Restaurarea Castelului Huniade - Muzeul Banatului (lucrari sistate) - finantare din fonduri UE pierduta
#185
Postat 18 decembrie 2014 - 12:47
Citeaza
TIMIŞOARA. Consiliul Judeţean renunţă la reabilitarea pe fonduri europene a Muzeului Huniade, care găzduieşte Muzeul Banatului, pe motiv că documentaţia este greşit întocmită.
La muzeu au fost două proiecte, unul finanţat de CJT pentru lucrările de consolidare şi care este finalizat în proporţie de 99%. Al doilea proiect, greşit, total în neregulă din punctul de vedere al fondurilor europene, a fost oprit. Mai bine să se aleagă o soluţie tehnică corectă decât să răspundă cineva pentru greşeală. Nu pot sa promit în ianuarie, dar in martie-aprilie, când vom da drumul la un nou studiu, vă putem prezenta ce avem de gând să facem aici, a spus, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.
Potrivit lui Bojin, reabilitarea clădirii istorice ar fi trebuit să se facă pe fonduri europene, în exerciţiul financiar care se încheie la finele acestui an.
Nu ni s-a prelungit durata de realizare a lui şi, în aceste condiţii, am preferat să renunţăm la el şi să încercăm ca în proectele acceptate în perioada 2014-2020 să accepte (n.r. – autorităţile europene) 20 milioane de euro necesari proiectului. Am preferat să renunţăm, în aceste condiţii. Dacă va mai trebui să completeze şi Consiliul Judeţean cu 1-3 milioane (n.r. – de euro), o vom face şi sperăm ca muzeul să fie realizat în continuare, a mai precizat liderul CJ Timiş, Titu Bojin.
sursa http://oradetimis.or...e/#.VJKuoCuUe7s
Deci pana la urma CJT in afara de pista de biciclete mai face ceva pe fonduri europene ? (pentru aia care urla ca proiectele din Timisoara sunt facute de fosta admistratie si Robu nu are nici un merit, si doar le pune in practica) e de notorietate ca fondurile europene nu se pot frauda asa usor ca bani de la guvern. Nu sunt membru PNL am votat cu Orza dar cu bune cu rele Robu macar reuseste sa puna in practica proiectele fostei administratii.
Aceasta postare a fost editata de InF3rNO0o: 18 decembrie 2014 - 12:59
#186
Postat 18 decembrie 2014 - 18:48
InF3rNO0o, la 18 decembrie 2014 - 12:47, a spus:
Exact spus, multa lume crede ca implementarea e floare la ureche.
Multi nu inteleg ca pe firmele care fac lucrari si nu le termina, ii dor-n 14 ca lungesc lucrarea sau nu o termina, sau poate o fac intentionat sa aiba cat mai mult de lucru. Ele daca sunt platite la termen sunt platite din bani din Romania. Daca proiectul pirde banii europeni ele nu sunt afectate daca au fost platite pentru ce au facut. Pierd doar autoritatile care dau bani si nu mai iau nimic din banii europeni.
Aici se vede diferenta dintre Bojin si Robu. Robu a stat cu presiunea pe firme, pe Bojin l-a durut in pix.
#187
Postat 19 decembrie 2014 - 01:02
Stirea ca santierul se suspenda pina in primavara si pozele in care se vede sustinerea si legarea cu chingi a partii superioare ma face sa cred ca exista un risc de distrugere a CH...
Nu a distrus timpul ce poate distruge prostia si nesimtirea...
Ce simplu era acum sute de ani, nu exista Inspectorat de Stat in Constructii sa dea amenzi, primarie sa emita autorizatie de constructie, arhitectul si structuristul erau cam aceeasi persoana/echipa, cind o cladire era deteriorata pur si simplu era renovata fara studii si parastudii...
#189
Postat 19 decembrie 2014 - 22:11
#190
Postat 10 ianuarie 2015 - 12:03
#192
Postat 18 septembrie 2015 - 14:16
Citeaza
Un bloc de piatră de 79 de tone se sprijinea pe o porțiune de numai cinci centimetri, centrul de greutate al blocului fiind prost calculat, după cum arată dr. arh. Botici A. Alexandru, autorul proiectului de consolidare și coordonatorul lucrărilor. Mai mult decât atât, arată specialistul, zidul clădirii ascundea avarii serioase, crăpături care la renovarea din anii ’50 au fost aproape trecute cu vederea și doar umplute cu ipsos, fără să se caute o explicație pentru apariția lor și remedierea corectă.

”Singura soluție posibilă cu cele mai mici cheltuieli a fost să desfacem întreaga porțiune de zid, bucată cu bucată, iar cărămiziile care se mai pot folosi să fie refolosite pentru refacerea într-o situație identică, dar cu corecturile de proiectare necesare”, arată Botici.
...
http://www.youtube.c...1&v=9IJ_qQSJIhg
Citeste mai mult pe: http://www.pressaler...-foto-si-video/
opinia timisoarei
#193
Postat 01 octombrie 2015 - 23:18
#194
Postat 02 octombrie 2015 - 10:08
#196
Postat 02 octombrie 2015 - 21:03
Citeaza
Chiar asa!? Parca e prea umflata...
Unde in constructia castelului s-au folosit asemenea monoliti cu o asa greutate?
Ca o comparatie: cea mai mare dală a camerei mortuare din Marea Piramida de la Giza (Egipt), are exact 80 de tone. (or fi fost ai nostri meseriasi mai buni decat constructorii piramidelor?
#197
Postat 02 octombrie 2015 - 22:30
#198
Postat 02 octombrie 2015 - 22:56
#199
Postat 03 octombrie 2015 - 00:42

Ajutor













