Ieri, de 1 iunie, am invitat copiii din Timişoara la o plimbare prin ploaie cu tramvaiul turistic al Regiei Autonome de Transport. Acest tramvai este acum o piesă de muzeu întreţinută şi iese pe traseu doar la ocazii speciale, aşa cum a fost cea de ieri.
15 minute trecute după miezul zilei, echipa de organizare îi poftea pe micuţi împreună cu părinţii şi ziariştii în vagon. Fără nicio urmă de stânjeneală micuţii şi-au ales câte un loc la măsuţe după preferinţe, de parcă ar fi circulat toată ziua cu tramvaiul nostru. Unii dintre ei au mărturisit jurnaliştilor că sunt pentru prima dată într-un astfel de tramvai, iar pentru alţii aceasta era chiar prima lor cursă. Pentru cei mari aveam pregătită cafea aburindă şi zahăr brun.
Perechile de ochi ne cercetau aşteptând o reacţie din partea noastră, a celor mari care gândiserăm întâlnirea pentru ei. În timp ce le împărţeam sucuri şi dulciuri, copiii au primit prinţese, maşini de formula 1, gărgăriţe, clauni, fluturaşi, pentru a fi coloraţi. Se întrerupeau din desen când li se vâra câte un microfon sau o cameră în cadru, iar apoi îşi vedeau netulburaţi de joc. Lumea adulţilor trecea pe lângă ei, precum peisajul oraşului. Ceea ce se întâmpla înăuntru era captivant şi suficient pentru a-i face să zâmbească.
Tramvaiul copiilor pornise din staţie de cinci minute când deja îi aştepta o surpriză în staţia de la Catedrala Mitropolitană. În aplauzele lor a poftit în vagonul nostru prietenul Leonard care i-a adus pe Cheeta şi Scapino să-i cunoască pe pasageri. Leo a improvizat un moment artistic cu cele două păpuşi spre deliciul celor mai mici dintre noi şi spre încântarea bunicilor şi părinţilor.
![Imagine atasata: DSC_0032.jpg](http://1.stpt.ro/forum/uploads/monthly_06_2010/post-4-1275493571,9272_thumb.jpg)
Prima tură se apropia de piaţa Libertăţii unde era staţia de întâlnire pentru toate cursele de ieri. Ziariştii au coborât pe parcurs, iar prima grupă de copii îşi primea deja dulciurile bio şi sărăţelele de casă cu salvie oferite de Casa Nera, partenerii acestui eveniment. Primul naturamarket-ceainărie-librărie din Timişoara a susţinut cu dulciuri fără conservanţi ziua copilului. Mai mult, sucurile care s-au aflat pe fiecare masă au fost 100% bio, pentru că sănătatea copiilor noştri este motiv de sărbătoare.
![Imagine atasata: DSC_0059.jpg](http://1.stpt.ro/forum/uploads/monthly_06_2010/post-4-1275493573,4677_thumb.jpg)
Fiecare copil care a intrat în tramvaiul copiilor ieri a plecat acasă cu un pacheţel dulce de la Casa Nera. Şi au intrat peste 80 de prunci, fiecare însoţit de cel puţin un adult, pe tot parcursul programului. Iniţial planificaserăm patru ture a câte jumătate de oră între 12 şi 14 şi două ture de la 18 la 19. Nu mică ne-a fost surpriza când, deşi afară ploaia se înteţise, ba s-a mai pornit şi vântul, la ora 14 în staţie aşteptau plini de speranţă alţii copii. Am decis imediat că ne prelungim plimbarea.
Seara, s-a dus deja vestea şi la ora 18 fără 10 au năvălit în vagonul nostru proaspăt reaprovizionat cu sărăţele şi cu creioanele ascuţite peste 25 de copii şi tot atâţia părinţi. Trei echipe de presă erau şi ele în staţie cu camere şi aparate foto. Pentru un aşa public numeros eram deja pregătiţi cu un cântăreţ priceput, Cristian, care pe o voce baritonală a cântat „La mulţi ani!” I-am servit pe toţi cu sirop natural de căpşune primit de la sponsori, am cântat cu fetele mai îndrăzneţe, am zâmbit la poze, am dat interviuri şi nici nu ne-am dat seama când au trecut 30 de minute.
![Imagine atasata: DSC_0131.jpg](http://1.stpt.ro/forum/uploads/monthly_06_2010/post-4-1275493575,9948_thumb.jpg)
Tot acum ni s-au alăturat prietenii Regiei, trei studenţi activi pe forum-ul R.A.T.T. care au rămas până ne-am retras în depou, încântaţi că se pot plimba cu fostul tramvai turistic. Cel mai bucuros că a prins tramvaiul a fost Silviu, un pasionat până în măduva oaselor de tot ce înseamnă tramvai. Silviu este student, dar în timpul liber învaţă istoria tramvaiului, are arhive cu poze, face machete de la zero cu mâna lui şi vorbeşte cu patos despre orice subiect care are legătură cu acest domeniu. Ne-a bucurat să-i avem alături de noi pe Silviu şi colegii lui de pe forum.
În drum spre depou am mai primit pentru câteva staţii ultimii copii care ţineau neaparat să intre şi ei în tramvai. Până la capăt ne-a însoţit Gabriel (vezi foto), copilul domnului vatman care a stat în tramvai de la 17.30 fără să se plictisească.
![Imagine atasata: DSC_0127.jpg](http://1.stpt.ro/forum/uploads/monthly_06_2010/post-4-1275493574,7641_thumb.jpg)
Ziua copilului în formula „Tramvaiul copiilor” a fost posibilă cu sprijinul colegilor şi prietenilor care s-au implicat şi în afara orelor de serviciu, pentru care le mulţumim şi vă cerem îngăduinţa să-i pomenim aici:
- Casa Nera, partenerii care au făcut dulce întâlnirea cu micuţii şi au avut grijă de sănătatea noastră;
- Cosmin, pentru că a avut grijă de colegii jurnalişti şi i-a liniştit când la ora 12 tramvaiul nu era ajuns în staţia stabilită;
- Cristian, care a fost legătura permanentă dintre pasageri, organizatori şi vatman;
- dlui Viorel, vatmanul, care ne-a condus;
- Alinei, care cu mult calm şi răbdare a decorat exteriorul tramvaiului cu autocolantele primite de la sponsori;
- Codrin, pentru că ne-a pregătit vagonul;
- colegilor din depou, care au umflat baloanele;
- Cristian, care ne-a (în)cântat şi s-a jucat cu micuţii;
- Leonard, care a fugit de la examen pentru a face teatru de păpuşi copiilor;
- Manuelei, care nu m-a lăsat niciun moment să simt că e prea greu şi prea obositor.
Mulţumim părinţilor care au avut răbdare, copiilor care nu s-au supărat că au aşteptat în ploaie, presei care ne-a vizitat, vă rugăm să ne iertaţi şi nădajduim în plimbări cât mai fireşti.
Cu drag,
Silvia Oprea