https://www.tion.ro/...JnJVnP3rNbHq2XM
Dezbatere între useriști pe tema traseului viitoarei autostrăzi Timișoara-Moravița între CJ Timiș și Primăria Timișoara
Dezbatere aprinsă, miercuri, la Consiliul Județean Timiș, acolo unde a avut loc o întâlnire între reprezentanții Ministerului Transporturilor și CNAIR cu cei ai autorităților locale. Principala problemă a fost traseul viitoarei autostrăzi Timișoara-Moravița, mai exact dacă aceasta să treacă la vest sau la est de municipiu sau... prin ambele părți. Interesant este că cele mai aprige contre au venit între cei din USR...
Autostrada Timișoara-Moravița pare încă un vis îndepărtat, însă deja naște dispute. Miercuri dimineața, la Consiliul Județean Timiș a avut loc o dezbatere la care au participat și reprezentanți ai primăriilor din comunele de lângă Timișoara, ai municipalității și experți în infrastructură. Tema a fost exact traseul pe care ar trebui să îl aibă această autostradă.
Deși subiectul este unul vechi, autoritățile locale și județene au încă abordări diferite. Astfel în timp ce reprezentanții Primăriei Timișoara susțin că logic și economic ar fi ca traseul acestei autostrăzi să treacă prin estul Timișoarei și să se lege de A1 la Remetea, cei de la CJ susțin două variante: fie prin vest, fie prin vest și prin est, astfel încât municipiul să aibă o centură în regim de autostradă la câțiva kilometri de traseul actualei centuri.
Interesant este că disputa cea mai aprinsă a fost între cei de la USR, mai exact Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș și Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.
„Avem o discuție și cu cei de la primărie. Noi Consiliul Județean, cumva, nu vrem să închidem toate ușile și vrem să vedem care variantă acoperă cel mai bine. Noi am dori să mergem pe ambele variante, să înconjurăm practic Timișoara cu autostrada respectivă. Oricum, toată situația e într-un stadiu foarte incipient. Dar noi vrem să nu închidem din start ușa pe partea de vest, pentru că sunt hale industriale și pe zona aceea, cum ar veni dinspre Aradului și Torontalului. Noi încercăm să vedem cum putem introduce în proiect ambele trasee”, a declarat Moș pentru tion.ro.
El argumentează că trebuie introduse în planurile Ministerului Transporturilor ambele variante ocolitoare, astfel încât indiferent care va fi aleasă, pe viitor să nu se aprobe dezvoltări imobiliare pe traseul care nu va fi ales.
„Într-un final CNAIR va alege probabil o singură variantă, dar e bine să gândim în viitor. Eu aș merge, totuși, pe o variantă ocolitoare pe la vest de Timișoara, deși e un pic mai lungă. Am vorbit și cu Ruben (Lațcău – n.r.) și el ar dori ca autostrada să treacă la est de Timișoara. Sunt de acord și cu el, de aceea vom avea o discuție ca să ne sincronizăm. De fapt, asta a fost problemă, că nu ne-am sincronizat noi înainte. Chiar dacă Timișoara trage ca autostrada să ajungă lângă ea, poate nu înțelege de ce vrem noi pe partea celalaltă, pentru că nu am discutat înainte”, a mai spus Moș.
În opinia celor de la Consiliul Județean Timiș, varianta prin vest mai are avantajul că nu este apropiată de Timișoara și, atfel, nu va strangula dezvoltarea municipiului și transformarea acestuia în metropolă, un argument folosit de autoritățile județene și în deceniul trecut, când se discuta despre traseul autostrăzii A1.
„Eu aș face această autostradă cât mai departe de Timișoara. Pentru că autostrada asta nu o faci acum ca să o muți peste zece ani. Trebuie gândit și că orașul se va dezvolta, periurbanul se va dezvolta, în niște ani va deveni o metropolă. Dacă sugrumăm Timișoara din start, ce facem? Dar, insist, este un draft la draft”, a mai argumentat Moș.
Argumentele Primăriei Timișoara
De cealaltă parte, viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău, susține că viitoare autostradă poate să treacă doar prin estul orașului, deoarece acolo se află toată infrastructura actuală.
„Din păcate nu mi s-au trimis înainte propunerile de traseu, ca să le analizăm și discutăm. În acest moment se iau în calcul mai multe variante de traseu, unele pe la vest și altele pe la est. Perspectiva noastră e că nu se poate decât pe la est de oraș, îmi pare rău să aud că CJ vrea pe la vest. Pentru că întreaga infrastructură rutieră a orașului este în estul orașului, acolo avem și legătura cu A1 și drumurile naționale majore, avem și noua radieră pe care vrea să îl facă CJ-ul spre Aeroportul Internațional, avem și nodul de la Remetea, avem și noua centură care se face acum. Și trebuie să evităm să mai facem greșeala pe care am făcut-o la construcția vechii autostrăzi, pe care am dus-o la 20 de km de oraș. Pentru că așa cum ni s-a arătat, nu am fost capabili să facem o legătură în plus, nu două, cu autostrada. Și e clar că vor trece ani până când CNAIR-ul va reuși să lege Timișoara de autostradă cu un drum dedicat. Pe lângă asta, la vestul Timișoarei este un traseu destul de fragmentat, este calea ferată și în zona de nord și în zona de sud și, practic, este o barieră în dezvoltarea orașului. Orice drum noi necesită un pasaj peste calea ferată, a cărui costuri sunt destul de ridicate. Acesta este motivul pentru care orașul s-a dezvoltat în est, sud și nord și practic deloc în vest”, a argumentat Lațcău.
În plus, susține el, toate calculele de rentabilitate arată că varianta ideală ar fi pe la est de Timișoara.
„Există o centură într-adevăr, care va trece prin zona aceea (prin vest – n.r.), e un studiu de fezabilitate în lucru, dar până când vom avea acolo centură vor mai trece mulți ani. Noi ne bucurăm că am fost invitați la dialog și sperăm că decizia se va lua în interesul comunității și în interesul rentabilității acestei autostrăzi (…) Noi știm deja, prin simulările pe care le-am făcut, că singura șansă ca această autostradă să fie rentabilă, este să se lege la est de Timișoara și să vină cât mai aproape de centură, pentru a prelua cât mai mult trafic de pe centură. Ea se va lega și de A1, dar întrebarea este dacă se va lega prin partea de vest, deci prin nordul Timișoarei, sau prin est și atunci se face automat o legătură și cu varianta de centură sud, care este acum în construcție. Sper să evităm să ajungem în situațiile în care am fost, cu obstrucția PSD la nivel național și județean în care deciziile astea nu s-au luat în funcție de interesele comunității, ci în funcție de interesele politice și imobiliare ale decidenților politici”, mai spune viceprimarul Timișoarei.
Chiar și pe la est există două trasee în discuție, unul mai aproape de Timișoara, altul mai îndepărtat.
„Sunt mai multe variante în discuție, dar pentru noi, varianta ideală vine la o distanță destul de scurtă, trece printre Moșnița și Urseni. Mai există o variantă prin care această autostradă trece dincolo de Moșnița și iese la Remetea. Problema care intervine este Lunca Timișului, care este o zonă protejată, dar indiferent de variante, tot va trebui să o traverseze. Problema este cum facem această traversare, prin care punct. Și trebuie să existe un echilibru până la urmă între impactul pe care îl are ea asupra mediului și dezvoltării urbane și rentabilitatea ei. Nu putem să facem o autostradă dincolo de Săcălaz și din nou să facem 40 de minute de la ieșirea din Timișoara și până la urcarea pe ea. Și apoi să așteptăm din nou zece ani până când vom avea o nouă legătură cu autostrada. Și alți zece ani până când vom avea centura de vest”, a explicat Lațcău.
El a adăugat că și Ministerul Transporturilor preferă varianta susținută și de Primăria Timișoara, dar argumentul final va fi rentabilitatea acestei noi autostrăzi.
„Poziția CJ de a avea o autostradă la vest nu se justifică după calculele economice, nici cele de dezvoltare și nici dacă ne uităm la Planul de Amenajare a județului, unde această autostradă este trecută la est de oraș și se va lega la Remetea Mare. Unde avem planificat marele centru intermodal de transport de marfă. Acolo avem și aeroportul și acest centru și autostrada actuală… Deci infrastructura orașului și dezvoltarea merg în acea direcție. Sper să câștige interesele tehnice actuale și să nu ne bazăm iarăși pe interese politice de moment”, a concluzionat Lațcău.
Experții nu se pronunță încă
În condițiile acestui balotaj privind traseul viitoarei autostrăzi, am încercat să află și poziția experților, mai exact a celor de la DRDP Timișoara, cei care ar putea să încline balanță într-o parte sau alta, însă răspunsul acestora a fost diplomat.
„Ambele variante produc avantaje economice zonei și le susținem indiferent care variantă va fi aleasă”, ne-a transmis Horațiu Simion, director regional DRDP Timișoara.