Bojin n-a vazut masterplanul care da cu flit Timisului, opozitia asteapta invitatii speciale
Fără centură de ocolire a Timișoara și fără autostradă spre Belgrad – așa arată Timișul următorilor 16 ani, conform Masterplanului General pe Transport, care va intra marți în dezbatere publică la Ministerul Transporturilor. Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, nu a văzut acest document și nu crede că e real, iar de la opoziție, deputatul PDL Alin Popoviciu spune că dezbaterea publică e doar cu invitație! Oricum, parlamentarii de Timiș nu vor merge să susțină județul care i-a trimis în parlament, pentru că sunt în vacanță!
Masterplanul General pe Transport este un document strategic integrat obligatoriu, care va sta la baza planificării investițiilor în domeniul transporturilor și infrastructurii pentru perioada 2014-2030, fără de care nu vor putea fi accesate fondurile structurale. Altfel spus, acest document stabilește prioritățile în infrastructură pentru România următorilor 16 ani. În ceea ce privește domeniul rutier, din lista cu investițiile propuse, lipsește centura de sud a Timișoarei, iar autostrada Timișoara-Moravița apare planificată abia după anul 2030. La capitolul intermodal, se remarcă reactivarea terminalului Timișoara – Semenic, Giroc, în loc de mult dezbătutul centru de la Remetea. Marți, la București, are loc prima dezbatere publică pe tema acestui masterplan. Reprezentanții Timișului dorm însă în ghete.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, susține că nu a apucat să se uite peste acest document. „Nu am văzut încă masterplanul pe fonduri europene. Eu nu am văzut, o să fiu mâine, probabil, la București să o să văd atunci”, a spus social-democratul. Bojin nu știe nici dacă ar putea ajunge la Ministerul Transporturilor, pentru a-și susține județul la dezbaterea publică. Șeful CJ nu poate spune nici dacă parlamentarii PSD vor participa la eveniment, pentru că… sunt în vacanță. „Marți sunt la București, mă interesează să discut și în rest o să vedem, că mai am și alte probleme acolo, legate de buget, de rectificare de buget. (…) Parlamentarii o să participe mai puțin probabil, pentru că ei sunt în vacanță. Nu știu care vor participa dintre ei, la nivel național, că ei sunt acasă. Dar o să verific cine e și cum e, nu am hârtie cu ce înseamnă masterplanul acesta fără Centura de Sud a Timișoarei. Nu cred că e, pentru că ea e prinsă, dar pe fonduri europene, nu pe bani de la minister”, a mai spus PSD-istul.
Deputatul PDL Alin Popoviciu nu e mirat deloc de faptul că Timișul a fost „sărit” din masterplan. „Mie nu mi se pare nicicum, pentru că știam chestia asta de când au venit la guvernare. Pentru mine nu e nimic nou, dar sper ca timișorenii să-și dea seama, acum, despre minciunile pe care guvernul acesta le tot promovează zi de zi. Acum se vede foarte clar cât ține guvernarea asta la județul Timiș. Au promis în campanie, că nu o să uit, că închid centura, că fac drumuri expres, că fac o grămadă. Nu au făcut nimic (…) Nu îi interesează, pentru ei Timișoara e un loc care nu e pe harta României, e în altă parte. Acum se vede foarte clar ce înseamnă guvernarea PSD pentru Timiș și Timișoara, cu Sârbu șef de ginerele premierului (n.r. – Victor Ponta este ginerele senatorului de Timiș Ilie Sârbu). (…) Tocmai asta este grav, în planul pe care ei îl au și pe noua structură a fondurilor europene nici nu îi interesează. Bine că o să avem autostradă la Alexandria și mai știu eu pe unde. Asta-i viața! Asta ne e soarta! La alegerile astea sper ca timișorenii să-și dea seama, în ultimul ceas, ce trebuie să voteze”, a declarat deputatul. Popoviciu susține că dezbaterea de marți nu este așa de publică precum se declară. El a afirmat că accesul este pe bază de invitații.
Pe site-ul Ministerului Transporturilor se precizează însă destul de clar: „Prima dezbatere publică (…) vizează domeniul de transport rutier și va avea loc la sediul Ministerului Transporturilor (B-dul Dinicu Golescu nr.38, sector 1, București) în data de 7 octombrie 2014. Persoanele interesate să participe sunt rugate să se înscrie la adresa de e-mail, până la data de 6 octombrie 2014, ora 16. Accesul participanților la ședința publică va fi permis pe la intrarea principală a MT, începând cu ora 9:30”. În plus, dacă vrea să vadă masterplanul, președintele CJ Timiș nu trebuie decât să acceseze acest
link, pentru varianta in extenso, sau acest
link, pentru varianta comprimată.