaţiei Române de Fotbal. Astfel că în 18 și 20 august 2023, vor avea loc alte două partide internaționale de fotbal. Este vorba de două jocuri între echipele de fete ale României și Croației.
#85
Postat 12 martie 2023 - 09:27
Citeaza
Aceste activităţi se vor desfăşura în cele patru cabinete care vor functiona zilnic, in baza unui orar prestabilit. Vineri, în ședința Consiliului Local a fost votat Caietul de Sarcini în vederea scoaterii la licitație in scopul închirierii cabinetelor medicale.
“Astfel vor fi minim 6 specializări medicale umane de medicină generală/medicină integrativă ca şi ansamblu de specializari clasice cum ar fi: pediatrie, medicină internă, chirurgie generală, neurologie, oftalmologie, ORL, urologie, dermatologie, cardiologie, obstetrica-ginecologie, endocrinologie, pneumologie, kinetoterapie, sau punct de recoltare pentru analize medicale. De asemenea aici se vor desfasura şi activităţi sociale, cu sprijinul specialiştilor în domeniul asistenţei sociale. Așadar intram în linie dreaptă cu deschiderea către șăgeni a acestui Centru!”, a transmis primarul comunei, Flavius Roşu.
#86
Postat 30 martie 2023 - 16:27
Citeaza
Potrivit primarului Flavius Roșu este vorba despre fonduri europene atrase prin PNRR pentru mobilier, materiale didactice și echipamente digitale.
“In cadrul finanțărilor prin PNRR – Dotare cu mobilier, materiale didactice si echipamente digitale, a unitatilor de invatamant preuniversitar si a unitatilor conexe, suntem in măsură sa anunțam planul de achiziții legat de furnizarea de mobilier, materiale didactice si echipamente IT. Vom dota sălile de clasa ale Scolii noastre cu mobilier nou si materiale necesare si vom dota laboratorul de informatica cu materiale specifice TIC moderne. De asemenea, cabinetul de asistenta si consiliere psihopedagogică si atelierul de creație se vor dota la cele mai moderne standarde. Valoarea investiției se ridica la suma de 598.383 lei. Continuăm astfel strategia de dezvoltare a infrastructurii educaționale, începute in urma cu câțiva ani, pentru a oferi elevilor noștri cele mai bune condiții de educație“, a declarat Flavius Roșu.
#87
Postat 07 octombrie 2023 - 18:49
Citeaza
Extinderea rețelei de apa in localitatea Șag
Au fost votați indicatorii tehnico-economici, urmând ca în perioada următoare să fie scoasă la licitație execuția. Valoarea proiectului este de 8.562.000 lei.
Extinderea rețelei de canalizare in localitatea Șag
Au fost votați indicatorii tehnico-economici, urmând ca in perioada următoare să fie scoasă la licitație execuția. Valoarea proiectului este de 17.660.000 lei.
Pistă pentru biciclete
Au fost votați indicatorii tehnico-economici, urmând ca in perioada următoare să fie scoasă la licitație execuția. Valoarea proiectului este de 2.611.700 lei.
Montare semafor intersecție strada II cu DN59
Premergător aprobării de către consiliul local Șag al acestui proiect, primarul Flavius Roşu a avut o întâlnire cu reprezentanții DRDP Timișoara și ai IPJ Timiș pentru a le cere sprijinul, în urgentarea obținerii avizelor necesare pentru realizarea acestei investiții. Această investiție va fi realizată din bugetul local, valoarea estimată fiind de 280.000 lei.
#88
Postat 21 ianuarie 2024 - 19:13
Citeaza
Iubitorii sportului de toate vârstele dintr-o comună periurbană a Timișoarei vor avea, din acest an, la dispoziție o sală nouă. Aceasta urmează a fi finalizată și dată în folosință în primăvara acestui an. Este vorba de comuna Șag, acolo unde a fost ridicată noua și modernă sală de sport. Obiectivul este finanțat de Compania Națională de Investiții. Suma alocată pentru construirea noii săli de sport de la Șag este în jur de 1,5 milioane de euro.
#89
Postat 30 ianuarie 2024 - 21:43
Citeaza
Datorită atragerii de fonduri extrabugetare, atât prin finanțări europene cât și guvernamentale, bugetul din acest an reprezintă cel mai mare buget în investițiile publice-continuarea lucrărilor și demararea altor noi șantiere (apă-canalizare, asfaltări, grădiniță, parcuri, parcări pavate, sala de sport, trotuare, iluminat public etc), anunță primarul Comunei Șag, Flavius Alin Roșu.
”În paralel cu diminuarea ponderii cheltuielilor de funcționare, am alocat fondurile necesare pentru celelalte domenii de interes public: educație, serviciile sociale, cultură, sport și ordine publică”, spune edilul.
Conform acestuia, întregul buget și în special cel pentru investițiile necesare dezvoltării comunei este unul participativ și a fost decis în urma consultărilor cu cetățenii Șagului și cu grupurile de consilieri locali.
În mare, structura de buget arată astfel: investiții – 77,57%, cheltuieli de funcționare și administrare a domeniului public- 10,72%, sănătate și asistență socială- 5,27%, învățământ- 2,83%, sport- 2,10%, cultură și culte- 1,07%, ordine publică- 0,44%.
Bugetul estimat al anului 2024 este de 55.305.000 lei și se poate consulta pe site-ul primăriei. Totodată, persoanele fizice sau juridice interesate, pot depune sugestii sau opinii cu valoare de recomandare (în scris la Registratura primăriei sau se pot trimite online pe adresa de email: primaria.sag@cjtimis.ro), până in data de 5.02.2024, ora 16.00.
#90
Postat 25 februarie 2024 - 19:18
Citeaza
Două noi planuri de urbanism zonal au fost aprobate de consilierii locali ai comunei timișene Șag, la începutul acestei luni, suprafețele alocate acestora (ambele fiind situate în intravilan) fiind de 24.478 de metri pătrați și, respectiv, de 3.671 metri pătrați.
Ambele PUZ-uri au ca obiectiv amenajarea unor zone rezidențiale cu funcțiuni complementare și serviciile publice aferente.
Durata de valabilitate a celor două planuri de urbanism zonale este de șapte ani.
Adoptarea noilor instrumente de extindere urbanistică se înscriu în trendul general de dezvoltare edilitară pe care-l cunoaște această comună din sudul județului, care a cunoscut o creștere demografică în ultimul deceniu de aproape 80 de procente, ajungând în prezent la peste 5.400 de locuitori.
#91
Postat 14 mai 2024 - 16:38
#92
Postat 22 mai 2024 - 08:26
este un proiect nou.
Mai vechi era doar intentia.
#93
Postat 21 ianuarie 2025 - 12:13
Citeaza
Potrivit primarului Flavius Roșu creșterea demografică din ultimii ani a adus cu sine necesitatea dezvoltării infrastructurii educaționale, iar construirea unei noi grădinițe devine o prioritate esențială pentru comunitate.
“Numărul tot mai mare de copii din localitate impune extinderea capacității instituțiilor de învățământ preșcolar, pentru a asigura un mediu adecvat și de calitate pentru educația timpurie a celor mici. În prezent, cele două corpuri noi ale grădiniței existente în vatra veche nu fac față cerințelor comunității șăgene, iar o nouă unitate preșcolară ar contribui semnificativ la îmbunătățirea condițiilor educaționale. Astfel, la finele anului 2024, Primăria Șag a achiziționat un teren în zona Mănăstire, unde se va construi noua clădire a grădiniței, ce va cuprinde patru săli de clasă, o sală de mese, grupuri sanitare și un cabinet medical. De serviciile noii grădinițe vor putea beneficia aproximativ 100 de preșcolari. În imediata apropiere se va realiza un loc de recreere și un teren de sport în aer liber, acestea fiind la dispoziția grădiniței în timpul programului, iar în restul timpului putând fi folosite de către locuitorii din zonă. Estimăm ca acest obiectiv, finanțat integral din bugetul local, să fie realizat până la finalul anului viitor. Această investiție nu doar că va răspunde nevoilor educaționale ale copiilor din comună, dar va sprijini și părinții, care vor beneficia de o mai bună accesibilitate la servicii educaționale de calitate. Construirea unei noi grădinițe în comuna Șag reprezintă, așadar, un pas esențial în direcția unui viitor mai bun pentru întreaga comunitate“, a declarat Flavius Roșu.
#94
Postat 26 februarie 2025 - 12:07
Citeaza
Flavius Roşu afirmă că la Şag există în plan derularea unor proiecte europene și guvernamentale pentru care deja există contracte de finanțare, cu o valoare de aproximativ 50 de milaioane de lei.
“M-am întâlnit și am discutat cu 2 miniștrii UDMR, respectiv ministrul Finanțelor, Barna Tánczos, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, avându-l alături de mine și pe viceprimarul UDMR al comunei Șag, Kapor Antonius. De asemenea, am avut prilejul să port un dialog și cu ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, de la PSD. Ne dorim să continuăm dezvoltarea localității noastre, iar pentru asta, într-o mare măsură, avem nevoie de sprijin financiar din partea Guvernului României. Chiar dacă situația financiară de anul acesta, de la nivel național, se anunță a fi una restrictivă, avem în plan să derulăm proiecte europene și guvernamentale pentru care deja avem contracte de finanțare, cu o valoare de aproximativ 50 000 000 lei”, a transmis Flavius Roşu.
#95
Postat 12 martie 2025 - 13:01
Citeaza
Proiectul de buget al comunei Şag pentru anul 2025 care va intra în dezbatere în Consiliul Local arată astfel:
- Investiții – 81,00%;
- Cheltuieli de funcționare și administrare a domeniului public – 8,34%;
- Sănătate și asistență socială – 4,85%;
- Învățământ – 3,08%;
- Sport – 1,53%;
- Cultură – 0,7%;
- Ordine publică- 0,55%.
Bugetul estimat al anului 2025 este de 69.181.000 lei, iar din totalul bugetului, 51.400.000 lei sunt fonduri nerambursabile.
„Deși anul trecut anunțam că avem cel mai mare buget din istoria comunei ȘAG, iată că anul acesta preocuparea noastră de a atrage cât mai multe fonduri pentru derularea de proiecte de dezvoltare a făcut să crească bugetul anual. Investim în infrastructura edilitară, rutieră, învățământ, sănătate și sport. Toate aceste proiecte, unele în stadiu de execuție iar altele în curs de implementare, ne propunem și lucrăm în acest sens să le finalizăm până la sfârșitul anului 2026. De asemenea, suntem preocupați și ne străduim să găsim noi finanțări pentru alte noi proiecte de dezvoltare pe care să le implementăm în localitatea noastră în următorii ani. Mulțumesc echipei de lucru din cadrul Primăriei ȘAG, membrilor Consiliului Local Șag și colaboratorilor pentru susținere și implicare în realizarea acestor obiective majore pentru dezvoltarea comunității noastre”, a afirmat primarul comunei Şag, Flavius Roşu.
Structura bugetului comunei ȘAG pentru anul 2025 se poate consulta pe site-ul primăriei: www.primariasag.ro.
Persoanele fizice sau juridice interesate, pot depune sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, până în data de 14.03.2025, ora 09:00.
Acestea se pot depune în scris la Registratura Primăriei sau se pot trimite online pe adresa de e-mail: primaria.sag@cjtimis.ro