O să încerc să îmi rezum gândurile cât mai scurt.
1. Poziția geografică contează extraordinar de mult. Clujul are acest avantaj. Cine se uită pe o hartă cu județele tării va obsera foarte ușor puterea de atracție pe care o au cele doua orașe. Potențialul logic de atracție este cam așa:
TSR - Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și zona de sud a Bihorului. Pe lânga asta, aeroportul mai atrage pasageri din Gorj, Mehedinți și marginal din Dolj. Acest lucru este posibil datorită faptului că aeroportul Craiova este sub-dezvoltat și oferă puține destinații. Total: 4 județe plus 3 județe care se împart între CRA și TSR și pe termen lung balanța s-ar putea să încline spre CRA. De menționat este și faptul că Caraș, Mehedinți si Gorj sunt județe care se află la coada oricărei statistici. Sunt zone depopulate, sărace și fără investiții. Într-un sens deșertificate.
CLJ - Cluj, Sălaj, Bistrița, Mureș, Alba și Bihor. Pe lângă cele directe mai atrage pasageri aproape în totalitate din Satu Mare, Maramureș și Sibiu, Harghita. Primele două deși au aeropoturi, sunt zone mai sărace, lipsite de un turism serios și cu orașe de categorie mică. În plus, au piste foarte scurte, lucru care incomodează la operare. Sibiul, deși are o poziție bună, este vitregit de amplasrea relativ proastă pe harta rutieră și de faptul că orașul în sine este mult mai mic și mai puțin magnetic decât Clujul. Iar Harghita nu are nicio șansă. Total: 6 județe plus 4 județe indirect.
2. Concurența pe care o face BUD celor două aeropotrui regionale TSR și CLJ este să spunem
neloială. Deși diferența de distanță nu e mare timpul de parcurs e disproporționat. Din Timișoara esti în aprox. 3 ore în aeroport. Din Cluj faci cam tot atât până ieși din țară.
3. Companiile aeriene preferă șă-și facă un punct central din care să opereze. Clinentul le va urma. E alt tip de afacere decât un magazin Profi. Când trebuie să zbori 3.000 de km te duci 200 de km ca să poți face asta. În rest, de pe aeroporturile marginale există doar curse cu cerere foarte mare. (ex: Londra)
4. Explozia de pasageri de pe aeroporturile mici (ex: Oradea, Suceava, Satu Mare) are două cauze. Din cele trei exemple, toate au fost închise pe diferite perioade de timp în anii trecuți. Odată redeschise creșterea a fost uluitoare prin prisma faptului că înregistraseră 0 pasageri. Cealaltă cauză a extinderii actvității s-a datorat ieftinirii pertrolulul. Prețul pe tona de kerosen a staționat o perioadă bună de timp în jurul valorii de 450-500$/tonă. Acum el se situează pe la 700-750$/tonă. Perioada de ieftinire a petrolului s-a suprapus cu deschiderea bazei Ryanair la TSR sau extinderea masivă a Blue Air. Odată ce prețul prețul petrolului a crescut, au crescut și prețurile la bilete însă pasagerii au încetat să mai vină.
Observații!
Oradea a avut un puseu. Ryanair a încercat o concurență la Wizz Air care zboară de pe Debrecen. Nu le-a ieșit așa că renunță la toate rutele din octombrie.
Suceava, Satu Mare, Târgu Mureș nu mai au nimic nou și nici nu se mai întrevede ceva. Ba chiar, Wizz Air și-a mutat baza, odată cu închiderea aeroportului din Târgu Mureș pentru reparații, la SBZ. Acolo se canibalizează mai puțin cu baza de la CLJ.
Blue Air e în scădere. A inchis nenumărate destinații din toate bazele, înclusiv cele externe. Tot datoritâ creșterii costurilor. La CLJ aveau 7 destinații, acum au rămas cu 3. La Iasi, acum un an, aveau 18 destinații, acum au rămas cu 10. La Bacău același trend. Baza sezonieră de la Constanța nici nu s-a mai deschis anul ăsta.
Wizz Air a anulat destule curse din OTP: Pescara, Kutaisi, Larnaca, Lisabona. Toate aceste destinații aveau avioane pline atât timp cât era biletul ieftin. Dacă zbori cu 129 de lei la Lisabona găsești mușterii chiar dacă mai sunt alte 2 companii care mai oferă zboruri. Petrolul însă nu râmăne ieftin iar costurile cresc și nu poti susține o rută cu astfel de prețuri.
Problema cu low-costul e și una de mentalitate. Cine cumpăra bilet la Milano doar pentru că este 5 eur., la 30 de eur, va începe să își facă calcule, să se întrebe dacă merită trip-ul sau să-și ia zile de concediu.
Vorbeam de curând cu un prieten care se uita la bilete pentru OTP. Avea ceva treabă în București dar călătoria nu era imperios necesară. După ce a văzut că prețul unui bilet cu aprox. două săptămâni înainte era 36 de eur. la Ryanair a renunțat să mai meargă. Acesta este un exemplu de falsă cerere. Dacă era 9 eur. omul se ducea... așa nu.
Prețul mediu al unui zbor pe TSR - OTP, cu care compania reușeste să facă profit, se învârte în jurul sumei 45-50 de eur. La Tarom fiind companie cu mai multe servicii incluse și avioane mai însetate e poate și mai mare.
Prețurile ȘOC sunt o minciună. Când acestea cresc mai mult descurajează traficul.
Investițiile joacă și ele un rol, dar Ryanair anulează curse chiar dacă ai tunel de îmbarcare. Oricum nu-l folosesc. Sunt costuri în plus.
Aceasta postare a fost editata de alex_19: 01 septembrie 2018 - 21:35