Doua stiri interesante pe acest proiect.
Reabilitarea zonei Cetate – in reproiectare dupa mai bine de jumatate de an de santier
Citeaza
„S-a întârziat pentru că, în urma cercetărilor arheologice care au avut loc, în urma descoperirilor, se impune o reproiectare. Reproiectarea nu se poate face punctual. Pe Strada Fără Nume se putea lucra, dar în piețe, în Sf. Gheorghe, în Libertății, în Unirii, în Țarcului, acolo se poate lucra în momentul în care avem reproiectarea. De aceea avem anumite întârzieri. Noi nu suntem cu proiectul per ansamblu întârziat. Dimpotrivă, stăm foarte bine. Numai că, dacă ar fi decurs această reproiectare mai repede, se putea deja lucra și am fi putut cât de curând să finalizam”
În Piaţa Sfântul Gheorghe o să înceapă turnarea spaţiului tehnic, o cuvă de beton armat. Se va modifica soluţia complet acolo. Va fi un amfiteatru, rămân zidurile bisericii. Pe Libertăţii acum discutăm soluţia, vom începe pavarea. Fiecare dintre străzi este o lucrare în sine. Se lucrează la revizuirea proiectului, pentru că nu am putut respecta proiectul iniţial. Proiectul iniţial nu mai poate fi aplicat din cauza descoperirilor arheologice.
Stiam ca nu prea mai poate fi modificat un proiect pe bani europeni. Sau cel putin ca se suporta de la bugetul local orice modificare... Ma intreb ce au de gand sa mai modifice? La Sf. Gheorghe din cate tin minte oricum era prevazut un fel de amfiteatru, adica piateta ingropata, in care sa se vada zidurile fostei moschei.
A doua stire e referitoarea la o intrebare care o aveam eu mai demult, si anume daca au termene diferite fiecare strada/piata. Se pare ca din toamna vom avea cateva strazi pe care putem circula deja. Sau poate, dupa cum zice mile, Robu isi da iar cu stangu-n-dreptu printr-o declaratie fara acoperire.
In toamna am putea circula pe primele strazi cu pavaj nou in centrul Timisoarei
Citeaza
„Ar trebui să se pună varianta finală de pavaj. Schimbările apăr pe străzile mari, de promenadă, unde va fi flux pietonal de-adevăratelea. Asta înseamnă pe Lucian Blaga, pe Vasile Alecsandri, pe Eugeniu de Savoya și pe Mercy. Pe cele patru străzi vom avea în zona centrală plăci mari, astfel încât promenadă să poată decurge în bună condiții. Având în vedere neînțelegerile din lungul timpului, țin să precizez că vorbim despre plăci mari de piatră naturală, de granit, și nu despre alte plăci”
Vom începe pavarea probabil în Piaţa Libertăţii, aşteptăm să ne vină avizul de descărcare arheologică semnat.