STP Timișoara Forum: Timisoara 2023 - STP Timișoara Forum

Salt la continut

Imagine postata
  • (40 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

Timisoara 2023 Evaluare topic: ***** 2 Voturi

#281 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2519
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 01 ianuarie 2023 - 11:30

Centrul de Proiecte împarte primii bani din sumele alocate de la bugetul de stat pentru Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023

Citeaza

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara lansează ultimul program de finanțare nerambursabilă din acest an și, totodată, primul program de finanțare din sumele alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, respectiv programul Opening+, care completează programul evenimentului de deschidere „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023” (17-19 februarie 2023)

Bugetul alocat acestui program de finanțare este de 800.000 lei. Operatorii culturali care vor să se alăture și să contribuie la acest moment important pentru Timișoara pot depune aplicațiile până în data de 13 ianuarie 2023, pe site-ul centruldeproiecte.ro/finantari/opening-plus.

Weekend-ul care marchează deschiderea oficială a programului cultural „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023” va cuprinde trei tipuri de evenimente: cele curatoriate special pentru această ocazie, componente ale Programului Cultural din dosarul de candidatură și cele propuse de comunitate prin acest program de finanțare.

Proiectele culturale selectate în urma acestui program de finanțare se vor ralia la conceptul general al evenimentului de deschidere, vor contribui la extinderea geografică în toate cartierele municipiului Timișoara și vor facilita deschiderea spre un public divers și spre afirmarea culturii locale.

„Pe parcursul a celor trei zile, programul deschiderii va include o serie de spectacole, vernisaje și evenimente în tot orașul, precum și intervenții în spațiul public, comisionate către artiști locali, naționali și internaționali. Toate acestea sunt menite să pună în lumină atât moștenirea distinctă multiculturală, cât și deschiderea către temele importante ale momentului”, a declarat Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Festivitățile vor include un program complet de activități culturale, concerte, teatru, expoziții, ateliere deschise, dispersate în tot orașul care implică multipli operatori culturali locali și care leagă nodurile urbane între ele. Este un moment al premierelor și inovației, dar și de comuniune a comunităților, menit să trezească mândrie și încredere față de anul pe care-l vom petrece împreună. Toate gazdele din Programul Cultural vor fi invitate să contribuie la deschidere cu diverse evenimente și conținut cultural, marcându-se un start comun în mult așteptatul an al titlului de Capitală Europeană a Culturii.

Pe site-ul opening.timisoara2023.eu puteți vedea toate evenimentele care vor avea loc începând din 17 februarie 2023.

1

#282 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2519
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 02 ianuarie 2023 - 12:05

Timișoara, capitală europeană a culturii, găzduiește în septembrie cea mai mare expoziție Brâncuși din ultima jumătate de secol în România / Vor putea fi văzute opere precum Prometeu, Muza adormită, Domnişoara Pogany sau Măiastra

Citeaza

Cea mai mare expoziţie Brâncuşi din România făcută vreodată va fi organizată la Timişoara începând cu septembrie 2023, când oraşul este Capitală Europeană a Culturii. Evenimentul de amploare se va desfăşura la Muzeul de Artă, în condiţii excepţionale de securitate. Costurile depăşesc două milioane de euro

Expoziţia Brâncuşi este programată în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024, în anul 2023 Timişoara fiind Capitală Europeană a Culturii. Opere de artă semnate de Brâncuşi, precum Ecroseu, Capete de copii, Prometeu, Muza adormită, Domnişoara Pogany, Piatră de hotar – din seria Sărutul, Rugăciune, Măiastra, Pasăre în văzduh, Coloana fără sfârşit III, diferite desene, guaşe şi fotografii realizate de Constantin Brâncuşi vor putea fi văzute.

Costurile unei astfel de expoziţii se ridică la aproximativ un milion de euro pentru amenajările necesare la Muzeul de Artă din Timişoara, gazda evenimentului, şi un milion de euro pentru amenajarea efectivă a expoziţiei. Ministerul Culturii intenţionează să obţină o garanţie guvernamentală pentru operele ce vor fi expuse.

Potrivit Doinei Lemny, curatorul expoziţiei de la Timişoara, în jur de 20-25 de sculpturi ale lui Brâncuşi, din colecţii private şi de stat, vor fi aduse la Timişoara din Anglia, Elveţia, Franţa şi România.

Ovidiu Sandor, preşedintele Fundaţiei Art Encounters şi comisarul expoziţiei, a explicat că cea mai recentă expoziţie cu operele lui Constantin Brâncuşi, în România, a avut loc în anul 1970.

2

#283 Useril este offline   rue 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 624
  • Inregistrat: 01 septembrie 17

Postat 02 ianuarie 2023 - 16:19

Am fost aseară la Bastion și dam un feedback:
- John Trend, un român, are micul prea repetitiv, prea în buclă. Pt mine e un procedeu enervant.
- momentul de proiecție de la 22:15 e doar un cut de promovare a orașului in prima parte, cu omniprezentele prima, prima, primul... oraș al țării, câteva zone laudative cultural, unde în zona de muzee și expoziții nu prea avem cu ce ne lăuda. Ultimele minute au fost cu o statuie feminina proiectata in rotații și un sound care la bași intra in niste vibrații enervante, deranjante, deci momentul a avut un sunet prost rău, dar și irosit câteva minute prin umplutură, deci fără substanță.
Mixajul de la 22.30 a început bine, cat am stat acolo, imprimând o atmosferă ok.
1

#284 Useril este offline   mile 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10862
  • Inregistrat: 08 octombrie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Regiunea Banat
  • Interese:Navigatia pe Bega, tramvaie si firobuze

Postat 02 ianuarie 2023 - 17:30

@ rue

Am 3 intrebari...

Cam care a fost prezenta? O estimare...

Cam cati straini din cei prezenti? Daca ai auzit diverse limbi pe acolo?...

Cu cat timp inainte ai auzit tu ca va avea loc un asemenea eveniment?
0

#285 Useril este offline   rue 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 624
  • Inregistrat: 01 septembrie 17

Postat 02 ianuarie 2023 - 18:12

Diverse limbi se auzeau prin Unirii. Fiica mea chiar zicea că în ultimul timp a tot auzit vorbindu-se diverse limbi pe centru în ultimă perioada.
Cert e că erau mulți sârbi prin centru și mall, Iulius.
La Bastion a fost plin până la așa numita scena, panou, toată aria din piațeta și deschiderea respectiva pe strada dintre Conți și Bastion.
Nu sunt capabil sa estimeze ușor dar zic eu peste 3000 de oameni.
4

#286 Useril este offline   corco 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 755
  • Inregistrat: 10 octombrie 16
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Timisoara
  • Interese:desbateri pe forum si prietenii

Postat 02 ianuarie 2023 - 18:27

Sincer Festival of lights sper sa fie preluat mai departe in agenda CJT si sa aduca la Bastion un alt fel de Revelion in fiecare an chiar inclinat inspre acest gen muzical, altul decat cel clasic din centru.
Fix in noapte de Revelion au fost turisti straini dar nu am remarcat un numar sesizabil. Insa ieri si astazi a fost asaltat pur si simplu centrul de turisti din Serbia, nu am o explicatie pentru ca nu exista mai nimic cu exceptia evenimentului din 1 Ian de la Bastion.
Eu am aflat cu cateva zile dinainte de aceat festival si am decis sa fiu prezent in prima noapte cand a fost un public numeros, nu stiu a 2-a zi dar probabil sa fi depasit prima seara.
Au fost multe minusuri, la trecerea dintre ani ma asteptam la o coloana sonora si un eveniment mai special, nu a fost sa fie asa, in acel moment nu au impresionat deloc exceptie cateva flacari naturale, la fel si acea prezentare ca si cum te-ai bate cu caramida in piept ce mare si tare esti tu, se putea putin mai artistic sa fie prezentat totul.
Oricum o mega reusita fata de ce aveam pana acum in oras, cu toate minusurile primei organizari recunosc ca as dori sa se repete an de an, atunci cand va fi cunoscut festivalul si va creste nivelul si numarul artistilor vor veni si turistii straini in mod real, cei care nu vor pleca a 2-a zi din oras si vor petrece revelionul la noi.
Grija mare la Craiova ca deja viseaza sa ne fure si asta dupa ce ne-au furat si Discoteca

Aceasta postare a fost editata de corco: 02 ianuarie 2023 - 20:06

3

#287 Useril este offline   Adian 

  • Membru senior
  • Grup: Membri seniori
  • Postari: 533
  • Inregistrat: 22 iunie 14
  • Sexul:masculin

Postat 02 ianuarie 2023 - 19:09

Eu ma bucur ca in sfarsit a fost valorificat spatiul bastionului, mereu era un loc trist si uitat de lume. La cat mai multe astfel de evenimente :beer2:
Legat de turistii sarbi - vin multi pentru targul de Craciun. De cand s-a deschis targul a crescut si numarul de autocare sarbesti in parcarea de la modex.
3

#288 Useril este offline   rue 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 624
  • Inregistrat: 01 septembrie 17

Postat 02 ianuarie 2023 - 20:06

Să vedeți luptele de la Iulius Mall ale poporului sârb, victoriile de la Auchan.
Sincer, am fost in vara și la Belgrad și la Novi Sad la malluri și orice conversie a prețurilor îmi dădea doar scump.
Poate că au și ei bogății lor sa cumpere aberațiile alea de preturi, dar noi doar am mâncat la mall. Fiica mea își ia cosmetice de la Rossman so uneori de la DMurile lor, unde poate gaseste ceva ce nu e la noi.
0

#289 Useril este offline   mile 

  • Moderator
  • Grup: Moderatori
  • Postari: 10862
  • Inregistrat: 08 octombrie 08
  • Sexul:masculin
  • Locatia:Regiunea Banat
  • Interese:Navigatia pe Bega, tramvaie si firobuze

Postat 02 ianuarie 2023 - 20:11

Da, multe dintre evenimentele propuse a se desfasura in acest an, ca premiere, ar fi trebuit deja sa fie cel putin la a doua sau a treia editie tocmai pentru a se elimina anumite greseli inerente primei editii. Asta pe de o parte, iar pe de alta pentru a avea un cheag de public pentru evenimentul respectiv, public care va face si o oarecare reclama gratuita pentru anul urmator...

Am intrebat mai sus cu cat timp inainte ati auzit de organizarea acestui eveniment?
Vad ca cu totii am auzit foarte recent despre el.
Cu alte cuvinte el nu pare planuit de mult timp pentru informarea publicului. Cred ca majoritatea publicului a fost prezenta dupa ce aflase cu cateva zile inainte sau chiar printr-o plimbare in zona cu totul intamplatoare.

Consider ca astfel de evenimente trebuie anuntate din timp (macar cateva luni) mai ales daca se doreste si participarea strainilor si cand zic straini, nu ma refer la romani stabiliti afara ci la straini-straini. Si asta deoarece acestia trebuie sa auda de eveniment, sa-si doreasca sa participe, sa-si faca rezervarile necesare, sa afle si sa lege evenimentul principal de alte evenimente ce pot avea loc in aceeasi perioada. Astfel ca mini-vacanta lor sa se intinda pe mai multe zile, mai ales nopti de cazare, in orasul nostru...
Deci trebuie o preocupare mai serioasa si nu lasat totul la voia intamplarii!
3

#290 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2519
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 03 ianuarie 2023 - 00:12

Timișoara și-a prezentat oferta de capitală culturală a Europei

Citeaza

Timișoara va deveni în scurt timp capitală europeană a culturii. Cu cât se apropie lansarea oficială, se înmulțesc amețitor partenerii dispuși să investească în proiectele propuse de orașul de pe Bega

În calendarul evenimentelor figurează 12 festivaluri de muzică ("de la baroc la rock", a explicat primarul) și o mulțime de festivaluri de teatru.

În Piața Victoriei, în fața Operei, va fi înălțată o grădină verticală, o instalație concepută de arhitecți din Barcelona.
În acest moment se mizează pe cel puțin 5.000 de artiști de-a lungul anului, în cel puțin 50 de evenimente programate în fiecare săptămănă. Invitați din afara României vor fi Corul de copii Singing Moelenbeek din Bruxelles, compania de dans Chameleon Company din Manchester, compania de teatru Rimini Protokoll, orchestre germane din Gera şi Köln.

"Tot ce va însemna Timișoara în 2023 va trebui să arate multiplele valențe și fațete ale culturii: de la artă culinară, arta respectului față de sine, a sensibilității sociale și până la cultura urbanistică", a comentat Demeter Andraș, reprezentantul Ministerului Culturii la evenimentul de prezentare a programului Timișoara 2023.

Programul anului în care Timișoara va fi capitală europeană a culturii este departe de a fi finalizat și va aduce în perioada următoare noi surprize. Cu cât se apropie lansarea oficială, cu atât se înmulțesc partenerii dispuși să investească în proiectele propuse de artiști. O dimensiune aparte a proiectului este funcția socială a culturii.

3

#291 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2519
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 03 ianuarie 2023 - 00:13

Filarmonica Banatul are deja program pentru 2023. Gurre-Lieder, concert cu 300 de artiști

Citeaza

Filarmonica Banatul încheie stagiunea cu 50 de concerte simfonice, 31 de recitaluri, 14 concerte și recitaluri în parteneriat. E prima instituție care anunță un program concret pentru 2023, anul de capitală culturală. Vor fi mulți invitați și ar putea exista o colaborare și cu faimosul Wynton Marsalis

Filarmonica Banatul a prezentat, luni, o mare parte din programul artistic pe care îl pregătește pentru 2023, anul în care Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii. Stagiunea care tocmai se încheie a însemnat, în cifre, 50 de concerte simfonice, 31 de recitaluri, 14 concerte și recitaluri în parteneriat, dar și patru concerte educaționale. În total, aproximativ 20.000 de spectatori.

„Filarmonica Banatul își propune să continue dezvoltarea şi atragerea de noi categorii de public. În 2023, începem colaborarea cu Róbert Farkas, dirijor-șef al Orchestrei Simfonice MAV din Budapesta, Stefan Geiger, dirijorul-șef al Orchestrei Sinfonica do Parana, Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii «George Enescu» din București și al Filarmonicii de Stat «Transilvania» din Cluj-Napoca, și Andrei Ioniță, solist în rezidență, considerat Times of London «unul dintre cei mai incitanți violoncelişti care au apărut timp de un deceniu»”, spune Ovidiu Andriș, managerul interimar al filarmonicii.

Colaborare cu Gera și implicarea lui Măcelaru
Dirijorul Cristian Măcelaru, câștigător de Grammy, se va implica și el în stagiunea 2022-2023. Printre posibilele colaborări de anul viitor: Orchestre National de France, al cărei director muzical este Măcelaru, dar și Jazz at Lincoln Center Orchestra, a celebrului Wynton Marsalis. De altfel, cu un album semnat Marsalis, timișoreanul a luat premiul Grammy.

Anul viitor, Filarmonica Banatul va colabora intens cu instituțiile culturale din orașul Gera, cu care Timișoara este înfrățită. Este vorba despre Philharmonische Orchester Altenburg Gera, Operanchor des Theaters Altenburg Gera, Konzertchor des Musikgymnasiums Rutheneum Gera. Vor fi organizate, de asemenea, cinci festivaluri: „Timișoara Muzicală” (mai), Eufonia (septembrie), Festivalul-Concurs Internațional „Remus Georgescu” (octombrie), Festivalul de Muzică Veche (noiembrie) şi Gala de Blues-Jazz „Kamo” (septembrie ).

Gurre-Lieder, la Timișoara
„Noua viziune asupra instituțiilor publice de cultură din subordinea PMT este de a se adresa cât mai multor timișoreni, în moduri inedite, prin abordarea de teme actuale, prin noi parteneriate din comunitate – școli, ONG-uri, alte instituții de cultură. Accesibilizarea culturii și atragerea de noi categorii de public nu înseamnă promovarea unei culturi mai facile, ci, din contră, creșterea continuă a excelenței artistice. Filarmonica Banatul abordează toate aceste direcții de dezvoltare într-un mod strategic și organic”, spune primarul Dominic Fritz.

Filarmonica are deja stabilite datele mai multor concerte din stagiunea viitoare, dirijorii invitați putând fi văzuți chiar din toamna acestui an. Cristian Măcelaru, de exemplu, va sta la pupitrul orchestrei timișoreni în decembrie 2022, dar și în două rânduri, în luna martie. Se pregătește, de asemenea, un spectacol grandios, cu artiști de la Gera, cu „Gurre-Lieder”, de Schonberg, sub conducerea lui Gabriel Bebeșelea. Iar surprizele nu se opresc aici.

Aceasta postare a fost editata de Pablo: 05 ianuarie 2023 - 15:57

0

#292 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2519
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 05 ianuarie 2023 - 10:05


Aceasta postare a fost editata de Pablo: 05 ianuarie 2023 - 10:10

0

#293 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2519
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 07 ianuarie 2023 - 18:01

Timișoara a devenit Capitală Europeană a Culturii în 2023

Citeaza

​Timișoara a preluat, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria), prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii în 2023

Acestea se alătură celor peste 60 de orașe selectate în anii precedenți, atât din întreaga UE, cât și din afara acesteia. Pe parcursul anului 2023, noile Capitale Europene ale Culturii vor celebra deținerea acestui titlu prin evenimente, expoziții și spectacole.

Pentru a marca această ocazie, pe 9 ianuarie, vicepreședintele Margaritis Schinas va participa la un eveniment de predare a titlului la Muzeul Acropole din Atena, în cadrul căruia se va citi o declarație scrisă de comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.

Evenimentul va constitui, de asemenea, o ocazie de a trece în revistă anul care a trecut și de a sărbători capitalele culturii din 2022, Esch-sur-Alzette (Luxemburg), Kaunas (Lituania) și Novi Sad (Serbia), potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

„Prin titlul de Capitală Europeană a Culturii se demonstrează bogăția și diversitatea culturilor din Europa, se stimulează turismul durabil și se promovează dezvoltarea orașelor prin cultură. De asemenea, titlul are un impact social și economic pozitiv pe termen lung atât pentru orașe, cât și pentru regiunile învecinate”, mai arată comunicatul.

Pentru a fi selectate, orașele au trebuit să elaboreze un program cultural cu o puternică dimensiune europeană, care să promoveze implicarea activă a locuitorilor și a comunităților lor.

0

#294 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2519
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 07 ianuarie 2023 - 18:45

Timișoara - Capitala Europeană a Culturii 2023. Ce concerte vor fi la deschiderea oficială VIDEO

Citeaza

Timișoara a preluat, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria), prestigiosul titlu de Capitală Europeană a Culturii în 2023, însă fiecare oraș va organiza, în perioade diferite, startul programului cultural

Timișoara devine, în scurt timp, Capitală Europeană a Culturii în 2023, cu un program cultural de excepție.

Ungurii de la Veszprem vor începe primii anul cultural 2023, în 21 ianuarie, grecii în 2 februarie, iar Timișoara a stabilit deschiderea oficială în weekend-ul 17-19 februarie, cu peste 50 de evenimente, de la concerte în aer liber, expoziții, la teatru în spații neconvenționale sau premiere de film.

În 9 ianuarie, vicepreședintele Comisiei Europene, grecul Margaritis Schinas va participa la un eveniment de predare a titlului Capitală Europeană a Culturii 2023 la Muzeul Acropole din Atena, în cadrul căruia se va citi o declarație scrisă de comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.

„Prin titlul de Capitală Europeană a Culturii se demonstrează bogăția și diversitatea culturilor din Europa, se stimulează turismul durabil și se promovează dezvoltarea orașelor prin cultură. De asemenea, titlul are un impact social și economic pozitiv pe termen lung atât pentru orașe, cât și pentru regiunile învecinate”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Pentru a fi selectate, orașele au fost nevoite să elaboreze un program cultural cu o puternică dimensiune europeană, care să promoveze implicarea activă a locuitorilor și a comunităților lor.

„Prin desemnarea Timişoarei cu titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2023, oraşul şi-a modelat obiectivele axându-se pe influenţa pe care oamenii o au asupra comunităţii în care trăiesc. Astfel, ne propunem să devenim un oraş în care excelenţa culturală să primeze, oferind cetăţenilor noştri încrederea că prin implicare şi participare vom putea produce schimbări semnificative în oraşul Timișoara”, anunță cei de la Asociația Timișoara 2023.

Concertele din weekend-ul de deschidere

În weekend-ul 17-19 februarie, Timișoara intră oficial în anul cultural. Se știu deja evenimentele care vor avea loc în orașul de pe Bega.

Iată ce concerte vor avea loc în Timișoara:

Cântăreața ucraineană Alyona, o vedetă a scenei hip-hop, va concerta în Piața Unirii. Cariera ei live a început în 2019, iar în același an a devenit câștigătoarea premiului Anchor Award (Premiul internațional de muzică al Festivalului Reeperbahn pentru cel mai promițător talent muzical emergent). În 2021, a primit Premiul MTV Music Moves Europe Talent și Premiul Publicului la ESNS, Olanda.

În 2022, Alyona era deja membru al juriului la MTV Music Moves Europe Awards. Revista Forbes Magazine a menționat-o în categoria „30 de muzicieni sub 30 de ani”.

„Este o forță a naturii pe scenă. Versurile ei în ucraineană curg, șuieră, se rostogolesc, se precipită. Cu un flow și un groove nebunesc, livrează un rap onest, descriind în piesele sale, neînfrumusețată, situația tinerei generații din patria ei. Videoclipurile ei, în care dansează mândră ca o regină a străzii în fața blocurilor din orașul ei natal Barîșivka sau apare ca o matriarhă din basme într-o lume distopică, au milioane de spectatori”, spun organziatorii.

Născut la Constanța în 1987, compozitorul și pianistul român Andrei Irimia va susține un concert la Palatul Culturii. Cântă la pian de la vârsta de opt ani și a studiat o mare varietate de stiluri muzicale în primele sale încercări muzicale.

„Andrei Irimia creează muzică neoclasică hipnotică, obsedantă și melancolică, iar materialul său de debut este un tribut adus melancoliei și nonșalanței muzicii minimaliste franceze. Melodiile sale delicate liniștesc sufletul în aceste vremuri tulburi și rezonează perfect cu publicul. Andrei Irimia a devenit unul dintre cei mai apreciați compozitori contemporani de pian din România”.

În Piața Unirii va urca pe scenă Doctorul Sinteză și k-Lu. Doctorul Sinteză este un grup de muzică electronică ce realizează spectacole audio-vizuale fără a folosi stații de lucru audio digitale. Inițial, un proiect solo al lui Uțu Pascu, Doctorul Sinteză a apărut pe scena locală undeva la sfârșitul anilor 2000 ca un proiect deschis spre experimente sonore, iar recent a devenit un duo, după ce artistul vizual Cristian Văduva i s-a alăturat lui Uțu. K-lu este un DJ și producător prezent pe scena muzicii electronice din anul 2005.

Tot în Unirii vor concerta timișorenii de la Implant Pentru Refuz.

Muaré Experience al Voalá Project este un performance care va avea loc în Piața Unirii. Proiectul îmbină muzica și artele vizuale.

„Este un contrast de senzații, o experiență ce îmbină un concert rock și un spectacol aerian care pune în valoare spațiul în care se desfășoară. Secvențele coregrafice originale și sofisticate realizate în aer, puse în scenă cu ajutorul sistemelor de siguranță și al macaralelor care permit spectacole uimitoare, sunt un brand recunoscut la nivel internațional”.

În 18 februarie, în Palatul Culturii, va concerta Jay-Jay Johanson, un cântăreț și compozitor suedez - britanic, cunoscut pentru vocea sa melancolică. Este considerat unul dintre cei mai influenți artiști ai generației sale, un pionier, o legendă.

Muzica sa a integrat genul trip hop până când sound-ul lui a virat spre electroclash cu albumul „Antenna” (2002), pe care a apărut piesa „On the Radio”. După acest album, a revenit la sunetul său caracteristic cu albumul „The Long Term Physical Effects Are Not Yet Known” (2007). Cel de-al 13-lea album al său – “Rorschach Test” (2022) – surprinde ceva magic în fiecare piesă.

Compozitorul și pianistul olandez Joep Beving a fost una cu pianul încă de la o vârstă fragedă. După ce și-a lansat singur albumul de debut „Solipsism” în 2015, Beving a devenit o senzație în lumea streaming-ului muzical contemporan.

De atunci, muzica sa a fost difuzată de peste jumătate de miliard de ori și a susținut spectacole sold-out în întreaga lume. Cu cel de-al patrulea album al său, „Hermetism” (2022), se întoarce la rădăcinile sale de pian solo. Inspirat de filosofia antică, cel mai recent proiect al lui Beving este un album în căutarea ideilor universale.

În 19 februarie, la Sala Capitol va concerta Lajkó Félix. S-a născut în 1974 în Bačka Topola, un oraș din regiunea multietnică și multiculturală Voivodina din Serbia.

Lajkó a părăsit liceul muzical din Subotica în clasa a 10-a pentru a merge la Budapesta cu o vioară împrumutată și a devenit membru al Cvartetului Dresch. De atunci face naveta între Budapesta și Subotica, reprezentând și conectând cultural Ungaria și regiunea sa natală Voivodina. Adesea numit Violonistul Diavolului sau copil minune, odată ce se află pe scenă cu un instrument – fie că este vorba de vioară sau de țiteră – Lajkó este capabil să facă orice și să-și conducă publicul într-o lume care se deschide doar pentru cei născuți cu un talent special. Indiferent de ceea ce încearcă să facă sau de cine i se alătură pe scenă, rezultatul final este întotdeauna un amestec muzical instinctiv și visceral.

În seara de 17 februarie, în Piața Unirii va concerta Taraf de Caliu. Muzicienii din Clejani sunt ultima generație de lăutari care duc mai departe această muzică tradițională din sudul României, muzica ce i-a făcut unul dintre cele mai apreciate gipsy band din lume. Sub arcușul magic al violonistului Caliu, haiducii au pornit din nou la drum. 
Din 1991, anul când muzica lor a început să cucerească Europa de Vest, până în prezent, muzicienii din Clejani au concertat aproape în toate continentele lumii, în metropole precum Tokyo, Singapore, Paris, New York, Los Angeles, Istanbul sau Londra.

Aceasta postare a fost editata de Pablo: 07 ianuarie 2023 - 18:46

2

#295 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2519
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 09 ianuarie 2023 - 09:20

Timișoara, vedetă în presa mondială. „Este inima europeană a României”

Citeaza

Zilele astea, Timișoara e din nou subiect pozitiv în presa internațională. Capitala Europeană a Culturii aduce constant echipe de televiziune, posturi de radio, ziare și site-uri de călătorie. Cotidianul britanic The Independent include Timișoara în lista destinațiilor de city-break

Timișoara este Capitală Europeană a Culturii în 2023, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria). Nici bine nu am intrat încă în anul cultural, startul programului cultural având loc în weekend-ul 17-19 februarie, interesul pentru orașul de pe Bega este mare pentru jurnaliștii de peste hotare.

„Mă caută jurnaliști de peste tot să le povestesc de Timișoara pe română, engleză, germană sau franceză. Capitala Culturală aduce constant echipe TV, posturi de radio, ziare și site-uri de călătorie. Toate vorbesc entuziasmant despre Timișoara ca o destinație ce nu trebuie ratată anul acesta. Mă bucur să văd că redescoperă tradiția și rădăcinile europene ale orașului, dar și faptul că ne dezvoltăm rapid și avem o viață culturală vibrantă”, a scris primarul Dominic Fritz, pe Facebook.

Iată câteva titluri și aprecieri din presa internațională:
„Timișoara - inima europeană a României”. (Südwestrundfunk - SWR, companie publică de radio și televiziune din Germania, care transmite pentru landurile Baden-Württemberg și Renania-Palatinat.)

„Timișoara este definitiv europeană”. (Deutschlandfunk Kultur)

„Cosmopolita Timișoara”. (Ouest France)


„Timișoara este un centru urban prietenos care atrage sectorul creativ alături de instituții culturale importante din oraș, se mândrește cu arhitectura Secession și cu viața universitară”. (portalul britanic “wanderlust”)

„Timișoara vibrează, are succes economic și o moștenire culturală bogată (...). Este un oraș care respiră libertatea”. (postul german ZDF)

„Timișoara vrea anul acesta să strălucească în lumina diversității sale”. (știrile principale din Austria, ORF)

Cotidianul britanic The Independent include Timișoara în lista destinațiilor de city-break recomandate pentru anul acesta, alături de orașe ca Helsinki, Liverpool sau Miami.

„Interesul presei internaționale pentru Timișoara este o oportunitate istorică pentru noi. Prin promovarea internațională a Timisoarei redevenim magnet de prosperitate și creativitate și aducem vizitatori, investitori și studenți în oraș. Imaginea noastră ca oraș curajos, divers și inovator redefinește locul României pe harta Europei. Asta este miza acestui an”, a mai transmis Dominic Fritz.

1

#296 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2519
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 09 ianuarie 2023 - 12:26

Cor comunitar, la Timișoara. În curând, locuitorii orașului se vor putea înscrie în el

Citeaza

În curând, în anul în care orașul de pe Bega va fi Capitală Culturală Europeană, timișorenii se vor putea înscrie într-un cor comunitar unde vor cânta alături de muzicieni profesioniști de la Filarmonica „Banatul”.

La finalul anului 2022, Guvernul României a decis să repartizeze diferite sume pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole aflate în subordinea autorităților administrației publice locale: teatre, opere, filarmonici. Timișoarei i-au revenit peste 2,5 milioane de euro, care anul acesta vor fi virați în conturile Primăriei Timișoara și Consiliului Județean Timiș.

La rândul lor, cele două instituții vor transfera banii instituțiilor din subordine. Astfel, Filarmonica „Banatul” se va putea baza pe 4.645.666 lei. O parte din bani vor fi folosiți pentru corul comunitar.

„Proiectele importante ale anului viitor se vor desfășura în colaborare cu WDR Sinfonieorchester Köln, Orchestre National de France, Jazz at Lincoln Center with Wynton Marsalis, JAZZAMIND, Altenburg Gera Theater. Corul comunitar și Recviem pentru Timișoara sunt alte două puncte importante în agenda de anul viitor a Filarmonicii Banatul Timișoara. Anul de Capitală ne prilejuiește întâlnirea cu dirijori și soliști de mare valoare”, au spus în decembrie reprezentanții Filarmonicii „Banatul”.

Corul comunitar este unul dintre conceptele artistice de bază ale anului 2023. Astfel, în curând, orice locuitor al Timișoarei care își dorește să cânte în cor alături de muzicieni profesioniști, va putea face acest lucru înscriindu-se pe o platformă creată special.

1

#297 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2519
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 10 ianuarie 2023 - 09:04

Programul Timişoara Capitală Culturală Europeană, lansat și la Budapesta

Citeaza

Programul Timişoara Capitală Culturală Europeană 2023 va fi lansat, la Budapesta pe data de 19 ianuarie, pentru a marca Ziua Culturii Naționale

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Ambasada României la Budapesta și împreună cu Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii, respectiv cu Universitatea Politehnica Timișoara.

Spotlight Heritage Timișoara / Patrimoniul sub reflectoare va aduce în prim-plan și o instalație interactiva vizibila cu ajutorul ochelarilor VR, un concept al Universității Politehnica Timișoara. Cei prezenţi vor putea face, astfel, o vizită la Timişoara navigând prin realitatea augmentata.

În program este şi un concert cameral, susținut de pianistul-compozitor Tibor Cári și violoncelistul Szabó Attila.
Invitați speciali ai ICR Budapesta sunt Ovidiu Megan, director executiv „Timișoara Capitală Culturală 2023”, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara şi dr. Diana Andone, Politehnica Timișoara.

0

#298 Useril este offline   michidutza 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 1140
  • Inregistrat: 26 iunie 16

Postat 10 ianuarie 2023 - 10:14

Pentru cei care nu stiu cum arata pasajul pietonal de la Bastion...

Imagine atasata: Screenshot 2023-01-10 100746.png

Scarile

Imagine atasata: Screenshot 2023-01-10 100838.png

ori trotuarul

Imagine atasata: Screenshot 2023-01-10 100857.png

Conecertul tinut la Bastion a avut loc intr-un spatiu "emblematic" ! :(

Am reclamat pasajul pietonal si cei de la primarie mi-au spus ca e a consiliului judetean si aia mi-au spus ca e a primariei....ce surpriza :censored: . Toleram si aplaudam "Kapitala Kulturala Timisoara":Facepalm_emote_gif:

Aceasta postare a fost editata de michidutza: 10 ianuarie 2023 - 11:43

0

#299 Useril este offline   Pablo 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 2519
  • Inregistrat: 09 aprilie 20

Postat 10 ianuarie 2023 - 11:23

Muzeul Apei, punct de atracție pe harta Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii – foto

Citeaza

Uzina de Apă de pe calea Urseni din Timișoara, considerată monument de arhitectură industrială, s-a transformat într-un spectaculos muzeu în unei investiții realizate de Aquatim


“Este contribuţia Aquatim la Timişoara – Capitala Europeană a Culturii 2023. Vom include acest muzeu în circuitul turistic al oraşului. Nu sunt multe asemenea muzee în Europa. Prima Uzină de Apă de la Timişoara a fost dată în funcţiune în 1914, dar staţia de epurare era deje funcţională în 1912. Era printre primele din Europa. Iată că directivele Uniunii Europene de azi erau respectate la Timişoara la începutul secolului XX. Apa pompată din subteran era tratată pentru eliminarea fierului şi manganului. Uzina a făcut parte din proiectul lui Stan Vidrighin de alimentară cu apă şi canalizare a Timişoarei”
, a spus Ilie Vlaicu, managerul companiei Aquatim.

Uzina de Apă a funcționat cu tehnologia veche, care folosea apa din foraje, între anii 1914 –1991, trecându-se apoi la noua tehnologie, cu filtre de nisip.

Muzeul de la Uzina de Apă este în curs de finalizare. Vorbim de trei clădiri vechi: Fântâna nr.1, Stația de filtrare și Stația de pompare, cât și construcția unui pavilion nou, modern, care va găzdui găzdui evenimente, activități culturale, expoziții, lansări de carte și altele.

„Cea mai spectaculoasă clădire pe care o deschidem este Fântâna nr.1, cunoscută multora ca OZN-ul de la Urseni. Clădirea este atipică. Nu mai există așa ceva în România. Adăpostește primele fântâni, primele foraje de apă potabilă ale orașului. Toată povestea se întâmplă sub pământ. Se coboară pe o scară spirală. Iar ce vedem la suprafață este o cupolă, o boltă și niște ferestre micuțe, rotunde care seamănă cu cele ale avioanelor sau cu ferestrele farfuriilor zburătoare. Acest aspect i-a făcut pe mulți să se gândească la OZN”, a spus Loredana Leordean, purtătorul de cuvânt de la Aquatim.

1

#300 Useril este offline   Elphax 

  • Membru activ
  • Grup: * Membri activi *
  • Postari: 1388
  • Inregistrat: 18 aprilie 15
  • Sexul:masculin

Postat 10 ianuarie 2023 - 11:24

pai sunt 2 parti distincte la Bastion - partea din stanga, cea mare , a CJT a fost reabilitata in 2022. Partea din dreapta este a Primariei, se vorbea ca o vor cosmetiza cat de curand. Zilele trecute era inchis pasajul pietonal din dreapta.

Aceasta postare a fost editata de Elphax: 10 ianuarie 2023 - 11:25

1

Arata acest topic


  • (40 Pagini)
  • +
  • « Prima
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • Ultima »
  • Nu puteti crea un topic nou
  • Nu puteti replica pe acest topic

1 useri citesc topicul
0 membri, 1 vizitatori, 0 utilizatori anonimi